Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 400
Servicii AI: 0
Singur cu gândurile
În clipe de reflecție profundă, ca să rămân singur cu gândurile, pot neglija prezența persoanelor din jur. Atunci, sub povara grea a întrebărilor, a misterului și freamătului interior, am urcat cu speranță din întunericul adânc spre lumina călăuzitoare sacră.
Acum, dragi cititori, pot să vă spun cum l-am descoperit pe Dumnezeu. L-am căutat în cerurile sufletului meu. Nu este o metaforă, ci o exprimare concisă a esenței credinței noastre, care face trimitere la afirmația din Biblie (Geneza 1:26-27) că Dumnezeu a făcut omul (bărbat și femeie) după chipul și asemănarea Sa.
Da, Dumnezeu este în noi, Dumnezeu este cu noi. Dincolo de noi este oferta diversificată de senzații și percepții ale Existenței pentru manifestările trupești efemere. Totuși, să nu le neglijăm, pentru că faptele reprezintă măsura trecerii noastre prin această lume!
Menirea devenirii omului este să-și primenească permanent spiritul sub semnul valorilor perene de bine, frumos, dreptate și adevăr. Astfel, în aspirația la fericire, ființa umană poate ajunge la un nivel superior de iubire și înțelepciune. Numai așa omenirea poate tinde asimptotic spre adevărul absolut și poate deveni candidat la supremație în Univers prin schimbarea fundamentală a modului de gândire și de acțiune. Ca să împlinim acest ideal, în primul rând să nu uităm că izvorul conștiinței se află în noi, iar credința reprezintă reperul mântuirii sufletului până la întâlnirea cu nemărginirea lui Dumnezeu ...
Înțelegerea Existenței de către om este un proces complex, care se realizează progresiv prin adevăruri relative tot mai riguroase despre modelarea și analiza sistemică a structurii materiei, conexiunea universală a proceselor și fenomenelor, dialectica materie-spirit, raporturile dintre subiectul cunoscător și realitatea obiectivă, libertate și necesitate etc.
De mai bine de două decenii am fost preocupat de elaborarea unei teorii științifice unitare a Existenței, cu valențe explicative și predictive considerabile, precum și o deschidere largă către filosofie și religie. Rezultatele succesive obținute au fost integrate în “Teoria dipolilor vortex”, un model gnoseologic transdisciplinar care permite abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, descifrarea enigmei gravitonului, justificarea teoretică a dualismului undă – corpuscul şi cuantificarea mărimilor fizice, emisia şi absorbţia radiaţiei de către microparticule, structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, demonstrarea legii lui Hubble și a expansiunii accelerate a Universului, calcularea vârstei și dimensiunilor Universului, interpretarea vieții în dialectica materie – spirit etc.
Ipotezele de bază nu au fost emise în mod arbitrar, ci pe baza unor argumente ştiinţifice pertinente, pentru a oferi cadrul demersului cognitiv de abordare dialectică a realităţii obiective.
Se consideră că Existenţa este duală, având două componente, mai precis, Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar(format din antimaterie), care nu sunt “paralele”, ci interacționează în devenirea spațio-temporală.
Punctul de plecare în conceperea unei teorii științifice coerente și unitare a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional l-a reprezentat expresiile similare pentru forţele electrice şi forțele gravitaţionale – exprimate prin legea lui Coulomb, respectiv legea atracţiei universale descoperită de Newton. Pe de altă parte, teoremele lui Gauss pentru câmpul electric şi câmpul gravitaţional pun în evidenţă surse de tip divergent (izvoare) şi convergent (puţuri) pentru fotoni, respectiv gravitoni.
S-a ajuns astfel la conceptul de “dipol vortex” ca model fizic unitar pentru particulele elementare și câmpurile generate, care are semnificația de “punte de legătură” între Universul nostru şi Universul complementar prin care se face schimb de particule universale primordiale.
Fotonii și gravitonii sunt particule universale primordiale care ies, respectiv intră în dipolii vortex, au un timp mediu de viaţă infinit, nu au masă de repaus, ci doar masă de mişcare, sunt de tip bosoni şi se deplasează cu viteza luminii în vid.
Referitor la legea atracţiei universale şi legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental că vortexurile convergente de acelaşi tip se atrag, iar cele divergente de acelaşi tip se resping prin forţe invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre ele.
