Minunea din Prokopi: Sfântul Ioan Rusul a cerut de mai multe ori să-i fie schimbate veșmintele În ziua de 27 mai, Biserica noastră Ortodoxă face pomenirea a doi soldați și mari mărturisitori ai credinței: Sfântul Iuliu Veteranul, ostaș al lui Hristos care a trăit în secolele III–IV și care, în ciuda tuturor încercărilor, a ales să renunțe la propria viață decât să se lepede de Domnul, și Sfântul Ioan Rusul, soldat și prizonier de război, cunoscut în toată lumea ortodoxă ca unul dintre sfinții tămăduitori, grabnic ajutător al tuturor celor aflați în suferință. Dacă în anii trecuți, la sfârșit de mai, am vorbit despre viața și minunile Sfântului Ioan Rusul, anul acesta am hotărât să dedicăm câteva rânduri unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, și anume: când și cum se schimbă veșmintele Sfântului Ioan Rusul, într-un mod cu totul inedit, ca răspuns la propria sa cerere. Detalii, ca de obicei, în rândurile de mai jos. Sfântul prizonier la un musulman Înainte de a vorbi despre această mare minune, vă invităm să ne oprim, măcar pentru câteva clipe, asupra vieții unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Născut în jurul anului 1690, într-un sat din Rusia, pe vremea țarului Petru cel Mare, Sfântul Ioan a fost chemat la oaste și trimis pe front în timpul Războiului Ruso-Turc (1710–1711). În luptele pentru eliberarea Azovului, a fost luat prizonier și vândut ca sclav unui ofițer turc – guvernatorul regiunii Procopie (actualul Ürgüp, din Turcia). Ajuns în casa ofițerului, Sfântului Ioan i s-a impus să adopte religia musulmană, iar pentru că a refuzat să facă acest lucru în urma repetatelor încercări ale gazdelor, a fost umilit și chinuit, bătut, lovit și scuipat. Cu toate acestea, a rămas neclintit în credința sa, spunându-i stăpânului său: „Dacă mă lași liber în credința mea, îți voi împlini cu sârguință poruncile; dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. Creștin m-am născut și creștin voi muri”. În cele din urmă, pentru refuzul său s-a ales cu „titulatura” de kafir, ceea ce înseamnă „om necredincios” și i-a fost încredințat grajdul de vite ca locuință și ascultare. Dar aceasta nu l-a mâhnit pe Ioan. Îi multumea lui Dumnezeu zi de zi că l-a învrednicit să înțeleagă virtutea smereniei și să se facă următor lui Hristos, Cel care s-a născut tot într-o iesle, lângă Betleem. Pe măsură ce timpul trecea, turcii renunțau să-și mai bată joc de Sfântul Ioan, văzându-i statornicia în credință, hărnicia și smerenia, începând chiar să fie respectat de servitorii casei și de stăpânul său. Sinaxarul ne spune că, în timp ce se ruga, grajdul se umplea de bună mireasmă. Stătea ore întregi la rugăciune, dormea puțin, pe podeaua goală și acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puțină pâine și apă și rostind adesea psalmii Proorocului David, pe care îi învățase de la mama sa. Pentru smerenia și viața sa curată, Dumnezeu l-a învrednicit de darul facerii de minuni. Una dintre cele mai cunoscute este aceea în care, pe când stăpânul său era plecat în pelerinaj la Mecca, Sfântul Ioan a reușit, prin rugăciune, să-i trimită acestuia o porție de orez fierbinte, chiar în timpul mesei. Minunea s-a răspândit repede, iar musulmanii l-au numit „wali” – adică om sfânt. Cu toate acestea, Sfântul Ioan nu și-a schimbat rânduiala vieții: a continuat să trăiască în ascultare și rugăciune până la trecerea sa la cele veșnice. Cum cere Sfântul Ioan Rusul să-i