Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 500
Servicii AI: 0
Scânteia iluminării (V)
În prezent, codul genetic explică mecanismele biosintezei proteinelor, dar nu şi corelarea diferenţierii celulelor cu structurarea organelor şi configurarea întregului organism prin controlul dispunerii celulelor în spaţiu. Deşi mintal putem separa informaţia de structură şi funcţie, în realitate elementele triadei viului relaţionează prin feedback multiplu integrat şi se dezvoltă împreună în cadrul organizării progresive a vieţii.
Materializarea informaţiei “in actu” din starea “ in potentia” presupune derularea corelată a secvenţelor diviziunii, diferenţierii şi orientării celulelor prin interacţiune cu matricea proteinică şi semnalele transmise de receptorii specifici despre poziţiile relative ale celulelor vecine, pentru ca structurile şi procesele biologice să fie integrate unitar. Această interpretare este confirmată de celulele suşe pluripotente extrase de la un embrion, care se pot dezvolta şi reface ţesuturile afectate de leziuni, boli sau bătrâneţe ale unor organisme compatibile genetic. Un exemplu - cu implicaţii tulburătoare în etică - îl reprezintă clonarea organismelor prin înlocuirea nucleului unui ovul cu nuclelul extras dintr-o celulă somatică.
Propun extinderea geneticii clasice la genetica dinamică, prin adăugarea principiului de bază: morfogeneza se derulează prin aranjamentul ordonat al celulelor în configuraţii bine definite pe baza schemelor program ale orientării fusului de diviziune în funcţie de natura şi poziţiile relative ale celulelor vecine, care sunt integrate în ciclul mitotic cu programele de reglare şi control pentru diferenţierea celulelor.
Deşi nucleul este centrul coordonator al celulei, informaţia genetică este funcţională doar în structura spaţială a unor câmpuri de celule care capătă specificitate în ţesuturi, organe şi sisteme, organizate ierarhic şi integrate unitar la nivelul organismului. În compoziţia nucleului intră ADN, ARN, proteine, diferiţi compuşi organici şi anorganici organizaţi în matricea sau sucul nuclear, cromatină sau cromozomi, nucleoli, totul delimitat de o membrană nucleară prin care schimbă materie, energie şi informaţie cu exteriorul.
Este cunoscut că, în procesul diviziunii celulare, ciclul mitotic este corelat cu ciclul nucleolar – nucleolii sunt vizibili în interfază, dispar în profază şi reapar în telofază. Cercetătorii recunosc importanţa nucleolilor în sinteza ARNr şi biogeneza ribozomilor, dar şi ca “staţii intermediare” pentru transferul ARNm şi ARNs în citoplasmă; vom adăuga rolul lor important în morfogeneză, fiind responsabili pentru pregătirea aparatului mitotic.
Într-o exprimare sugestivă, viaţa şi moartea formează o unitate de contrarii în devenirea sistemelor biologice, prin derularea unor programe tulburătoare care “ciclează” nivelele inferioare în favoarea celor superioare. Programul “pentru sine” îşi afirmă măreţia în programul “pentru specie” care proiectează indivizii în eternitate. De fapt, devenirea nivelelor superioare este asigurată de “primenirea” nivelelor inferioare.
Fiinţa umană se distinge în cadrul biosferei prin conştiinţa de sine, reflectarea cu înţeles, orientarea către un scop sau finalitate, construcţie creativă sau finalitate. Pe traiectoria evoluţiei filogenetice, omul a devenit producător şi consumator de cultură, nu doar de substanţe nutritive şi energie.
După părerea mea, interesele proprii ale unui credincios veritabil trebuie armonizate și integrate ierarhic unor interese superioare, de tipul celor particulare sau generale, care ne apropie de Dumnezeu și reprezintă criteriul fundamental al organizării societății de mâine.
Pentru reflecție, este semnificativă celebra replică din discursul de inaugurare al președintelui John F. Kennedy: “Așadar, dragi concetățeni americani, nu vă întrebați ce poate face țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țara voastră”. Trebuie menționat că, în sens dialectic, libertatea fiecăruia înseamnă necesitate înțeleasă, mai concis, comportamentul civilizat respectă cu sfințenie drepturile și libertățile celorlalți. Ordinea firească în conduită se bazează pe mesajul Sfântului Apostol Pavel către Corinteni: “Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi ? ”.
