Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 400
Servicii AI: 0
România profundă (II)
George Enescu (1881-1995)
Cel mai important muzician român, George Enescu, s-a născut în data de 19 august 1881, la Liveni, din județul Botoşani, în familia Mariei și a lui Costache Enescu.
Talentul său muzical s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.
Încă din copilărie a manifestat înclinații muzicale, fiind îndrumat de părinții săi și un vestit lăutar, Nicolae Chior, începând studii de compoziție cu profesorul Eduard Caudella.
În perioada 1888-1894 a studiat la Conservatorul din Viena, pe care l-a absolvit cu medalia de argint, după care a urmat Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899.
Debutul în calitate de compozitor a avut loc în data de 6 februarie 1898 în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.
A fost admirat de Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), fiind deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.
Activitatea muzicală a lui George Enescu a fost împărțită cu precădere între Bucureşti şi Paris, dar a întreprins și turnee în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.
În timpul Primului Război Mondial a rămas la Bucureşti, unde a dirijat Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, compoziţii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum şi creaţii proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915).
Pentru a stimula creaţia muzicală autohtonă, George Enescu a fondat Concursul Naţional de Compoziţie, decernat din venituri proprii şi constând din sume generoase, premiul oferea câştigătorilor şansa de a se specializa la Paris.
În data de 13 martie 1936 a avut loc la Paris premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, marele artist a desfășurat la București o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.
După război, în luna mai 1946 a primit la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin, iar în luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu) a plecat într-un turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa s-a stabilit la Paris, din protest faţă de regimul comunist instaurat în România.
Printre ultimele sale creaţii se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33.
George Enescu s-a stins din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi a fost înmormântat la cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Mircea Eliade (1907-1986)
Mircea Eliade a fost o personalitate complexă, care s-a remarcat ca istoric al religiilor, scriitor de ficțiune și filosof, opera sa completă depășind 80 de volume, fără a ține seama de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
S-a născut în data de 13 martie 1907 la București, în familia lui Gheorghe Eliade și a Jeanei (născută Vasilescu), având ca soră pe Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, a urmat Colegiul Spiru Haret, unde l-a avut coleg pe Constantin Noica.
Pe lângă științele naturii, Eliade a fost preocupat de ocultism, antropologie, studiul limbilor străine (italiană, engleză, persană, ebraică), istorie, filosofia indiană etc.
În anul 1921 a publicat „Inamicul viermelui de mătase”, prima sa opera literară, care a fost urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”.
Pentru a cunoaște cultura italiană, a călătorit în Italia, unde i-a cunoscut pe specialiștii în istoria religiilor Giovanni Papini și Vittorio Macchioro, iar în 1928 a plecat în India, unde a întâlnit-o pe poeta de 16 ani Maitreyi Devi, de care s-a îndrăgostit, pasiunea sa fiind exprimată magistral în celebrul roman „Maitreyi” (1933). De menționat că Mircea Eliade și-a luat licența cu o teză despre filosofia italiană în timpul Renașterii, iar doctoratul l-a susținut cu o disertație despre Yoga.
În data de 14 iulie 1938, Eliade a fost arestat pentru articolul „Provincia și legionarismul”, publicat în Vremea, fiind considerat activist al Mișcării Legionare în cadrul grupării din jurul lui Nae Ionescu, fiind eliberat pe 12 noiembrie 1938.
Reputația lui Mircea Eliade a crescut după anul 1957, când s-a stabilit în Statele Unite, unde a predat istoria comparată a religiilor la Universitatea Loyola, în prezent Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele. În concepția sa, ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate, dar și la omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. În 1966 a devenit membru al Academiei Americane de arte și științe, în 1977 a fost recompensat cu premiul Bordin al Academiei Franceze, iar în 1985 a primit titulatura de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.
Mircea Eliade s-a stins din viață pe 22 aprilie 1986, la Chicago, trupul său fiind incinerat a doua zi. În anul 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Constantin Noica (1909-1987)
Constantin Noica s-a născut pe data de 12 iulie 1909 în comuna Vitănești din județul Teleorman, unde și-a făcut studiile primare.
A început gimnaziul în Bucureșți și a urmat Liceul “Spiru Haret”, avându-l ca profesor de matematică pe Ion Barbu (Dan Barbilian).
S-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere din București pe care a absolvit-o în 1931 cu teza de licență “Problema lucrului în sine la Kant”.
În luna mai a anului 1940 și-a susținut la București doctoratul în filosofie cu lucrarea Schiță pentru istoria lui “Cum e cu putință ceva nou?”, iar în luna octombrie a plecat la Berlin, ca referent de filosofie la Institutul Româno-German, unde va rămâne până în 1944.