Un argument deloc neglijabil în favoarea teoriei dipolilor vortex este unificarea câmpurilor electromagnetic și gravitațional prin identificarea “particulei mesager” pentru interacţiunile gravitaţionale. Deoarece, la nivelul structurii materiei, forţele gravitaţionale sunt forţe de atracţie dintre particulele elementare, rezultă că gravitonii sunt particule universale primordiale care intră în dipolii vortex. Având în vedere că gravitonii intră într-un dipol vortex prin polul din Universul nostru şi ies ca fotoni prin celălalt pol din Universul complementar, rezultă că fotonii şi gravitonii, precum şi antiparticulele acestora, coincid, deci pot fi identificaţi prin conceptul unitar de particulă universală primordială. Răspunsul la întrebarea firească “de ce gravitonii nu au fost descoperiţi până în prezent?” este că nu au fost identificaţi cu fotonii care intră în vortexurile din Universul nostru.
În demersul cognitiv, raportarea la sensul schimbului de particule universale primordiale dintre Universul nostru şi Universul complementar reprezintă criteriul de bază pentru identificarea fotonilor şi gravitonilor, mai precis, au ca efect distinctiv creşterea, respectiv diminuarea față de starea de echilibru a particulelor primordiale din Universul nostru.
Particulele universale primordiale sunt elementele de bază pentru structurarea și devenirea materiei, fiind cuante elementare, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică, impuls mecanic sau informație, ci şi cuante spaţio-temporale.
Chiar şi semnificaţia conceptului clasic de “vid absolut” capătă altă semnificație în această teorie, prin aceea că particulele universale primordiale sunt distribuite uniform în cazul vidului, dar sunt structurate prin dipoli vortex în cazul organizării materiei pe diverse nivele, de la microcosmos, la macrocosmos și megacosmos.
Configurarea dipolilor vortex are la bază diferenţa concentraţiilor de particule primordiale dintre Universul nostru şi Universul complementar.
Sarcina electrică şi inducţia câmpului electric pentru o particulă elementară sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv densitatea intensităţii fluxului de fotoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat, iar masa şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv densitatea intensităţii fluxului de gravitoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat.
În esenţă, un dipol vortex este un model fizic corespunzător unităţii dialectice “particulă-antiparticulă”, având două stări posibile, şi anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula corespunzătoare se manifestă în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortexului au locaţia schimbată faţă de cazul normal, fiind asociată antiparticulei din Universul nostru și particulei din Universul complementar.
Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puţin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare. Cele două stări nu pot exista împreună în Universul nostru pentru că dispar simultan - transformându-se în fotoni în procesul de anihilare.
Faptul că proprietăţile particulelor elementare sunt reflexia “în oglindă” a proprietăților antiparticulelor corespunzătoare poate fi explicat prin raportarea dipolului vortex în cele două universuri, în care particulele primordiale implicate intră/ies printr-un pol şi ies/intră prin celălalt pol cu sensuri de mişcare opuse. În acest cadru conceptual, se deduce că particulele elementare şi antiparticulele corespunzătoare au aceeaşi pondere în Universul dual, ceea ce reprezintă o concluzie firească în structurarea Existenţei.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită combinație a acestora în cazul unor vortexuri complexe - rezultate prin interacţiuni între componentele de bază. Altfel spus, orice microparticulă din Universul nostru , împreună cu câmpurile de forţă generate, reprezintă o configuraţie de particule universale primordiale mai mult sau mai puţin complexă.
Teoria dipolilor vortex nu contrazice modelul standard actual pentru descrierea particulelor elementare, ci îi îmbogăţeşte încărcătura de semnificaţii. Celor şase quarcuri(up, down, charm, strange, top şi bottom) le corespund dipoli vortex de bază, ale căror combinaţii posibile formează dipolii vortex complecşi prin care se modelează diversele tipuri de particule cunoscute în prezent sau care vor mai fi descoperite de către cercetători.
O altă direcţie de cercetare pentru clasificarea și ordonarea nucleelor se bazează pe modelul standard, în care nucleonii sunt formați din trei quarcuri, p(uud), respectiv n(udd).
Pentru exemplificare, se determină numărul de quarcuri u şi d pentru un nucleu format din Z protoni şi N = A- Z neutroni. În acest scop, se pleacă de la relaţia
Zp + (A-Z) n = Z( 2u + d) + (A-Z) (u+2d) = (A+Z) u + (2A-Z) d
din care rezultă că nucleul are Y= A+Z dipoli vortex u şi W = 2A-Z dipoli vortex d.
