Articole scrise de: Alexandrina-Corina Rus
Absolventă a Facultății de Științe Economice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezent urmează programul de reconversie profesională „Informatică și Tehnologia Informației” la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Profesor economist, gradul I, la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean, cu o vechime în învățământ de 22 de ani, este membru al Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale. Este coordonatorul proiectului național „Ia atitudine!”, a publicat mai multe reviste și auxiliare curriculare cu ISSN, precum și o carte cu ISBN. A lucrat în calitate de fondator, respectiv membru în numeroase proiecte eTwinning, fiind implicată în numeroase proiecte educaționale la nivel local, zonal și național.
Instituţie: Colegiul Național Petru Rareș, BecleanÎnvățăm să fim cetățeni europeni prin proiecte eTwinning: Youth has the Midas touch!
A fi european înseamnă, dincolo de afilierile culturale, respectarea unor principii universale, partajate în întreaga Europă. Un european respectă drepturile omului, este tolerant, apreciază valorile democratice, iubește și protejează natura și animalele. Nu este proprietarul, ci păzitorul pământului. Apreciază arta și literatura și știe să folosească corect tehnologia. Articol integral




Ministerul Educaţiei