Utilizare
Cursuri: 50
Publicare RED: 50
Publicare articole în reviste: 40
Servicii AI: 0
„Banul, răsplata muncii” - proiect de activitate integrată
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
PROPUNĂTOR: Belean Delia Ioana
GRUPA: Mijlocie
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: „Ce și cum vreau să fiu?”
TEMA PROIECTULUI TEMATIC: „Învăț de pe acum...”
TEMA SĂPTĂMÂNII: „Îmi aleg o meserie”
TEMA ACTIVITĂȚII: „Banul, răsplata muncii”
VALOAREA VIZATĂ: Responsabilitatea
TIPUL ACTIVITĂȚII: Activități de dezvoltare personală, Activități pe Domenii Experiențiale , Jocuri și Activități liber alese
- consolidare/sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
FORMĂ DE REALIZARE: Activitate integrată
CATEGORII DE ACTIVITĂȚI IMPLICATE: ADP+ DOS+ALA1
ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ
Întâlnirea de dimineață: „De ce trebuie să muncim?”
Tranziții: „Unul după altul”, „Mirosul meseriilor”, „Meseria cea mai dragă”
Momentul de mișcare: „Gimnastica de înviorare”
ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE:
Domeniul Om și Societate (DOS): Educație pentru societate – „Banul muncit” de Alexandru Mitru - povestirea educatoarei
JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI LIBER ALESE (ALA1):
Joc de rol: ,,De-a comercianții”
Construcții: „Banca”
Artă: „Bani- monede”- modelaj
MIJLOCUL DE REALIZARE: povestirea educatoarei, joc de rol, modelaj, construcții.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
Metode și procedee didactice: brainstormingul, povestirea, demonstrația, explicația, conversația, exercițiul, metoda „Turul Galeriei”, „Piramida”, învățarea prin descoperire, aplicația Larningapps
Mijloace de învățământ: cubul emoțiilor, cutie cu bancnota de 5 lei, tabla interactivă, filmuleț Youtube cu povestea, bani de jucărie și truse cu jucării pentru jocul de rol,magazin, păpuși, cărucioare, casă de marcat, etichete cu prețuri, cântare, cuburi din burete/lemn pentru construcții, monede, planșete, plastilină, recompense.
Forme de organizare: frontal, individuală, pe grupe.
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
A1. Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viață familiare
A 2. Conduita senzorio-motorie, pentru orientarea mișcării
B 1. Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârstă apropiate
B 2. Comportamente prosociale, de acceptare și de respectare a diversității;
C 1. Curiozitate, interes și inițiativă în învățare
C 2. Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (perseverență în activități)
C 3. Activare și manifestare a potențialului creativ.
D 1. Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
D 2. Demonstrează extinderea progresivă a vocabularului
D 5. Exprimarea orală a mesajului, a emoțiilor (comunicare expresivă)
E 3. Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1. Preșcolarul va fi capabil să interacționeze pozitiv cu colegii de grupă, pe parcursul derulării jocului de rol, demonstrând consecvență, abilități de negociere și de participare în luarea deciziilor;
O2. Preșcolarul va fi capabil să identifice stările emoționale ale personajelor din fiecare secvență a poveștii „Banul muncit” de Al. Mitru, pe baza întrebărilor educatoarei şi a experienței personale;
O3. Preșcolarul va fi capabil să extragă cu ajutorul educatoarei, comportamente și valori morale ale personajelor;
O4. Preșcolarul va fi capabil să dezaprobe comportamentul privind încălcarea unor comportamente precum lenea, lipsa de asumare a responsabilității, făcând apel la experiența personală;
O5. Preșcolarul va fi capabil să numească modalități de responsabilizare a omului față de câștigarea și cheltuirea banului, aplicându-le consecvent în viața de zi cu zi;
O6. Preșcolarul va fi capabil să modeleze, cel puțin două monede, prin miscări circulare și amprentare, urmând explicațiile și demonstrația educatoarei;
O7. Preșcolarul va fi capabil să redea imaginea unei „Bănci”, cu sprijin/ fără sprijin prin suprapunerea și alăturarea pieselor din burete/lemn, demonstrând consecvență și creativitate;
Durata: 90 min.
Impactul asupra copiilor:
- Copiii au fost foarte încântați că au putut exersa în timpul activității, asumarea unor responsabilități specifice vârstei, în contexte variate, îndrumați de educatoare.
Bibliografie:
1)*** Curiculum pentru educația timpurie (a copiilor de la naștere până la vârsta de 6 ani), (2019), M.E.N., București.
2) Glava, A., Tătaru, L., Chiș, O., „Piramida cunoașterii : repere metodice în aplicarea curriculumului preșcolar”, Editura Diamant, Pitești, 2014
3) Muste, D., Jucan, D., „Proiectarea didactică în învățământul preșcolar”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2022
SCENARIUL ZILEI
I. Momentul organizatoric
Pentru buna desfășurare a activităților de învățare, vor avea loc: aranjarea mobilierului, stabilirea liniștii și asigurarea unei atmosfere de lucru adecvate.