Prin calcule simple, se obţin relaţiile: A = Y-Z, N = Y – 2Z. Aceste rezultate oferă o nouă interpretare a configurării materiei din microcosmos. Spre deosebire de numărul de masă A, numărul atomic Z are valori succesive strict crescătoare şi stă la baza realizării tabelului elementelor chimice în care izotopii (nuclizii) sunt trecuţi în aceeaşi căsuţă.
Este fascinant că, pentru izotopii cu timpul mediu de viaţă semnificativ, numărul Y are valori succesive crescătoare şi poate fi utilizat – împreună cu Z - pentru realizarea unui model generalizat de configurare a nuclizilor.
Numerele Z şi Y fac trimitere la modul de structurare a materiei la nivel atomic şi nuclear, mai precis, pentru obţinerea majorităţii nuclizilor, inclusiv a celor naturali, se pleacă de la H(1)(2) şi se cresc sucesiv numerele Z şi Y, care permit determinarea numărului N de neutroni, precum şi configuraţia învelişului electronic.
Universul nostru şi Universul complementar “nu sunt paralele”, ci coexistă în sens dialectic, având în comun axa timpului, întreaga Existenţă fiind un Univers cvadridimensional dual, în care evenimentele sunt localizate prin opt coordonate spațio-temporale.
Modelul geometric al Existenței se poate exprima și în coordonate complexe prin definirea produsului scalar, a normei și a metricii.
Teoria dipolilor vortex permite explicarea expansiunii accelerate a Universului nostru și demonstrarea teoretică a legii lui Hubble, pe baza ipotezei că particulele universale primordiale sunt cuante elementare, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică, impuls mecanic sau informație, ci şi cuante spaţio-temporale.
În teoria dualităţii Existenţei, expansiunea Universului nostru se explică prin bilanţul pozitiv de particule primordiale care trec prin dipolii vortex, Universul complementar fiind în contracţie. Legea lui Hubble, v = Hr, poate fi obținută pe cale teoretică pe baza schimbului de particule universale primordiale între Universul nostru și Universul complementar.
Expresia accelerației expansiunii Universului nostru se obține prin derivarea în raport cu timpul a ecuației corespunzătoare legii lui Hubble.
Ipoteza nașterii Universului nostru prin Big Bang nu se justifică în teoria dipolilor vortex, ci face doar trimitere la o schimbare structurală majoră, mai precis, la trecerea antimateriei în materie prin intrarea Universului nostru în faza de expansiune.
Găurile negre (ex. Sagittarius A* din centrul galaxiei noastre) reprezintă megavortexuri complexe prin care materia trece preponderent în Universul complementar.
Cuantificarea spaţio-temporală oferă demersului cognitiv noi posibilităţi de aprofundare a semnificaţiei particulelor universale, ca entităţi universale primordiale care, deşi nu interacţionează între ele, ci doar cu dipolii vortex, configuraţiile acestora modelează întreaga Existenţă care se manifestă ca substanță și câmp pe diverse nivele de organizare.
În cadrul teoriei dipolilor vortex se justifică dualismul undă – corpuscul și se oferă o interpretare intuitivă a undei de probabilitate prin care se exprimă comportamentul unei microparticule în teoria cuantică.
Pentru corelarea teoriei dipolilor vortex cu teoria cuantică se utilizează ipoteza că funcţia de undă pentru un sistem cuantic descrie distribuţia spaţio-temporală a particulelor universale primordiale implicate în dipolul vortex asociat.
Densitatea de probabilitate este proporţională cu concentraţia de particule universale primordiale implicate în dipolul vortex, iar densitatea curentului de probabilitate este proporțională cu densitatea intensităţii fluxului acestora.
Se poate afirma că teoria dipolilor vortex este o concepție științifică unitară despre Existență, cu deschidere către filosofie și religie, care pune în evidenţă legăturile intrinseci dintre spaţiu, timp şi materia în mişcare şi transformare.
Referitor la manifestarea vieții, Spiritul este metainformația, adică “informația despre informație” ca principiu animator și vector al devenirii materiei organizate la nivel superior.
Universul complementar are un rol esențial în devenirea vieții și derularea unor evenimente din Universul nostru, fiind sediul localizării informației care definește Spiritul universal. Caracteristica esențială a Spiritului universal este procesarea și organizarea informației structurale a Existenței prin orientarea spre scop și finalitate. Spiritul individual este corelat cu Spiritul universal și se manifestă în Universul nostru prin conștiința unică a fiecărei ființe inteligente din spațiul terestru sau extraterestru.
Saltul calitativ de la materia inertă la materia vie este datorat metainformației, care asigură pe traiectoria evolutivă apariția conștiinței și înțelegerea informației primite de o ființă inteligentă despre sine și despre interacțiunea cu mediul înconjurător.
