Avem nevoie de modele!

Monica StoicaȘcoala Gimnazială Andrei Mureșanu, Ploiești (Prahova)20 iul. 2020

Avem nevoie de modele, avem nevoie de eroi!

                    ,,Eroul din familia mea" este numele   proiectului pe care l-am derulat cu elevii clasei a III- a A, din Școala Gimnaziala ,,Andrei Mureșanu” Ploiești. Acest proiect a unit copii, părinți și bunici în rememorarea unor perioade și fapte de viață deosebite petrecute în famiile lor. Motivatia a fost simplă, născută din necesitatea de a ști cine sunt. Am simțit nevoia să-i fac pe elevii mei să dea o semnificație proprie cuvîntului ,,erou”, cuvânt nu prea folosit și parcă golit de sens pentru ei, întâlnit doar în poezii ori imnuri și de multe ori greu de înțeles.
               Avem nevoie de eroi! Eroi care au trăit în familiile noastre, care au clădit familiile noastre. Eroii sunt oamenii care și-au trăit viața pentru binele mai multora dintre noi, care au crezut în idealuri comune și au dăruit ceea ce aveau mai de preț: viața si tinerețea, cei mai frumoși ani! Am explicat elevilor mei că ,,Eroul din familia mea” poate fi tatăl, care are grija de familia lui, bunicul care a servit comunitatea în care a trăit ori străbunicul care a luptat pe front și a fost prizonier în Siberia.... Suntem mândri de toți!
               Avem nevoie de eroi ,,pentru că nu mai ştim şi nici nu mai vrem să aflăm nimic din trecutul glorios, ascuns sub praful indiferenţei noastre. Pentru că nici noi şi nici copiii noştri nu vom şti, la vreme de nevoie, să închinăm o rugăciune strămoşilor. Rupţi de trecut, ne vom pierde treptat identitatea, vom uita cine suntem şi care este menirea noastră pe acest pământ".
                Avem nevoie de eroi ca sa stim cine suntem si cine vrem sa devenim!
                Va prezint câteva imagini și fragmente din proiectele elevilor mei:

,,Nicolae M. Nicolae, strabunicul meu, s-a nascut intr-o familie saraca, in 27 martie 1916. La varsta de 20 de ani a fost incorporat in armata. Erau vremuri tulburi, in anul 1936. Adolescentul sarac si muncitor a devenit soldat, a fost antrenat sa devina un luptator curajos. Dupa 3 ani, cand ar fi trebuit sa revina acasa, a izbucnit al II-lea Razboi Mondial. Atunci, bravul soldat a plecat pe front sa-si apere tara. A fost curajos, a luptat cu inamicii, a indurat frig, foame, dor de casa, a invatat ce inseamna gloantele adevarate si a marsaluit prin ploi. “ A fost soldat in Garda Maresalului Antonescu si-a luptat pentru tara asta, copile!”, imi spunea bunicul.
In 1944 s-a intors acasa, plecase un copil si se intorsese un luptator. Ducea cu el si rana din mana facuta de un glont inamic. Niciodata n-a mai putut tine in acea palma felia de paine, dar a fost mereu mandru ca si-a aparat tara.
A muncit apoi sa-si ingrijeasca cei 3 copii, ani la rand parcurgand pe jos drumul catre sonda, mereu alta, peste alta padure. A fost maistru sondor.
Mi s-a spus ca a fost un om cinstit, un om de cuvant. A muncit din greu si nu s-a plans niciodata, doar trecuse printr-un razboi cu arma in mana. Mai tarziu, cand a avut nepoti, a devenit bunicul de la gura sobei, care depana povesti despre bravii soldati, despre curaj si onoare. Pentru mama, nepoata lui, erau povesti, pentru el era propria poveste. Tot mama mi-a spus cum stabunicul o ajuta la matematica. ,,Era un taran destept, cu o minte ascutita si cu mare drag de carte. Ziua ma ajuta cu socotitul si ma provoca cu tot felul de probleme. Seara, stateam la gura sobei, bunica punea in cuptor placinta, iar bunicul ma ruga sa-i citesc. Ii placeau snoavele, imi amintesc si acum cartea :,,De-ale lui Pacala”. Si mereu radea in hohote si-mi spunea : “ Citesti atat de frumos,nu te opri”.
Peste ani, inainte de a pleca de pe aceasta lume i-a spus mamei :“Sa nu renunti niciodata sa lupti pentru ca tu esti soldatelul meu viteaz !”
Astazi stiu ca mama imi spune acelasi lucru pentru ca povestea eroului merge mai departe si poate ca sunt o parte din el, din cinstea, curajul, puterea si bunatatea lui. Si poate ca sunt “ soldatelul viteaz “ al strabunicului meu, eroul pe care il port in suflet.- Antonia Miclea
 Această scriere este despre străbunicul meu. Se numea ALEXANDRU AVRAM, un bărbat slăbuţ, dar foarte priceput în ale gospodăriei, harnic, drept şi respectuos. Povestea mea se întoarce în timp, la vremea pe când stăbunicul a fost plecat în război. Era telegrafist, a fost în linia întâi a frotului, în munţii Caucaz, îndurând geruri năprasnice şi ploi reci ca de plumb, alături de camarazii săi de arme. În răgazul scurt dintre lupte, i-a scris poezii străbunicii mele şi bunicului meu, care pe atunci era doar un copil.
Ceea ce m-a impresionat la povestea stăbunicului este că la rugămintea unuia dintre colegi a înmânat darul trimis de acesta soţiei şi părinţilor, trecând liniile frontului până în ţară.
Fapta bună şi cinstea i-au fost răsplătite de către Dumnezeu prin eliberarea din ghearele nemilosului război fără a fi atins măcar de vreun glonţ şi prin întoarcerea acasă, la familie, pe pământurile natale. Gheorghe Corina

 Nascut in anul 1929 strabunicul meu, pe nume Dabija Andrei isi povestea trairile din cel de al doilea Razboi Mondial cu un simt al umorului deosebit. Era un om uscativ,cu parul castaniu si ochii albastri.
Strabunicul meu povestea copiilor săi că în timpul celui de al doilea Razboi Mondial a fost rănit la un picior,intr-o situație amuzantă dar destul de dureroasă.
Când nemții au tras cu arma , acesta a fost rănit usor,dar rămase cu destule cicatrici care să-i amintească mereu acele clipe de tortură. Străbunicul meu este eroul din familia mea, un om blând si iubitor,el își iubea țara și a luptat pentru bunăstarea ei și pentru dreptate. EL ESTE EROUL FAMILIEI MELE! Dabija Alessia

 PETRU SURUGIU (1922-1998)
- In 1943 a fost luat prizonier in Batalia de la Kursk (cea mai mare bătălie de tancuri).
- Inchis în Lagărul de Prizonieri de la Stalingrad (lagăr de munci agricole).
- Eliberat in 1945, la finalul războiului.
- Ajuns in România a fost decorat de Partidul Liberal și a primit 5 hectare de pământ pentru curaj și vitejie
Petru Surugiu a trăit 76 de ani, în comuna Păstraveni, judetul Neamt. A avut 4 copii și a fost un tată bun și un bunic minunat pentru mama mea. Luca Lakatos

 Eroul familiei mele este străbunicul meu, Burtica Petre . El s-a naăscut într-un sătuc mic din Comuna Albesti-Paleologu, numit Vadu Părului, în data de 19 aprilie 1912 și a decedat in anul 1975, pe data de 8 septembrie.
A fost căsătorit și a avut opt copii pe care i-a crescut cu ajutorul meseriei sale de cojocar. De asemenea se ocupa si cu agricultura, ocupatia de baza a țăranului roman. Stagiul militar l-a facut la Sfântul Gheoghe, la Vânatori de Munte de la data de 05.04.1935 până la data de 15.04.1937. Deși nici bunica mea nu își mai aduce aminte ce îi povestea mama sa din timpul războiului , mi-a spus că străbunicul meu a luat parte le cel de-al doilea război mondial în care a luptat vitejește pentru apărarea țării .
Chiar dacă nu l-am cunoscut, eu îl consider pe străbunicul meu erou, pentru că a fost un om curajos și a luptat pentru România de astăzi ! Florea Dragoș Sebastian

 In familia mea a fost o persoană care a luptat în cel de-al doilea război mondial.Este vorba de bunicul lui tati, adică străbunicul meu. Il cheama Dogaru Costel si avea 21 de ani când a plecat in război.El trebuia să aducă mâncare pe front ostașilor. Intr-o zi, în timp ce mergea cu mâncarea, a fost împușcat în plămân.El a stat trei ani în spital și s-a recuperat foarte greu, cu ajutorul unor ceaiuri pe care i le aducea mama sa. Cu toate acestea,după ce s-a terminat războiul,și-a făcut o familie. A avut doi copii și trei nepoti pe care i-a crescut cu drag. Era cel mai bun prieten al lor,se juca cu ei, le povestea întamplări de pe front si le făcea tot felul de jucării. Tata își amintește cu drag de o pereche de schiuri pe care i le-a cioplit sau de sabia pe care i-a făcut-o.El a trăit până la 74 de ani și astăzi toată lumea își amintește cu dragoste despre tataie Costel.

 Străbunicul meu din partea tatălui, DUMITRU NICOLAE, s-a născut în anul 1910 și a murit în anul 1998, la vârsta de 88 de ani. A locuit în comuna Munteni Buzău, județul Ialomița.
El a luptat în Al Doilea Război Mondial (1939-1945). În anul 1941 se afla în Ucraina, luând parte la bătălia de la Odessa (în fosta Uniune Sovietică). Era sergent și lupta în linia întâi de apărare. În momentul în care și-a îndemnat camarazii la luptă, a ridicat mâna deasupra capului și a rostit „Înainte!’’, a fost împușcat și rănit la brațul drept.
Pentru faptele sale de vitejie în slujba țării, străbunicul meu a fost decorat cu medalii și a primit drepturi ca și veteran de război. Grigore Sibel

 Astăzi vreau să vă povestesc despre eroul din familia noastră, străbunicul din partea tatălui meu.
S-a numit Mihailescu Gheorghe și a fost soldat fruntaș în Al II-lea Război Mondial. A făcut parte din Contingentul 1916, care a devenit combatant in 1942 sub comanda Regimentului 32 Infanterie, Divizia 13 – Ploiesti.
Străbunicul meu și bravii sai camarazi de arme au purtat luptele pentru eliberarea Basarabiei, de la cotul Donului si până la Odessa. La 2 Septembrie 1944, trupele militare rusești i-au dezarmat și au fost închiși în lagărele de la Bacău și Buhuși, ca prizonieri de război. Ulterior, străbunicul meu si o parte din colegii săi au fost trimiși în lagărul de detenție si muncă silnică din Siberia –RUSIA. Acasă, familia lui a fost anuntată că străbunicul împreună cu jumătate din soldații Diviziei 13 au murit pe Frontul de Est.
Familia a început să îi cinstească memoria în slujbele de pomenire a morților.
In tot acest timp străbunicul a îndurat condițiile nemiloase din Siberia: lipsa hranei, lipsa hainelor groase la temperaturi de -40° Celsius si conditiile grele de munca forțată.
Dupa 7 ani de chin in lagărul sovietic, străbunicul meu a fost eliberat si s-a întors acasă.
Pentru familie a fost o mare sărbatoare,neștiind ca el încă traieste și abia l-au recunoscut.
Din păcate, eu nu l-am cunoscut, dar străbunicul l-a crescut pe tatăl meu și a murit în anul 1993.
Pentru faptele lor, merită să cinstim memoria eroilor noștri! Maria Alexandrescu

 Străbunicul meu, Dumitru Radu 1918-1989, a luptat în al doilea razboi mondial. El a apărat țara noastră cu arma în mână. Intr-o zi în timpul unui bombardament a fost lovit de o schijă in braț. A reușit sa scape cu viață și să se întoarca cu bine la familie. Sunt mândră de străbunicul meu fiindcă a fost un om curajos și a iubit țara și pământul strămoșesc. Pentru mine el este un erou! Popovici Stefania

             Era o zi ploioasă de vara. Neavând ce face afară ma uitam pe niste poze de famile. Intr-o poză l-am vazut pe tata cu mine în brate si doi bătrâni.
Pe batrână am recunoscut-o ca fiind mama lui tataie, însă pe bătrân nu îl cunoșteam. Intrebându-l pe tata cine este bătrânul, am aflat ca era bunicul lui, deci străbunicul meu. L-am rugat să imi povestească cate ceva despre străbunicul meu.
            Am aflat că se numea Prisecariu Ioan, nascut in august 1917 și decedat în iulie 2010 . Tot atunci mi s-a spus că bunicul participase ca soldat la al doilea razboi mondial.
           Tata mi-a mai spus că bunicul a luptat alături de armata germană ajungând cu linia frontului până la Stalingrad în Siberia.Odată cu întoarcerea armelor împotriva nemților straăbunicul a luptat alături de armata rusească ajungând până în Munții Tatra, în Cehoslovacia. Rusia a dat ordin ca din Munții Tatra, armata română să se retraga pe teritoriul tării sale, ocazie cu care străbunicul a fost lăsat la vatră.
       Dovadă a vitejiei și curajului demonstrate pe câmpul de lupta bunicul a fost decorat atât de nemți cât si de ruși, tata promițndu-mi că imi va arăta cele două decorații si livretul militar când vom merge la țară.
      Străbunicul meu reprezintă un erou pentru mine și mă mândresc cu asta. Prisecariu David