II. Întâlnirea de dimineață
Rutină: Copiii vor aborda întâlnirea de dimineaţă într-o manieră optimistă şi plină de energie, deoarece ziua bună se cunoaște de dimineață.
Salutul. Așezați în semicerc, pe scăunele, copiii se salută reciproc cu expresia „Bună dimineaţa!”, salutul curgând firesc de la stânga la dreapta, într-o atmosferă de relaxare şi bună dispoziţie. Educatoarea va fi cea care va da startul acestui salut!
Prezenţa. Se va realiza în stilul grupei mijlocii: educatoarea se află la panoul cu simbolurile copiilor și rostește pe rând, numele fiecărui copil. Sunt îndepărtate simbolurile copiilor care lipsesc, rămânând pe panoul de prezență doar simbolurile copiilor prezenţi.
Calendarul naturii. Consultăm buletinul meteo verbalizând acţiunea: “Suntem în anotimpul primăvara, luna martie, data ...“,”Ieri a fost miercuri, a treia zi a săptămânii, astăzi este joi a patra zi a săptămânii, iar mâine va fi vineri, a cincea zi a săptămânii. Vremea este...........,cerul este............,soarele............”.
Momentul de mișcare: Copiii împreună cu educatoarea vor executa exercițiile de înviorare rostite de cântecul ”Bună dimineața!”
https:/
Împărtășirea cu ceilalți:
Preșcolarii vor fi invitați să-și exprime stările emoționale din acel moment, făcând apel la „Cubul emoțiilor”.
Activitatea de grup:
Preșcolarii vor spune de ce cred ei că este important să muncim completând propoziţia:” Trebuie să muncim pentru că...”
Plecăm din sala de grupă, la sala cu tabla interactivă unde copiii vor viziona povestea concomitent cu povestirea educatoarei.
TRANZIŢIE: „Unul după altul”. Copiii formează o coloană şi părăsesc sala de grupă.
III. Captarea atenției
Pentru a trezi interesul preșcolarilor pentru povestea ce urmează a fi povestită voi face următorul exercițiu. Le voi prezenta copiilor o cutie care conține o bancnotă de 5 lei. Îi voi cere unui preșcolar să spună ce poate să facă cu ea. El o dă mai departe unui coleg care trebuie să facă același lucru: să spună ce ar putea să facă cu acea sumă de bani, după care să o dea mai departe. Se repetă procedeul până ce 3-4 copii spun cum ar putea folosi cei 5 lei. Le voi spune copiilor că urmează să le spun o poveste în care unul dintre personaje, în loc să folosească banii pentru a-și cumpăra ceva, îi aruncă în foc, lucru care îi va surprinde pe preșcolari și le va incita interesul pentru poveste.
IV. Anunțarea temei și a obiectivelor operaționale
Se va anunța tema zilei „Banul, răsplata muncii”. Educatoarea îi va anunța pe copii, că vor asculta povestea „Banul muncit” de Alexandru Mitru, asfel vor identifica și își vor reaminti valoarea morală „responsabilitatea”, iar apoi se vor juca la trei centre, la care vor învăța sa fie responsabili: la Construcții o sa construiască „Banca”, la Artă o să modeleze „Bani- monede” și la Joc de rol , o să se joace „De-a comercianții”
V. Dirijarea învățării
Domeniul Om și Societate – Educație pentru societate
Copiii sunt așezați în semicerc și vizionează povestea "Banul muncit", urmărind un filmuleț sugestiv, concomitent cu povestirea educatoarei. Se vor explica cuvintele necunoscute la momentul la care le intâlnim:
prețuiește-apreciază
fecior-băiat
trudea- muncea din greu
galben-bănuț de aur
meșteșug-meserie
ban muncit- ban câștigat prin muncă
La finalul povestirii copiii vor formula câteva enunțuri cu noile cuvinte pentru a demonstra înțelegerea acestora, apoi se vor îndrepta spre sala de grupă unde sunt pregătite cele trei centre de interes, pe TRANZIȚIA „Mirosul meseriilor”.
Vor fi deschise cele trei centre de interes și se vor explica copiilor modalitatea de joc pentru fiecare centru, aceștia își vor alege activitatea dorită de la centrele puse la dispoziție. Educatoarea va prezenta modelul și modul de lucru pentru fiecare centru de interes.
Joc de rol: ,,De-a comercianții”- copiii vor aranja marfa în rafturi, vor așeza prețurile pe fiecare produs și apoi vor interpreta, pe rând, rolul de comerciant. Educatoarea atenționează comercianții să fie foarte responsabili și să nu greșească în stabilirea prețurilor, cântărirea produselor, comunicarea cu clienții și încasarea banilor. Clienții trebuie să fie responsabili în alegerea produselor, astfel încât să le ajungă banii, să fie atenți în utilizarea cardurilor si a banilor, să nu le piardă și să nu introducă codul greșit, să nu deterioreze marfa expusă, să se adreseze politicos comercianților.
