Generaţia Multitasking

Mihaela NituSCOALA GIMNAZIALA NR. 1 COSTESTI (Argeș)6 nov. 2015

A alătura termenii “generaţie” şi “multitasking” nu e nefiresc, comportamentul cetăţenilor epocii digitale se modelează după cel al procesorului, pentru că activitatea lor se învârte în jurul computerului şi se adaptează la posibilităţile acestuia.
Cei mai mulţi adolescenţi îşi fac astăzi lecţiile ascultând muzică în format MP3 şi conversând pe messenger. Se poate vorbi despre o nouă generaţie, una care are un comportament puternic tehnologizat.
Copiii au acces la noile tehnologii încă de la 1-2 ani. Sunt copii care se joacă bine pe computer la trei ani şi alţii care manipulează abil telecomanda TV de la doi ani.
Nevoia copiilor de comunicare şi de independenţă îi face să se înconjoare de gadgeturi. In licee excepţiile sunt elevii care nu au telefon mobil, nu cei care au unul. Numărul copiilor şi adolescenţilor care au computer acasă creşte accelerat – o demonstrează vânzările retailerilor.
Obiceiul tot mai răspândit de a-ţi lua muzica la tine, pe stradă, e dovedit de creşterea vânzărilor de playerele digitale portabile. Si dacă de prezenţa unor astfel de gadgeturi depinde apartenenţa – sau nu – la Generaţia Multitasking, înseamnă că în delimitarea acesteia vârsta poate fi considerată mai puţin relevantă – un şef de departament de 30-35 de ani care lucrează în Word, trimite mail-uri, ascultă muzică şi face şedinţe cu subordonaţii pe messenger în decursul aceluiaşi sfert de oră, poate foarte bine fi încadrat în Generaţia Multitasking alături de elevii care tocmai au dat capacitatea.
Singura diferenţă ar fi că în vreme ce în viaţa şefului de departament de mai sus gadgeturile au intrat târziu şi pe rând, odată cu maturizarea acestuia, la adolescenţi sunt ca apa curentă ori curentul electric: o zi fără ele e de neconceput.
Iată cum am putea caracteriza o zi a unui adolescent: Se trezeşte, se repede la telefon şi automat la radio, la şcoală foloseşte mp3 playerul de la telefon sau mp3 playerul normal. Când au un proiect sau o prezentare vine cu DVD playerul şi face prezentarea cu ajutorul proiectorului. Ajuns acasă deschide PC-ul înainte de a se duce la masă şi îl lasă deschis până la 12 – 1 noaptea. In acest timp mai foloseşte TV-ul, un Palm pe post de agendă, telefonul mobil, proiectorul pe post de televizor, când este un meci mai interesant sau pentru a viziona un film de pe PC. Iar accesul la tehnologie pe o astfel de scară şterge pe zi ce trece diferenţele dintre adolescenţii din România şi cei din SUA, una dintre cele mai tehnologizate ţări, deşi rata de penetrare a PS-urilor sau a Internetului e diferită: trei sferturi dintre şcolarii americani au acces la Internet, în timp ce în România doar un sfert din întreaga populaţie are acest privilegiu. Dar tinerii sunt modelaţi în mod asemănător de tehnologia din jurul lor, indiferent de cultura în care cresc, spun specialiştii, iar efectele – şi cele bune, şi cele secundare- sunt cam aceleaşi.
Studiile asupra Generaţiei M sunt abia la început şi în ţări unde accesul la tehnologie s-a democratizat. Iar cel mai bun exemplu sunt tot americanii. Un studiu făcut de Kaiser Family Foundation pe un eşantion de tineri între 8 şi 18 ani a demonstrat că tinerii nu petrec mai mult timp zilnic conectaţi la gadgeturi decât în anii trecuţi (media a rămas constantă la 6,5 ore, în condiţiile în care psihologii avertizează că n-ar trebui să depăşească două ore), dar că ei “înghesuie” în acest interval mai multă tehnologie, fiind expuşi în mod direct pentru echivalentul a 8,5 ore. Explicaţia “supraconsumului” este chiar multitasking-ul între diverse canale media, care sunt consumate în paralel: ascultă muzică în timp ce vorbesc pe messenger, vorbesc la telefon în timp ce se joacă pe PC şi tot aşa.
Capacitatea oamenilor de a se ocupa de mai multe lucruri în acelaşi timp nu e o mutaţie de ultimă oră – e, de fapt, la fel de veche ca şi omenirea.
Poţi să scrii şi să conversezi pe messenger simultan la fel de bine ca atunci când faci astfel de lucruri pe rând? Este “microprocesorul uman”, creierul, conceput pentru o asemenea performanţă? Creierul nu face multitasking. Putem face două lucruri deodată, dar nu să ne şi concentrăm la ele, ceea ce este diferit. Ca şi în cazul procesorului computerului, simultaneitatea e doar aparentă. Creierul, ca şi procesorul, îşi împarte atenţia între diferitele sarcini şi execută doar câte una la un anumit moment dat.. Insă rapiditatea cu care se mută de la o activitate la alta, înainte şi înapoi, creează aparenţa faptului că toate sarcinile sunt executate în acelaşi timp.
Este creierul capabil de multitasking? Cercetările făcute până acum arată că nu şi că executarea simultană a mai multor sarcini poate avea câteva efecte secundare:
EFICIENTA SCAZUTA: Deşi aparent atunci când reuşeşti să faci mai multe lucruri simultan eşti mai eficient decât dacă le faci pe rând, de multe ori e nevoie de fapt de un timp mai lung, pentru că obligi creierul să se adapteze şi readapteze permanent la fiecare dintre sarcini.

