TRADIȚII ȘI OBICEIURI LOCALE DIN ZONA DE SUB MUNTE - PADEȘ , GORJ

cultură – societate – educaţie

Luiza Adela VăduvaSCOALA GIMNAZIALA PADES (Gorj)20 dec. 2025

TRADIȚII ȘI OBICEIURI LOCALE DIN ZONA DE SUB
                                             MUNTE - PADEȘ , GORJ

                 Prof. Văduva Luiza Adela
                                                 Școala Gimnazială Padeș, Gorj

         Trăind în mijlocul unor oameni care nu și-au alterat graiul cu nimic-Padeș, zonă bogată în folclor, de mic copil am ascultat și am cules de la bătrânii satului, de la lăutari, părinți și bunici ,obiceiuri, cântece, colinde, iar acum mă străduiesc cu tot sufletul să le transmit elevilor, așa cum le-am auzit, așa cum și astăzi se mai practică.
          În comuna Padeș , cele mai intense, sunt obiceiurile și tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă.
         În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie se umblă cu colindul, adică în “Pițărăi”.
         Începând cu prima zi din decembrie băieții și fetele , care vor să participe la alaiul mascat al Pițărăilor din ajunul Crăciunului, încep să-și confecționeze diferite măști, de babe, de moși, de hoarce. Măștile sunt împodobite cu ciucuri de diferite culori, se vopsesc dupa cum vor cei care le poartă. Costumele pot fi alcătuite din: pentru moși cojoc de oaie, ițari, brâu roșu, opinci, obiele și clopoței ce se leagă la picioare, iar pentru babe costumele sunt cele de femei, masca fiind confecționată din pânza legată cu năframă de borangic sau dintr-un dres. Cei mascați se mai numesc și “hoarce”. Nu lipsește de la niciun colindător ,fie moș ,babă sau copil-colinda și traista.
         Colinda este un baston din lemn colorat în alb-negru cu ajutorul fumului sau mai nou cu bandă adezivă neagră. Se aleg lăstari de alun de pe ogașe. După ce sunt despuiate de coajă bețele se împletesc pe lungime cu sfoară udă și se afumă la fum gros de cauciuc, dungile albe rămase, neafumate, formând romburi pe toată lungimea, mai puțin capătul unde se ține mâna.
        Alaiul de Pițărăi începe în jurul amiezii și se termină seara la casa ultimului gospodar din sat.
        Toți Pițărăii se adună pe o uliță în capul satului de unde pornesc.
        Oamenii așteaptă Pițărăii la porți cu traiste, cutii sau coșuri cu: colaci, covrigi, eugenii, turtă dulce, cornuri, mere, nuci, portocale, bomboane, cutii de chibrituri și pahare pline cu țuiăa si vin.
        Băieții strigă tot felul de strigături:
                    “Bate vântu cu nămeți
                      Fete mari în colindeți”
       Pe drum copiii aleargă și se joacă încercând să ajungă primii și să ia colindețul cel mare.
       Unii strigă:
                     “Dă-mi colacul și cârnatul
                       Că de nu mă duc la altul”
        Apropierea lor de porțile oamenilor se anunță cu chiote generale sau pocnitori, care grăbesc sătenii să iese, la drum, cu pițărăii:
          “Haide mare-n Pițărăi
            Ca numai eu rămăsăi”
         Înainte de a-și lua rămas bun de la gazde, moșii și babele, hoarcele joacă tradiționalul joc al colinzilor, apoi le ridică formând un tunel, prin care vor trece toate fetele de măritat.
        Se premiaza cele mai frumoase măști și se organizează un bal în căminul cultural.
        În urma lor, cum se lasă seara vin copiii cu binecunoscutul colind “Moș Craciun”, alături de care adresează gazdei urări referitoare la belșug și spor în tot ceea ce face, sănătate ăi bogăție.
        În ultima zi a anului, respectiv 31 decembrie, fetele de măritat ce speră ca anul urmator sa-și întemeieze o familie, merg la fântâna de dimineață și aduc aăa într-o oală de pământ în care s-a pus busuioc. Cu această apă se stopește toată casa, se mătură, iar gunoiul strâns se așează în colțul drept al casei, spre răsărit. Busuiocul este floarea dragostei prin excelență pe care țăranul o ține lângă icoană și fetele o pun sub pernă în noaptea de Anul Nou, pentru a-și visa ursitul.
        În dimineața de Sfântul Vasile fata ia gunoiul și-l scoate în curte, se așează cu picioarele pe el și așteaptă să audă un nume strigat de cineva. Primul nume de băiat auzit îl atribuie celui care urmează să–i fie soț.
       De Anul Nou, ca și în alte zone, se practică obiceiul prin care se urează gospodarilor belșug în toate și sănătate: Plugușorul, Sorcova, Capra, Steaua, Florile dalbe,Ursul, etc.
