Despre literație

Garofița Sorina DocolinLiceul Tehnologic Electrotimiș, Timișoara (Timiș)21 sep. 2025

Învățarea este o minunată și captivantă călătorie în lumea cunoașterii, în lumea cărților și a lecturii. Învățarea prin proiecte este eficientă, propune un itinerar transdisciplinar, oferă elevilor un rol activ, participativ și îi sensibilizează totodată pe cei implicați. A învăța împreună este important și apreciat de către elevi, indiferent de vârsta și disciplina pentru care pregătesc proiectele. Învățarea prin proiect oferă elevilor prilej de a fi unii printre alții, este un context potrivit pentru a găsi sens, pentru comuniune și prietenie, sinceritate și bucurie.
Proiectele sunt un prilej de a reflecta asupra cărților citite, de a stărui asupra mesajelor desprinse și a valorilor culturale și morale transmise prin texte, de a răspunde dorințelor și nevoilor educaționale ale elevilor, fiind centrate pe acestea. Prin proiectele în derulare ne propunem: educarea culturală și literară a copiilor, dezvoltarea interesului pentru carte ca obiect cultural, pentru lectura individuală și conștientă, cultivarea respectului pentru valorile culturale și literare, îmbunătățirea limbajului și a vocabularului, consolidarea relațiilor pozitive în cadrul grupului, dezvoltarea gândirii creative și a imaginației, valorificarea operelor prin abordarea unor fragmente semnificative.
O parte din nevoile educaționale identificate la elevi se regăsesc printre cele 10 nevoi umane din decalogul lui Solomon Marcus- personalitate complexă, om al dialogului reflexiv şi interogativ, al teoretizării gândirii paradoxale/ antinomice. Împrospătăm memoria și mintea amintind aici aceste nevoi explicate în decalogul său: nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar; nevoia de împrospătare; nevoia de întrebare și de mirare; nevoia de îndoială și de suspiciune; nevoia de greșeală și de eșec; nevoia de joc, nevoia de identitate; nevoia de omenesc și de omenie; nevoia de cultură și nevoia de transcendență.
În toamna aceasta, prima săptămână de școală, am dedicate-o activităților de literație: vizita la bibliotecă, prezentarea manualelor și a cărților de vacanță, atelier de lectură și scriere creativă.
La bibliotecă au observant cartea ca obiect cultural. Răsfoind DEX-ul, au înțeles că termenii carte și bibliotecă au o multitudine de sensuri care interacționează: de la scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum până la scrisoare și chiar ordin emis de o autoritate, document, dovadă, hotărâre, fără a omite sensul pe care încă îl utilizăm frecvent și anume învățătură, știință, cultură și expresiile formate cu acest termen: Ai carte, ai parte, a vorbi ca din carte, a se pune pe carte, cum scrie la carte, om de carte etc.; bibliotecă: de la obiect de mobilier cu rafturi special amenajat pentru păstrarea cărților până la instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. Elevilor le sunt cunoscute componentele cărții -coperte, cotor, sumar, subsol, indice sau index- prezentate și puse în discuție de doamna bibliotecar, fiind familiarizați cu aceste noțiuni în cadrul unităţii de învăţare “Cartea- obiect cultural ”, încă din clasa a-V-a.
Printr-o comparaţie fericită, sistemul organizat al limbii e alăturat sistemului de aranjare a cărţilor în bibliotecă, după anumite criterii : culoarea pânzei în care au fost legate volumele ( Eminescu în pânză roşie, Delavrancea în pânză galbenă etc.), alfabetic, tematic, cronologic -după anul apariției sau după epocă, pe domeniu- științe literatură, artă, religie, filozofie, istorie, folclor, după colecție/ editură – pentru a păstra unitatea vizuală a colecțiilor, după autor, după limba în care este scrisă cartea ( franţuzeşte, nemţeşte, latineşte, româneşte), după formatul cărţii (in folio, în 4˚, in 8˚, în 16˚ ), după valoare : manuscrise, ediţii de lux, ediţii princeps etc.
Și privind cărțile și deschizându-le una câte una, au început lectura. Din timp în timp, explicații și discuții despre sensul propriu și cel figurat al cuvintelor necunoscute, despre conținutul de idei și anumite fragmente recitite pentru a construi sensuri dincolo de ceea ce spune explicit textul. Au identificat teme literare, cuvinte- cheie, valori culturale și morale, au formulat ideile principale, rezumate, interpretări proprii, asocieri cu experiențe de viață și cu alte cărți citite. Pentru integrarea ideilor, conceptelor și valorilor discutate, citite, învățate, au scris recomandări argumentate ale cărților din care s-au citit fragmentele, au redactat scrisori către protagoniști exprimându-și opiniile și aprecierile pentru însușirile pozitive pe care ei înșiși le-au descoperit în text/ dedus din acțiunile personajelor, au scris scurte eseuri pe temele în discuție (prietenia, familia, copilăria și adolescența, libertatea, iubirea, trecerea ireversibilă a timpului) reflectând la ceea ce au învățat și ce anume înseamnă aceste valori în contextul actual.
