Odată la 5 ani suntem chemaÈ›i să ne alegem PreÈ™edintele, sperând, dorind, sau pur È™i simplu imginându-ne prosteÈ™te că ne va fi mai bine. Păcăleală! Știm că È™coliÈ›i la înaltele “È™coli de partid” sunteÈ›i educaÈ›i cum să manipulaÈ›i mulÈ›imea de necunoscători într-ale politicii. AÈ™a este în toată lumea. Numai că în România lucrurile s-au mai schimbat. Avem deja experienÈ›a celor 25 de ani de democraÈ›ie românească. Dacă nu s-ar fi schimbat nimic ar fi însemnat că n-am evoluat.

Și totuÈ™i rămân neschimbate păcălelile pe care ni le dăruiÈ›i zilnic pe toate posturile de televiziune. Personal aÈ™ fi dorit să existe măcar un post de televiziune independent, care să prezinte obiectiv situaÈ›ia țării. Dar posturile X È™i X sunt ale Premierului, posturile YÈ™i Y sunt ale PreÈ™edintelui È™i ne mai mirăm că nu È™tim cu cine să votăm. Parcă am fi veÈ™nicul cetățean turmentat al lui Caragiale multiplicat cu 50% din populaÈ›ia țării.

Ne-am dorit copiii noÈ™tri să aibă o È›ară ca afară, dar Păcăleală! Ne-am dorit ca È™efii noÈ™tri să nu fie influienÈ›i politici mai slabi pregătiÈ›i decât noi. Ne-am dorit ca sănătatea să nu fie aÈ™ezată frumos doar pe hârtie, iar părinÈ›ii noÈ™tri, È™i nu numai să nu poată să-È™i prelungească viaÈ›a din cauza unor incompentenÈ›i politici puÈ™i acolo de partidele domniilor voastre. Ne-am dorit ca educaÈ›iei să-i fie alocate cele mai mari fonduri, nu să se ia mereu de-acolo pentru domenii mult ascunse priceperii noastre. Și totuÈ™i, fără educaÈ›ie am pierdut zeci de ani. Și astăzi vedem străzi murdare, oameni  murdari fizic È™i moral, care parcă trăiesc în secolul al XIX-lea. Poate ar trebui să nu mai existe politicul în educaÈ›ie! Să ne mai mirăm că există oameni care nu È™tiu cum se numeÈ™te È›ara lor?

Dar să-i mai întrebăm pe ce planetă trăiesc?!

Atâta timp cât domniile voastre nu È™tiu ce înseamnă să-È›i plăteÈ™ti lunar cheltuiele de întreÈ›inere, cheltuielile pe mâncare sau transport, cheltuielile cu sănătatea, pentru că noi vi le plătim regeÈ™te!, nu veÈ›i înceta să ne păcăliÈ›i frumos cu vorbe care după campania electorală rămân ce-au fost, niÈ™te vorbe...

Un prieten spunea că tot ce ni se întâmplă sunt de fapt provocări cărora trebuie să le găsim o rezolvare. Multor provocări a trebuit să le facem față până acum, cele mai multe venite din partea unor guvenanÈ›i fără conÈ™tiință de naÈ›ie. O provocare citită într-un studiu spunea că: „a fost odată un văduv care locuia împreună cu cele două fete ale sale care erau foarte curioase È™i inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări ... la unele È™tia să le răspundă, la altele nu...Cum îÈ™i dorea să le ofere cea mai bună educaÈ›ie, într-o zi È™i-a trimis fetele în vacanță cu un înÈ›elept. ÎnÈ›eleptul È™tia întotdeauna să le răspundă la întrebările pe care ele le puneau. La un moment dat, una dintre ele a a adus un fluture pe care plănuia să îl folosească pentru a înÈ™ela înÈ›eleptul.

- Ce vei face? o întrebă una din surori.

- O să ascund fluturele în mâinile mele È™i o să întreb înÈ›eleptul dacă e viu sau mort.
Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile È™i îl voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e
viu îl voi strânge È™i îl voi strivi. Și astfel, orice răspuns va avea, se va înÈ™ela. Cele două fete au mers într-o clipă la înÈ›elept. L-au găsit meditând.

- Am aici un fluture. Spune-mi, înÈ›eleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, înÈ›eleptul surâse È™i îi zise:

- Depinde de tine... fiindcă e în mâinile tale”.

Cred că fluturele captiv este în palmele domniilor voastre È™i acela este poporul român. Depinde de voi dacă vreÈ›i să-l vedeÈ›i È™i să nu-l striviÈ›i ca până acum!