EFECTUL TEHNICILOR DE MINDFULNESS APLICATE LA CLASĂ ÎN VEDEREA DIMINUĂRII STĂRILOR DE STRES - scurt studiu –

experienţe pedagogice

Cristina-Adriana DutkasColegiul National Octavian Goga, Marghita (Bihor)23 aug. 2021

Într-o lume aflată într-o permanentă evoluție, specialiștii caută zilnic tot felul de soluții care ar putea fi capabile să ne ajute pe noi ca oameni în cadrul acestui proces. Eveimentele se succed însă cu repeziciune, aspect ce creează necesitatea adaptării individului la situațiile din jurul său. Societățile au devenit din ce în ce mai competititve, în detrimentul posibilității de autoreglare emoțională a omului. Nivelul de stres face obiectul a tot mai multe studii și este incriminat ca factor perturbator în diverse situații. Se întâmplă în toate sistemele și în toate domeniile, deci și în educație. În educație, de exemplu, se încearcă o reformare a sistemelor la nivel mondial, fiind inițiate felurite proiecte pilot care sunt menite să ajute atât elevii, cât și profesorii, să răzbată în desișul emoțiilor provocate de stres, dificultăți de adaptare, management al emoțiilor slab, lipsa de comunicare. Și lista poate continua.
De mai bine de 20 de ani sistemele de învățământ din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă și nu numai, practică în școli diverse procedee de autoreglare, procedee numite simplu ”tehnici de mindfulness”. Surprinzător este însă faptul că, până și în școlile din Republica Democrată Coreeană care sunt etalon pe plan mondial, există astfel de programe pilot – OpenMind Koreea (OM – K) Preschool Program, declarat fiabil și acceptabil pentru sistemul coreean în 2019 - în care se urmărește dobândirea capacităților de conștiență, managementul emoțiilor, aptitudinilor de interacțiune socială. Astfel, la baza sistemului se află dezvoltarea gândirii creative a elevilor, indiferent de vârstă, practicată prin toate mijloacele posibile: cercuri, exepriență practică, voluntariat.
Noțiunea de mindfulness este recent intrată în vocabularul specific educațional, în societatea noastră românească bazată pe tradiții. Nu că termenul ar fi acceptat de vreun curriculum sau de vreun proiect la nivelul ministerului de profil, ci de faptul că tot mai multe cadre didactice sunt preocupate de inteligența emoțională, dar, mai cu seamă, de utilizarea diferitelor modalități de a-i ajuta pe copii să ”danseze” cu propriile lor simțăminte.
Din păcate, noțiunea de mindfulness este apropiată, în cultura românească, de practicile întâlnite în culturile asiatice, cu precădere în cea indiană – care, interesant, are unii dintre cei mai performanți elevi la concursurile internaționale de fizică, matematică, informatică -. Însă, această noțiune este cu mult mai mult de atât.
Este destul de pretențios să dăm o definiție a ceea ce înseamnă acest procedeu. Dacă ar fi să traducem termenul, acesta înseamnă ”atenție deplină”. O definiție științifică aparține doctorului Daniel J. Siegel (profesor de psihiatrie clinică la Universitatea de Medicină UCLA). Astfel, ”mindfulness-ul este o modalitate de a fi conștienți de ceea ce se întâmplă în noi și în jurul nostru, ajutorul concentrării clipă de clipă asupra experienței, care ne permite să fim deplin prezenți în viață ... de a ne dezvolta abilitatea de a percepe viața în profunzime și, în același timp, de a ne observa experiența” (”Mindfulness pentru profesori, Patricia A. Jennings – Editura Herald, București, 2017, p.9).

