Puncte iTeach: 920

Puncte disponibile: 464
Puncte utilizate: 400

Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 400
Servicii AI: 0

Lumina credinței în știință

Vasile TudorLiceul Tehnologic Duiliu Zamfirescu, Dragalina (Călărași)20 apr. 2025

În istoria culturii și civilizației, pe lângă sensul propriu, concepul de  “lumină” are multiple sensuri figurate, fiind  un simbol polisemantic universal pentru  curentele de gândire și tradițiile religioase, însușire obținută pe măsură ce a fost asociat metaforic cu perfecțiunea și cunoașterea, informația și adevărul,  ordonarea haosului și structurarea lumii, esența vieții și reper al Divinității, dar și expresia puterii cerești, a credinței și moralității, a empatiei și iubirii, a speranței omului la împlinire și a dorinței sale de mântuire.
Dualitatea dintre lumină și întuneric este întâlnită în Biblie, Coran, Rig Veda sau în textele taoiste.  Referitor la Facerea Lumii, în Vechiul Testament se menționează: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi ”.
  Lumina pe care preoții o oferă credincioșilor în noaptea de Paşti este un mod simbolic de transmitere a veştii că Hristos a înviat. Sacrificiul lui Iisus Hristos, în scopul mântuirii umanității de păcatul originar, reprezintă o sursă de reflecție asupra propriului comportament, de  iubire și de primenirea sufletului în lumina credinței, de dăruire și de sprijin necondiționat a celor care se confruntă cu vicisitudinilor vieții.
În Sfânta Evanghelie după Ioan, este prezentată definiția teologică a Mântuitorului: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.
   Știința a pus în evidență natura complexă a luminii, formă de existență a materiei care se manifestă ca o undă electromagnetică în unele fenomene (reflexia, refracţia, interferenţa, difracţia, polarizarea) sau ca un flux de fotoni în alte fenomene (efectul fotoelectric, efectul Compton, emisia şi absorbţia radiaţiei de către substanţă).
   Există o gamă diversificată de interacțiuni între lumină și substanță, care sunt studiate nu numai în fizică, ci și în chimie.
În reacțiile fotochimice (sub acțiunea luminii), inițial se produce activarea moleculelor
                                                        A+hν→ A*,  hν ≥ Ea
unde A este molecula în stare fundamentală, A* este molecula activată (excitată), ε = hν  este  cuanta de energie, iar Ea  reprezintă energia de activare.
  Transformările fotochimice primare au ca efect formarea unor substanţe active din punct de vedere chimic, care declanşează, la rândul lor, procese secundare.
  Referitor la  procesele fotochimice primare, s-au stabilit experimental două reguli:
• Masa substanţei care reacţionează fotochimic este proporţională cu energia radiaţiilor monocromatice absorbite (legea Bunzen-Rosco)
                                                            M=kΦt
unde Φ este fluxul de energie, t – durata iluminării, k – un coeficient care depinde de natura reacţiei fotochimice.
• Un foton absorbit provoacă transformarea doar a unei singure molecule (legea lui Einstein pentru reacţiile fotochimice).
  O moleculă activată prin absorbția unui foton  poate folosi energia suplimentară în diverse moduri:
- disocierea  moleculei de apă (fotoliza), având ca efect formarea de atomi, radicali liberi sau ioni-radicali care declanşează procese secundare;
- în moleculele compuse lumina poate provoca o regrupare, astfel încât unii atomi sau unele grupuri de atomi îşi schimbă poziţia în moleculă, cu păstrarea componenţei acesteia;
- în unele reacţii fotochimice molecula activată adiţionează o altă moleculă;
- o serie de substanţe se polimerizează sub acţiunea luminii;
- în unele procese fotochimice, acţiunea luminii are ca efect  transportul electronului (în cadrul unei molecule sau între molecule), ceea ce duce la formarea electronilor necuplaţi.
   Mecanismul transportului de electroni sub acţiunea fotonilor este deosebit de important pentru manifestarea vieții, fiind întâlnit  în procesul de fotosinteză, care are loc în moleculele de clorofilă din frunzele plantelor.
