Rolul şi responsabilităţile dascălului

Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea învățământ primar și preșcolar, în anul 2008.

Instituţie: SCOALA CU CLASELE I-VIII APOLD

Îmi place să cred că noi, dascălii avem iubire pentru copii în special şi pentru om în general, dar şi talent. „Spre a creşte oameni înainte de orice ştiinţă şi de orice metodă, trebuie să ai inimă” spunea Pestalozzi. Dragostea faţă de copii reprezintă cerinţa esenţială, condiţia de nelipsit în asigurarea eficenţei, calităţii şi progresului în întregul şi complicatul demers instructiv-educativ, în realizarea optimului pedagogic. Reuşita şi eşecul şcolar al elevului, indiferent de mediul de provenienţă al acestora sunt asociate în majoritatea cazurilor cu profesionalismul cadrelor didactice. Problematica tactului şi măiestriei pedagogice capătă o valoare mult mai mare atunci când în rândul elevilor se găsesc copii cu dificultăţi de învăţare, iar în şcoală nu există specialişti.

Aşa cum este cunoscut, şcoala este aceea care trebuie să se adapteze necesităţilor de instruire şi educare a copilului,astfel încât să nu fie depăşit de eforturile depuse pentru a se adapta unor cerinţe unice şi rigide formulate de şcoală. Învăţătorul zilelor noastre trebuie sa aibă calitatea de a se adapta la nevoile copilului. Legislaţia din România precizează nevoia de a integra fiecare copil în şcoala cea mai potrivită pentru el şi pe cât posibil în comunitatea din care face parte. Deci fiecare copil cu dificultăţi de învăţare are dreptul de a fi considerat un copil cu şanse egale la dezvoltare. În acest context este absolut necesar să se schimbe concepţia de proiectare și desfășurare a actului didactic, în care tratarea diferenţiată şi individuală să ocupe un rol esenţial.

O răsturnare de concepţie vizează şi rolul elevului în clasă. El nu mai poate fi „acel ascultător obligat să spună pe de rost ce a învăţat” ci va trebui să se implice direct în activităţile concrete. Dacă valoarea copilului este înţeleasă şi potenţată, problema lui nu devine o etichetă, ci o provocare la schimbare şi acţiune. E important şi necesar ca învăţătorul să ştie să creeze un mediu încurajator în clasă. Astfel se va organiza spaţiul şi locul de activitate al elevilor printr-o aranjare a mobilierului, astfel încât să faciliteze cooperarea, comunicarea şi acţiunea în grup, prin care elevii să-şi manifeste libertatea de acţiune. Apoi, se creează o atmosferă stimulativă de exprimare liberă a opiniilor şi confruntărilor de idei atunci când apar. Pentru aceasta învăţătorul trebuie să ofere permanent încurajări nonverbale, să trateze elevii ca pe nişte adulţi, menţinând permanent aşteptări înalte de la ei, iar mai apoi  trebuie să sădească încredere în fiecare dintre ei.

Învăţătorul trebuie să fie permanent disponibil pentru elev, să nu-l eticheteze, să nu- l umilească niciodată şi să menţină permanent un mediu pozitiv, stimulativ pentru educaţie. O reforma autentică a învăţământului este centrată pe autonomie, inteligenţă, sensibilitate, voinţă şi creativitatea copilului. Elevul trebuie ascultat cu rabdare, lăsat să se exprime liber, să se dezvăluie, să-şi manifeste opinia, să acţioneze. Elevul cu dificultăţi de învăţare trebuie acceptat asa cum este, ajutat să fie el însuşi, să-şi manifeste personalitatea şi propria valoare, sa-şi găsească propriul drum, dezvoltându-i-se înclinaţiile, preocupările şi interesele, deoarece principiile de lucru ale învăţătorului trebuie să plece de la ipoteza ca toţi elevii au drepturi egale la şcolarizare.

Căile şi paşii de urmat sunt următoarele: cunoaşterea propriilor resurse şi a viziunii pe care o avem cu privire la copiii cu dificultăţi de învăţare, acceptarea şi promovarea lucrului în echipă, alegerea celei mai bune metode pentru copil valorizându-i pe fiecare în parte. Înconjurând permanent (oriunde şi oricând) într-o ambianţă de dragoste, de căldură, de înţelegere şi bunătate, de încredere şi respect, copiii de vârstă şcolară mică vor da măsura întregii lor personalităţi, dobândind cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi atitudini.

Secretul bucuriei educaţiei este dat de darul de a convinge, de a se adresa inimii nu numai minţii. Dascălul care se apropie de copii cu iubire şi cu simţul dreptăţii, care îi ascultă cu bunăvoinţă, care glumeşte cu ei, care caută să ajute, care le insuflă sentimente morale, este cel cărui autoritate rezistă în timp. Asemenea dascăli îşi fac simţită influenţa în întreaga viaţă ulterioară a copiilor deoarece  EDUCAȚIA COPIILOR, CÂND DUCE LA REZULTATE BUNE, N-A FOST DECÂT O LUPTĂ , IAR CÂND NU REUŞEŞTE, DUREREA NU MAI CUNOAŞTE MARGINI spunea Democrit.



Cuvinte cheie:

---
Accesări: 558