Hristos a Înviat!

Adrian Petru CodilăȘcoala Gimnazială, Băuțar (Caraș-Severin)21 mai 2025

HRISTOS A ÎNVIAT!

MIERCURI, 21 MAI 2025
SFINȚII ÎMPĂRAȚI ȘI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII, CONSTANTIN ȘI MAMA SA, ELENA

VITAMINA DUHOVNICEASCĂ

În fiecare an la data de 21 mai, Dumnezeu a rânduit ca Biserica să-i prăznuiască pe luminătorii și risipitorii păgânătății, pe cei întocmai cu Apostolii cinstiți și lăudați, pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena.
Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au fost cinstiţi de Biserică, de la început, întocmai cu Apostolii, cu toate că ei n-au fost în temniţă ca Petru şi nici nu au fost legaţi în lanţuri şi bătuţi cu toiege ca Pavel şi n-au fost munciţi cu chinuri de moarte şi nici n-au înconjurat pământul ca să propovăduiască pe Iisus Hristos pretutindeni, ne spune Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul în lucrarea Didahii.
Sfântul Constantin – basileu roman între anii 306-337, s-a născut la Naissus (astăzi orașul Niș din Serbia), ca fiu al binecredincioasei Elena și al generalului Constanțiu Chlor, care ajunsese Caesar al părții de vest a Imperiului Roman (293-305). După moartea tatălui său, Constanțiu I (25 iulie 306), Sfântul Constantin este proclamat împărat al ținuturilor Galia, Spania și Britania, avându-i coregenți la domnie pe Maximian și pe fiul acestuia, Maxențiu. În anul 311 se aliază cu cumnatul său, Licinius, noul August în Orient după moartea lui Galeriu, și luptă împotriva lui Maxențiu, pe care îl învinge în lupta de la Podul Vulturului. Victoria împotriva lui Maxențiu, atribuită ajutorului dat de „Dumnezeul creștinilor”, va decide definitiv eliberarea creștinismului de persecuția romană. Potrivit istoricului Lactanțiu în lucrarea „De mortibus persecutorum“ (Despre moartea persecutorilor), împăratului Constantin, în noaptea dinaintea luptei cu Maxențiu, i s-a descoperit în vis că va fi învingător, dacă va însemna pe scuturile ostașilor semnul Sfintei Cruci. Cu privire la acest eveniment epifanic şi teofanic există și relatarea lui Eusebiu de Cezareea, în care ne este descrisă arătarea Sfintei Cruci pe cerul amiezii, deasupra căreia era inscripția „Întru acest semn vei învinge” (In hoc signo vinces). La scurt timp după acest eveniment providențial, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, împăratul Constantin a promulgat în anul 313, la Mediolan (Milano, Italia), un Edict prin care creștinismul era declarat religie licită, adică permisă. În afară de libertatea deplină de manifestare pentru creștini, această hotărâre mai cuprindea: recunoașterea Bisericii ca persoană juridică, returnarea bunurilor confiscate, precum și acordarea de sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea bisericilor și întreținerea episcopilor și a preoților. Așadar, prin hotărârile și urmările lui, Edictul de la Mediolan a fost de o importanță capitală pentru viața Bisericii și pentru dezvoltarea creștinismului. Tot în plan religios, la inițiativa și cu cheltuiala împăratului, a avut loc în anul 325, la Niceea, primul Sinod Ecumenic, unde s-a restabilit dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu împotriva lui Arie. Sinodul a fost prezidat de însuşi împăratul, luând parte la el 318 Sfinți Părinți din toată Biserica. Atunci, s-au alcătuit primele 7 articole din Crez, condamnându-l pe Arie și învățătura sa și hotărându-se pentru totdeauna adevărul că Mântuitorul este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Istoria atribuie Sfântului Împărat Constantin și construirea a numeroase biserici: la Roma, biserica Sfântul Petru și cea din Lateran; la Constantinopol, bisericile Sfinților Apostoli, Sfânta Sofia și Sfânta Irina; la Ierusalim, sub directa purtare de grijă a Sfintei Împărătese Elena, biserica Sfântului Mormânt, căreia i se atribuie și descoperirea Sfintei Cruci, precum și Biserica Înălțării de pe Muntele Măslinilor; la Betleem, Biserica Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. În plan administrativ, Sfântul Împărat Constantin se evidențiază prin mutarea noii capitale a Imperiului, de la Roma la Constantinopol – vechiul Bizanț, cetate restaurată care moștenește instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradițiile culturale și spirituale ale Răsăritului.
Din rânduiala lui Dumnezeu, la scurt timp după Paștile anului 337, Sfântul Constantin s-a îmbolnăvit, iar episcopul Eusebiu de Nicomidia l-a botezat. Trebuie precizat faptul că amânarea Botezului de către Sfânt până înainte de sfârșitul obștesc s-a făcut din rațiuni pur diplomatice care, în contextul lărgit al istoriei antice, și-a făcut cunoscute roadele în generațiile următoare. Marele merit al împăratului Constantin cel Mare este că a pus capăt celor zece prigoniri sângeroase care au durat aproape trei veacuri, dând libertate ca religia creștină să fie lăsată a se manifesta nestingherită pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Sfântul Împărat Constantin cel Mare își dă obștescul sfârșit în Duminica Rusaliilor, și slăvitul lui trup este așezat în biserica Sfinților Apostoli.
Din dragoste pentru Hristos, în anul 326, Sfânta Elena a pornit spre Ierusalim pentru a găsi, Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul Hristos. Tradiția spune că printr-o minune s-a cunoscut crucea lui Hristos căci, patriarhul Ierusalimului și cu Sfânta Elena au atins pe rând crucile de sicriul unui mort, iar când au atins cu crucea Mântuitorului, mortul a înviat. Astfel pentru a fi văzută de tot poporul și a i se închina, Sfânta Cruce a fost înălțată în biserică de către patriarhul Macarie. Biserica serbează în fiecare an această minunată descoperire, la 14 septembrie.
Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul României, afirmă că: „Pentru marea contribuție la răspândirea și înflorirea creștinismului, pentru că amândoi au întărit cu cuvântul și cu fapta lor credința cea adevărată, sprijinind Biserica, în misiunea ei mântuitoare în lume, Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, au fost trecuți de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților și sunt socotiți "întocmai cu apostolii". În iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Acești doi Sfinți Împărați sunt model pentru creștinii de astăzi, pentru creștinii care zidesc biserici și mănăstiri, pentru creștinii care îi cresc în credință pe copii și pe tineri și pentru toți creștinii care îi ajută pe semenii lor aflați în nevoi, necazuri și în lipsuri, care au o milostivire deosebită față de orfani, față de bolnavi, bătrâni și de oamenii neajutorați.“

LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI, CELOR CARE ÎȘI SERBEAZĂ ZIUA ONOMASTICĂ!

2 comentarii6 accesări