Dumitru Cornilescu – traducătorul Bibliei în limba română

cultură – societate – educaţie

Marius CorniciCOLEGIUL ECONOMIC AL BANATULUI MONTAN RESITA (Caraș-Severin)14 iul. 2020

În Sfânta Scriptură, Isus Cristos spune, atunci când s-a confruntat cu necre-dinţa locuitorilor din Nazaret, oraşul copilăriei sale, că ,,nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi casa lui’’. Aruncând o privire în istoria creştinis-mului, observăm cât de bine se împlinesc aceste cuvinte şi faţă de cei care l-au slujit cu adevărat pe Cristos.
Oamenii întodeanuna se uită în trecut şi observă lucrurile măreţe care s-au întâm-plat, privesc spre viitor şi se aşteaptă la lucruri grozave, dar aproape în majoritatea cazuri-lor pierd ceea ce se întâmplă în prezent. Îl ignoră, îl dispreţuiesc, îl batjocoresc. Istoria îşi repetă ciclul ei bătut în cuie în care oamenii respectă lucrurile trecute, peste care s-a aşezat de multă vreme praful şi ignoră în continuare valorile prezentului. Acest trecut, care odată a fost prezent, nu-l putem schimba, însă datoria noastră, poate uneori în zadar, este să pre-zentăm lucrurile aşa cum au fost, în mod obiectiv, pentru a învăţa din greşelile trecutului cu scopul de a nu le mai repeta în trecut şi viitor.
O repunere în drepturi a valorilor trecutului, chiar dacă este prea târziu, este nece-sară.
O personalitate, trecută cu vederea de către cei contemporani lui, dar care nici as-tazi nu este apreciată din anumite motive discriminatorii care-i fac pe cei care le au să fie tributari unor prejudecăţi cu totul eronate, care nu au nimic în comun cu adevărul sau nici chiar cu bunul simţ, o astfel de personalitate este Dumitru Cornilescu.
Pentru a putea afla ce a facut Dumitru Cornilescu pentru poporul român, pentru starea spirituală a românilor, e necesar să facem o scurtă trecere în revistă a vieţii lui.
Se naşte în aprilie 1891 în judeţul Mehedinţi, comuna Slasoma, tatăl său fiind în-văţător, iar mama sa, Eofimia, casnică. Ambii bunici au fost preoţi, lucru ce îşi pune am-prenta asupra cursului vieţii lui: după ce termină şcoala primară din Slasoma, i-a drumul Bucureştiului pentru a urma Seminarul Teologic Ortodox. În Seminarul Teologic Ortodox, apoi în cadrul Facultăţii de Teologie , este unul din cei mai activi cursanţi, fiind mânat de o mare sete de cunoaştere. Deoarece profesorii de foarte multe ori întâmpinau dificultăţi în a răspunde întrebărilor lui, este îndrumat să citească anumite cărţi pe care nu putea să le procure doar din străinătate. Dumitru Cornilescu reuşeşte să le procure, să le traducă, să le citească. Citind cu mare râvnă aceste cărţi, observă că ele prezentau o viaţă creştină după care el tânjea, dar pe care nu avea nici el şi nu o vedea nici la poporul său. Descoperă însă, că toate aceste cărţi vorbeau şi îndreptau spre o singură carte, Biblia.
Între anii 1912-1916 frecventează Biserica ,,Cuibul cu barza’’ din Bucureşti, unde era preot Tudor Popescu. Acesta era un preot ortodox de o spiritualitate remarcabilă, un deschizător de drumuri pentru cei care căutau o relaţie personală cu Isus Cristos, dincolo de forma unor ritualuri religioase. Este numit imediat diacon al acestei biserici, funcţie ce o va deţine timp de 4 ani. Activitatea lui în această perioadă este una laborioasă. Împreună cu un grup de preoţi, înfiinţează un cerc numit ,, Ia şi citeşte’’ ce îşi propunea moralizarea poporului român şi menţinerea tradiţiilor strămoşeşti. Activitatea cercului, se desfăşura prin traducerea cărţilor religioase din străinătate precum şi organizarea de confe-rinţe religioase. Pilonii acestei mişcări au fost Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu.
În ciuda activităţii intense desfăşurate în cadrul Bisericii ,,Cuibul cu barza’’, deşi obţinuse diploma în teologie, Dumitru Cornilescu era conştient de faptul că acea viaţă de care citise în cărţile traduse din străinătate nu avea nici el, nici cei care lucrau cu el pentru acelaşi ţel. Hotărăşte, în acest sens, să citească cu seriozitate în fiecare zi Biblia, dar în-tâmpină dificultăţi din cauza limbajului greoi existent în traduceri, astfel că, foarte puţini erau cei care înţelegeau mesajul ei, acesta rămânând pentru marea masă a poporului român inaccesibil. El chiar se întreba : ,,Dacă viaţa creştină a poporului izvorăşte din cunoaşterea Bibliei, iar eu nu pot înţelege ce este scris acolo, cum va înţelge oare poporul ?’’. Atunci, Dumitru Cornilescu a început să gândească să facă o altă traducere, o traducere în limba-jul uzual al poporului român, pentru a putea fi înţeleasă de fiecare român. Traducerile exis-tente până în acel moment foloseau limba română arhaică şi caracterele slavone. Biserica Orotoxă Română, până la Unirea din timpul lui Alexandru Ioan Cuza din 1859, făcea parte din Biserica Ortodoxă Rusă. De-abia la 25 aprilie 1885, Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală, adică de sine stătătoare, fiind cunoscută în acest sens de Patriarhia Constantinopolului.
