FAMILIA – PRIMA ŞCOALA PENTRU COPIL

cultură – societate – educaţie

Maria AchilărițeiȘcoala Profesională Specială Sfântul Stelian, Botoșani14 iun. 2021

Familia este întâiul cadru social de care are nevoie fiecare om ca să trăiască fiind mediul prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane. În organizaţia sa proprie ea oferă garanţii de moralitate, este prima şcoala care pregăteşte copilul pentru viaţa socială, deprinzându-l să-şi îndeplinească datoria, să-şi disciplineze voinţa, dându-i simţul ierarhiei şi ordinii. Mediul familial oferă siguranţă, linişte, afecţiune, seninătate care constituie o atmosferă prielnică pentru o dezvoltare normală şi echilibrată. Evoluţia socială a arătat însă că “părinţii se dovedesc a fi departe de a accepta ideea lipsei de competenţă şi de a ceda integral prerogativelor lor educative şcolii”. (Stănciulescu, E., 1997,p. 13). Pe de altă parte, cadrele didactice consideră în continuare contactele cu familia ca fiind foarte importante pentru optimizarea educaţiei copilului.
În sistemul actual al educaţiei tinerei generaţii o importanţă covârşitoare o are colaborarea familie – şcoală, aceasta fiind în egală măsura cerinţă, condiţie şi modalitate de realizare a formării şi dezvoltării personalităţii copilului. Între aceste două instanţe educaţionale trebuie să fie una de parteneriat, deoarece părinţii vor să se implice cât mai mult în viaţa şcolii.
Prin naştere, omul se trezeşte inserat într-o comunitate naturală – familia, care transferă şi perpetuiază valori specific umane. Părintele pentru a obţine rezultate în munca sa trebuie să aibă câteva calităţi:
Consecvenţa – Educaţia nu poate da roade dacă părintele:
- ameninţă fără să facă nimic din ce spune;
- îşi neglijează copilul o perioadă, aproape ignorându-l;
- îşi schimbă mereu atitudinea faţă de copil, după stările sale emoţionale;
- impune anumite restricţii nemotivate.
Autocontrolul - Sunt părinţi care se înfurie repede. La cea mai mică greşeală a copilului îi adresează cuvinte urâte şi jignitoare. Dar aceste atitudini nu duc la îndreptarea comportamentului. Numai autocontrolul adultului îndeamnă la atitudini asemănătoare.
Înţelegere - De ce oamenilor maturi li se permite să aibă indispoziţii, toane şi dorinţe? Copilul îşi pune o astfel de întrebare atunci când părintele îl obligă să facă ceva împotriva voinţei lui. Preferabil ar fi ca părintele să îi explice, argumentând de ce e spre binele copilului sau spre răul acestuia, anumite situaţii.
Educaţia în familie constituie o parte importantă în procesul formării conştiinţei morale a omului şi a conduitei sale . “Copilul se dezvoltă în limita parametrilor familiei asemenea unei flori de seră, sau a unui animal neînblânzit, incapabil de a ieşi din cercul ecologic restrâns, singurul în care se simte în largul său” (Vincent,R., 1972, p.17). Nucleul moral familial are valenţe formative nepreţuite. Dacă viaţa de familie este cultivată ca un bun în sine, ea se transformă într-o grupare socială cu atitudine de neîncredere şi suspiciune faţă de cei din afara ei. De aceea părinţii trebuie să devină înţelepţi pentru a acorda libertatea necesară formării autonome a copilului.
Importantă este colaborarea dintre cadrele didactice şi părinţi pentru a discuta problemele familiei şi pentru a pune în lumină faptul că familia formează nucleul cultural spre educaţia socială. Pedagogul trebuie să cunoască statutul familial real al fiecărui copil, pentru că de felul cum este privit şi tratat copilul în familie depinde dezvoltarea şi sănătatea lui fizică şi psihică, dezvoltarea sub raportul posibilităţilor de adoptare şi integrare în regimul şi exigenţele şcolare. Fiecare copil îndeplineşte în cadrul familiei sale un rol care va fi potrivit puterii lui de înţelegere, sensibilitate şi mai ales cu posibilităţile lui de efectuare. Exercitarea unui rol are o imensă funcţionalitate formativă de educare în direcţia integrării sociale, deoarece prin aceasta copilul îşi temperează atitudinile şi trebuinţele egocentriste şi-şi formează un sistem de atitudini cu caracter social.
Preocuparea de a crea copiilor condiţii cât mai bune în mediul familial poate căpăta forme nedorite prin consecinţele negative asupra educaţiei. O situaţie des întâlnită este regimul de răsfăţ, când copilului i se satisfac toate plăcerile şi capriciile, încât acesta ajunge un mic tiran al casei, în faţa căruia se supun toţi adulţii din jurul său. Copiii din astfel de familii vor deveni indisciplinaţi şi dificili, adaptându-se greu la regimul şcolar. În aceste familii se poate manifesta din partea părinţilor sau din partea bunicilor, o dragoste sufocantă “… săturat şi plictisit de atâta atenţie, copilul, va adopta atitudinea minimei rezistenţe, faţă de greutăti, faţă de efort”. (Cosmovici,A., 1998, p.111). Astfel copilul silit să se dezvolte sub dependenţa adulţilor, el va păstra pentru toată viaţa o notă infantilă a psihicului, ceea ce va fi o piedica serioasă în procesul de integrare socială extrafamilială.
Există în familii situaţii diferite ale căror consecinţe şcolare nu le poate rezolva. Sunt copii greu adaptabili şi greu integrabili, cu obiceiuri urâte, indisciplinaţi fără respect faţă de adulţi, faţă de şcoala. Uneori ceea ce încearcă să construiască şcoala anulează familia.
Familia pentru a-şi îndeplini eficient funcţia de răspundere socială cât şi funcţia educativă, este necesară o susţinută munca de îndrumare şi orientare pedagogică a membrilor săi. “Familia trebuie înarmată cu cunoaşterea ştiintifică a problemelor educaţiei”. (Stern,H.H., 1972,p. 22).
Indiferent de situaţie, copilul şi actul educaţional trebuie să rămână pe primul loc, mai mult, este foarte important a-i lăsa pe copii să participe singuri la propria lor schimbare, să fie ei singuri iniţiatorii revoluţiei profunde care poate avea loc în atitudinile, deprinderile şi comportamentele lor.
Comunicarea între părinţi şi copil se stabileşte mai greu, poate niciodată. Trebuie tact, iubire, înţelegere, dorinţă de comunicare. Relaţia copil-părinte trebuie să se transforme, să evolueze în ambele sensuri.
Ideea centrală este că, părintele trebuie să redescopere lumea odată cu copilul său, prin ochii şi sufletul acestuia.

