Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 400
Servicii AI: 0
Repere din literatura română (III)
Lucian Blaga (1895-1961)
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, d. 6 mai 1961, Cluj) a fost o personalitate polivalentă a culturii interbelice, remarcându-se ca poet, dramaturg, filosof, jurnalist, traducător, profesor universitar, academician şi diplomat român.
Pruncul Lucian s-a născut în familia preotului Isidor Blaga și a Anei (n. Moga) și a rămas „mut ca o lebădă” până la vârsta de 4 ani, devenind apoi poetul tainelor care a prezentat magistral „corola de minuni a lumii”. De altfel, liniștea a fost o caracteristică a personalității marelui poet, așa cum se descrie el însuși în Hronicul și cântecul vârstelor: „Se întâmpla uneori să cad în tăceri fără ieșire. N-aveam puterea să le preîntâmpin și odată înființate n-aveam mijloc să le curm. În asemenea clipe, orice salt jucăuș al cuvântului îmi devenea cu neputință. Cuvântul nu mă mai servea… eu eram închinat tăcerii. Așa sunt eu, un om cu oareșicari liniști înlăuntru. Dar liniștile trec, și începe iarăși cuvântul, și după cuvânt vin din nou liniștile…”
Copilăria și-a petrecut-o în satul natal (Lancrăm, jud. Alba), a urmat clasele primare la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), absolvind apoi cursurile Liceului Andrei Șaguna din Brașov (1906-1914). După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1917, apoi și-a continuat studiile universitare la Viena, unde a urmat Facultatea de Filosofie, obținând, în 1920, titlul de doctor în filosofie cu teza „Kultur und Erkenntnis” (Cultură și cunoaștere).
A revenit în țară și s-a căsătorit la 16 decembrie 1920 cu Cornelia Brediceanu, locuind împreună la Cluj până în 1926, apoi s-au mutat pentru un timp scurt la Lugoj, pregătindu-se pentru cariera de diplomat pe care o exercită exemplar în străinătate, fără să neglijeze preocupările sale filosofice și literare.
Din anul 1926, a ocupat succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939). În anul 1939, a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, iar după Dictatul de la Viena (1940–1944), s-a refugiat la Sibiu, unde a redactat, începând cu 1943, revista „Saeculum”.
După 1948, când a fost înlăturat de la catedră de către comuniști, pe motiv că a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular (satelit al Partidului Comunist), s-a angajat ca bibliograf în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române, apoi devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.
Lucian Blaga a decedat în data de 6 mai 1961 la Cluj, fiind înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.
Opera
Volume de versuri: Poemele luminii(1919), Paşii profetului(1921), În marea trecere (1924),
Lauda somnului(1929), La cumpăna apelor(1933), La curţile dorului(1938), Poezii(1942),
Nebănuitele trepte(1943).
Dramaturgie: Zamolxe(1921), Tulburarea apelor, Drama(1923), Daria(1925), Învierea(1925),
Meșterul Manole(1927), Cruciada copiilor(1930), Avram Iancu(1934), Arca lui Noe(1944),
Anton Pann(1964)
Filosofie: Trilogia cunoaşterii(1943) - Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă; Trilogia culturii(1944) - Orizont şi stil, Spaţiul mioritic, Geneza metaforei şi sensul culturii;
Trilogia valorilor(1946) - Ştiinţă şi creaţie, Gândire magică şi religie, Artă şi valoare.
Citate din universul lui Lucian Blaga
• Numai creaţia răscumpără toate suferinţele.
• Destinul omului este creaţia.
• Cine crede-n zbor e stăpân peste zare.
• Lacul oglindeşte stelele pentru că vrea să fie cer.
• Valul este dorul mării de a săruta ţărmul.
• Cercul este aureola centrului.
• Limba este întâiul poem al unui popor.
• Minciuna este vacanţa adevărului.
• Din ciocnirea a două pietre nu se naşte o piatră, ci o scânteie.
• Stările sufleteşti care par a nu avea nici un motiv, au motivele cele mai adânci.
• Eram aşa de obosit şi sufeream. Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
• Iisus: fariseii l-au răstignit numai o dată; creştinii de nenumărate ori.
• Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place.
• Numai operele mijlocii sunt ireproşabile, cele mari niciodată.
• Dintre toate lucrurile, timpul ne dă cel mai mult de cugetat.
• Prezentul tace sau vorbeşte; numai trecutul cântă. De aici farmecul amintirii.
• Ideea despre Marele Anonim este un produs mitic-filosofic al gândirii noastre; am putea spune al imaginaţiei noastre căutătoare de sensuri.
• Creaţia - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună şi a le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii şi a artistului.
• Adevărurile mari sunt poate că aşa de aproape şi de imediate, încât numai de aceea nu le găsim, fiindcă le căutăm; ar trebui numai să deschidem ochii şi să privim: dar aceasta este foarte greu.
Mircea Eliade (1907-1986)
Mircea Eliade a fost o personalitate complexă, care s-a remarcat ca istoric al religiilor, scriitor de ficțiune și filosof, opera sa completă depășind 80 de volume, fără a ține seama de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
S-a născut în data de 13 martie 1907 la București, în familia lui Gheorghe Eliade și a Jeanei (născută Vasilescu), având ca soră pe Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, a urmat Colegiul Spiru Haret, unde l-a avut coleg pe Constantin Noica.
Pe lângă științele naturii, Eliade a fost preocupat de ocultism, antropologie, studiul limbilor străine (italiană, engleză, persană, ebraică), istorie, filosofia indiană etc.
În anul 1921 a publicat „Inamicul viermelui de mătase”, prima sa opera literară, care a fost urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”.
Pentru a cunoaște cultura italiană, a călătorit în Italia, unde i-a cunoscut pe specialiștii în istoria religiilor Giovanni Papini și Vittorio Macchioro, iar în 1928 a plecat în India, unde a întâlnit-o pe poeta de 16 ani Maitreyi Devi, de care s-a îndrăgostit, pasiunea sa fiind exprimată magistral în celebrul roman „Maitreyi” (1933). De menționat că Eliade și-a luat licența cu o teză despre filosofia italiană în timpul Renașterii, iar doctoratul l-a susținut cu o disertație despre Yoga.
În data de 14 iulie 1938, Eliade a fost arestat pentru articolul „Provincia și legionarismul”, publicat în Vremea, fiind considerat activist al Mișcării Legionare în cadrul grupării din jurul lui Nae Ionescu, fiind eliberat pe 12 noiembrie 1938.
Reputația lui Mircea Eliade a crescut după anul 1957, când s-a stabilit în Statele Unite, unde a predat istoria comparată a religiilor la Universitatea Loyola, în prezent Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele. În concepția sa, ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate, dar și la omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. În 1966 a devenit membru al Academiei Americane de arte și științe, în 1977 a fost recompensat cu premiul Bordin al Academiei Franceze, iar în 1985 a primit titulatura de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.
Mircea Eliade s-a stins din viață pe 22 aprilie 1986, la Chicago, trupul său fiind incinerat a doua zi. În anul 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Opere literare:
• Romanul adolescentului miop, roman (1928)
• Gaudeamus, roman (1929)
• Isabel și apele diavolului, roman (1930)
• Lumina ce se stinge, roman (1931)
• Maitreyi, roman (1933)
• Întoarcerea din rai, roman (1934)
• Huliganii, roman (1935)
• Șantier. Roman indirect (1935)
• Domnișoara Christina, nuvelă (1936)
• India (1936)
• Șarpele, nuvelă (1937)
• Nuntă în cer, roman (1939)
• Nopți la Serampore, nuvelă (1940)
• La țigănci, nuvelă (1959)
• Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)
• Noaptea de Sânziene, roman (1971)
• În curte la Dionis, nuvele (1977)
• 19 trandafiri, roman (1980)
Opere științifice:
• Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)
• Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937)
• Comentarii la legenda meşterului Manole (1943)
• Traité d'histoire des religions (1949)
• Le Sacré et le Profane (1956)
• Mituri, vise, mistere (1957)
• Aspects du mythe (1963)
• Le mythe de l'éternel retour (1969)
• De Zalmoxis à Gengis-Khan (1970)
• Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)
Marin Preda (1922-1980)
Marin Preda reprezintă unul dintre cei mai valoroși scriitori români, care a fost director al editurii Cartea Românească, dar și un opozant al regimului comunist, așa cum rezultă din ultimul său roman Cel mai iubit dintre pământeni, precum și din replica dată lui Nicolae Ceaușescu: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”.
S-a născut pe 5 august 1922 în comuna Siliștea-Gumești din județul Teleorman, ca fiu al lui Tudor Călărașu („de profesie plugar”), și al Joiței Preda, văduvă de război. Copilul a primit numele după mama sa, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, deși trăiau împreună, pentru ca Joița Preda să beneficieze în continuare de pensie după primul soț mort în război.
Marin Preda și-a petrecut copilăria într-o familie modestă și numeroasă, formată din două fete (Măria și Mița), pe care mama sa le-a avut din prima căsătorie, trei băieți (Ilie, Gheorghe și Ion), pe care tatăl său i-a avut cu prima soție, la care se adaugă cei trei copii (Ilinca, Marin și Alexandru) pe care părinții săi i-au avut împreună.
În perioada 1930 - 1934 urmează școala primară din satul natal avându-l ca învățător pe Ionel Teodorescu, un dascăl care l-a ajutat să depășească dificultățile legate de absențele de la cursuri, atunci când participa la treburi gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ajungând treptat să devină unul dintre cei mai buni elevi din seria sa – a obținut premiul cu coroniță (scenă evocată în romanul Moromeții).