Este posibil să fim martorii trecerii într-o nouă epocă istorică, cea a psiho-informaticii, în care inteligența ființei umane va beneficia din plin de noi posibilități, pe măsura implementării tehnologiei 5 G și a utilizării inteligenței artificiale, factori ai dezvoltării cu impact asupra culturii, telecomunicațiilor, globalizării și colaborării la scară planetară, managementului și calității vieții pe Terra.
Automatizarea și robotizarea proceselor de producție vor permite ființei umane să se dedice cu prioritate activităților creative, realizării unor programe informatice pentru administrarea eficientă a diverselor domenii de activitate, de la unități economice, sanitare și educaționale, până la politici locale, regionale, naționale, europene etc.
Într-o societate a tehnologiei informației și comunicării, cetățenii pot fi implicați activ în procesul decizional, ilegalitățile și erorile fiind mult diminuate, având în vedere că programele informatice validate pe scară largă nu favorizează interese personale sau de grup.
Acest deziderat poate fi îndeplinit de alte state în cadrul unui model dual de organizare și conducere a societății, în care componenta umană acționează după principiile de bază ale capitalismului, iar componenta informatică este complementară, fiind structurată și planificată „de sus în jos”, prin includerea unor proiecte importante de țară, având stabilite etape cu obiective, termene precise de realizare, precum și a unor norme din programele și ideologiile întregului spectru politic, nu numai a partidelor aflate la putere .
Pandemia Covid-19 a pus la grea încercare majoritatea țărilor, indiferent de regimul politic, însă a fost controlată mai ușor acolo unde instituțiile de stat au fost puternice. Este important ca factorii de decizie să tragă învățăminte utile din situațiile de criză, pe care să le aplice în stabilirea proiectelor pentru dezvoltare durabilă.
S-a constatat că economia de piață bazată pe consum duce la risipă de resurse și afectează mediul înconjurător, impunându-se ca, în perspectivă, mecanismul cerere-ofertă să fie adaptat la o economie pentru dezvoltare durabilă.
Provocările secolului XXI vor genera schimbări majore în organizarea societății și calitatea vieții, prin deplasarea accentului pe informatizare și democrație participativă, în care cetățenii vor analiza cu respect trecutul, vor trăi cu intensitate prezentul și vor proiecta cu responsabilitate viitorul.
Transformările structurale profunde implică asumarea de responsabilități pentru factorii de decizie, având în vedere că prezintă riscuri majore în aceste vremuri critice, aspecte prezentate într-o notă pesimistă, la cumpănă dintre ani (2021-2022), de către episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților, într-o scrisoare pastorală de Crăciun, în care critică clasa politică și vorbește despre Marea Resetare, proces prin care s-ar dori schimbarea completă a lumii și a ordinii pe care a creat-o Dumnezeu, iar “Patria, pentru care și-au jertfit viața înaintașii noștri, ar urma să fie considerată un moft naționalist și o simplă provincie într-o uniune statală fără istorie și, ca atare, și fără identitate”.
Nu știu dacă slujitorul Bisericii Ortodoxe Române s-a gândit la celebra expresie “Somnul raţiunii naşte monştri”, care reprezintă titlul unei gravuri a lui Francisco Goya din ciclul “Los Caprichos” (Capriciile).
Tendința de integrare pe scară largă la nivel economic, politic și militar, generalizarea comunicării și accesul nelimitat la informații, libertatea de mișcare și de participare pe piața concurențială a muncii, schimbarea modului de gândire și de acțiune umană sunt direcții de dezvoltare care vor marca organizarea omenirii, cu mențiunea că limba, tradițiile și obiceiurile specifice, care definesc identitatea fiecărei națiuni, trebuie respectate și promovate în noua ordine mondială. Altfel spus, organizarea societății de mâine asigură șanse egale și este deschisă tuturor posibilităților de împlinire a omului, având la bază principiul dialectic al unității în diversitate.
Se poate afirma că sunt date istorice suficiente care atestă faptul că devenirea culturii și civilizației este dialectică, iar societatea de mâine va fi de tip dual, urmașii noștri având șansa de a trăi pe un nivel superior de cultură și civilizație în cadrul unui sistem politic situat la granița dintre capitalism și comunism, în sensul preluării caracteristicilor favorabile dezvoltării durabile. De fapt, evoluția vieții pe Terra, în particular cea a ființei umane, nu poate fi înțeleasă pe deplin decât într-o abordare dialectică materie-spirit. În Universul nostru, Spiritul se manifestă individual, prin intermediul organismelor care au depășit anumite etape de dezvoltare filogenetică și ontogenetică, fiind identificat prin psihic, conștiință sau suflet.