Mobilul studiului de față l-a constituit interviul jurnalistului american, Michael Moore, ”Why Finland has the Best Education?” (De ce Finlanda are cea mai bună educație?) despre și în școlile din Finlanda, care la acest moment are cele mai performant sistem de educație, fără a supune elevii testelor clasice, bazându-se pe cultivarea emoțiilor pozitive ale elevilor pe tot parcursul școlii. Acest aspect le dezvoltă creativitatea fără a genera competitivitate și, deci, stres.
Mai mult, conform celor descoperite de mine în cursul de la Forența, Italia din cadrul mobilității ce face parte din proiectul Erasmus+, cu titlul ”S.P.E.R. – Speranță Pentru Educația Românească” (2018-1-RO01-KA101-047947) al Colegiului Național ”Octavian Goga” Marghita, sistemul finlandez utilizează așa numitele arvokas pentru a lucra la dezvoltarea empatiei elevilor, parte importantă a inteligenței emoționale.
Drept urmare a celor prezentate mai sus, a apărut dorința de a-i ajuta pe elevii la care predau de a-și manageria emoțiile, stresul, de a rămâne ancorați în ceea ce fac, de a crește motivația acestora, mai cu seamă în ceea ce privește școala. Observațiile s-au întins pe o perioadă de 4 ani în care am constatat că cei 59 de elevi la care m-am raportat aveau o motivație scăzută pentru a urma școala. Nu vorbim de tendință de abandon școlar, ci doar de lipsa unui motiv suficient pentru a găsi plăcere în a urma școala, a învăța, a rezolva temele pentru acasă, a se adapta sistemului de educație, așa cum este el în prezent. Menționez că toți acești elevi fac parte din două clase ale Colegiului Național ”Octavian Goga” Marghita la care am predat limba și literatura română, din 2017 până în 2021. Am în vedere faptul că, încă de la începutul clasei a V-a, în septembrie 2017, ambele clase și-au desfășurat studiile după programe școlare noi, însă fără manuale la începutul anilor școlari, ceea ce pentru elevul din România, dar și pentru profesor, nu este un mare plus.
În acest context și al schimbării ciclului de învățământ am sesizat o mai greoaie adaptare la cerințele fiecărei materii, în ciuda faptului că programa școlară este oarecum adaptată nevoii generațiilor actuale. Exemplific aici cu un eveniment petrecut la una dintre cele două clase după o testare la una dintre materiile pe care elevii o percep ca fiind dificilă. La intrarea la ora de limba română, la clasa a V-a, - an școlar 2017-2018 - am constatat lipsa de atenție a elevilor, strea de agitație, discomfort emoțional. În aceste condiții am apreciat că cel mai potrivit lucru pe care îl puteam face la acel moment era să renunț, cel puțin pentru un interval de timp, la ceea ce aveam de făcut și să mă concentrez pe revenirea copiilor la starea de bine, de prezență. Tehnica pe care am aplicat-o a fost, de fapt, un exercițiu simplu de mindfulness. Timpul pe care l-am alocat nu a fost setat de la început, deoarece era esențial binele copiilor – 29 de elevi -. Totuși, lucrurile au revenit la o stare propice învățării după zece minute.
Este notoriu faptul că un animal de companie sau imaginea acestuia poate duce la calmare, la liniștire, la un managment emoțional echilibrat. Am adaptat astfel exrcițiul la starea de fapt și le-am cerut elevilor să închidă ochii după care i-am ghidat spre respirație conștientă. Odată ajunși spre o oarecare liniștire, am cerut să își imagineze animalul lor de companie. Dacă acesta nu exista, i-am provocat să își imagineze că au un astfel de animal, că îl văd, îi cunosc aspectul, îl îmbrățișează. Desigur, tonul pe care l-am folosit, a fost unul calm, blând. Reacția era cea pe care o bănuiam. Copiii s-au detașat de presupuneri, de temeri, de incertitudine, de tot felul de scenarii despre rezolvarea potrivită a exercițiilor și de posibilele note pe care le-ar fi putut obține. Ultimul aspect al exercițiului, îmbrățișarea, a produs, cel puțin vizibil pe fețele copiilor, liniștirea și detașarea. Subliniez faptul că acest tip de exercițiu este adaptabil situației de la clasă și că imaginația profesorului este singura limită. În plus, după terminarea exercițiului, ora de curs s-a putut continua bine, mai cu seamă că tema lecției era ”Textul descriptiv”, bazat pe imaginea unui animal de companie comun și anume, pisica.