 Eroul familiei mele, este unchiul meu. El este un jandarm deosebit, a luptat în trupele de intervenție, ,,Mascati”. De-a lungul carierei sale, a ajutat la arestarea unor infractori periculoși. A fost decorat pentru merite deosebite. Acum eroul meul meu, de care sunt mandru, lupta alaturi de colegii săi la micșorarea infracțiunilor. El este Marius, Eroul meu! Cârstocea Alessandro

 Eroul din familia mea este bunica mea.Numele ei este Vornicu Estera. Are 58 de ani.Este șofer internațional de tir. Vine în țară o data la 3 luni și stă două săptămâni.Este plecată prin țări ca: Olanda, Belgia, Italia, Spania, Germania, Franta, Ungaria, Austria etc.Transportă diferite tipuri de mărfuri, printre care și mărfuri periculoase. Chițu Ștefan

 Dragi copii, vă prezint eroul din familia mea.
Este un tip scund, dar voinic. Are păr șaten, ochi căprui și barbă stufoasă ca de Moș Crăciun. Pentru mine este cel mai bun sfătuitor. Cred că a moștenit această înțelepciune de la tatăl său și a cules-o din multele cărți citite. Dar știți ce îmi place cel mai mult la el? Este un tip extrem de haios și de glumeț. Este tatăl meu! Sunt mândru de el și mi-aș dori să-i semăn! Costin Petru Codrin

 Eroul din familia mea este chiar tatăl meu. El este medic veterinar.
Animalele pe care le salvează el sunt foarte mari. V-ati gândit despre ce animale vorbesc? Dacă nu știti, vă spun eu. Ele sunt vacile, taurii, vitelusii. Vacile sunt mamifere. Ele fac lapte pentru a-și hrani viteii. Dar pentru a produce lapte trebuie hrănite corespunzător, trebuie îngrijite și tratate când sunt bolnave, ele trebuie ajutate atunci când aduc pe lume vițelusi. Denis Draghici

 Eroul meu este tata.
L-am ales pe tata pentru că: este alături de mine, îmi explică când îi pun întrebări, m-a luat cu el la serviciu, unde am avut ocazia să mă plimb cu utilajele.Sunt mândru de tatăl meu pentru că mă ascultă de fiecare dată şi încearcă să fie lângă mine în tot ceea ce fac. Tatăl meu are un caracter foarte puternic, este curajos şi sufletist. Deşi mi-ar face plăcere să petrec mai mult timp cu el, acest lucru nu este posibil din cauza serviciului său. Chiar dacă este puţin mai sever decât mama, niciodată nu m-a certat mai mult decât era cazul. Tatăl meu mă iubeşte foarte mult şi se asigură că nu-mi lipseşte nimic. El se bucură să mă vadă fericit şi mulţumit.Nu ştiu câţi copii pot afirma ca mine că au cel mai bun tată. Este exact aşa cum îmi doresc. Opferman Christian

 Pe strabunicul meu îl chema Radulescu Alexe. S-a născut in data de 15 februarie 1921 în Ploiesti. La vârsta de 18 ani, în anul 1939 s-a înrolat in armata româna pentru a lupta impotriva rușilor, în cel de-al doilea război mondial.
Intr-una din ambuscade a fost luat prizonier și dus în lagăr. Acolo a fost ținut închis o perioadă de 3 ani. Condițiile din lagăr au fost foarte grele, nu primeau hrană suficientă iar iernile erau groaznice pentru că nu aveau haine potrivite.
La sfârsitul războiului, toți prizonierii au fost eliberați, iar drumul de câteva sute de kilometri până acasă l-au parcurs pe jos, fericiti că au scăpat cu viata. Intâlnirea cu familia a fost una cu bucurie.
Sunt mândru că am avut asa un străbunic și mi-ar fi plăcut sa-l cunosc pentru a afla direct de la el prin ce întâmplari a trecut. " Vasile Vlad și Radulescu David