În particular, omul este rezultatul interacțiunii dintre spirit și trup. Spre deosebire de trup, care are la bază informația genetică din celule, spiritul individual se bazează pe metainformația lui Alter Ego din Universul complementar.
Înțelegerea profundă a diferenței dintre un sistem viu și unul inert din microcosmos, macrocosmos sau megacosmos, ca ansamblu organizat de elemente, trebuie raportată la triada unitară și indisolubilă: structură + funcție + informație.
Analiza structurală a unui sistem pune în evidență modul de organizare internă a părților sale componente și a interacțiunilor dintre acestea, care asigură o configurație coerentă de transformări și oferă integralitate sistemului.
Analiza funcțională abordează comportamentul unui sistem în condițiile raportării acestuia la alte sisteme cu care interacționează sau schimbă informații.
Referitor la conexiunea și integrarea structurală și funcțională a sistemelor pe diverse nivele de organizare, se disting două modalități importante de relaționare:
- prin interacțiuni bazate pe câmpuri de forțe, în care predomină schimbul de energie;
- prin semnale bazate pe unde modulate, în care predomină schimbul de informații.
Un rol esențial în dezvoltarea unor sisteme complexe, în particular sistemele cibernetice și organismele vii, îl are schimbul de informații între părțile componente sau cu mediul extern, care asigură corelarea eficientă a structurii și funcțiilor prin mecanisme feedback multiplu integrate. De regulă, selectarea și relaționarea sistemelor prin unde modulate se derulează la rezonanță, ceea ce presupune un anumit grad de compatibilitate, condiție care este realizată aleator la structurile inerte, dar și prin adaptare la mediu, în cazul organismelor vii.
Spre deosebire de structurile materiei inerte, care pot schimba informații doar în cadrul Universului nostru, organismele vii schimbă informații și cu Universul complementar, altfel spus, viața trebuie analizată în cadrul Existenței lărgite. Un exemplu sugestiv îl reprezintă calculatoarele electronice, care au toate programele stocate în memorie, dar pentru ființa umană “sistemul de operare” este preluat progresiv din Universul complementar pe măsura dezvoltării conștiinței, la care se adaugă zestrea genetică și informațiile din memorie.
Conștiința umană reprezintă un nivel superior al manifestării vieții, realizat printr-un salt calitativ în corelarea unor informații din întreaga Existență, având ca rezultat disponibilitățile omului de a da semnificație și valoare evenimentelor din mediul în care trăiește.
În cadrul Existenței lărgite, Spiritul universal este asociat cu informația din Universul complementar, care asigură diversitatea “schemelor de modelare” a spiritelor individuale.
Să nu se uite că, într-o interpretare filosofică și religioasă, omul reprezintă o unitate în diversitate dintre trup și suflet, adică dintre obiectiv și subiectiv, libertate și necesitate, cauzalitate și întâmplare etc.
În ultimă instanță, teoria dipolilor vortex reprezintă reprezintă o provocare la frontierele cercetării teoretice și aplicative, care stimulează creativitatea și interesul pentru descifrarea enigmelor cunoașterii.
Pentru mai multe detalii, cititorii interesați de teoria dipolilor vortex pot accesa link-ul
http:/
Bibliografie
1. Fock V. A., Teoria spaţiului, timpului şi gravitaţiei, Ed. Academiei, Bucureşti, 1962
2. Hawking St., O mai scurtă istorie a timpului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007
3. Landau L., Lifchitz E., Mécanique quantique, Ed. Mir, Moscou, 1980
4. Lapcik, V., The vortex theory of Matter and Energy, Madding Crowd Publishing, 2007
5. Longo M. S., Fundamentals of Elementary Particles Physics, Mc.Graw-Hill, 1973
6. Mittelstaedt P., Probleme filozofice ale fizicii moderne, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971
7. Novacu V., Electrodinamica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966
8. Novacu V. ș.a., Teoria particulelor elementare, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970
9. Pal A., Ureche V., Astronomie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
10. Șpolski S. V., Fizica atomică, vol. I și II, Ed. Tehnică, București, 1967
11. Toro I., Fizica și filozofia, Ed. Facla, Timișoara, 1972
12. Țițeica Ș., Mecanica cuantică, Ed. Academiei R.S.R., București, 1984
13. Ureche V., Universul, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1987
14. Vasiu M., Electrodinamica şi teoria relativităţii, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
Comentarii
Interesant!
Grațiela Vișan acum 2024 zile
Ministerul Educaţiei