Un francez cu suflet de român

Vasile TudorLiceul Tehnologic Duiliu Zamfirescu, Dragalina (Călărași)10 dec. 2023

Istoria României așază la loc de frunte pe generalul francez Henri Mathias Berthelot, eroul din Primul Război Mondial care a declarat: „Îmi ştiam numai una, dar aveam două patrii: ţara mea, Franţa, şi apoi România”.
Pentru români, “generalul Berthelot era tipul generalului modern: avea stăpânirea de sine, judecata limpede, voinţă, energie, spirit de iniţiativă, curajul răspunderii, forţa morală şi obiceiul hotărârilor prompte, nu-şi pierdea cumpătul, nici chiar în împrejurările cele mai tragice şi era comandantul ideal”.
Generalul francez Berthelot s-a născut la 7 decembrie 1861, la Feurs, în departamentul Loirei, în familia unui căpitan de jandarmi din Nervieux.
După studiile gimnaziale şi liceale, a urmat cursurile Școlii militare de la Saint-Cyr (1881-1883), iar după absolvire, a fost repartizat ca sublocotenent în trupele coloniale din Algeria (la Tonkin și Annam). Apoi a plecat în Indochina, fiind numit comandant al unui post de graniță, remarcându-se prin decizii eficiente şi stăruință în executarea misiunilor.
Berthelot s-a reîntors în Franța în 1887, a absolvit cu succes Școala Superioară de Război din Paris , iar din 1907 a lucrat în cadrul Statului Major General francez, unde a participat la întocmirea planului de război, cunoscut sub denumirea de Planul XVII.
După izbucnirea războiului în august 1914, Berthelot a fost numit șef de stat major al generalului Joseph Joffre, cu care a colaborat în cadrul Primei bătălii de pe Marna. În luna noiembrie 1914, a primit comanda rezervelor la Soissons, apoi a devenit comandant al Diviziei 53, iar în anul următor al Corpului XXXIII Armată.
În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916, Berthelot a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze, asigurând și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul Armatei României.
După război, generalul Berthelot a îndeplinit diferite funcții de guvernator militar al unor departamente din Franța.
A fost un model de comportament pentru cei care l-au cunoscut, care i-au apreciat omenia, camaraderia, bunătatea și căldura sufletească. Nu s-a căsătorit niciodată, dedicându-se educației nepotului său de frate, Georges, rămas orfan de mic.
Referitor la statutul de beligeranță al României în Primul Război Mondial, se pot evidenția următoarele etape succesive: țară neutră (28 iulie 1914 – 27 august 1916), țară beligerantă de partea Antantei (27 august 1916 – 9 decembrie 1917), în stare de armistițiu (10 decembrie 1917 – 7 mai 1918), țară necombatantă (7 mai 1918 – 9 noiembrie 1918), țară beligerantă de partea Antantei (9 noiembrie 1918 – 11 noiembrie 1918).
Intrată în război de partea Antantei, prin semnarea în secret la București a unui Tratat de alianţă ( 17 august 1916), România a declanşat la 27 august 1916 ofensiva de eliberare a Transilvaniei. După trecerea peste granița din Munții Carpați, forțele române au învins trupele austro-ungare și au pătruns pe teritoriul Austro-Ungariei, dar au fost oprite rapid.
Situația s-a agravat progresiv, având în vedere că Armata română se afla sub presiunea trupelor germane și austro-ungare care porniseră ofensiva prin trecătorile din Munții Carpați, dar și sub cea a trupelor germane, bulgare și turce, conduse de feldmareșalul german August von Mackensen, care atacau dinspre Dunăre și Marea Neagră.
În aceste condiții, Consiliul de Coroană a României a decis întărirea Armatei a III-a Române, conduse de generalul Averescu, pentru contraatacarea dinspre sud (trecând Dunărea la Flămânda, lângă Oltenița) a forțelor lui Mackensen, cu scopul blocării acestora în bazele din nordul Bulgariei.
Insuficienta susţinere a acţiunii trupelor române de către Aliaţi, precum şi o mai slabă pregătire a trupelor române au dus ulterior la înfrângerea de la Turtucaia (6 septembrie) de către ofensiva germano-bulgară, eșecul contraofensivei de la Flămânda (1 octombrie), trecerea la defensivă în Transilvania, urmată de retragerea trupelor pe aliniamentul munților.
În ciuda rezistenței române, după bătăliile de la Jiu (23-29 octombrie 1916), trupele germane și austro-ungare au înaintat către sud, au străpuns apărarea din Munții Carpați și au înaintat către sud, în Oltenia. Defensiva română s-a organizat inițial pe malul estic al râului Olt, însă și această linie de apărare a fost străpunsă de trupele germane. Ofensiva lui Fallkenhayn, dinspre Carpați, s-a conjugat cu cea a lui Mackensen, venit de la sud de Dunăre, care au rupt al doilea aliniament defensiv român (de pe Argeș-Neajlov) și au cucerit capitala României.
La cererea guvernului român, Franța a aprobat trimiterea în România a membrilor Misiunii Militare Franceze (condusă de generalul Berthelot), care au ajuns la 15 octombrie 1916 pe peronul gării din Iași, unde au fost „bombardați cu flori” de către cetățeni, iar a doua zi au fost întâmpinați în gara Periş (unde se afla sediul Marelui Cartier General) de către regele Ferdinand şi primul-ministru Ion C. Brătianu.
Misiunea Berthelot a plecat din Franța la 1 octombrie 1916, fiind formată din 1500 de membri (dintre care 21 de ofițeri), care au traversat Marea Britanie, Marea Nordului, Norvegia, Suedia şi Finlanda, apoi au ajuns la 9 octombrie la Petrograd, fiind primiți de Țarul Nicolae al II-lea, de preşedintele Consiliului de Miniștri şi ministrul Afacerilor Străine, Boris Vl. Stürmer, ca şi de principalele autorități militare, în frunte cu generalul Mihail V. Alekseev, șeful Statului Major rus.

Scopul Misiunii Militare Franceze în România era definit astfel în ''Ordinul de misiune'' din 28 septembrie 1916:
1. Generalul Berthelot va reprezenta pe lângă Marele Cartier General român pe generalul Joffre, comandantul-şef al armatei franceze; el urma să trateze în numele acestuia şi ''potrivit instrucţiunilor sale, toate problemele interesând războiul de coaliţie dus în prezent împotriva Puterilor Centrale şi a aliaţilor lor'';
2. El urma să ţină la curent Marele Cartier General Francez asupra situaţiei materiale şi morale a armatei române, asupra operaţiilor în curs, ca şi a proiectelor sale de manevră;
3. Generalul Berthelot - se spunea în respectivul ordin - era pus la dispoziţia Înaltului Comandament român în funcţia de consilier tehnic;
4. Rolul ofiţerilor francezi urma să fie stabilit de comun acord între generalul Berthelot şi Statul Major General român.
Generalul Berthelot și-a îndeplinit cu succes misiunea încredințată, având o mare putere de gândire şi o inteligență vie, dar și un înalt simț al datoriei , disciplinei și responsabilității, dublate de un optimism tonifiant, chiar în clipele cele mai dramatice, redând astfel încrederea colaboratorilor şi subordonaților săi.

Prietenul și colaboratorul său, generalul Radu R. Rosetti, îl descrie astfel: „Ca fizic, o namilă de om, atât de înalt – încât nu se băga de seamă cât de gros era şi atât de gros încât înălțimea sa părea mai mică decât era în realitate. În proporție cu talia sa era şi pofta sa de mâncare neegalată, după cunoștința mea, decât de aceea a generalului [Traian] Moşoiu… Un cap mare, rotund, cu ochi albaștri şi un mic barbișon, completau înfățișarea sa. Atât mâinile cât şi labele picioarelor erau foarte mari […] Era înzestrat cu o memorie fenomenală şi cu o judecată rece. Muncitor, era de o meticulozitate deosebită şi cerea preciziune în toate”.
Încă de la început, generalul Berthelot a demarat procesul de refacere şi reorganizare a armatei române, a participat în fiecare zi la prezentarea rapoartelor informative asupra operaţiilor şi a făcut vizite pe front, a consiliat Marele Cartier General român în vederea angajării bătăliei pentru Bucureşti din noiembrie-decembrie 1916.
După pierderea Capitalei, Regele Ferdinand I și Regina Maria, împreună cu Guvernul, Parlamentul și Armata s-au retras în Moldova, unde au organizat rezistența, cu sprijinul trupelor Rusiei țariste.
Generalul Berthelot s-a implicat activ în procesul de refacere şi reorganizare a armatei române, colaborând cu generalul Constantin Prezan - care devenise în decembrie 1916 şef al Marelui Cartier General - pentru opțiunile de trecere la defensiva strategică.
În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Grigorescu, Averescu , Christescu și alții), sprijinit de Misiunea militară franceză condusă de generalul Bertheolot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului, obținând victorii remarcabile pe câmpul de luptă.