BIBLIOGRAFIE :
Cosmovici, A., 1998, Psihologia şcolară, Editura Polirom, Iaşi
Stănciulescu, E., 1997, Sociologia educaţiei familiei, vol.I , Editura Polirom, Iaşi
Vincent, Rose, 1972, Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Stern, H.H., 1972 , Educaţia părinţilor în lume , E.D.P.,Bucureşti

Foarte adevărat.Familia este locul în care creștem, ne cunoaștem propriile nevoi și ne dezvoltăm. Este mediul de acasă, unde mereu găsim înțelegere, iar principalul scop este acela de a rămâne uniți, indiferent de încercările vieții.

Maria Trăistaru acum 1954 zile

Maria Achilăriței

Profil

Colegi

Coleg pentru

Multumesc frumos tuturor pentru cuvintele frumoase!!

Maria Achilăriței acum 1953 zile

Maria Burunov

Profil

Colegi

Coleg pentru

oamenii actioneaza, in general, din două motive foarte puternice-frica si dragostea! Cea de-a doua defineste familia-daca parintele isi iubeste copilul va face ce e bine pentru el, nu in locul lui!doar asa il ajuta sa creasca

Maria Burunov acum 1953 zile

Adriana Anamaria Draghiș

Profil

Colegi

Coleg pentru

Foarte adevărat! Felicitări !

Adriana Anamaria Draghiș acum 1953 zile

Liliana Pricopi

Profil

Colegi

Coleg pentru

Adevărul este că dacă vom avea familia aproape de noi, rezultatele copiilor vor fi mereu mai bune, familia fiind echilibrul emoțional al copilului , care contribuie foarte mult la dezvoltare pe toate planurile a acestora.

Liliana Pricopi acum 1950 zile

FAMILIA – PRIMA ŞCOALA PENTRU COPIL

Comentarii

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach