| |
ELENA TERCHILA
|
Rolul televiziunii in viaţa noastră este extrem de important, ajungând, de la un mod de a te relaxa, la o dependenţă de neînvins. Copiii sunt primele victime, deoarece părinţii, foarte ocupaţi cu problemele vieţii cotidiene, nu mai au timp să se ocupe de copiii lor, televizorul devenind astfel un baby-sitter, nu tocmai cel mai potrivit, întrucât la această vârstă fragedă psihicul caută modele şi, de cele mai multe ori, aceste modele, transpuse prin mecanisme specifice ale mass-media, sunt periculoase. Imaginile şi limbajul folosite pe posturile televiziunilor pentru copii îi îngrijorează pe părinţi, dar şi pe specialişti, prin modul în care pot influenţa comportamentul copiilor. Cum trebuie să acţionăm în faţa efectelor negative din desenele animate?
Articol integral →
|
ANI-GEORGIANA ODOROAGA |
Lucrând de câţiva ani cu copiii, am constatat că cea mai eficientă modalitate de a interacţiona cu ei este jocul. Jocurile îmbunătăţesc atmosfera clasei şi comportamentul individual al elevilor. Ele îi învaţă pe elevi să aplice importante abilităţi de relaţionare socială: comunicarea, spre exemplu, managementul conflictelor, auto-controlul. Jocurile dezvoltă atitudini prosociale, abilităţi de coping sau trăsături de caracter (responsabilitate, perseverenţă). Prin intermediul lor se doreşte o combatere a asumpţiilor negative pe care elevii le au despre ei înşişi sau despre colegii lor.
Articol integral →
|
ALINA MARTIN |
„Dacă ar trebui să renunţ la toate darurile mele, cu excepţia unuia, m-aş hotărî să-l păstrez pe cel al vorbirii, căci el mi-ar permite să le recuperez rapid pe toate celelalte.” (Webster, 1998 apud Săucan, 2002, p.9). Pornind de la aceste cuvinte, putem afirma, fără putinţă de tăgadă, că nevoia de comunicare este, devine esenţială în cele mai variate arii ale existenţei noastre. A trăi înseamnă a comunica. Comunicarea stă la baza organizării sociale, coagulând şi controlând raporturile „orizontale”dintre oameni, dar angajează totodată şi aspiraţiile lor „verticale” într-o mişcare ascensională către planurile superioare ale realităţii.
Articol integral →
|
ELENA-ALINA APOSTOL |
Când se sună de intrare, profesorul se pregătește pentru întâlnirea cu elevii, concentrându-și întreaga energie mentală în această direcție. El urmează să vorbească în fața unui colectiv cu așteptări înalte în ceea ce-l privește, de aceea trebuie să fie bine pregătit, coerent, clar, concis și carismatic. Dar, pe lângă toate acestea, el trebuie să fie și un specialist în comunicare, pentru că, de cele mai multe ori, nu ceea ce spunem asigură succesul mesajului, ci felul în care o spunem. Comunicarea eficientă dintre profesor și elevi este o știință bazată pe precepte clare, iar nerespectarea lor poate scădea considerabil nivelul motivației și, implicit, al performanțelor.
Articolul se concentrează asupra acelor erori surprinzătoare, ce trec adesea neobservate, ba chiar sunt considerate, în mod obișnuit, drept utile în procesul instructiv-educativ.
Articol integral →
|
LUCIANA TRĂISTARU |
Român… Pământ românesc... A vorbi românește... ROMÂNIA. Pentru unii români, aceste cuvinte nu mai spun nimic, ”s-au desemantizat”, nu-și mai au rostul în contextul globalizării. Pentru alții, au devenit o rușine, nu-i mai reprezintă. Pentru cei mai mulți dintre noi însă, aceste ”vorbe” ne definesc ca indivizi și ca popor.
Într-un context caracterizat prin globalizare pe toate planurile, limba maternă – în cazul nostru, limba română – riscă să își piardă farmecul în uzul vorbitorilor, care fie nu o mai utilizează în mod corect, fie preferă o limba-surogat.
Articol integral →
|
IULIANA GALEŞ |
Discuțiile despre evaluare sunt nesfârșite, mai ales la finalul anului școlar. Avem criterii diferite, viziuni diferite, dar cel mai important lucru este să știm să ne autoevaluăm și să nu luăm rezultatului unui concurs sau examen drept etichetă definitivă și unică.
Articol integral →
|
|
|
