Parteneriatul dintre grădiniță și familie reprezintă una dintre condițiile fundamentale ale dezvoltării armonioase a copilului preșcolar. În perioada educației timpurii, copilul își formează primele deprinderi de socializare, autonomie și relaționare, iar influențele exercitate de familie și de grădiniță sunt decisive pentru evoluția sa ulterioară. Prezentul articol își propune să evidențieze importanța colaborării dintre educatoare și părinți prin analiza unui studiu de caz realizat într-o grupă mijlocie din mediul rural. Cercetarea urmărește traseul unui copil de cinci ani care manifesta dificultăți de integrare socială și autonomie redusă, ilustrând modul în care un plan de intervenție elaborat în parteneriat cu familia a contribuit la progresul său. Rezultatele obținute demonstrează că implicarea activă a familiei și comunicarea constantă cu cadrul didactic au contribuit la îmbunătățirea semnificativă a comportamentului social, a autonomiei și a încrederii în sine a copilului.