Și s-a dus fetita la hârjoana copiilor, în loc de a se duce la Sfânta Biserică, unde plecase.🥲

Se face fetița fată mare și pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese înainte și o întreabă:
-Unde te duci tu, fată mare?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Iată, mai auzii una! Fată mare la Biserică! Fetele mari, iată-le cum sar în joc! Iată-le, cum se îndrăgostesc! Du-te și tu cu ele.
-Că bine mai zici, mătușică!
Și s-a întors fata din calea Bisericii la joc.🥲

După aceea se căsătorește, ajunge femeie cu bărbat şi copii...
Pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese înainte, zicându-i:
-Unde ai plecat, nevastă?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Ei, na, Biserică! Ai lăsat copiii singuri în casă să ardă, ori să îşi scoată ochii, ori poate ies pe drum și-i calcă vitele, îi rup câinii, iară bărbatul tău când vine acasă nu găsește mâncare, și-apoi huiet și înjurături... bătăi... Întorce-te înapoi, că după ce vei îmbătrâni, tot la Biserică vei fi!🥲

-Că bine mai zici, mătuşică!
Și s-a înapoiat iarăși acasă.🥲

Ajunge nevasta babă bătrână. Pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese iar înainte, întrebând-o:
-Unde te duci, babă, hăi?
-Mă duc Ia... la Sfânta Biserică, mătușică!
-la, mai auzii una bună! Babă surdă la Biserică! D-apoi, ce-ai să mai poți face tu la Biserică? Aşa surdă, gârbovită, slabă şi sfârșită de suferință? Te dor picioarele; îți tremură tot corpul... N-auzi nimic, nu pricepi nimic. Te apucă tusea, ba și neputințele și sminteşti pe atâta lume! Du-te înapoi acasă, că după ce-i muri, tot la Biserică vei fi!🥲

Și, din păcate, baba s-a întors iar din calea Bisericii şi a stat acasă până a murit, tristă și neagră de păcate...🥲

Vedeți? Iată, așa a câștigat și câștigă diavolul sumedenii de suflete creștine de toate vârstele... Așa a înşelat şi înşeală diavolul pe toți și pe toate care cedează ispitelor, lăsându-se amăgiți de ele.
Fără Biserică, omul se pierde ușor, căci singur s-a lăsat pe sine afară din Corabia Mântuirii, și s-a lipsit de toate Darurile și Tainele Sfinte dăruite lui de Dumnezeu pentru a se mântui.

Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită.🥲

Cine are Biserica de Mamă, Îl are pe Dumnezeu de Tată! Biserica e Trupul Lui Hristos, iar El e Capul Ei!

SFÂNTA EVANGHELIE (MATEI 4, 25; 5, 1-12) care se citește în DUMINICA a 4-a din Post (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul)
-30 MARTIE 2025

„În vremea aceea mulţimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit pe munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit lângă Dânsul; iar El, deschizându-Şi gura, Îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocări şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.“

Astăzi aș vrea să vorbim despre unul dintre cele mai frumoase și profunde învățături pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ni le-a lăsat: Fericirile. Ele sunt inima Evangheliei, o adevărată „scară a desăvârșirii” pe care fiecare dintre noi este chemat să o urce.

Când Hristos a rostit Fericirile, El nu a oferit doar o simplă listă de promisiuni, ci o chemare la o viață nouă, o viață trăită în lumina iubirii lui Dumnezeu. Fiecare Fericire este o treaptă care ne apropie de sfințenie.

1. Fericirile – o revoluție a inimii
Lumea ne învață că fericirea vine din bogății, putere, faimă sau plăceri. Dar Hristos ne spune altceva: fericiți sunt cei săraci cu duhul, cei milostivi, cei blânzi, cei curați cu inima. Adevărata fericire nu vine din lucrurile trecătoare, ci din relația noastră cu Dumnezeu.

2. Chemarea la smerenie și blândețe
Prima Fericire – „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor” – nu se referă la lipsa de înțelepciune, ci la smerenie, la conștientizarea că fără Dumnezeu suntem nimic. Când ne golim de mândrie, atunci Împărăția lui Dumnezeu începe să crească în sufletele noastre.

„Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul” – blândețea este o virtute uitată astăzi. Lumea ne învață să fim agresivi, să dominăm, dar Hristos ne învață că blândețea este calea spre adevărata biruință.

3. Bucuria suferinței pentru Hristos
Multe Fericiri vorbesc despre suferință: „Fericiți cei ce plâng”, „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate”. Evanghelia nu ne promite o viață lipsită de încercări, ci ne spune că în suferința trăită cu credință se află o mare taină: prezența lui Dumnezeu.

Cei care plâng vor fi mângâiați de Dumnezeu însuși. Cei prigoniți pentru dreptate vor primi cununa cerească. Să nu ne temem de suferință, ci să o transformăm într-un prilej de apropiere de Hristos.

4. Curăția inimii – vederea lui Dumnezeu
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” – aceasta este o promisiune incredibilă! Dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu, trebuie să avem o inimă curată, fără ură, fără invidie, fără păcate ascunse. O inimă plină de iubire este un templu în care Dumnezeu locuiește.

5. Fericirea iubirii și a păcii
„Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Într-o lume plină de conflicte, suntem chemați să fim mesagerii păcii, ai iertării, ai dragostei. Adevărata pace nu este doar absența războiului, ci prezența iubirii lui Hristos în noi.

Concluzie – Drumul spre Împărăție
Fericirile nu sunt doar o poezie frumoasă, ci sunt o cale concretă spre mântuire. Ele ne arată ce fel de oameni vrea Dumnezeu să fim. Dacă le trăim, Împărăția Cerurilor începe chiar aici, în inimile noastre.

Să ne străduim, iubiți frați și surori, să trăim Fericirile, căci atunci vom gusta adevărata bucurie, nu cea trecătoare a lumii, ci bucuria veșnică în Hristos.

Amin.

Temele principale ale predicii:
Urcușul duhovnicesc – un efort constant

Viața creștinului este asemănată cu o scară pe care trebuie să urcăm treaptă cu treaptă, renunțând la păcate și dobândind virtuți.
Sfântul Ioan Scărarul descrie 30 de trepte ale urcușului duhovnicesc, începând cu lepădarea de lume și culminând cu iubirea desăvârșită.
Lupta cu patimile

Postul Mare este un timp al nevoinței, în care suntem chemați să ne luptăm cu păcatele și să ne curățim sufletul.
Patimile precum mânia, mândria, lenea sau desfrânarea sunt obstacole pe drumul spre Dumnezeu.
Smerenia – cheia mântuirii

Sfântul Ioan subliniază că fără smerenie nu există progres spiritual.
Mândria este cea mai periculoasă piedică în calea sfințeniei, iar smerenia este leacul ei.
Credința și rugăciunea ca arme duhovnicești

În Evanghelia duminicii (Marcu 9, 17-31), Mântuitorul vindecă un copil demonizat, spunând că „acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post.”
Aceasta ne arată că doar prin rugăciune fierbinte și post sincer putem birui ispitele.
Îndemn final:
Creștinul este chemat să urce neîncetat spre Dumnezeu, prin pocăință, smerenie, post și rugăciune. Sfântul Ioan Scărarul ne îndeamnă să nu ne descurajăm, ci să privim mereu spre ținta finală – unirea cu Hristos.

În fiecare sâmbătă a Postului Mare, când Biserica noastră Ortodoxă ne cheamă pe toți în rugăciune pentru a-i pomeni pe cei adormiți, o tradiție veche și plină de semnificație continuă să fie păstrată cu sfințenie până în ziua de astăzi – pregătirea colivei. Acest obicei nu doar că reprezintă un act de rugăciune și de veșnică amintire, dar este și un gest de comuniune cu cei dragi care au plecat dintre noi.

Sâmbăta, ziua pogorârii la Iad

Înainte de a prezenta în detaliu rețeta părinților, vă propunem să reținem câteva informații folositoare. În tradiția Bisericii Ortodoxe, sâmbăta este considerată a fi, prin excelență, ziua pomenirii celor adormiți. Această semnificație profundă este legată de evenimentul central al Sâmbetei Mari, când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a coborât în Iad pentru a elibera sufletele celor drepți care au trecut la cele veșnice înainte de venirea Sa pe pământ. Această taină este subliniată și în slujba de Înviere, care se oficiază în noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel, sâmbăta devine o zi cu o încărcătură duhovnicească specială, fiind ziua în care Hristos a deschis porțile Împărăției Cerurilor pentru toți cei adormiți.

Pe de altă parte, în Vechiul Testament, Dumnezeu le-a dat evreilor porunca de a păstra sâmbăta ca zi sfântă de odihnă. De-a lungul istoriei, mai apoi, sâmbăta a fost asociată cu odihna și comemorarea celor trecuți la Domnul. Așa se explică faptul că, încă din primele secole ale creștinismului, iudeii convertiți la creștinism au păstrat sâmbăta ca zi în care se făceau rugăciuni speciale și se aduceau ofrande pentru cei adormiți.

Sfântul care a „inventat” coliva

Revenind la subiectul nostru, pentru cei care nu știu, coliva, nelipsită de la toate pomenirile celor adormiți, a fost „inventată” – dacă putem spune așa – de către Sfântul Teodor Tiron, în urma unei minuni pe care a săvârșit-o la 50 de ani după trecerea sa la cele veșnice. Pe scurt, se spune că împăratul Iulian Apostatul (361-363), amintindu-și că în prima săptămână a Postului Mare creştinii țin post aspru, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor. În acest context, Sfântul Teodor Tiron i s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului și i-a poruncit să anunțe tuturor creștinilor să nu cumpere nimic din piață, ci să pregătească singuri grâu fiert cu miere, adică coliva din zilele noastre. Ca o recunoaștere a acestei mari minuni, Biserica noastră îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă din Postul Paștelor, cunoscută și sub denumirea de „sâmbăta colivelor”.

Rețetă de colivă din Muntele Athos

În Sfântul Munte, cu ocazia sărbătorii unui sfânt, după cum arată site-ul Pemptousia, monahii pregătesc, pe lângă coliva dedicată sfântului, o farfurioară cu colivă pentru cei adormiți. Coliva este pregătită și când o icoană făcătoare de minuni este adusă în biserică pentru a fi prăznuiră În fiecare sâmbătă, se face pomenirea celor adormiți, iar pentru acest moment se pune o farfurie cu grâu fiert, așezată în fața icoanei Mântuitorului Hristos.

Cu ocazia praznicelor, coliva devine o adevărată operă de artă. De obicei, este decorată cu imaginea ctitorului sau a sfântului în cinstea căruia este dedicată biserica mănăstirii. Aceste icoane, realizate din zahăr colorat, sunt adevărate capodopere. Monahii athoniți pregătesc coliva zilnic în felul următor:

Se pune grâu strivit în apă pentru a se umfla, apoi se fierbe. După aproximativ treizeci de minute, apa este scursă, iar grâul se pune din nou la fiert în apă curată până când devine mai moale și lichidul se îngroașă. Se adaugă o cantitate mică de sare. După aceea, grâul este clătit cu apă rece pentru a preveni lipirea boabelor între ele, și este lăsat să se zvânte.

Cu două sau trei ore înainte de Sfânta Liturghie, cel responsabil de prepararea colivei ia pesmetul, pe care îl sfărâmă foarte bine, și-l adaugă în grâu pentru a absorbi umezeala, lăsând astfel conținutul uscat. Ulterior, grâul este pus într-un ciur pentru a îndepărta pesmetul în exces. Astfel, grâul este pregătit pentru a fi așezat pe un platou. Peste el, se adaugă zahăr cristalin (nu pudră), iar grâul este însemnat cu semnul Sfintei Cruci folosind zahăr colorat cu scorțișoară. Opțional, se pot amesteca în grâu alune fărâmițate. Pentru sărbători cu priveghere, în colivă se adaugă nuci fărâmițate, cuișoare și chimen. Uneori, în loc de nuci, se folosesc alune prăjite și fărâmițate, iar în loc de cuișoare, scorțișoară.

Un aspect interesant al colivei este modul în care se realizează picturile. Folosind un chibrit sau vârful unei pensule de pictat, se trasează schița icoanei, aplicând zahărul pe un șablon perforat. Lovind ușor cu pensula, zahărul curge prin găuri, formând conturul sfântului. Acest proces poate fi repetat cu alte culori pentru a crea o imagine detaliată a sfântului. După ce icoana este conturată, se pot adăuga și detalii la haine, față și păr, folosind zahăr colorat în diverse nuanțe. Coliva poate fi decorată cu bomboane, drajeuri argintii sau aurii, pentru a-i da un aspect festiv.

Așadar, coliva nu este doar un simplu preparat, ci un simbol profund al credinței noastre, o mărturie a nemuririi celor dragi care au trecut în lumea celor drepți. Ea reflectă nădejdea noastră în viața veșnică și în legătura nestrămutată dintre cei vii și cei adormiți întru Domnul. Într-o lume adesea frământată de agitație și de incertitudini, poate părea că tradiția preparării colivei este un obicei depășit sau fără o semnificație adâncă. Totuși, dacă privim cu atenție, vom observa că acest obicei a reușit să supraviețuiască prin secole de războaie, foamete și calamitați naturale, ajungând până în zilele noastre. Aceasta este dovada unei tradiții statornice, care continuă să păstreze vie legătura noastră cu cei adormiți și să întărească legătura noastră duhovnicească cu cei de dincolo. Poate că, din lumea celor adormiți, străbunii noștri își amintesc cu dor de câmpurile roditoare de grâu și de mierea dulce a casei lor, iar coliva devine, astfel, o adevărată punte duhovnicească între pământ și cer. O punte care ne alină dorul de ei…

www.bizanticons.ro

Buna Vestire este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată pe 25 martie, marcând momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Este o sărbătoare a bucuriei și a speranței, deoarece prin această veste începe împlinirea planului lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.

Predică pentru Buna Vestire

Iubiți frați și surori în Hristos,

Astăzi prăznuim Buna Vestire, ziua în care Dumnezeu ne arată cât de mult ne iubește. Este momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce Sfintei Fecioare Maria vestea cea minunată: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca 1, 28). Această salutare divină ne arată că Maica Domnului a fost aleasă și pregătită de Dumnezeu pentru misiunea ei sfântă – de a-L naște pe Mântuitorul lumii.

1. Ascultarea și smerenia Mariei

Fecioara Maria nu a înțeles pe deplin cum se va împlini această veste, dar a avut încredere în Dumnezeu. Cuvintele ei, „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38), sunt o mărturie a smereniei și a credinței neclintite. Într-o lume în care oamenii caută siguranță și certitudine, Maria ne învață să ne abandonăm voii lui Dumnezeu, știind că El are un plan bun pentru fiecare dintre noi.

2. O veste de bucurie și mântuire

Vestea primită de Maria este o veste de bucurie pentru întreaga omenire. Prin acceptarea acestui plan divin, Maria devine Maica Vieții, iar întruparea lui Hristos aduce lumii speranță și mântuire. Buna Vestire ne amintește că Dumnezeu nu ne-a uitat, ci ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne elibereze de păcat și moarte.

3. Răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu

Așa cum Maria a spus „Da” lui Dumnezeu, și noi suntem chemați să răspundem chemării divine. Dumnezeu ne vorbește prin Scriptură, prin rugăciune, prin încercările vieții. Întrebarea este: suntem noi gata să răspundem cu credință și ascultare? Putem urma exemplul Maicii Domnului, renunțând la voia noastră și lăsându-ne călăuziți de Dumnezeu?

4. Buna Vestire – începutul mântuirii noastre

Această sărbătoare este începutul istoriei mântuirii. Fără Buna Vestire, nu ar fi fost Nașterea Domnului, Patimile, Răstignirea și Învierea. De aceea, Biserica o sărbătorește cu mare bucurie și o cinstește pe Maica Domnului ca pe cea mai mare mijlocitoare a noastră înaintea lui Dumnezeu.

În încheiere…

Să ne amintim mereu că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă uneori nu înțelegem totul, să avem încredere și să spunem și noi, asemenea Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul tău!”. Astfel, viața noastră va fi binecuvântată, iar sufletele noastre se vor umple de har.

Dumnezeu să ne întărească în credință și să ne ajute să primim cu bucurie vestea cea bună a mântuirii! Amin!