Repere în rotația anotimpurilor (I)

Vasile TudorLiceul Tehnologic Duiliu Zamfirescu, Dragalina (Călărași)5 nov. 2022

În România, circa 14% din zilele unui an, mai precis 51 de zile sunt considerate prin lege sărbători publice, la care se adaugă și zilele sărbătorite la nivel mondial.
Codul Muncii prevede 15 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale:
• 1 ianuarie, 2 ianuarie – Anul Nou și a doua zi de Anul Nou
• 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
• Trei zile (Vinerea Mare, Duminica Paștelui, Lunea Luminată) pentru Paștele Ortodox
• 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii
• 1 iunie – Ziua Copilului
• două zile pentru Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh)
• 15 august – Adormirea Maicii Domnului
• 30 noiembrie – Sfântul Andrei
• 1 Decembrie – Ziua Națională a României
• 25 decembrie, 26 decembrie – Crăciunul și a doua zi de Crăciun
Pe lângă sărbătorile religioase, românii au și sărbători legate de credințe populare, care au fost transmise din moși-strămoși și au solemnitate specifică zonelor tradiționale.
În continuare sunt prezentate unele din sărbătorile importante ale românilor.

Anul Nou

Iarna, chiar dacă reprezintă anotimpul rece, trebuie iubită pentru albul imaculat al zăpezii dar, mai ales, pentru încărcătura de tradiţii şi obiceiuri, zestre milenară care asigură unicitatea culturii unui popor.
Sărbătorile de iarnă la români încep pe 30 noiembrie cu praznicul Sfântului Andrei şi se continuă până în ianuarie după Bobotează şi Sfântul Ioan Botezătorul.
În întreaga lume, trecerea dintre ani este sărbătorită prin petrecerea de Revelion, în care participanții consumă bucate alese și băuturi alcoolice, ascultă muzică și dansează, transmit urări celor dragi și urmăresc focuri de artificii. Numele acestei petreceri unice provine din cuvântul réveil (cu sensul de „trezire”), care face trimitere la faptul că participanții se află în stare de veghe până aproape de dimineață.
Modul de datare a evenimentelor din istoria culturii și civilizației a evoluat spre forme din ce în ce mai riguroase.
Spre exemplificare, în vechiul calendar roman, anul era format din 377 sau 379 de zile, având 12 luni, la care se mai adăuga o lună suplimentară (Intercalaris) între februarie și martie.
Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în anul 46 î.Hr., intrând în uz un an mai târziu. Deoarece în calendarul iulian, anul mediu este ceva mai lung decât anul astronomic, papa Grigore al XIII-lea a introdus la 24 februarie 1582 calendarul gregorian, în care corectarea timpului se face în funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru Paște).
După 15 octombrie 1582, calendarul gregorian a fost adoptat succesiv – mai întâi de țările catolice și apoi de țările ortodoxe. În Regatul României, calendarul gregorian a fost introdus în anul 1918 de guvernul condus Ion I. C. Brătianu.
În prezent se mai utilizează și calendarul iulian, denumit și pe Stil Vechi - pentru a evita confuzia cu modul de datare pe Stil Nou care corespunde calendarului gregorian.
De amintit că Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august. Începutul anului bisericesc a fost stabilit pe data de 1 septembrie de către Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), având în vedere că în această zi Dumnezeu a început creația Lumii și tot în această zi Mîntuitorul a început activitatea sa publică. Spre deosebire de anul bisericesc, anul liturgic începe în ziua de Paști, pentru a marca Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății.