Fiind primul exercițiu de mindfulness practicat de copii în cursul acelui an școlar, trebuie să menționez faptul că am constatat curiozitatea copiilor, deschiderea și adaptabilitatea. Parcursul spre rezultatul final a depins, cum era și firesc, de nivelul strării de stres pe care a experimentat-o fiecare dintre elevii clasei respective.
În aceeași săptămână, am constatat aceeași situație la clasa paralelă care face obiectul observațiilor mele. Aceeași cauză, aceleași manifestări. Nu am aplicat, pentru începutul orei, niciun fel de exercițiu. Starea de stres a copiilor a persistat destul de mult, aproximativ o jumătate de oră, în care, în ciuda subiectului lecției – același ca și cel menționat mai sus – atenția elevilor nu s-a centrat permanent pe subiect, în ciuda metodelor didactice moderne utilizate la clasă. Aceasta deoarece, cel puțin pentru o parte din elevi, stimulul pe care îl reprezintă stresul, este mult mai puternic decât cel reprezentat de tema unei lecții, oricare ar fi aceea.
În anul școlar următor, - 2018-2019 -, în clasa a VI-a, când, deja, elevii erau ceva mai familiarizați cu acest tip de exerciții, - exerciții oarecum similare cu ceea ce propune, de altfel, manualul de limba și literatura română ales pentru clasele gimnaziale de către catedra de specialitate – aplicarea lor, indiferent de situația de la clasă, a apărut mult mai ușoară, fără să consume la fel de mult timp. Pe lângă asta, au fost foarte apreciate de copii, ajutându-i să înțeleagă mult mai ușor cercul emoțiilor care face obiectul unor ore de dirigenție din gimnaziu, ajutându-i să se adapteze mai lesne situațiilor stresante. Exemplific, în acest sens, cu o situație întâlnită de mine, tot la ”textul descriptiv, însă de această dată, în versuri. Am aplicat un exercițiu de mindfulness în care am cerut elevilor să treacă la respirația conștientă și apoi să-și imagineze cel mai frumos tablou de primăvară, să identifice culori, sunete, mirosuri. Pe lângă starea de bine pe care exercițiul a generat-o, am obținut înțelegerea mult mai ușoară a semnificațiilor versurilor poeziei ”Balul pomilor” de Ion Pillat. Surprinzător, copiii au fost foarte receptivi în rezolvarea temei de casă ce privea textul dat de manual. Menționez că exercițiul a fost aplicat ambelor clase de elevi.
În clasa a VII-a, - 2019-2020 - elevii celor două colective erau deja obișnuiți cu tehnica și nu de puține ori mi s-a întâmplat să îmi ceară să îi ajut. Trebuie să adaug faptul că exercițiile de mindfulness sunt foarte bine venite la lecțiile introductive într-un anumit capitol sau temă. Am observat asta la trecerea la substantiv ca lecție de gramatică, parte a limbii române pe care elevii o găsesc relativ dificilă. Exercițiul pe care l-am folosit este la îndemâna oricui. Am trecut cu elevii la respirația conștientă care oferă cadrul propice pentru liniștirea minții și concentrarea pe momentul prezent. Adică momentul în care percep și pricep ceea ce li se spune sau explică și în care sunt pe deplin ancorați în lecție. I-am ghidat apoi spre a se gândi la locul în care visează să ajungă, să își imagineze că sunt acolo, că disting culori, forme, obiecte, ființe, mirosuri. Desigur, că la finalul acestui tip de exercițiu, fiecare dintre copii dorește să povestească despre locul pe care și l-au imaginat. Însă, le-am permis să exprime doar acele cuvinte care denumesc substantive din tot ceea ce și-au imaginat. Ce am obținut: o foarte mare deschidere, concentrare, adaptare, prezență.Din păcate, evenimentele privitoare la pandemia de Covid, au făcut greoaie practicarea unor astfel de exerciții, mai cu seamă în cadrul orelor online.