Este sugestiv faptul că Hegel a pus la baza întregii Existenţe conceptul de “Idee absolută”, care începe de la o abstracţie nedeterminată (teza), parcurge un proces de degradare prin care se exteriorizează sub formă de natură (antiteza) şi se ridică apoi la abstracţia finală (sinteza), etapă în care spiritul, ca unitate a ideii şi naturii, a depăşit contradicţia şi, odată cu ea, realitatea. Desigur, metoda dialectică de abordare a Existenței propusă de filosoful grman reprezintă un salt calitativ în gnoseologie, deoarece se bazează pe universalitatea contradicţiei, dedublarea unicului în laturi contrare, legea transformării acumulărilor cantitative în salturi calitative, precum şi mecanismele negării negaţiei.
În idealismul transcendental, elaborat de Kant, se consideră că lucrurile şi fenomenele realităţii există în sine, ca entităţi obiective. Cunoașterea începe cu experienţa sensibilă, cu stimularea organelor de simţ, fără ca prin aceasta să fie cunoscute lucrurile în sine, ci numai aşa cum apar, deoarece în procesul interacţiunii ar interveni activ şi transformator formele subiective şi apriorice ale sensibilităţii (spaţiul şi timpul), precum şi ale intelectului (conceptele de substanţă, cauzalitate, necesitate).
Semnificația Spiritului universal este prezentată metaforic în Vechiul Testament, astfel: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. Referitor la esența umană, vă propun, stimați cititori, să reflectați la citatul următor din Sfânta Scriptură: “Și Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a creat”. (Geneza 1:27)
Pentru a înțelege într-un alt registru semnificația Spiritului, se face trimitere la cadrul conceptual al teoriei dipolilor vortex, în care orice ființă umană din Universul nostru are un corespondent (Alter Ego) în Universul complementar. Spre deosebire de informația genetică din acizii nucleici, care reprezintă matricea structurării organismelor vii, spiritul individual exprimă metainformația (schema decodificării spațio-temporale a informațiilor) indusă de Alter Ego din Universul complementar, fiind asociată cu sufletul care animă trupul.
După unirea sufletului cu trupul, apare conștiința, care se dezvoltă odată cu organismul și își diversifică manifestările cognitive și emoționale prin relaționarea și adaptarea omului la mediul socio-cultural în care trăiește.
Se poate spune că Lumea cunoscută, cu întreaga încărcătură de semnificații și valori, a început odată cu conștiința umană. După unii gânditori, în călătoria noastră prin Existență, urmăm calea cu obstacole de la frontierele Destinului cu Liberul Arbitru.
Moartea unei ființe umane înseamnă separarea celor două componente fundamentale ale sale, trupul dispărând după un timp prin descompunerea sa în substanțe anorganice, iar sufletul trecând în starea de Spirit universal din Universul complementar. Evident, sufletul este nemuritor și nu are reprezentări concrete, fiind accesibile doar manifestările sale prin intermediul trupului, în special a creierului.
Menirea omului este cunoașterea asimptotică a adevărului absolut prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase, să se implice benefic în protecția mediului și evoluția biosferei pe Terra, iar în perspectivă, să-și manifeste spiritul creator în Sistemul solar și în Galaxia noastră.
http:/
Bibliografie
1. Mircea Vasiu, Electrodinamica şi teoria relativităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
2. Nicolae Bodnariuc , Biologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
3. Petre Raicu, Genetica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
4. Traian Crețu, Fizica generală, vol. I și II, Editura Tehnică, București, 1984, 1986
5. Vasile Tudor, Alma Lux, Editura Agora, Călăraşi, 2001
6. Vasile Tudor, Dor de mai bine, iteach.ro, 17 decembrie 2021
7. Vasile Tudor, Evoluția omenirii, iteach.ro, 7 februarie 2021
8. Vasile Tudor, Teoria dipolilor vortex, Simpozionul Internaţional "Universul Ştiinţelor", 2015
9. Vasile Tudor V, Instalaţie pentru hidroaerarea solului, Brevet de invenţie, RO 119059, 1993
10. Vasile Tudor, Procedeu și instalații pentru culturi intensive, CBI nr.146110, OSIM, 1990
11.Vasile Tudor, Elice cu propulsie reactivă, CBI nr. 99-00632, OSIM, 1999
12. Vasile Ureche, Universul, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1987
http:/
http:/
https:/
Comentarii
Alte articole ale autorului
- Lumina minții9 iul.2 comentarii
- Urme prin adevăr4 iun.7 comentarii
- Metacunoașterea14 feb.8 comentarii

Ministerul Educaţiei