Ziua Culturii Naționale

La propunerea academicianului Eugen Simion, Parlamentul României a stabilit prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie 2010 ca ziua de 15 ianuarie, în care s-a născut Mihai Eminescu (1850 – 1889), să fie și Ziua Culturii Naționale, pentru a celebra un mare creator și a reflecta asupra spiritualității românești.
Importanța acestei date a fost exprimată magistral de Eugen Simion: "N-aş vrea niciodată să despărţim aceste două sărbători. Atunci când am propus Parlamentului României să înfiinţăm o Zi a Culturii Naţionale şi să o identificăm cu ziua lui Eminescu nu am făcut-o la întâmplare".
Într-o înregistrare TV cu Nichita Stănescu, fiind întrebat despre cel mai frumos catren pe care l-ar putea scrie, poetul necuvintelor a spus:
„– Cel mai frumos catren, dacă ar fi să îl scriu eu, ar fi următorul: M-aș gândi mai întâi, cine e cel mai mare din profesie? Mihai Eminescu, poetul nostru drag. Cine a dat primul imaginea luptătorului nostru la războiul de independență, dea-n călare pe un cal aburind, uitându-se așa într-o ceață, semănând întrucâtva și a sergent român, și a ciobanul mioriței? Nicolae Grigorescu. Cine ne-a încântat nouă sufletul cel mai ales scriind rapsodia română? Enescu. Și cine ne-a făcut nouă coloana fără de sfârșit? Brâncuși. Deci, cel mai frumos catren, de-aș fi în stare să îl scriu vreodată, ar avea patru versuri – unu, doi, trei, patru:
Eminescu,
Grigorescu,
Enescu,
Brâncuși.”
Este fascinant că, la început și la final de an, românii de pretutindeni celebrează două repere fundamentale ale identității în spațiul european: Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), respectiv Ziua Națională (1 decembrie).

Ziua Unirii Principatelor Române

La 5 ianuarie 1859, liderul unionist, Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”, a fost ales în unanimitate domnitor în Moldova, iar la 24 ianuarie 1859, la propunerea deputatului Vasile Boerescu, a fos ales și domnitor al Țării Românești.
Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Moldova şi Ţara Românească, a fost posibilă în 1862 realizarea unui Parlament și a unui Guvern unificate, punându-se astfel bazele statului naţional al Principatelor Române.
Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost desăvârșită prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918, atunci când Transilvania a reîntregit teritoriul românesc.

Ziua Iubirii

Înainte de 1989, românii au sărbătorit iubirea de Dragobete (Vobritenia, 24 februarie ), apoi au mai adăugat Valentine's Day (Ziua Sfântului Valentin, 14 februarie), însă acest sentiment magnific trebuie purtat tot anul în suflet - pentru trăirea plenitudinii vieții.
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e” sunt cuvintele cu care se încheie „Cel mai iubit dintre pământeni” (1980), ultimul roman al lui Marin Preda.
Într-adevăr, iubirea este totul, iar „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (I Ioan 4,8)
După părerea mea, iubirea este drumul spre fericire și împlinire, restul nu mai contează .

Ziua Florii de Colț

În fecare an, pe 5 martie, este sărbătorită floarea de colț, numită și floarea reginei sau steluța, întâlnită în munți calcaroși, pe stânci sau pe pajiști de pe versanți abrupți și însoriți.
În limbile engleză și germană este denumită edelweiss (edel = nobil, weiss = alb), cuvântul fiind descoperit pentru prima dată pe 5 martie 1784.
Acest simbol al dragostei şi al purităţii este o plantă deosebit de rară, fiind declarată monument al naturii din 1933 și protejată în rezervații naturale din Munții Bucegi, Munții Făgăraș, Munții Vrancei, Masivul Retezat, Masivul Piatra Craiului, Obcinele Bucovinei etc.
În Europa, floarea de colț înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, fiind întâlnită și în Asia Centrală și de Est.