Pentru explorarea textelor am aplicat metode moderne precum: jurnalul cu intrare dublă, conversația euristică, metoda cubului. Pentru cea de-a treia metodă, aplicată la clasele a V-a și a-VII-a, elevii organizați pe 6 grupe, au primit câte o cerință aferentă fiecărei fațete a cubului:
1. Analizează: Care sunt principalele calități ale prietenului din text?
2. Argumentează: De ce credeți că protagonistul îl consideră prieten adevărat?
3. Compară: Comparați prietenul din text cu un prieten real sau imaginar al vostru.
4. Descrie: Cum îl puteți descrie pe prietenul vostru/ prietenul protagonistului folosind adjective potrivite? Definiți prietenia printr-o viziune proprie.
5. Asociază: Ce alte texte (literare, cântece, filme) vorbesc despre prietenie?
6. Aplică: Ce gesturi de prietenie ați putea face într-o situație concretă (ex. un coleg nou la școală)?
Elevii au recitit anumite fragmente pentru a răspunde și au prezentat concluziile pe scurt.
Fixarea cunoștințelor s-a realizat prin discuții și răspunsuri la întrebări precum
Care este mesajul principal al textului?
Cum putem recunoaște un prieten adevărat?
La această vârstă, cuprinși de fervoarea căutărilor vor să înţeleagă lumea şi să se înţeleagă pe sine. Precum la Eliade, a înțelege, înțelegere, să înțeleg, sunt cuvintele -cheie care deschid universuri. Menirea omului este de a găsi un sens existenţei, de a fi el însuşi un purtător de semnificaţie. Înțelegerea este rezultatul interpretării, cele două noțiuni fiind sinonime. Interpretare înseamnă descifrare, decodare, decriptare a sensurilor şi semnificaţiilor. Sensul reprezintă înţelesul de bază, fundamental, iar semnificaţiile sunt conotaţii speciale ale sensului. Un text este, deci „un complex ”de semnificaţii, „o structură”, „un sistem de semnificaţii”. Citind înțelegem lumea și pe noi înșine.
Sensul trebuie recuperat, găsit, interpretat, explicat. A înțelege înseamnă a descoperi, dar şi a atribui un sens. Înţelegera echivalează cu pătrunderea „intenţiei” textului. Procesul cognitiv presupune interiorizare, coparticipare, substituire, cuprindere. Înţelegerea textului presupune o „ pre-judecată”(în sensul bun al cuvântului), „o lectură orientată, precondiţionată de o recunoaştere. Textul spune şi presupune propriul său sens. Ideea este general admisă în hermeneutică, inclusiv în cea românească. ”(HIL, pg.13)
Spre deosebire de Mircea Eliade care „găseşte”„cheia înţelegerii” în sensuri multiple, A. Marino privilegiază sensul literal al textului deoarece acesta „exploatează din plin toate proprietăţile sensului etimologic. Exemplul simbolic : literatura < littera. [...] etymologia = interpretatio, ea oferă în planul hermeneuticii noastre cea mai edificatoare experienţă originară şi semnificativă a cuvintelor. În acelaşi timp, se dă o lovitură mortală divagaţiilor, accepţiilor personale etc. Etimologia trimite invariabil la etimonul cuvântului, respectiv la sensul său fundamental, esenţial, propriu. Sens etimologic = sens adevărat, exact, conform unei vechi tradiţii atestate nu numai în cultura europeană. Sensurile etimologice spun totdeauna lucruri esenţiale despre definiţia şi fiinţa literaturii. Ele instituie sensuri primordiale. Totdeodată sensurile etimologice au şi alte avantaje hermeneutice : sunt mai limpezi, mai pure, mai concise. Adevărate capete de serie, ele indică în același timp direcţia de dezvoltare semantică (şi deci de interpretare) cu mai multă claritate.”
Ca o reflecție la ceea ce am realizat cu clasa, drumul dinspre citire spre înțelegere presupune fluență, expresivitate, atenție. Un ritm potrivit și o lectură conștientă îndreaptă atenția elevului dinspre decodarea cuvintelor, unul câte unul, spre sensul întreg al textului. Fluența și comprehensiunea sunt cele două fațete inseparabile ale unei lecturi eficiente. Pentru dezvoltarea celor două dimensiuni, metodele de literație cele mai accesibile, la îndemâna profesorilor, sunt: lectura pe roluri, reluarea lecturii pe fragmente, dramatizarea unor texte/ fragmente dialogate, cronometrul lecturii, hărți conceptuale, jurnalul dublu, întrebări predictive și discuții post-lectură etc.