DEFICITUL DE ATENŢIE: Apărut mai ales la copiii şi la adolescenţii expuşi la tehnologie, care au tendinţa de a se concentra pe aceeaşi sarcină doar pentru intervale scurte de timp din cauza “comutării” permanente între mai multe sarcini.

SUPRASOLICITARE: Apar nervozitatea şi tulburările de memorie şi, inevitabil, stresul creşte, din cauza întreruperilor permanente în execuţia fiecărei sarcini în parte şi a faptului că nu poţi păstra controlul asupra tuturor simultan.

DEPENDENŢA DE STIMULI: Cei care fac permanent multitasking au tendinţa să evite situaţiile în care stimulii lipsesc şi se dezobişnuiesc să reflecteze ori să se relaxeze. Sunt, uneori, incapabili să-şi umple timpul dacă li se blochează accesul la tehnologie.

Posibile soluţii? La fiecare patru ore de efort intelectual se recomandă un sfert de oră de pauză. La fel, este bine ca activităţile să fie alternate pentru a permite odihna activă a creierului. Se poate recomanda şi câte o zi anti-stres, de exemplu în week-end, în care să faci doar ce îţi place. Americanii au mai observat şi că tinerii, tot mai
absorbiţi de gadgeturile lor, nu mai comunică la fel de mult cu familia, în special cu părinţii.
Acelaşi studiu al Kaiser Family a demonstrat că adolescenţii nu mai stau să privească o emisiune la televizor împreună cu familia sau cu prietenii. Un sfert (24%) dintre cei chestionaţi au spus că sunt conectaţi “majoritatea timpului” şi la alt mediu de comunicare în timp ce se uită la televizor, 28% mai fac şi altceva în timp ce citesc, 33% în timp ce ascultă muzică.
Care ar fi, totuşi, avantajele apartenenţei la Generaţia M? Cel mai evident este că, atunci când vor deveni angajaţi, adolescenţii nu vor avea probleme în mânuirea tehnologiei. Toate mijloacele media sunt pentru a fi extrem de uzuale. Aşa că, foarte probabil, menţiunea “abilităţi în lucrul cu calculatorul” va dispărea cu totul din anunţurile de angajare.
De altfel, în business este mare nevoie de toată tehnologia cu care jonglează adolescenţii. Business-ul devine din ce în ce mai virtual, se folosesc în mod uzual instrumente precum videoconferinţa sau e-mailul.
Este efectul direct al globalizării şi al dezvoltării tehnologiei. Faptul că tinerii au acces la atâtea informaţii online duce la înmulţirea situaţiilor când ei copiază de pe Internet şi nu mai muncesc pe cont propriu. S-ar putea spune că accesul la tehnologie favorizează apariţia superficialităţii, făcând o analogie cu lumea computerelor . Dacă pe PC se lucra acum 20 de ani mult mai încet, cu doar 2-3 programe deschise în acelaşi timp, astăzi copiii au computere mult mai rapide şi pot lucra cu 10-20 de aplicaţii simultan. Tot mai mulţi reuşesc să preceseze mai multă informaţie dar, bineînţeles, la un nivel mai de bază, ating subiectele numai la suprafaţă.