Artă: ,,Bani-monede”- preșcolarii vor modela prim mișcări circulare și amprentare, monede. Ei trecuie să fie responsabili în alegerea cantității de plastilină, să nu realizeze monede mai mari sau mai mici decât cele reale, să nu fie mai groase sau mai subțiri și să păstreze acuratețea acestora.
Construcții: „Banca”-Pentru că în zilele noastre cei mai mulți dintre oameni își primesc răsplata muncii pe card, o să fim responsabili și o să construim „Banca” în cadrul căreia se află „Bancomatul”. Copiii vor construi prin alăturare și suprapunere realizând tema propusă cu responsabilitate.
În timp ce preșcolarii vor lucra pe centre, educatoarea îi va supraveghea, va purta discuții cu aceștia și le va oferi îndrumări și ajutor acolo unde va fi nevoie. După terminarea lucrului la centre voi face evaluarea lucrărilor expuse prin metoda Turul galeriei.
Cu ajutorul TRANZIȚIEI: „Meseria cea mai dragă” o să ne deplasăm la tabla interactivă, unde se va fixa povestea „Banul muncit”. -Cum se numește povestea?
-Care sunt personajele poveștii?
- Ce s-a întâmplat in ziua în care Petcu a luat decizia de al trimite pe Iliuță la muncă?
- Ce s-a întâmplat după ce Iliuță si-a dat seama ca și-a supărat tatăl?
VI. Obținerea performanței și asigurarea transferului
Preşcolarii se vor aşeza pe scăunelele aranjate în semicerc, răspund la întrebări și asează imaginile în ordine la tabla interactivă cu ajutorul aplicației Learningaps și a metodei interactive Piramida.
- Cum se numeşte povestea?
- Care sunt personajele?
- Ce făcea Iliuţă toată ziua?
- Cum era Petcu, tatăl lui Iliuță?
- Ce l-a sfătuit tatăl pe Iliuță să facă?
- Cum a făcut Iliuţă rost de un galben?
- Ce a făcut Petcu cu banul dat de Iliuţă? De ce?
- Văzând că s-au supărat părinţii pe el, ce a hotărât să facă Iliuţă ?
- Când Iliuță s-a întors cu banul obținut prin muncă ce a făcut tatăl cu acel ban?
- De ce credeţi că şi-a băgat mâna în foc după ban?
- Voi ştiţi să preţuiţi banii?
Copiii vor concluziona (morala) că este foarte important, să fim harnici și responsabili, să ne câștigăm singuri banii, să-i cheltuim cu chibzuință și să apreciem munca oricărei persoane.
VII. Evaluarea și asigurarea feedback-ului
Evaluarea s-a realizat prin raportare la comportamentele selectate în general dar și prin comportamentele specifice valorii selectate și anume, „responsabilitatea”.
Pe parcursul desfășurării activității integrate educatoarea va mai evalua următoarele aspecte: acuratețea răspunsurilor oferite de copii în cadrul conversației pe marginea poveștii, calitatea produselor activității de la centrele de interes, corectitudinea rutinelor și tranzițiilor, gradul de manifestare generală a comportamentelor urmărite și nivelul de autonomie.
VIII. Încheierea activității
La finalul activității integrate se vor face aprecieri globale referitoare la rezolvarea sarcinilor și la comportamentul copiilor în timpul activității. Copiii vor fi recompensați pentru sarcinile rezolvate corect cu o bulină monedă.
Comentarii
Felicitari!
Rodica Ilica acum 999 zile
Felicitari!
Amalia Furdui acum 999 zile
Felicitări! Un proiect foarte reușit, bine documentat!
Daniela Jipa acum 999 zile
Un proiect bine documentat și bine întocmit!
Costina-Florentina Dan acum 999 zile
Un proiect util! Felicitări!
Daniela Voicu acum 998 zile
Un proiect interesant, bine documentat !
Simona-Ionela Manoloaia acum 998 zile
Felicitari!
Sanda Barbu acum 998 zile
Un proiect benefic, feelicitări!
Laureta Speranța Banea acum 998 zile
Felicitări!
Aurelia-Cornelia Boian acum 998 zile
Felicitări !
Elena Luminița Hodrea acum 998 zile
Felicitari!
Eugenia Fârtățescu acum 998 zile
Felicitări!
Laura Blede acum 997 zile
O activitate foarte frumoasa
Mihaela Ivan acum 997 zile
Multumim si felicitari!
Laura Cojocaru acum 994 zile
Felicitari!
Coca Stana acum 994 zile

Ministerul Educaţiei