În urma cercetărilor efectuate de către savanți, s-a stabilit că procesul de fotosinteză este un proces chimic complex la care participă un ansamblu de activatori chimici şi enzime.
  În etapa luminoasă, radiația solară din domeniile  roşu-portocaliu şi albastru-violet ale  spectrului vizibil este absorbită de către clorofilă  și transformată în energie chimică prin intermediul  pigmenţilor asimilatori din sistemul tilacoidal al cloroplastelor. Moleculele de energie inferioară din gama cloroplastelor, NADP (nicotinamidă adenozină dinucleotidă fosfat)  şi ADP (adenozină difosfat), sunt transformate în molecule de energie superioară, ATP (adenozină trifosfat) şi NADPH (nicotinamidă adenozină dinucleotidă fosfat). Spre deosebire de NADP, molecula de  NADPH are în plus un atom de hidrogen, căruia îi lipseşte un electron.
  Un alt proces important, care trebuie menționat, este fotoliza apei, oxigenul rezultat fiind eliminat prin stomate  în atmosferă. Se poate afirma sugestiv că plantele reprezintă plămânul verde al Terrei.
  În etapa de întuneric - care se desfășoară la nivelul stromei - energia stocată  în ATP  este utilizată pentru asimilarea dioxidului de carbon din aer în hidraţi de carbon (în special, glucoza).
Din monozaharide se obțin apoi polizaharide (amidon, celuloză), acizi organici, lipide.
   Prin vasele liberiene, substanţele organice sintetizate în frunze ajung ca sevă elaborată la  ţesuturile din întreaga plantă, unde sunt depozitate sau utilizate pentru creștere.
În cadrul fizicii, optica este domeniul care se ocupă cu studiul luminii, mai precis a radiaţiei din domeniul vizibil, infraroşu şi ultraviolet. În general, studiul câmpului electromagnetic se realizează în cadrul electrodinamicii (clasice, relativiste, cuantice).
Cea mai uzuală clasificare a undelor  electromagnetice se face după frecvenţă  sau  lungimea de undă în vid ( = c/ ),  delimitându-se  următoarele  tipuri:
1. Undele radio - au un domeniu de frecvenţă cuprins între zeci de Hz până la 1 GHz, ceea ce corespunde unor lungimi de undă de la 30 cm până la 30 km.  Utilizare: transmisii radio şi TV.
2. Microundele - au lungimea de undă cuprinsă între 1 mm  și 30 cm. Utilizare: sisteme de telecomunicaţii, radar, cuptoare cu microunde, cercetare ştiinţifică.
3. Radiaţia infraroşie – are lungimea de undă  cuprinsă între 760 nm și 1 mm.  Este  produsă în general de corpurile încălzite. Spectrul radiaţiilor infraroșii emise depinde de temperatura corpului. Sunt puternic absorbite de apă şi sol, producând încălzirea acestora. Utilizare: electronică, calculatoare, industrie (sisteme de măsurare a temperaturii).
4. Radiaţia vizibilă -  reprezintă undele electromagnetice a căror lungime de undă este cuprinsă aproximativ între 400 nm și 760 nm.  Sunt emise de Soare, stele, lămpi cu filamente, tuburi cu descărcări în gaze, arcuri electrice etc.
5. Radiaţia ultravioletă  - reprezintă radiaţia electromagnetică cu lungimea de  undă  cuprinsă  între 0,6 nm și 400 nm. Este radiaţia emisă de atomi şi molecule în timpul  descărcărilor electrice în gaze, dar şi de Soare sau de substanţele gazoase aflate la temperaturi înalte. Radiațiile UV au proprietatea de a disocia moleculele unor substanțe, ca de exemplu oxigenul (având ca efect formarea ozonului). Stratul de ozon, format în atmosferă la înălţimea de circa 30 km, absoarbe puternic radiaţiile ultraviolete. Cele care ajung la suprafaţa terestră ne bronzează pe  timpul verii. 
6. Radiaţia X (sau Röentgen) - reprezintă radiaţia electromagnetică produsă  prin tranziţiile electronilor între nivele energetice interioare ale atomilor sau la frânarea electronilor puternic acceleraţi – atunci când lovesc un material oarecare. Are un domeniu de lungimi de undă cuprins aproximativ între 1 pm și 600 pm. Razele X au diverse utilizări: studiul cristalelor, în defectoscopie (detectarea defectelor de structură ale unor materiale), în medicină (radiografii, radioscopii, distrugerea celulelor canceroase).