       Tot în ziua de Anul Nou se mai practicau în trecut obiceiuri precum:Vărgelatul-ascunderea diferitelor obiecte sau străchini și găsirea lor de către fete și băieți, precum și interpretarea fiecărui obiect în parte; numărătoarea parilor- se spunea un număr, numărai apoi parii și când ajungeai la numărul ales așa iți era ursitul, cum era parul , daca era subțire și fără noduri-era înalt și frumos, daca era strâmb- era urât, etc.
       Tot în Ajun se adunau fetele și băieții la vrăjit.Și acum mi-aduc aminte că aveam o vecina la care se duceau fetele la vrăjit să-și vadă ursitul în oglindă. Aprindeau o lumânare și stăteau dezbrăcate în fața oglinzii și așteptau să-și vadă ursitul. După ce terminau cu vrăjitul, ieseau afară și numărau parii din gard, începând cu zece, înapoi. Daca parul unu este neted și înalt însemnează frumusețea satului,sau se duc la vatra focului și aruncă grâu: dacă boabele se apropie, cei gândiți se iau, iar dacă se departeaza nu se iau.
       În ziua a doua sau a treia după Crăciun sau la Sfântul Vasile, ori la Sfântul Ion se duce cu plocon la nași.
       Un obicei pentru împreunarea tinerilor este Dragobetele –eveniment important înscris în calendarul credințelor, datinilor și tradițiilor străbune, pentru data de 24 februarie.
       În ziua de Dragobete se obișnuieste ca fetele și băieții să fie împreună, să cânte, să joace. Tot în această zi fetele merg și descanăa apa cu care apoi se spală pentru a fi frumoase, sănătoase și iubite tot anul. Se împletesc cununițe din crengi înmugurite și ghiocei, culese de băieți și făcute împreună cu fetele. Fiecare fata o păstrează în camera sa pâna la 1 Martie când merge la apă și-i dă drumul spunând:
             “Să se ducă cu tine pe apă tot răul, toată ura și vrajba dintre mine și vecinele mele…”
        În credința poporului român fiecare soi de animale sălbatice sau domestice și chiar păsările își aveau perioada rutului primăverii. La 3 martie se credea că se logodesc păsările cerului și animalele, adică începe perioada rutului împerecherii).
        La 9 martie se serbează 44 de mucenici . Mamele sau bunicile fac turtițe, iar în una dintre ele se pune un ban, cel care găsește pe cea cu banul se zice că are noroc tot anul.
        Atunci se zice că intră frigul în pământ și iese căldura. Femeile afumă gospodăriile cu cârpe arse, apoi fac focuri prin grădini și pe dealuri. Tot în acea zi scot hainele afară pe frânghii să ia aer de primăvară.
        Marți, după Paști se merge cu parastas la Biserică. Fiecare familie care are morți își face de cu seară coșul cu de pomană: în pungulițe se pun colaci, cârnați, brânză, dulciuri și ouă, preotul citește pomelnicul și stropește morminții cu vin, iar apoi se dau la oameni de pomană. Unii oameni rămân pe luncă și scot ce au primit, întind masa și mănâncă.
        La Sfântul Gheorghe, pe 23 aprilie, se pun la porțile caselor, ca semn al primăverii, ramuri verzi de leuștean sau crenguțe de fag înverzite.
        Cei care au oi, în această zi, măsoară laptele, după care se formează stâna din acea vară. Dupa mulsul oilor se adună femei, copii, bărbați, și aleg șeful stânei, prin “ tragerea colacului”. Tragerea colacului constă în ruperea unui colac împletit, în care gospodina care l-a copt a ascuns un ban. La tragerea colacului nu participă decât ciobanii cu multe oi și bune de lapte sau aceia care au pășuni mai multe și le pun la dispoziția stânii. Măsuratul oilor se încheie cu o masă îmbelșugată și multă voie bună.
       Dintre obiceiurile frumoase din zona de sub munte sunt și nedeile, care însa astăzi sunt mai rare.
        La Padeș e nedeie la 18 ianuarie, când se serbează hramul bisericii, cu numele de “Antanăsiile”, în prima jumătate a satului, iar la 12 mai în cealaltă jumătate este “Ghermanul”
       În aceste zile mai au loc hore la care vin atât tinerii cât și bătrânii satului. Lăutarii care au mai rămas trec pe la poțtile oamenilor și-i îndeamnă să le cânte, contra cost.
       O sărbatoare mult așteptată, mai ales de copii, este sărbatoarea lui Tudor din Lunca Padeșului care are loc in iunie. Atunci au loc festivități la monumentul lui Tudor Vladimirescu: citirea Proclamației, comemorarea lui Tudor-scenetă, cântece specifice zonei, poezii, etc. După festivități se merge în zăvoi unde se pot cumpăra diferite lucruri, se mănâncă , se bea, se ascultă muzică, iar copiii se pot juca.
       Toate sărbătorile sunt așteptate cu nerăbdare de la cel mai mic la cel mai mare.
       În concluzie, satul meu este un sat bogat în tradiții și obiceiuri, pe care sper că vom reuși să le păstrăm și să le dăm mai departe urmașilor nostri.