Începerea clasei a VIII-a – an școlar 2020-2021 – în variantă fizică a elevilor pe care i-am observat a constituit o oportunitate așteptată atât de mine, cât și de copii. Ultimul exercițiu de mindfulness pe care l-am practicat la una dintre clasele observate, a avut loc în luna mai. Datorită vremii prielnice, am putut efectua exercițiul afară, în aer liber, respectând distanțarea și toate celelate măsuri de siguranță impuse de condițiile pandemice. Pauza destul de lungă și lipsa practicii în ceea ce privește exercițiile de mindfulness și-a spus cuvântul. Cu toate că exercițiul nu a fost dificil, o parte dintre elevii clasei nu s-au putut desprinde de starea de agitație în care erau. Totuși, jumătate din cei 29 de elevi au reacționat pozitiv, în sensul relaxării și concentrării atenției spre ceea ce se lucrează. Exercițiul nu adurat mai mult de trei minute. Am început cu respirația conștientă și le-am propus elevilor să-și imagineze pentru 30 de secunde că sunt vânt. Așa cum am precizat anterior, jumătate au reacționat pozitiv, au reușit să se detașeze de agitația zilei. Cealaltă jumătate nu s-a concentrat decât pentru aproximativ un singur minut din cele trei. Am avut în vedere practicarea exercițiului într-o zi în care orele de limba română erau fixate ultimele în orar și presupuneau și exersarea unui subiect model pentru examenul de Evaluare Națională la clasa a VIII-a care se apropia.

Mi se pare interesant de menționat că elevii care au reușit să se concentreze asupra exercițiului propus, dar și de-a lungul tuturor exercițiilor de acest tip din cei patru ani de gimnaziu – notez că nu au fost practicate cu regularitate, decât în situații cheie – au dat dovadă de creativitate și imaginație. Aceeași elevi rezolvau cu ușurință exercițiile de creativitate din cadrul subiectului model pentru pregătirea pentru examen. Cealaltă jumătate a reușit să rezolve exercițiile amintite, dar nivelul concentrării asupra lor este redus: au renunțat repede dacă au intervenit obstacole în rezolvare, nu s-au concentrat suficient, intrau în panică dacă soluția nu apărea repede.
Celălalt colectiv de elevi ai clasei paralele nu a făcut exercițiul amintit și niciun alt fel de exerciții amintite, în zi similară ca orar. Concentrarea asupra subiectului model în vederea pregătirii examenului de Evaluare Națională a fost mult mai redusă, similară jumătății clasei anterioare care nu areușit să ducă exercițiul propus la capăt. O dată aplicată tehnica, a crescut atenția în timpul rezolvării exercițiilor. Dacă inițial preferau să spună că nu găsesc soluția exercițiului, folosind replici de tipul ”Nu știu”, ” Nu îmi vine niciun titlu în minte pentru a face asocierea”, după, se observă o mai mare concentrare a atenției pe găsirea soluției, fără a genera o stare de stres, neputință, rușine.