În perioada 1934-1937 urmează clasele V-VII cu învățătorul Ion Georgescu din Balaci (un sat vecin), cu rezultate la fel de bune - a obținut media generală pe obiecte 9,15 la examenul de absolvire a șapte clase, susținut la Școala de centru din Ciolănești (o comună la zece kilometri distanță de Siliștea-Gumești).
În 1937, Marin Preda s-a prezentat la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar a fost respins la vizita medicală din cauza miopiei, însă a reușit cu nota 10 la Şcoala Normală din Abrud, de unde a fost transferat în 1939 la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde și-a continuat studiile încă un an, după care, în urma Dictatului de la Viena, a primit repartiție pentru Şcoala Normală din str. Ecaterina din Bucureşti.
Deși în 1941, Marin Preda susţine examenul de capacitate, renunță la școală, iar în aprilie 1942, își face debutul literar cu schița Pârlitu în ziarul Timpul, unde va lucra un timp pe postul de corector, după care a fost angajat ca funcționar la Institutul de statistică și secretar de redacție la ziarul Evenimentul zilei.
În perioada 1943-1945, Marin Preda a fost recrutat în armată, în 1945 a devenit corector la ziarul România liberă, iar 1952 a fost numit redactor la revista Viața românească, unde a publicat nuvela Desfăşurarea.
Alte evenimente importante din viața lui Marin Preda:
1955 - Se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu. Apare primul volum din romanul Moromeţii.
1956 - Primeşte Premiul de Stat pentru romanul Moromeţii. Publică nuvela Ferestre întunecate.
1957 - Efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreşte la Beijing. Apare cel de-al doilea volum din romanul Moromeţii.
1959 - Divorţează de Aurora Cornu și se căsătoreşte cu Eta Vexler, de care se desparte în 1966.
1968 - Este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Publică romanul Intrusul, pentru care primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
O cunoaşte pe Elena Mitev, cu care se căsătorește, având împreună doi copii, Nicolae şi Alexandru.
1970 - Devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa. Apare eseul Obsedantul deceniu.
1971 - Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor.
1974 - Este ales membru corespondent al Academiei Române.
Prin publicarea în 1955 a primului volum din Moromeții, scriitorul Marin Preda a demonstrat că țăranul român poate deveni un veritabil personaj de roman, având uneori trăsături contradictorii - detașat si neliniștit, sociabil și solitar, sceptic și încrezător în destinul său. Volumul al II-lea din Moromeții, apărut în 1967, a scos în evidență zbuciumul din societatea românească de după cel de-al doilea război mondial.
O schimbare a registrului tematic este prezentată în romanul Risipitorii, apărut în 1962, autorul fiind preocupat de lumea medicală și citadină, construind scenarii epice pe tema încrederii și a vieții de cuplu, care îmbracă forma prozei de analiză.
Romanul Intrusul, publicat în 1968, reprezintă o fascinantă interogare asupra destinului uman și social, fiind redactat de autor la persoana I și în ordinea inversă a derulării evenimentelor (romanul începe cu sfârșitul acțiunii), iar volumul de publicistică Imposibila întoarcere, din 1971, include o problematică diversă: soarta țărănimii, legătura dintre biografia artistului și operă, gânduri despre teatru etc.
În anul 1975, Marin Preda a provocat un adevărat scandal în epocă prin publicarea romanului Delirul, conceput ca o frescă a societății românești din perioada celui de-al doilea război mondial, în care pune și problema mareșalului Antonescu. După doi ani a apărut Viața ca o pradă, o lucrare autobiografică, având ca temă descoperirea vocației de creator, drumul artistului către perfecțiunea estetică exprimată într-o operă literară.
În anul 1980, Marin Preda a atins apogeul creației literare prin romanul Cel mai iubit dintre pământeni, considerat de Eugen Simion „un reper fundamental pentru literatura română a secolului XX, fiind, în același timp, roman de dragoste, politic, senzațional, de moravuri, de problematică, filosofic etc. Cartea iși propune să creeze, prin destinul lui Petrini, un mit, cel al fericirii prin iubire, intenție care explică și fraza-concluzie ce-l încheie: “Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. După câteva săptămâni, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice, fiind considerat o critică vehementă la adresa regimului comunist.
Marin Preda a locuit în ultimii ani din viață pe strada Alexandru Romano nr. 21, din București. S-a stins din viață pe 16 mai 1980 la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu, pe Aleea scriitorilor.
Moartea lui Marin Preda a fost considerată suspectă de către familia sa, fiind pusă în legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni. În raportul medico-legal, se afirmă: „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
În semn de prețuire pentru personalitatea și opera lui Marin Preda, au fost denumite cu numele său cinci străzi (din Cluj-Napoca, Turda, Oradea, Mangalia, respectiv Râmnicu Vâlcea), trei licee (din București, Odorheiu Secuiesc, respectiv Turnu Măgurele), precum și o filială a Bibliotecii Metropolitane București.
Ministerul Educaţiei