Ziua Internațională a Femeii

În fiecare primăvară, atunci când natura renaște, data de 8 martie a fost pusă sub semnul feminin, fiind Ziua Internațională a Femeii.
Pentru a înțelege pe deplin încărcătura bogată de semnificații religioase, obiceiuri și tradiții, sunt utile următoarele repere istorice sugestive de venerare a femeilor:
- sărbătoarea cunoscută sub denumirea de Hilaria, din Roma antică, în care, timp de trei zile (15-18 martie), participanții aduceau omagii zeiței Cybele, mama zeilor;
- sărbătoarea de primăvară din Grecia antică, pusă sub semnul zeiței Rhea, soția lui Cronos și mama tuturor zeilor din Olimp;
- celebrarea în Anglia anilor 1600 a Sâmbetei Mamelor pentru a cinsti în postul Paștelui pe ființele care dau viață pruncilor;
- ziua de 28 februarie 1909, când Partidul Socialist din Statele Unite a decretat Ziua Femeii , drept amintire a grevei femeilor din 1908 de la New York. După un an, Internaționala Socialistă, reunită la Copenhaga, a decis instituirea unei zile internaționale a femeii, sărbătorită inițial pe 19 martie, iar, după anul 1913, data a fost mutată pe 8 martie;
- ziua de 8 martie 1921, declarată sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică , în memoria evenimentelor care au precedat Marea Revoluţie din Octombrie;
- data de 8 martie 1975, când Organizația Națiunilor Unite (ONU) a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii în cadrul Anului Internațional al Femeii. Perioada 1976 – 1985 a fost declarată Deceniul Internațional al Femeii, în care ONU a propus ca toate țările să adopte data de 8 martie ca zi pentru drepturile femeii.

Sărbătorile Pascale

Paștele celebrează Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu, fiind cea mai mare sărbătoare a creștinismului. Acest eveniment religios major este sărbătorit anual în duminica imediat următoare a primei luni pline după echinocțiul de primăvară.
Durata Paștilor este de   40 de zile (până la Înălțarea Domnului), însă doar primele 3 zile sunt de mare sărbătoare. Prima zi de Paște marchează începutul anului ecleziastic creștin.
Credincioșii se pregătesc   pentru sărbătorile pascale printr-o perioadă lungă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului. Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, iar, în Vinerea Mare, creștinii comemorează răstignirea pe cruce a Mântuitorului.
Evangheliile menționează pentru posteritate: sărutul ruşinos al lui Iuda și lepădarea lui Petru, arestarea lui Iisus în Grădina   Ghetsimani, parodia judecăţii în casa lui Caiafa (mare preot în Iudeea), ezitările din pretoriul guvernatorului roman Pilat din Pont (prefectul Iudeei), trimiterea lui Iisus Hristos la Irod Antipa (fiul regelui Irod cel Mare și tetrarh în Galileea), eliberarea tâlharului Baraba, condamnarea la moarte a lui Iisus de către Pilat, calea însângerată spre Golgota, Martiriul și Răstignirea Mântuitorului, Triumful asupra morții și Învierea. Zilele de miercuri și vineri, când Hristos a fost trădat pentru 30 de arginți, arestat și crucificat, au fost declarate de către Biserică zile de post din an, ca omagiu și repere ale credinței.
Cu ocazia sărbătorilor Pascale, gospodinele vopsesc ouăle în roșu și prepară mâncăruri
specifice: pască, drob, cozonac. În credința populară, înroșirea ouălelor de Paști face trimitere la o legendă creștină, în care se consideră că Maica Domnului a așezat coșul cu ouă lângă crucea cu fiul răstignit, iar acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