În 1916, anul în care termină facultatea şi este hirotonisit preot, călugăr în Cate-drala de la Huşi , în acel an ia două decizii majore pentru viaţa sa: se casătoreşte cu Ana Cornilescu şi începe traducerea Bibliei.
,,De multe ori în istorie opere celebre, nemuritoare au fost realizate prin cooperarea a două mari spirite, a căror chemare pentru înnoiri revoluţionare a corespuns întocmai cerinţelor celor mai profunde ale momentului istoric, social, filosofic, religios. Aşa a fost şi cu cei 2 credincioşi aleşi ai Bisericii Ortodoxe Române, Dumintru Cornilescu şi Tudor Popescu, în anii dinaintea începerii Primului Război Mondial. În timp ce spiritele laice se îndreptau exclusiv spre rezolvarea marilor probleme politice, sociale şi economice cu care era confruntată ţara noastră, undeva, într-o chilie din îndepărtata Molodovă şi într-o bise-rică din Bucureşti, doi aleşi ai lui Dumnezeu fără strălucire omenească deosebită, dar de-dicaţi cu tot sulfetul şi toată fiinţa lor ridicării spirituale a lor şi a poporului român, se du-cea o altă luptă, o luptă spirituală poate de aceleaşi proporţii, sau chiar mai mari. Oricum cu urmări veşnice. ”
Deoarece tipărirea unor cărţi cerea foarte mulţi bani, bani pe care Dumitru Corni-lescu nu-i poseda, o nesperată mână întinsă a venit din partea Prinţesei Ralu Calimachi. Aceasta l-a susţinut nu doar material, ci şi moral în marea sa operă de a traduce Biblia în limba română uzuală vorbită în primul sfert al secolului trecut. Prinţesa Ralu Calimachi se afla la Geneva în Elveţia când a intrat în posesia unui calendar care cuprindea câte o cuge-tare creştină pentru fiecare zi a anului. Acest calendar fusese conceput de Dumitru Corni-lescu, iar prinţesa a fost dornică să îl cunoască personal. Spunându-i intenţia lui de a tra-duce Biblia, aceasta a fost de acord sa îi acorde economiile sale şi să îi pună la dispoziţie un loc, proprietatea ei, unde preotul Dumitru Cornilescu să poată realiza marea lucrare în linişte. Acest loc a fost Castelul de la Stănceşti, judeţul Botoşani.
Sacrificându-şi patru ani din viaţă, punându-şi în pericol sănătatea, departe de lu-me, dar mânat de o sete divină şi o mare dragoste pentru poporul său care rătăcea în bezna formelor religioase fără fond, fără cunoaşterea reală a lui Isus Cristos şi a acelei vieţi noi pe care acesta o poate da, el reuşeşte să traducă Biblia .
În 1921 publică Biblia (Vechiul şi Noul Testament), după ce în prealabil publicase părţi din aceasta.
Deoarece convingerile sale s-au schimbat radical după traducerea Bibliei, el intră în anumite polemici cu cercurile teologice ale vremii. În anul 1923 are chiar un conflict cu generalul Rusescu, a cărui soră frecventa adunările creştine. Generalul Rusescu l-a provo-cat pe Cornilescu la duel, deoarece Cornilescu îl făcuse ,,păcătos’’, Rusescu considerân-du-se insultat. Divergenţele doctrinare au ajuns atât de mari încât, sfătuit de persoane care îl iubeau şi se temeau pentru viaţa lui, printre care chiar Patriarhul Miron Cristea, Dumitru pleacă din ţară, luând drumul exilului. La 1 iunie 1923 emigrează în Germania, ulterior hotărând să se stabilească în Elveţia, unde va primi cetăţenia în 1948. Pleacă apoi în State-le Unite ale Americii, unde, în ciuda vârstei şi a stării de sănătate destul de precare, are o activitate prodigioasă. Publică mai multe cărţi de învăţătură creştină, cum ar fi : ,,Ce-mi mai lipseşte?’’, ,,Mântuirea a fost desăvârşită’’, ,,Pot totul’’, ,,Atraşi la cruce’’, ,,Răstignit împreună cu Hristos’’, ,, Noi avem un mare Preot’’, ,,Învoit cu Dumnezeu’’, ,,Biruinţă asupra lumii’’, etc.
În august 1975 se stinge din viaţă, fiind înmormântat în Elveţia.
Dumitru Cornilescu, traducând Biblia, a introdus cuvântul lui Dumnezeu în casele românilor într-o traducere românescă pe înţelesul poporului.,,El a făcut pentru starea spiri-tuală a acestui popor mult mai mult decât înaintaşii lui, hrănindu-l cu hrana spirituală pe care niciun scriitor laic nu le-o putea da. Iar acest om, spre deosebire de alte personalităţi ale poporului român, a rămas toată viaţa un necunoscut poporului român.’’
Moştenirea lăsată de el se traduce astfel : Cinci milioane de Biblii tipărite până atunci, iar în fiecare an 100000 de noi exemplare văd lumina tiparului, luminând şi schim-bând vieţile oamenilor.