Autor : Prof.gr.did.I Religie Ortodoxă

CODILĂ ADRIAN PETRU

Pe muntele sfânt al tăcerii,
Taborul, loc de închinare,
S-a arătat Domnul slavei cerești,
Cu chip de lumină arzătoare.

Cei trei ucenici, uimiți au privit
Cum cerul se-apleacă pe piatră,
Fața lui Hristos s-a făcut strălucitoare ,
Iar veșmântul – o stea albă, toată.

Nu era soare, nici foc arzător,
Ci harul ce-n taină coboară,
Un strop din Împărăția lui Dumnezeu
Pe culmea Taborului coboară.

Și Petru a zis: „Să facem locaș
Trei colibe în locul acesta.”
Dar Domnul privea spre Crucea de jos
Și nu voia slava – ci jertfa.

Când glasul din nor a tunat peste ei:
„Acesta e Fiul Meu, ascultați-L!”,
Pământul s-a scuturat în temei
Și cerul s-a deschis să-l arate.

Refren:
Slavă Ție, Doamne Sfinte,
Pe Tabor Te-ai arătat,
Chipul Tău cu alb veșmânt e,
Ca o rază de-nceput!

Urcă-mă, Iisuse dulce,
Pe-al vieții munte lin,
Să Te văd cum fața-Ți este
Lumină de har divin.

Moise și cu Ilie vin,
Din cer, în slava Ta,
Să grăiască despre jertfă
Și Patima ce va urma.

Petru cade în uimire,
Inima lui se aprinde,
Dar Tu, Doamne, în tăcere
Crucea Ta o porți fierbinte.

Nu vrei slavă înainte,
Nici colibă de popas,
Ci ne chemi spre suferință
Și spre harul ce ne-a rămas.

Refren:
Slavă Ție, Doamne Sfinte,
Pe Tabor Te-ai arătat,
Fă-ne fii ai Luminii sfinte,
Prin credință luminat!

Autor : Prof.gr.did.I Religie Ortodoxă

Codilă Adrian Petru

Pe vârful Taborului sfânt și curat,
S-a urcat Domnul, blând și luminat,
Cu trei ucenici ce-n iubire-L urmau,
Petru, Iacov și Ioan, credința-și purtau.

Și-n clipa aceea, de har strălucind,
S-a schimbat la față, ceresc oglindind,
Hainele-I albe ca razele moi,
Chipul – ca soarele arzând peste noi.

Moise și Ilie, din cer au venit,
Cu Domnul în slavă au grăit smerit,
Despre patimă, Cruce, și Înviere,
Planul divin ce aduce mântuire.

Un nor i-a cuprins cu lumină senină,
Glasul Părintelui – veșnică lumină:
„Acesta e Fiul Meu cel iubit,
Pe El să-L urmați, cu suflet smerit!”

Trei martori ai slavei au fost mărturie,
A luminii ce-n taină, dă viață, tărie,
Taborul rămâne icoană în noi,
Când Domnul se-arată în slavă și-apoi...

Ne cheamă spre urcușul cel sfânt,
Să fim fii ai luminii, pe pământ,
Să ne schimbăm viața cu tot ce avem,
Să urcăm spre Tabor, cu credință, cu har și cu smerenie.

Autor : Prof.gr.did.I Religie Ortodoxă

Codilă Adrian Petru

Pe vârful Taborului sfânt și curat,
S-a urcat Domnul, blând și luminat,
Cu trei ucenici ce-n iubire-L urmau,
Petru, Iacov și Ioan, credința-și purtau.

Și-n clipa aceea, de har strălucind,
S-a schimbat la față, ceresc oglindind,
Hainele-I albe ca razele moi,
Chipul – ca soarele arzând peste noi.

Moise și Ilie, din cer au venit,
Cu Domnul în slavă au grăit smerit,
Despre patimă, Cruce, și Înviere,
Planul divin ce aduce mântuire.

Un nor i-a cuprins cu lumină senină,
Glasul Părintelui – veșnică lumină:
„Acesta e Fiul Meu cel iubit,
Pe El să-L urmați, cu suflet smerit!”