Viața lui Iisus Hristos este prezentată în cele patru evanghelii canonice concepute de Ioan, Luca, Marcu, respectiv Matei.
   Mântuitorul s-a născut la Betleem, și a trăit într-o familie de meșteșugari din Nazaret, dar și în Capernaum din Galileea, aflată în nordul Israelului.
   După Sfânta Scriptură, Fecioara Maria a rămas însărcinată după ce a primit vestea, de la îngerul Gavriil, că va deveni mamă și va naște în mod miraculos pe Mesia prin puterea Duhului Sfânt. (Matei I, 18, II 1-23, Luca I, II)
Maria și logodnicul său, Iosif, au venit din Nazaret în Betleem, pentru recensământul comandat de împăratul Octavian Augustus și organizat în Iudeea de proconsulul Quirinius în perioada 27 î.Hr - 14 d.Hr. Nemaigăsind loc de găzduire la han, s-au adăpostit într-o peșteră de păstori, situată la marginea orașului Betleem. Aici, în simplitate și-n sărăcie, s-a născut Pruncul Sfânt. (Luca II, 1-20) .
Trei magi de la Răsărit, călăuziți de o stea, au venit să aducă daruri celui care s-a născut împărat spiritual. Acest eveniment important din istoria creștinismului este pus în evidență astăzi de copiii care merg cu steaua.
Irod cel Mare, regele Iudeei, aflând de nașterea lui Iisus, de teamă să nu-și piardă tronul, a poruncit străjilor să ucidă toți pruncii de parte bărbătească sub vârsta de doi ani. Familia lui Iisus a plecat în Egipt până la moartea lui Irod, după care a revenit în Nazaret.
La vârsta de 30 de ani, Iisus a plecat pe jos prin țara evreiască, fiind însoțit de 12 apostoli, care l-au sprijinit în activitatea de tămăduire a celor bolnavi și de răspândire a învățăturilor. Predica de pe munte este considerată un etalon de comportament creștin, bazat pe dragostea pentru oameni și pentru Dumnezeu.
   După botezul său în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, Iisus a mers în Galileea, unde a început să predice venirea împărăției lui Dumnezeu.
Autoritățile evreiești și romane au fost deranjate de predicile lui Hristos, care a refuzat sacrificiile pe altare în numele unor idoli şi a militat pentru smerenie și egalitatea socială.
   La cererea marelui preot Caiafa, Pilat din Pont, prefectul provinciei romane Iudeea, l-a condamnat la moarte prin crucificare pe Iisus, deși a susținut că nu îl găsește vinovat de conspirație împotriva Romei.
   A treia zi de la moartea sa, Hristos a înviat, s-a arătat Mariei Magdalena și celorlalte femei, dar și apostolilor de mai multe ori, iar după 40 de zile s-a ridicat la cer. (Faptele Apostolilor 1.9–11)
Lucrarea Lui Iisus a marcat istoria omenirii, religia creștină, care s-a desprins din iudaism, fiind dominantă   în diverse regiuni ale planetei.
   După creștini, Iisus este Mesia   și fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat în om pentru mântuirea umanității prin moartea și învierea sa.
Referitor la utilizarea substantivelor proprii Paște și Paști se poate afirma că ambele sunt corecte, etimologia acestora provine din ebraicul “pasah” (lat. pascha, gr. pasha), adică trecere.
La origine, denumirea a pătruns odată cu creștinismul în varianta de plural “paschae” (pluralul lui pascha), preluată de francezi prin Pâques și de români prin Paști.
La evrei, Pesah (Paște) se referă la sărbătoarea libertății sau a azimilor, în amintirea eliberării din robia Egiptului, a trecerii prin Marea Roșie și pustie și ajungerea în Canaan.
La creștini, Paștele are semnificația de trecere de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.

