Educaţia formală, nonformală şi informală

Mariana PatrichiGrădinița cu Program Normal, Dagâța (Iași)16 feb. 2012

Educaţia formală (din latinescul „formalis” – formă, figură, model, organizat legal, formal) (Bontaş, 1998).
        Se referă la ansamblul acţiunilor educative sistematice şi organizate, elaborate şi desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ specializate (şcoală, universitate etc.) (Stan, 2001). Alţi autori consideră educaţia formală punct de referinţă care pune în centrul preocupărilor sale copilul, ca subiect al educaţiei şi instituţiei.
      Caracteristici:
• scopul acestui tip de educaţie este introducerea progresivă a elevilor în marile paradigme ale cunoaşterii şi instrumentalizarea lor cu tehnicile culturale care le vor asigura o anumită „autonomie educativă”;
• pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind asigurată de un corp de specialişti pregătiţi anume în acest sens. Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate, permiţând o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitând dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi necesare integrării individului în societate. Ea este puternic expusă exigenţelor sociale;
• acţiunea de evaluare se realizează în forme, moduri şi etape anume stabilite, pentru a facilita reuşita şcolară.
      Avantajele educaţiei formale:
• posibilitatea realizării unei evaluări individualizate de tip formativ;
• dezvoltarea sistematică a deprinderilor de muncă intelectuală a celui care se educă.
Carenţe ale educaţiei formale:
• predispunerea către rutină şi monotonie;
• dezinteres, plictiseală;
• inevitabila „cursă” pentru parcurgerea programei şcolare;
• puţine corelaţii interdisciplinare;
• activismul elevilor este redus;
• nu se fac legături cu experiaţa de viaţă a elevilor;
• conţinutul învăţării formle este supus evaluării de tip sumativ, cu tot cortegiul de consecinţe negative.
b) Educaţia nonformală (latinescul „nonformalis” – fără norme, în afara formelor organizate în mod oficial pentru un anumit gen de activitate) (Bontaş, 1998, p. 23).
     Cuprinde totalitatea acţiunilor şi influienţelor educative structurate, organizate şi instituţionalizate, dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ (Stan, 2001).
     Există de la începutul secolului XX, odată cu constituirea în Germania a unei asociaţii a tinerilor – Wandervogels – ca o reacţie împotriva caracterului livresc al şcolii, prin care tinerii erau îndemnaţi să călătorească, să cunoască natura, ţara.
    Caracteristici:
• acţiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate, oferind o mai bună posibilitate de pliere pe interesele şi posibilităţile elevilor (Cucoş, 1999, Stan, 2001);
• caracter facultativ sau opţinal;
• include următoarele tipuri de activităţi: paraşcolare (de perfecţionare, reciclare etc.), perişcolare (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri ştiinţifice, vizionări de filme etc);
• elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi;
• nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă;
• permite lărgirea orizontului cultural, îmbogăţirea cunoştinţelor din anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudini şi interese speciale;
• se valorifică aptitudinile şi interesele elevilor;
• cunoaşte modalităţi diferite de finanţare;
• organizarea ei este planificată;
• poate fi o cale de ajutor pentru cei cu şanse mici de a accede le o şcolarizare normală (săraci, izolaţi, analabeţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi speciale)
       (De Landsheere, 1992, cit. în Cucoş, 1999);
• activităţile sunt organizate de specialişti (Văideanu, 1988, citat în Cucoş, 1999);
• se disting patru opţiuni metodologice de desfăşurare a educaţiei formale:
1. centrată pe conţinuturi (sănătate, planning familial, formare agricolă);
2. centrată pe problemele vieţii cotidiene;
3. pentru conştientizare (în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor individuale);
4. educaţia umanistă (cultivarea unei imagini corecte despre sine, încrederea în capacitîţile de iniţiativă, de creaţie şi decizie) (Srinivasan, 1985, citat de Stanciu, 1999, p. 34).
Avantaje:
• spaţiu instructiv-educativ mult mai flexibil decât cel strict şcolar (mai mare libertate de acţiune);
• o mai bună selectare a informaţiilor;
• facilitează munca în echipă;
• realizează un demers pluri şi interdisciplinar;
• accentuiază obiective de tip formativ – educativ.
Dezavantaje:
• absenţa unor demersuri evaluative sistematice;
• cultivarea derizoriului, vehicularea unei culturi desuete.
c) Educaţia informală (latinescul „informalis” – fără formă).
      Educaţia informală nu exprimă o educaţie fără catacter formativ, ci caracterul spontan al acestei influienţe educative. Vorbim de educaţie informală în cazul influienţelor pe care individul le resimte de-a lungul vieţii din partea familiei, a grupului de prieteni, a stării, a mass-media, în timpul competiţiilor sportive, al week-end-urilor (Marcu, cit. în Ciot, 2002, p. 49)
Se referă la totalitatea influenţelor educative neorganizate, nesistematice şi nesubordonate unor finalităţi educaţionale precise.
      Caracteristici:
• include totalitatea informaţiilor cotidiene vehiculate cu care este confruntat individul;
• informaţiile nu sunt selectate, prelucrate pedagogic sau transmise în conformitate cu principiile de organizare a procesului instructiv-educativ;
• conţinuturile se caracterizează prin varietate, mari dispersii, insuficiente corelări, discontinuităţi, valoare inegală.
Avantaje:
• oferă o mai mare libertate de acţiune individului;
• posibilitatea de gestionare a formării propriei personalităţi.
Dezavantaje:
• informaţiile sunt aleatorii, neselectate în funcţie de valoarea lor euristică;
• informaţiile sunt achiziţionate de cele mai multe ori involuntar (mass-media, discuţii ocazionale ect) (Cucoş, 1999, Stan, 2001);
• decalaje şi lipsă de comunicare între conţinuturile educaţiei formale şi cele ale educaţiei informale.
      Toate aceste trei educaţii „paralele”, chiar dacă au propriul cîmp de acţiune şi funcţionalităţi diferite, îngăduie extensiuni şi întrepătrunderi benefice, această articulare conducînd la întărirea lor reciprocă şi la efientizarea demersului educativ. Cele trei forme se sprijină şi se condiţionează reciproc. Trebuie recunoscut totuşi că, sub aspectul succesivităţii în timp şi al consecinţelor, educaţia formală ocupă un loc privilegiat, prin necesitatea anteriorităţii ei pentru individ şi prin puterea ei integrativă şi de sinteză. De amploarea şi profunzimea educaţiei formale depinde calitatea coordonării şi integrării influenţelor nonformale şi informale. La un moment dat ponderea educaţiei se poate deplasa în favoarea nonformalului şi a informalului (Cucoş, 2006, p. 48).

0 comentarii52 de accesări

Comentarii

Alte articole ale autorului

Abuzul sexual15 mar. 20120 comentarii
TELEVIZORUL- dezavantaje15 mar. 20121 comentariu
CDS DREPTURILE COPILULUI15 mar. 20120 comentarii

Toate articolele autorului

Ministerul Educaţiei

Mariana Patrichi

Educaţia formală, nonformală şi informală

Comentarii

Alte articole ale autorului

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach