| |
CORNELIU DRAGOMIR
|
Reber (1985:68) defineşte competenţa drept “capacitatea de a îndeplini sarcini sau de a face ceva“. Robu (2011:22) spune că din perspectivă socială, ea “este capacitatea unei persoane sau a unui grup de a interpreta un fenomen, de a soluţiona o problemă, de a lua o decizie sau de a efectua o acţiune“. Definiţia propusă face confuzie între termenul de capacitate şi competenţă în contextul în care literatura de specilitate şi-a asumat definirea propusă în 1978 a conceptului de capacitate şi, totodată, literatura de specialitate consideră oportună delimitarea conceptuală între capacitate şi competenţă.
Şchiopu şi Clecea (1997, 1998) definesc competenţa “ca un produs al cunoştinţelor, aptitudinilor, deprinderilor, priceperilor, capacităţilor, abilităţilor, trasăturilor temperamental – caracteriologice [...] care conduc la performanţă“. Definiţia este aberantă în contextul în care se expun o serie de termeni similari ca fiind generatoare ale competenţei în sensul performanţei. Poate că definiţia propusă a avut ca scop să aducă pe linia compromisului şi psihologii şi sociologii pentru utilizarea aceluiaşi termen şi a aceleiaşi definiri pentru termen.
Articol integral →
|
STEFANIA COBZARU
|
În articol sunt prezentate rezultatele unui studiu privind disciplina Educație civică în țara noastră și în câteva țări europene. Am analizat sfera disciplinei, modalități de abordare și impactul asupra formării elevilor. Consider că formarea unei cetățenii active trebuie începută cât mai timpuriu și continuată pe tot traseul educațional. Fie că îmbracă forma unei discipline școlare distincte (cu denumiri diferite de la un stat la altul), fie că este un subiect integrat în cadrul altor discipline sau o temă inter-curriculară, statutul educației civice este unul privilegiat până în 2020.
Articol integral →
|
OFELIA CORNELIA POPA |
Departe de a mă considera iniţiatoarea unor demersuri inovatoare în ceea ce priveşte reducerea fenomenului de violenţă şcolară, cu prezentul studiu de caz am propus o aprofundare pe plan local a cercetărilor deja existente în acest domeniu, prin analiza şi verificarea validităţii strategiilor aparent eficiente şi adaptarea soluţiile propuse în contextul unei şcoli din mediul rural. Demersul investigativ a presupus utilizarea unei strategii de cercetare care a îmbinat atât metode cantitative, cât si metode calitative. Iar în vederea colectării informaţiilor, am utilizat analiza documentelor scolare (Regulamentul intern, Registul de abateri disciplinare etc.), ancheta prin chestionar, discuţii informale și altele.
Articol integral →
|
CAMELIA HOARA
|
Doamnaaa…! M-a lovit! M-a înjurat! A spus un cuvânt urât!… De câte ori nu auzim aceste cuvinte pe parcursul unui an şcolar?! Asistăm, de obicei, aproape neputincioşi, mai ales în ultimii ani, la o creştere a agresivităţii, chiar în rândul şcolarilor de vârstă mică. Neastâmpărul, nerăbdarea, dorinţa de mişcare fac tot mai dificilă respectarea regulilor clasei. Neglijând aspectele teoretice, interesant este ce e de făcut concret, practic, încă de la debutul şcolarităţii.
Articol integral →
|
ELISABETA-EDIT NAGHI
|
Poveștile îl vor face pe cel mic să își dorească să fie el însuși personajul pozitiv.
Mesajul poveștilor va fi mereu faptul că în povești există totdeauna o cale către un final fericit, nu contează câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Normal că de fiecare dată personajul negativ, cel rău, cel mincinos, cel crud, cel zgârcit și urât are de pierdut.
Prin intermediul poveștilor, copilul descoperă lumea. Prin lupta dintre bine și rău, copilul învață strategii de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive.
Articol integral →
|
ELISABETA ORZA
VIRGINIA MARIN
|
În viziunea europeană, arta se află într-o strânsă legătură cu educația. Acestea se definesc și se completează reciproc. În învățământul primar, educația artistică ajută elevul să-și formeze imagini senzoriale, vizuale și cognitive, marcând începutul comunicării cu cei din jur, dar și cu sine însuși, ceea ce va conduce la o înțelegere mai profundă a realității. În cadrul activităților artistico-plastice de tip nonformal, se ivesc deseori ocazii pentru abordări interdisciplinare, benefice pentru însușirea unor cunoștințe și noțiuni specifice, cum ar fi: crearea unei imagini mentale prin activități verbal-artistice, având drept suport cuvântul și frumosul, artisticul din natură; identificarea unor elemente estetice identice sau analoge cu ale altor discipline de învățământ (muzică, literatură, matematică, geografie) privind ritmul, armonia cromatică sau diferite forme ale metaforei, orientarea în spațiu (de ex: ritmul plastic comparat cu ritmul muzical, folosirea regulilor compoziției literare în compoziția plastică); crearea unei ambianțe estetice adecvate care să stimuleze activitatea creatoare a elevilor (suport muzical adecvat, de mică intensitate; recitarea unor versuri potrivite; lectura expresivă a unor texte literare, mici povestiri, legende, ghicitori etc.).
Articol integral →
|
IOANA SUCIU
|
Lucrarea se dorește a fi o pledoarie pentru utilizarea lucrărilor practice în cadrul orelor de educație tehnologică. Astfel, în cadrul disciplinei, deși profesorul are libertatea de a stabili ponderea lecțiilor teoretice în raport cu aplicațiile practice, utilizarea lucrării practice este benefică deoarece contribuie în mare măsură la atingerea competențelor din programa școlară, dezvoltând la elevi gândirea critică, simțul estetic și creativitatea, deprinderile și abilitățile practice. De asemenea, cultivă la elevi comportamentul ecologic, spiritul competițional și capacitatea de a lucra în echipă.
Articol integral →
|
|
|