Trei martori ai slavei au fost mărturie,
A luminii ce-n taină, dă viață, tărie,
Taborul rămâne icoană în noi,
Când Domnul se-arată în slavă și-apoi...

Ne cheamă spre urcușul cel sfânt,
Să fim fii ai luminii, pe pământ,
Să ne schimbăm viața cu tot ce avem,
Să urcăm spre Tabor, cu credință, cu har și cu smerenie.

Refren:
O, Iisuse, slavă Ție,
Chipul Tău s-a luminat,
Pe Tabor, în veșnicie,
Fața Ți s-a transfigurat!

Trei ucenici, în rugăciune,
Te-au văzut, Stăpân ceresc,
Strălucind cu-albă minune,
Domn slăvit și îngeresc.

Moise stă la dreapta Ta,
Ilie-n stânga grăiește,
Taina Crucii se vestea,
Dragostea ce mântuiește.

Un nor sfânt vă învăluie,
Glas din cer se-aude blând:
„Fiul Meu ce-n veci rămâie,
El e Cuvântul viu, Preasfânt.”

Doamne, luminează-mi firea,
Sufletul schimbă-l în har,
Fă-mi Taborul din iubirea
Ce se naște-n sfânt altar.

Refren:
O, Iisuse, slavă Ție,
Chipul Tău s-a luminat,
Dă-mi lumina veșnic vie,
Duhul Tău adevărat!

Prof.gr.did.I Religie Ortodoxă

Codilă AdrianPetru

I. Introducere.
Importanța sărbătorii în viața Bisericii.
Data prăznuirii: 6 august.
Locul în calendarul ortodox: praznic împărătesc.
Legătura cu viața duhovnicească și transfigurarea lăuntrică a omului.
II. Relatarea biblică a Schimbării la Față
Evangheliile sinoptice:
Matei 17, 1-9
Marcu 9, 2-10
Luca 9, 28-36
Prezența lui Moise și Ilie – reprezentanți ai Legii și Profeților.
Lumina dumnezeiască – chipul și hainele strălucind ca soarele.
Reacția apostolilor: Petru, Iacov și Ioan.
Glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați!”
Citat biblic (Matei 17, 2): „Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina.”

III. Interpretare teologică.
Confirmarea dumnezeirii lui Hristos.
Prefigurare a Învierii și a Parusiei.
Participarea omului la slava lui Dumnezeu – scopul îndumnezeirii.
Lumina taborică – energiile necreate ale lui Dumnezeu (Sf. Grigorie Palama).
IV. Semnificația simbolică a celor prezenți
Moise – cel care a văzut slava lui Dumnezeu pe Sinai.
Ilie – profetul care a fost ridicat la cer.
Cei trei ucenici – martori ai slavei, simbol al viitoarei vedenii eshatologice.
V. Tradiția patristică și comentariile Sfinților Părinți
Sfântul Ioan Gură de Aur – despre „revelația slavei ascunse”.
Sfântul Grigorie Palama – despre lumina necreată.
Sfântul Maxim Mărturisitorul – transfigurarea firii umane prin har.
Sf. Grigorie Palama: „Lumina de pe Tabor nu era o lumină creată, ci energia necreată a lui Dumnezeu, care transfigurează pe cei ce se împărtășesc de ea.”

VI. Aspecte liturgice și cultice.
Rânduiala slujbei în ziua Schimbării la Față.
Semnificația aducerii strugurilor la biserică – simbol al roadelor duhovnicești.
Importanța praznicului în monahism – îndemn spre iluminare spirituală.
VII. Dimensiunea duhovnicească a praznicului
Chemare la urcuș spiritual – urcuș pe „muntele Taborului inimii”.
Înțelegerea suferinței și a Crucii în lumina slavei Învierii.
Transfigurarea vieții prin rugăciune și post.
Citat biblic (Romani 12, 2): „Să nu vă potriviţi cu veacul acesta, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii voastre, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu.”