7. Radiaţia γ - este radiaţia electromagnetică cu lungimea de undă mai mică de 1 pm. Razele gama sunt emise la tranziţiile nucleelor atomice de pe un nivel energetic superior pe unul inferior, dar şi în procesele de dezintegrare radioactivă a unor nuclee sau la frânarea unor particule electrice rapide atunci când trec printr-un strat de substanţă. Sunt nocive pentru organisme, producând boala de iradiere în cazul în care  depăşesc doza maximă admisă.
  La trecerea prin substanță, radiația γ  interacționază cu electroni, nuclee, atomi și molecule, principalele procese cunoscute fiind efectul fotoelectric, efectul Compton, generarea de perechi electron-pozitron și reacții nucleare.
  Fiecare din aceste interacțiuni are o anumită probabilitate de realizare, având ca rezultat dispariția sau scoaterea fotonului γ din fasciculul inițial, intensitatea radiației scăzând exponențial cu  distanța parcursă prin substanță.
  Reacțiile nucleare produse de fotonii γ (numite și fotodezintegrări) pot fi descrise prin mecanismul nucleului intermediar, fiind de tipul (γ, n) la energii joase, fotodezintegrări de alt tip sunt posibile atunci când fotonii γ  au energii superioare.
  Pe lângă rolul esențial al undelor electromagnetice în structurarea și transformarea materiei inerte și vii, trebuie menționat și rolul acestora de purtător de informații.
  În domeniul telecomunicațiilor, transmiterea la distanță a informațiilor se realizează prin intermediul undelor electromagnetice modulate în amplitudine, frecvență sau fază.
  Un mecanism superior de codificare a informațiilor îl reprezintă undele electromagnetice discontinue, care sunt formate din “trenuri de undă”,  separate prin intervale de timp egale sau diferite. De fapt, în tranzițiile moleculelor, atomilor și nucleelor de pe nivele superioare de energie pe nivele energetice inferioare sunt emise trenuri de undă, deci radiații discontinue.
   În limbajul tehnologiei informației și a comunicațiilor, un “tren de undă” (modulat în amplitudine, frecvență sau fază) poate fi considerat  o literă a unui alfabet universal, care  se manifestă la nivelul structurării și transformării materiei pe diverse nivele de organizare.
  Se poate afirma că multe trenuri de undă din spațiul cosmic sunt “urmele” unor  evenimente care au avut loc la nivelul structurării și transformării materiei în cursul evoluției Universului.
Teoria dipolilor vortex oferă o abordare unitară a Existenței, fotonii fiind considerați particule universale primordiale cu rol esențial în structurarea, interacțiunile și transformarea materiei, mai precis, sunt cuante nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică, impuls mecanic sau informație, ci și cuante spațio-temporale. Este posibil ca limbajul de bază al vieții din Uunivers să fie exprimat și transmis în spațiul cosmic prin unde fotonice, care sunt  asociate undelor electromagnetice formate din trenuri de undă. 
  Cei interesați de misterul luminii și al vieții pot accesa legătura web
http://www.academia.edu/128816138/Sisteme_inteligente

6 comentarii13 accesări

Comentarii

Paște Fericit!

"Ființa umană eternă generează spațiu și timp. În acest context Einstein spunea:
- Au existat dintotdeauna două perspective asupra Universului. Una spune că lumea va exista și dacă ființele umane ar fi șterse de pe fața Pământului. Cealaltă spune că fără ființe umane nu ar exista Univers."

Mulțumim!
Felicitări!

Mariana Ivan acum 531 zile

Felicitari!

Coca Stana acum 529 zile

Foarte interesanta abordarea !

Marius Daniel Popa acum 513 zile

Interesant ! Felicitări !

Marius Daniel Popa acum 491 zile

Frumoasa asociere ! Felicitari pentru articol!

Mihaela Cristina Băleanu acum 338 zile

Alte articole ale autorului

Toate articolele autorului

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

• Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
• Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
• Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
• Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.