fie schimbate veșmintele Moaștele Sfântului Ioan Rusul au fost aduse în satul Prokopi în octombrie 1924, odată cu refugiații greci din Asia Mică. Din 1951, biserica ridicată în cinstea sa a devenit unul dintre cele mai căutate locuri de pelerinaj din întreaga Grecie. Pelerini din întreaga lume ortodoxă vin aici și-i cer sfântului ajutorul, iar alții – la fel de mulți la număr – vin să-i mulțumească pentru minunile pe care le-a săvârșit. Însă, una dintre cele mai tainice minuni se leagă de felul în care Sfântul Ioan își face cunoscută dorința de a-i fi schimbate veșmintele. Rânduiala nu vine din inițiativa oamenilor, ci… chiar de la el însuși. Părintele Ioannis Vernezous, care a slujit la biserica din Prokopi câteva zeci de ani și a scris mai multe volume despre Sfântul Ioan Rusul, traduse în mai multe limbi, mărturisește într-una dintre cărți: „Sfântul însuși ne cere să-i schimbăm veșmintele. Atunci putem să deschidem și racla. Racla nu se deschide când vrem noi, ci când vrea sfântul”. Uimitoare, cu adevărat, este modalitatea prin care sfântul își face cunoscută dorința sa: se arată în vis credincioșilor din diferite colțuri ale lumii – New York, Australia ori Salonic – și le spune: „Vino să mă saluti, eu sunt Ioan din Rusia, vino la biserica mea și spune-i preotului că a venit timpul să-mi schimbe veșmintele”. Minunea pe care nu foarte multă lume o cunoaște s-a petrecut în 1937, 1955, 1977 și în 2005, când sfântul a cerut din nou schimbarea veșmintelor după 28 de ani. Părintele Ioannis povestește cum, într-una dintre aceste vedenii, Sfântul Ioan Rusul i-a spus unei fete: „Vino și vezi că perna mea este plină de lacrimi. Plângem pentru voi, tinerii. Ne rugăm mai ales pentru voi lui Dumnezeu să vă țină în pază”. Minunea s-a petrecut în anul 1977. Când au deschis racla, au găsit perna complet curată, dar lângă ochi era udă cu o pată mare de lacrimi. Ba chiar mai mult, preoții prezenți au văzut cu ochii lor capul sfântului mișcându-se – o imagine pe care au descris-o ca fiind „șocantă” și „fără cuvinte”. Anul trecut, pe 18 aprilie 2024, Sfântul Ioan Rusul a primit din nou veșminte noi, acestea fiind schimbate în prezența episcopului locului și a preoților și monahilor din împrejurimi, în timpul nopții, când pelerinii nu mai au voie să intre. Conform părintelui Ioan Markos, actualul paroh al bisericii din Prokopi, Sfântul Ioan Rusul s-a arătat recent la 35 de persoane diferite din întreaga lume, spunându-le să-i transmită preotului paroh că a venit timpul să-i fie schimbate din nou veșmintele. De această dată, el a cerut în mod specific ca veșmintele să fie albe și decorate cu trandafiri, spre deosebire de celelalte dăți când predominau nuanțele de albastru. Veșmintele anterioare sunt tăiate în bucăți și distribuite credincioșilor ca binecuvântare. Această minune nu e nici pe departe un „cancan din biserică” – așa cum în mod tendențios l-ar numi unii – ci e un semn concret al faptului că sfinții continuă să se roage pentru noi și să ne fie aproape. Faptul că sfântul însuși cere schimbarea veșmintelor sale, apărând în vis oamenilor obișnuiți, ne arată că Împărăția Cerurilor nu este o realitate îndepărtată, ci una prezentă și simțită în viața noastră de fiecare zi. Să ne rugăm, deci, cu încredere Sfântului Ioan Rusul, știind că el ne ascultă și mijlocește pentru noi, iar prin rugăciunile sale să fim întăriți în credință și să gustăm și noi din dulceața vieții întru Hristos!