România fascinantă

Vasile TudorLiceul Tehnologic Duiliu Zamfirescu, Dragalina (Călărași)7 feb. 2022

1. Informații generale
România este un stat situat în spațiul carpato-danubiano-pontic din Europa Centrală, care se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est, Republica Moldova la est, iar Marea Neagră se află la sud-est.
Numele de “România” este derivat din “român”, cuvânt care provine din latinescul romanus (având semnificația de cetățean al Romei).
În cursul istoriei, diferite porțiuni din teritoriul actual al României au fost sub ocupația Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și Imperiului Austro-Ungar.
România a apărut ca stat în anul 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Moldova şi Ţara Românească.
Marele domnitor a realizat reforme îndrăzneţe pentru modernizarea Principatelor Unite, precum reforma agrară şi cea electorală, pe care le-ar fi continuat cu siguranţă, dacă nu ar fi fost obligat să abdice în 1866, în favoarea lui Carol de Hohenzollern–Sigmaringen.
Numele oficial de România a fost adoptat prin Constituţia din 1 iulie 1866, iar regimul politic a devenit de monarhie constituţională.
România şi-a proclamat independenţa faţă de Poartă pe 9 mai 1877, opţiune fundamentală apărată pe câmpul de luptă (Plevna, Smârdan, Rahova, Vidin). Noua situaţie creată este recunoscută pe plan mondial prin Tratatul de pace de la San Stefano (1878), care consfiinţea totodată autoritatea României asupra Dobrogei, însă teritoriile Cahul, Bolgrad şi Ismail din sudul Basarabiei (retrocedate Moldovei în 1856 prin Tratatul de la Paris) sunt încorporate Imperiului ţarist.
În anul 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România, formând România Mare (295.641 km2), până în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), când, sub presiunea Germaniei naziste, a cedat teritorii Ungariei (nord-estul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de Nord).
   Organizarea lumii postbelice (regimul politic şi trasarea frontierelor) a fost decisă de puterile aliate încă de la Conferinţa de la Yalta (4-11 februarie 1945) și Conferinţa de la Postdam (17 iulie-2 august 1945), urmate de Tratatul de pace de la Paris (semnat în 10 februarie 1947), prin care România a recuperat Transilvania de Nord din teritoriile cedate.
În istoria românilor, data de 1 decembrie 1918, când s-a realizat Marea Unire prin reîntregirea teritoriul românesc cu Transilvania, reprezintă o etapă importantă în lupta pentru unitate națională, fapt care justifică stabilirea pe 1 decembrie a Zilei Naționale (prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990).
    După înlăturarea regimului comunist (1989) și instaurarea unui regim democratic, România a devenit republică semi-prezindențială, care a aderat la NATO (2004) și la Uniunea Europeană (2007).
România are diverse tipuri de unități acvatice (fluvii și râuri, lacuri, ape subterane, ape marine) și beneficiază de o diversitate a formelor de relief (35% munți, 35% dealuri și podișuri și 30% câmpii) .
   Pe teritoriul României, Munții Carpați au o lungime de 910 km și o altitudine maximă de 2544 m (vârful Moldoveanu din Munții Făgăraș), având la exterior un inel de dealuri (Subcarpații și Dealurile de Vest). În est și sud se află patru podișuri (Moldovei, Dobrogei, Getic, Mehedinți), iar în sud și vest se întind două mari câmpii (Câmpia Română și Câmpia de Vest), Delta Dunării fiind cea mai joasă regiune a țării (sub 10 m altitudine).
România are o climă temperat-continentală și o suprafață de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre. Este al nouălea stat din UE după suprafața teritoriului și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane de locuitori).
Din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale, România are 2 685 de comune, 263 de orașe și 41 de județe, la care se adaugă municipiul București.
   Pentru optimizarea dezvoltării economice, în anul 1998 s-au înființat opt regiuni de dezvoltare (Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, București și Ilfov), nu sunt unități administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale.