Ziua Pământului

La inițiativa senatorului american Gaylord Nelson, planeta vieții, Terra, este sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, cu scopul de a conștientiza rolul omenirii în protecția mediului înconjurător și menținerea echilibrelor ecologice.
În multe culturi, Mama-Pământ este un concept popular care face trimitere la legăturile profunde ale oamenilor cu planeta care îi susține și îi hrănește.

Ziua Internațională a Muncii

Sărbătoarea celor care muncesc are la origini mișcările muncitorești care au asigurat ziua de muncă de opt ore, dar și alte drepturi sociale și politice.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a stabilit data de 1 mai pentru Ziua Internațională a Muncii, în cinstea sutelor de mii de manifestanți care au protestat în 1886 pe tot teritoriul Statelor Unite, cea mai mare demonstrație având loc la Chicago, unde au fost 90 de mii de demonstranți, din care circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea oficială a celor care muncesc pe aproape întreg mapamondul, cu unele excepții, precum Australia și Elveția, dar și SUA, unde Congresul a adoptat pe 28 iunie 1894 ca Ziua Muncii (Labor Day) să fie sărbătorită în prima zi de luni a lui septembrie.

Ziua Europei

În anul 1985, Consiliul European întrunit la Milano a decis ca Ziua Europei să fie sărbătorită pe 9 mai, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman, care a pus bazele „Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului” (CECO), organizație supranațională pentru Franţa și încă cinci ţări semnatare – RFG, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
Pentru reflecție, sunt prezentate trei citate din declarația lui Schuman:
• Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.
• Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice.
• Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.
Alături de CECO, în anul 1957 au fost create EURATOM (pentru utilizarea paşnică a energiei atomice) şi CEE (Comunitatea Economică Europeană), cele trei fiind numite Comunitatea Europeană(CE). De la şase ţări membre, se ajunge în 1973 la nouă, prin intrarea Marii Britanii, a Irlandei şi a Danemarcei, în 1981 aderă Grecia, iar în 1986 Spania şi Portugalia.
Pe 7 februarie 1992, la Maastricht, Consiliul European a adoptat Tratatul Uniunii Europene, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, după ratificarea sa de către toate statele membre. De fapt, prin Tratatul de la Maastricht se instituie Uniunea Europeana(UE), structură care se extinde în 1995 la 15 membri, apoi în 2004 au aderat alte 10 ţări. După integrarea la 1 ianuarie 2007 a Bulgariei şi României în UE, s-a ajuns la 27 ţări membre.
Prin „strategia de la Lisabona”, din martie 2000, UE şi-a propus ca obiective esenţiale: modernizarea economiei europene pentru a deveni competitivă pe piaţa mondială, încurajarea inovaţiilor şi a investiţiilor în afaceri, adaptarea sistemelor educaţionale europene la cerinţele societăţii informaţionale.
De fapt, prin integrarea în UE, se urmăreşte să se asigure o bunăstare egală pentru toate statele membre, fiind creat în acest scop un sistem de instituţii - Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie, Comitetul Economic şi Social, Banca Europeană de Investiţii, Curtea de Conturi.

Ziua Internațională a Familiei

În rotația anotimpurilor, data de 15 mai marchează Ziua Internaţională a Familiei, fiind proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluția din 20 septembrie 1993.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, inițiativă susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua Familiei Române.
Sfântul Ioan Gură de Aur compară familia cu o biserică în care bărbatul, femeia şi copiii merg pe drumul virtuţii.

Ziua Bujorului Românesc

Bujorul este o plantă care face parte din familia Paeoniacee, genul Paeonia, fiind originară din Asia, Europa și vestul Americii de Nord.
Există numeroase specii și soiuri de bujori, de talie mică, mijlocie sau mare, având flori parfumate, simple sau bătute, acoperind o paletă largă de culori și nuanțe de la alb, roșu, purpuriu, roz, galben, violet sau chiar cu flori bicolore.
În limbajul culorilor, bujorul alb exprimă puritate și pudoare, cel roz face trimitere la romantism, iar bujorul roșu este purtătorul mesajului de onoare și respect, bogăție și prosperitate.
Pe teritoriul țării noastre pot fi întâlnite cinci specii care cresc spontan (Paeonia peregrina, Paeonia tenuifolia, Paeonia triternata, Paeonia mascula, Paeonia officinalis) și trei specii cultivate (Paeonia officinalis, Paeonia lactyflora, Paeonia suffruticosa).
Bujorul românesc (Paeonia romanica peregrina) are petale roșii și este considerat una dintre cele mai vechi flori din România, fiind ocrotit de lege. Se găsește în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei și Transilvania, fiind cunoscute Rezervația Naturală de la Greci (Munții Măcinului), Parcul Natural Comana (județul Giurgiu), Pădurea Troianu (județul Teleorman), precum și Rezervația Naturală de la Zau de Câmpie (județul Mureș), unde crește bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia).
Bujorul românesc este o specie de floare unică în Europa, fiind ocrotit de lege, considerat simbolul veteranilor Armatei Române și sărbătorit anual pe 15 mai.
Până în 1922, România nu a avut o emblemă florală națională, deși, încă din timpul domniei Regelui Carol I, au existat propuneri pentru măceș, floarea de colț sau bujorul românesc. În anul 2013, în cadrul Conferinței „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, conf. dr. Florin Toma, de la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, a lansat propunerea ca bujorul să fie proclamat floare națională și simbol floral al României.
În Legea nr.285/2022 se precizează: „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”.