In ziua de azi avem produse de masă, de calitate îndoielnică, pentru uz, pe termen scurt. La fel este percepută şi educaţia şi la fel sunt utilizate şi mijloacele de comunicare: ca având scopuri efemere. Pentru comparaţie, cei care s-au dezvoltat înainte de explozia tehnologiei pot fi asemănaţi cu meşteşugarii, care lucrau manual şi făceau produse mai puţine, dar de calitate mai bună.
Ce soluţii poate avea un profesor în această situaţie? Ca profesor trebuie să le ceri să-şi prezinte propria opinie. Chiar dacă unii ignoră acest lucru şi preferă doar să reproducă informaţia luată din alte părţi, majoritatea reuşesc totuşi să se raporteze la subiectul respectiv şi să-l analizeze.
Ar trebui să ne mire că tinerii nu mai vor să înveţe astfel încât să reţină ceva timp de 20 de ani?
Ar trebui ca ei să înveţe în continuare ca şi cum Internetul nu există? Nu timpurile s-au schimbat. In business-ul de astăzi trebuie să fii rapid şi competitiv, trebuie să ştii să foloseşti toate echipamentele pe care tinerii le folosesc. Iar şcoala trebuie întotdeauna să urmeze îndeaproape societatea, să încerce să valorifice cum trebuie forţa umană şi pe cea tehnologică.
Toate trebuie făcute însă fără a sacrifica acele metode ale şcolii tradiţionale care au valoare în continuare. Unele lucruri li se par acum nefolositoare şi irelevante. Dar tinerilor le scapă uneori vederea de ansamblu. Nu îşi dau seama că ei de fapt învaţă proceduri de lucru pe care le pot aplica apoi oriunde şi oricând.
Invaţă cum să înveţe, cum să rezolve probleme, cum să lucreze într-o echipă, cum să modifice ceva pentru a ajunge într-o formă acceptabilă.
Care e scopul tehnologiei? Unii folosesc bine Windows şi alte instrumente, dar nu ştiu să scrie o scrisoare personală.

In concluzie, şcoala trebuie să se schimbe odată cu tehnologia ( un exemplu: de ce n-ar fi înlocuite cărţile cu laptopuri iar Internetul wireless din şcoală să asigure accesul la lecţia de zi şi la orice site-uri considerate de profesori utile în procesul de învăţare?).
Insă schimbarea trebuie făcută fără să se piardă pe drum tot trecutul. Cei care vor acea succes sunt cei care vor şti să combine metodele şcolii tradiţionale cu tehnologia modernă.

BIBLIOGRAFIE

1. Chivirigă, Luminiţa, “Relaţia profesor-elev din perspectiva lecţiei moderne”, Bucureşti, E.D.P., 1988

2. Dragomir, M., “Managementul activităţilor didactice – eficienţă şi calitate”, Cluj – Napoca, Ed. Eurodidact, 2003

3. Ezechil, Liliana, “Comunicarea educaţională în context şcolar”, Bucureşti, E.D.P., 2000

1 comentariu19 accesări