Observațiile făcute de-a lungul celor patru ani, motivată fiind și de participarea la mobilitatea de la Florența, Italia, în februarie 2020, din cadrul proiectului SPER, în care s-au abordat și informații despre aceste tehnici, se bazează și pe impresiile adunate de la elevii care au experimentat utilitatea lor.
”Mie, personal, mi-au plăcut foarte mult orele în care făceam exerciții de mindfullness. Mă relaxau pe moment și chiar mă afundam în imaginația și gândurile mele. Mă concentram să mă deconectez de la ce era în jurul meu și să ascult doar vocea dumneavoastră calmă, care ne spunea ce să facem și cum să evadăm din stările de stres și neliniște. I-am spus mamei despre această activitate și i s-a părut a fi o idee bună, inedită și eficace, mai ales în aceste timpuri dificile, când mai aveam și un examen de dat. Sinceră să fiu, chiar aș fi foarte încântată să mă mai întâlnesc cu aceste tehnici pe parcursul anilor de liceu și nu numai. Aceste exerciții de mindfullness sunt o metodă unică și încă necunoscută de către majoritatea oamenilor, însă consider că implementarea ei în școli ar fi o mutare ingenioasă și foarte eficientă.”- D.M.
” Consider ca tehnicile de mindfullness folosite ne au ajutat, pe toti, să uităm pentru câteva minute, sau chiar ore, de grijiile și gândurile negative care ne frământau. De asemenea, am conștientizat cât de recunoscători ar trebui să fim pentru controlul pe care- l avem asupra propriei noastre persoane.Părinții mei au fost, la rândul lor, mulțumiți pentru dezvăluirea acestor tehnici.” – R.R
” În cazul meu, exercițiile de mindfullness pe care le-am practicat împreună în cadrul orelor au constituit niște clipe de respiro și de inspirație, dincolo de emoțiile negative și stările de neliniște. Aceste momente m-au făcut să realizez importanța impactului pe care îl am chiar eu asupra a ceea ce se desfășoară în mintea mea, ajutându-mă să-mi gestionez emoțiile și gândurile. Vă sunt recunoscătoare pentru că mi le-ați dezvăluit, atât mie, cât și colegilor mei, și că acum pot să le folosesc de fiecare dată când simt nevoia!” – T.F
” Mi-au plăcut foarte mult exercițiile de mindfullness aplicate la clasă. Pe mine, una, m-au ajutat să mă liniștesc și să îmi controlez stările emoționale și m-aș bucura ca și pe viitor să le folosim alături de profesorii noștri.” – Ș.C.
” Personal, mi se par foarte de folos și le-aș repeta ori de câte ori aș avea ocazia fiindcă am rămas cu o impresie plăcută. Mereu ne transmiteau o energie pozitivă și un fel de încredere. Toată partea asta cu emoțiile și tehnicile acelea de relaxare pe care le foloseați mi se par un subiect delicat și nu oricine este dispus să le deschidă. Pe lângă asta, simt și eu ca adolescentă că este perioada asta în care trecem prin atâtea schimbări și corporale dar și de viață să zic așa, încât chiar avem nevoie de niște tehnici din acestea, ca să le numesc așa, care ne aduc doar beneficii. Chiar mă bucur că am avut parte de ele și le pot doar recomanda.” – S. B.
Drept concluzie a observațiilor pe care le-am făcut, nu pot decât să subliniez utilitatea exercițiilor de mindfulness. Ele vin în beneficiul elevilor atât în viața școlară, cât și în rutina zilnică. Îi pot ajuta să se echilibreze emoțional atunci când managerierea emoțiilor poate deveni greoaie. Fiind o parte a ideii de ”școală fericită”, sunt unealta care dezvoltă gândirea pozitivă. De asemenea, acest tip de exerciții dezvoltă echilibrul emoțional, calmul, blândețea, încrederea de sine, curajul – elemente ale rezilienței. Practicate cu regularitate, conduc inclusiv la o calitate mai bună a somnului copiilor, aspect esențial atunci când vine vorba de randamentul școlar.

Tehnicile de mindfulness sunt doar o abordare foarte simplă și la îndemână care pot veni în spijinul copiilor și nu numai și care dezvoltă inteligența emoțională despre care se vorbește atât de mult în ultima vreme. Consider că ar fi util să îmbrățișăm diferite modalități de a dezvolta acest tip de inteligență, mai ales că spre deosebire de cea rațională care vine la pachet cu mult vehiculatul coeficient de inteligență, aceasta – cea emoțională – poate fi exersată, practicată, stimulată, îmbunătățită în permanență.
Și ce societate îndreptată spre prosperitate nu și-ar dori viitori adulți empatici, rezilienți, mulțumiți și asumați, ancorați în realitatea pe care o trăiesc?

Prof. Cristina Adriana DUTKAȘ

mindfulness, studiu

3 comentarii7 accesări