Contribuția Misiunii Militare Franceze la victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917 a fost apreciată de generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 române: „Țin să vă exprim întreaga mea recunoștință pentru serviciile făcute României de acești bravi ofițeri ai Misiunii franceze, demni de aceia care câștigă în acest moment victoria de la Verdun”.
Planificatorii militari români intenționau să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, însă, după izbucnirea Revoluției bolșevice din 7 noiembrie 1917 în Imperiul Rus, România a rămas singură în confruntarea cu Puterile Centrale, fiind obligată să abandoneze aceste planuri și să treacă la defensivă strategică.
După ce Rusia a încheiat Tratatul de la Brest-Litovsk (3 martie 1918) cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în primăvara lui 1918, acceptând condițții umilitoare.
Refuzul regelui Ferdinand de a semna acest tratat, a permis României să reînceapă ostilitățile în ultimile două zile ale războiului, obținând astfel statutul de țară beligerantă la Conferința de Pace de la Paris din 1919.
În acest context istoric, membrii Misiunii Militare Franceze au plecat din România în seara de 9 martie 1918, despărțirea pe peronul gării ieșene fiind marcată de profunda recunoștință a autorităților române și a oamenilor din mulțime, care au cântat „Marseilleza” și Imnul național român, iar parlamentarii români i-au oferit generalului Berthelot un exemplar al Bibliei din 1688 a domnitorului Şerban Cantacuzino . Ilustrul general a fost impresionat până la lacrimi la citirea adresei oficiale care însoțea cartea, răspunsul său fiind concis: „Franţa nu va permite îngenunchierea României”. Luându-şi rămas bun, de pe scara trenului, el şi-a exprimat speranța că după noaptea tragică va răsări şi soarele izbânzii.
Într-adevăr, speranțele sale s-au adeverit în toamna aceluiași an, în condițiile ofensivei Antantei şi remobilizării armatei române, generalul Berthelot a revenit în calitate de comandant al forțelor aliate ale Antantei din România şi Rusia meridională, contribuind din plin la eliberarea țării şi la consolidarea procesului istoric de unitate națională, care s-a realizat la 1 decembrie 1918 prin formarea României Mari.
Cu ocazia Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, generalul Berthelot a spus: „Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”.
La 11 ianuarie 1919, în urma „turneului de pacificare” din Ardeal, generalul francez a trimis o scrisoare președintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, în care menționează: „În timpul celor 18 luni petrecute în România şi în contact strâns cu armatele sale, am putut să studiez şi să înțeleg bine caracteristica sufletului românesc, căruia cu plăcere viu să-i dau o nouă mărturie. Șederea mea printre românii de peste munți m-a convins că sufletul lor este același ca şi acela al românilor de la Bucureşti şi Iaşi. Am fost, de asemenea, foarte mișcat de manifestările unanime de stimă şi iubire pentru Franţa, care au avut loc pretutindeni la trecerea mea, de sinceritatea şi delicatețea exprimării lor.
De aceea, din adâncul inimii, vă rog, Domnule Președinte, să primiți şi să transmiteți tuturor, bărbați şi femei, fete şi copii, săteni şi orășeni și tuturor membrilor Comitetului Dirigent şi ai comitetelor locale, expresiunea celei mai vii recunoștințe şi a urărilor mele afectuoase pentru realizarea aspirațiilor voastre naționale… şi îngăduiți-mi a striga împreună cu Dumneavoastră: Trăiască România Mare!”.
Atitudinea generalului Berthelot față de armata română a fost exprimată elocvent în data de 11 noiembrie 1919, la sărbătoarea de la Paris a încheierii războiului, atunci când un detașament românesc a defilat prin fața comandanților, rămânând celebru îndemnul său către un coleg: ”Foch, saluez! C’est la famille!” (Salută, Foch! Aceasta este familia!).
Reamintim faptul că la 11 noiembrie 1918, în pădurea Compiegne din Franţa, mareşalul Ferdinand Foch (comandantul forţelor Antantei) și omul politic Mathias Erzberger (din partea Germaniei) au semnat armistițiul care punea capăt primei conflagraţii mondiale.
Pentru serviciile aduse statului român, generalul Henri Mathias Berthelot a primit decorații militare (printre care și Marea Cruce a Ordinului „Mihai Viteazul”), a fost ales cetățean de onoare al României și membru de onoare al Academiei, a fost împroprietărit cu Conacul Nopcea din Fărcădinul de Jos (actualul General Berthelot din județul Hunedoara), au fost realizate statui și plăci commemorative în cinstea a generalului de divizie francez, o stradă din București și o comună din județul Hunedoara au primit numele său etc.