2. România tradițională
Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” este situat pe malul lacului Herăstrău, are o suprafață de 14 ha și dispune de 380 de monumente, 60.000 de obiecte în colecțiile de patrimoniu și peste 250.000 de documente de arhivă referitoare la viața tradițională din satul românesc.
Fondatorul muzeului este folcloristul și sociologul Dimitrie Gusti, care obișnuia să îl numească “sunetul trist al clopotelor istoriei României”. Inaugurarea muzeului a avut loc în data de 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, fiind deschis pentru public cu o săptămână mai târziu, pe 17 mai 1936. Fondurile financiare necesare au fost puse la dispoziție de Fundația Culturală Regală, iar planurile de amplasament au fost executate de scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenograful Victor Ion Popa.
La organizarea muzeului în aer liber au stat trei principii, și anume:
● Principiul istoric. Se reprezintă habitatul tradițional în dezvoltarea sa spațială, între secolul al   XVII-lea și începutul secolului al XX-lea;
●Principiul geografic. Traseul pentru vizitarea muzeului permite cunoașterea comparativă a arhitecturii tradiționale. În acest scop, monumentele sunt grupate pe provincii istorice (Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova);
●Principiul autenticității. Toate construcțiile sunt originale, desfăcute piesă cu piesă, transportate în condiții deosebite și remontate în muzeu. Reconstrucția interioarelor respectă, în general, o viziune de sinteză, specifică secolului al XIX-lea.
Această concepție este prezentată sintetic de Dimitrie Gusti, creatorul muzeului: “Ne trebuia cu orice chip un Muzeu în aer liber, în care standurile să fie case întregi ţărăneşti, ele înşile piese de muzeu, casele la rândul lor fiind aşezate astfel ca să închipuiască un sat adevărat”.
Pe aproximativ 20% din suprafața muzeului sunt amplasate anexe gospodărești, ateliere, biserici, mori, instalații tehnice, fântâni etc.
   În interiorul Muzeului Satului se află Palatul Elisabeta, o proprietate privată, care reprezintă reședința din București a Familiei Regale a României.
Din Parcul Regele Mihai există două posibilități de acces în muzeu, și anume: Poarta Miorița (în zona debarcaderului) și poarta Transilvania (în zona Arcului de Triumf).
În prezent, muzeul este vizitat de numeroși turiști români și străini, fiind una dintre cele mai mari atracții turistice ale capitalei României.

3. Costumul popular românesc
   Dacă doriți să descoperiți frumusețea sufletului românesc atunci analizați măiestria realizării portului popular din spațiul ondulat de la Dunăre, Carpați și Marea Neagră.
Rădăcinile costumului românesc trebuie căutate în portul strămoșilor noștri traci, geți și daci, care are unele trăsături comune cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanică, însă s-a diversificat prin schimbări de formă și croială, amănunte decorative și colorit, modul de folosire a pieptănăturii și a podoabelor.
Conform unor surse istorice referitoare la portul dacilor, bărbaţii aveau ițari (pantaloni) din in sau lână, acoperiți cu o cămaşă până la genunchi, crăpată pe margini în dreptul coapselor și prinsă la mijloc cu un brâu subțire din stofă sau un brâu lat din piele sau stofă groasă. Cei bogați, numiţi tarabostes, purtau pe cap pileusul,celebra căciulă dacică întâlnită și în scenele reprezentate pe Columna lui Traian.
Despre portul femeilor există mai puține informații, fiind dedus din unele reprezentări de epocă: rochii lungi, plisate şi strânse în talie, cu mâneci lungi sau scurte, uneori cu pelerine deasupra.

De-a lungul timpului, costumul popular s-a diversificat tot mai mult, în funcție de zone cu obiceiuri și tradiții specifice, de la cel simplu, folosit în timpul muncilor agricole, până la cel bogat ornamentat, folosit de sărbători. Pe de altă parte, diferența costumelor se reflectă și în funcție de categoriile de vârstă și gen, îmbrăcămintea copiilor fiind diferită de cea a persoanelor adulte și în vârstă, iar prin schimbarea gătelii capului, erau puse în evidență femeile căsătorite față de fetele nemăritate.
În general, costumul tradițional purtat de femei este compus din cămașă, poale și piesa (mai mult sau mai puțin ornamentată) care acoperă partea de la brâu în jos, diferită de la o regiune la alta și având diverse denumiri: catrință, vâlnic, fotă, opreg etc. Alte piese ale costumului femeiesc sunt brâiele și betelele, precum și cele pentru acoperirea capului: marame, năframe, cepse sau cununi. Gustul pentru frumos al femeii din spațiul românesc a făcut din portul popular o veritabilă artă, îmbinând armonios formele stilizate și nuanțele de culori în țesături din in, cânepă și lână.
Costumul tradițional al bărbaților este mai simplu, fiind compus, în sudul și estul țării, dintr-o cămașă lungă, purtată peste pantaloni lungi și strâmți, iar în nord și vest, cămașa are lungimea mai mică, fiind purtată peste pantaloni mai scurți și mai largi. Pantalonii sunt confecționați din pânză sau postav țesut în casă, iar peste cămașă bărbații își pun un brâu țesut în casă sau un chimir de piele, în funcție de regiune și de ocupație. În sezonul rece, la ținuta de vară se adaugă haine din postav, frumos ornamentate, sau cojoace din piele și pieptare.
Portul popular reprezintă o exprimare a creativității neamului românesc, dar și o dovadă a identității naționale, a formării specificului cultural în ariile geografice locuite de români.