VIII. Locul evenimentului în istorie și tradiție.
Identificarea muntelui Tabor (Galileea) ca loc al Schimbării la Față.
Mărturii arheologice și pelerinaje.
Mănăstiri ridicate pe Muntele Tabor.
IX. Relevanța contemporană a praznicului
Model de urmat pentru credinciosul de azi.
Într-o lume întunecată, lumina lui Hristos strălucește ca nădejde și sens.
Transfigurarea lumii prin credință, iubire și pocăință.
X. Concluzii.
Schimbarea la Față – revelație a Împărăției lui Dumnezeu „cu putere”.
Praznic care anticipează Învierea și ne cheamă la înnoire lăuntrică.
Îndemn la viețuire în lumină: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5, 14).
Bibliografie :
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală, București, 2019.
Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Editura IBMBOR, București, 1997.
Arhim. Teofil Părăian, Schimbarea la Față – între cer și pământ, Editura Deisis, 2004.
Pr. prof. Ene Braniște, Liturgica Generală, Editura Institutului Biblic, 1993.
Sf. Grigorie Palama, Omilii, Editura Deisis, Sibiu, 2005.
Mitropolit Bartolomeu Anania, Diortosiri la Noul Testament, Cluj-Napoca, 2008.
Pr. Ioan Ică jr., Tradiția și libertatea în Ortodoxie, Editura Deisis, 2001.
Pr. Prof. Petre Semen, Lumina Taborică în spiritualitatea ortodoxă, Editura Trinitas, 2003.
Sinaxar, în Mineiul pe luna august, 6 august, Editura IBMBOR.
Predici la praznicele împărătești, Mitropolia Ardealului, Sibiu, 1985.

— Țin ușa sufletului doar puțin. Să nu intre tot, dar nici să-L alung de tot.

Un stareț i-a spus:

— Pe ușa aceea intră nu doar harul, ci și ispititorul. Ori deschizi Domnului de tot, ori trăiești cu ușa întredeschisă și răul te va prinde.

Tâlc: Hristos bate la ușă, dar așteaptă să-I deschizi cu tot sufletul.

Personaje:
– Starețul
– Fratele tânăr
– Glasul lăuntric (voce)
– Povestitor

Decor: biserică, străni

Scenariu:

(Fratele stă pe o strană, cu capul plecat. Starețul intră.)

Fratele: Părinte, nu știu să mă rog... cuvintele nu-mi vin...

Starețul (zâmbind): Atunci taci... și ascultă.

(Fratele rămâne singur, se aud păsări, vânt.)

Vocea (glas lăuntric): Nu te teme. Eu sunt cu tine. Tăcerea ta e rugăciunea pe care Eu o aud cel mai clar.

(Fratele iese din biserică cu ochii înlăcrimați.)

Fratele: Acum știu. Când taci sincer, Dumnezeu vorbește.

Autor: Codilă Adrian Petru
Profesor grad didactic I, Religie Ortodoxă
Școala Gimnazială Băuțar, Cornea, Marga – județul Caraș-Severin
Număr pagini: 10

I. Contextul istoric al președinției lui Ion Iliescu
Ion Iliescu a devenit președinte în decembrie 1989, în urma căderii regimului Ceaușescu. Fost membru al Partidului Comunist Român, el s-a prezentat ca un garant al stabilității, dar a fost contestat pentru legăturile sale cu vechiul sistem. În perioada 1990–1996 și ulterior în mandatul 2000–2004, Iliescu a influențat decisiv formarea instituțiilor statului român modern.

II. Ion Iliescu – om politic și simbol al tranziției
Pentru mulți, Iliescu a simbolizat stabilitatea în haosul postdecembrist. Pentru alții, el a fost exponentul unei tranziții controlate, ce a perpetuat influența fostului regim. Mineriadele din 1990 și 1991 rămân momente controversate din mandatul său.

III. Perspective istorice asupra morții liderilor
De-a lungul timpului, moartea liderilor politici a fost un prilej de reflecție națională. De la moartea lui Alexandru Ioan Cuza la sfârșitul tragic al lui Ceaușescu, fiecare astfel de eveniment a închis un capitol istoric. Moartea lui Iliescu în 2025 marchează sfârșitul unei generații de conducători formați în comunism.

IV. Reflecții biblice asupra morții unui lider
Biblia privește moartea ca pe o trecere și un moment al judecății divine. În Eclesiastul 3:2 se afirmă că „este o vreme pentru a se naște și o vreme pentru a muri”. Oricât de mare ar fi un om în viață, în fața morții toți suntem egali. Această viziune aduce o notă de umilință și responsabilitate în analiza vieții lui Ion Iliescu.

V. Dimensiunea morală a responsabilității politice
Un conducător este chemat nu doar să administreze, ci să slujească. După modelul biblic, autoritatea este un act de slujire: „Cine vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru” (Marcu 10:43). Faptele sale politice, dar și omisiunile, sunt analizate în această lumină morală.

VI. Iliescu între istorie și judecata posterității
Posteritatea nu judecă doar faptele, ci și intențiile. Iliescu a fost acuzat în dosarul Revoluției pentru crime împotriva umanității, dar fără condamnare finală. Aceasta lasă o umbră de neclaritate asupra moștenirii sale. Totodată, istoricii viitorului vor avea rolul de a contextualiza mai profund acțiunile sale.

VII. Reacția societății la moartea lui Ion Iliescu
O parte din populație a salutat organizarea de funeralii naționale, considerându-l un părinte fondator al democrației românești. Alții au condamnat această decizie, invocând victimele Revoluției și mineriadelor. Această diviziune arată că trauma tranziției nu a fost complet depășită.

VIII. Lecții pentru generațiile viitoare
Istoria recentă ne obligă să cultivăm lideri morali, responsabili și cu frică de Dumnezeu. Înțelepciunea biblică ne îndeamnă la discernământ și asumare. Liderii nu trebuie idolatrizați, ci evaluați obiectiv și cu măsură.

IX. Concluzii
Moartea lui Ion Iliescu marchează încheierea unei epoci. Timpul va dovedi dacă va fi reținut drept salvator al stabilității sau ca protector al vechiului regim. Din perspectiva biblică, contează nu doar realizările, ci și măsura în care omul a trăit în adevăr, dreptate și iubire de aproapele său.

X. Bibliografie
Biblia Ortodoxă, Ediția Sinodală, București, 2012
Agerpres.ro, „Ion Iliescu a murit la 95 de ani”, 5 august 2025
SpotMedia.ro, „Guvernul anunță funeralii de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu”
AP News, „Romania’s former president Ion Iliescu dies at 95”, 5 august 2025
Wikipedia.org – „Ion Iliescu”, accesat în august 2025
Euronews, „Iliescu charged with crimes against humanity”, aprilie 2019
Aljazeera.com, „Iliescu și dosarul Revoluției”, 2019

Un copil se juca cu un zmeu. Zmeul zbura frumos, dar copilul se supără:

— Sfoara asta nu mă lasă să-l înalț mai sus!

— Încearcă s-o tai, zise un trecător curios.

Copilul taie sfoara. Zmeul se clătină puțin, apoi căzu la pământ.

— De ce a căzut?

— Pentru că sfoara nu-l îngăduia, ci îl susținea.

Tâlc: Poruncile nu ne leagă, ci ne susțin să nu cădem.

Personaje:
– Ceasornicarul bătrân
– Ucenicul
– Ceasul personificat (voce)
– Povestitor

Decor: atelier de ceasornicar, banc de lucru.

Scenariu:

(Povestitorul introduce.)

Povestitor: Într-un mic atelier, un bătrân ceasornicar repara un ceas vechi. De zeci de ori se oprea. Dar bătrânul nu se supăra.

Ucenicul: Părinte, de ce nu-l aruncați? Nu mai merge...

Ceasornicarul: Pentru că un ceas vechi, ca un om obosit, nu se aruncă. Se ajută să meargă mai departe.

(Se aude vocea Ceasului.)

Ceasul (voce): Oboseala mea a fost înțeleasă. Mă simt din nou viu...

Povestitor: Așa face și Dumnezeu. Ne repară când alții ne-ar arunca.