În perioada 1949-1958, autoritățile române i-au impus domiciliu forțat la Câmpulung-Muscel, după care a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. A fost eliberat în 1964 după ce a executat 6 ani la închisoarea Jilava.
În anul 1965 s-a stabilit la București unde a fost angajat ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române.
Constantin Noica și-a petrecut ultimii ani din viață la Păltiniș, lângă Sibiu, unde a murit pe data de 4 decembrie 1987 și a fost înmormântat la Schitul Păltiniș.
Pentru posteritate, Constantin Noica rămâne una din personalitățile de marcă ale secolului XX, fiind filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român. Din 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Alte personalități ilustre
Ioan Cantacuzino (1863-1934)
Medicul Ioan Cantacuzino este cercetătorul român care a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Eficiența metodei medicale descoperite a fost validată în anul 1913, atunci când a condus prima vaccinare antiholerică masivă în focarele infecțioase, cunoscută în știință ca „Marea experiență românească”.
Gheorghe Marinescu (1863 – 1938)
Gheorghe Marinescu este fondatorul Școlii Românești de Neurologie, având numeroase descoperiri științifice în acest domeniu, una din bolile sistemului nervos purtându-i numele (sindromul Marinescu-Sjoegren).
Împreună cu operatorul Constantin Popescu, a realizat un film științific referitor la „Tulburările mersului în hemiplegia organică“ într-o perioadă în care frații Louis și Auguste Lumière puneau bazele cinematografiei.
Ana Aslan (1897-1988)
Ana Aslan a pus bazele geriatriei românești și a inventat produse revoluționare pentru tratarea afecțiunilor specifice bătrânilor.
În anul 1949, a început să studieze efectele procainei, care a condus la apariția liniei de produse Gerovital. Eficiența lor a fost dovedită în repetate ori, încentinind efectele îmbătrânirii cu 40%.
Printre personalitățile care au beneficiat de acest tratament se numără: Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Aristotle Onassis, John F. Kennedy.
George Emil Palade (1912-2008)
George Emil Palade s-a remarcat prin studii în domeniul biologiei celulare, fiind singurul român care a câștigat un premiu Nobel.
Marele savant a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974, iar în 1986, la o conferință în Statele Unite, i s-a acordat National Medal of Science („Medalia Națională pentru Știință”) în biologie pentru: „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.
Nicolae Paulescu (1869-1931)
Nicolae Paulescu este o personalitate de marcă din domeniul medicinei, fiind primul cercetător care a descoperit insulina.
La 90 de ani de la prima folosire clinică a insulinei, majoritatea articolelor despre diabet îi citează pe Frederick Grant Banting și biochimistul John J.R. Macleod de la Universitatea din Toronto ca unici descoperitori ai acestui medicament.
În prezent, lumea medicală recunoaște că profesorul Nicolae Paulescu și-a publicat studiile înaintea celor doi cercetători care au primit premiul Nobel pentru medicină.
Încă din 1921, profesorul Nicolae Paulescu a prezentat descoperirea insulinei în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“. Pancreina, cum o numea el, provoacă scăderea glicemiei, dar și a corpilor cetonici și a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet.
Traian Vuia (1872-1950)
Traian Vuia a realizat pe data de 18 martie 1906 primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decat aerul.
Henri Coandă (1886-1972)
Henri Coandă a contribuit la dezvoltarea aviației. Avionul cu reacție al lui Coandă reprezintă una dintre cele mai importante realizări tehnologice din istorie. Este cunoscut și pentru descoperirea "efectului Coandă", pentru care a obținut, în 1934, brevet în Franța.
Emil Racoviță (1868-1947)
Emil Racoviță este considerat fondatorul biospeologiei, fiind preocupat de studiul faunei din subteran. A participat ca naturalist la Expediția antarctică belgiană (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache.
Gheorghe Lazăr (1779-1823)
Gheorghe Lazăr s-a născut într-o familie modestă din Avrig (lângă Sibiu), a urmat școala primară în localitatea natală, apoi liceul la Cluj, iar după obținerea bacalaureatului, a primit o bursă de la Biserica Ortodoxă pentru a-și pregăti la Viena o carieră ecleziastică, însă tânărul însetat de cultură a urmat inițial cursuri de filosofie, istorie și științe fizico-matematice.
La revenirea în Transilvania, a fost hirotonisit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă, remarcându-se prin traducerea în limba română a unor lucrări cu caracter pedagogic și chiar a unui manual de pedagogie.
În urma unui conflict cu un episcop, adept al învățământului în slavonă, a plecat la București, unde a înființat Școala de la Sfântul Sava, prima unitate de învățământ cu predare în limba română din Muntenia, care a devenit în prezent Colegiul Național Sfântul Sava.
Ministerul Educaţiei