De cum deschid ochii, tresar buimac,
Parcă-s un urs sculat dintr-un somn adânc și sac,
Dar văd pe masă minunea cea mică:
O cafeluță, neagră și fierbințică! ☕

O sorb în grabă, mai scap un oftat,
Și-ncep să cred că-i chiar un păcat
Să nu ridici o rugă fierbinte:
„Doamne,mulțumesc pentru noua zi !” 🙏

Și gata! Din leneș devin vioi,
Am chef de viață, zâmbesc înapoi,
Căci fără cafea, să fim realiști:
Am fi poeți triști… nu optimiști! 😅

Vrem pace, nu război, strigăm în cor,
Să nu mai curgă lacrimi pe ogor,
Să nu mai ardă case, prunci și flori,
Ci să răsară-n lume sărbători.

Vrem pace, nu război, să fim copii,
Să alergăm desculți pe câmpii,
Să nu mai sune arme, tun și ploi,
Ci clopot dulce peste noi.

Vrem pace, nu război, să crească rod,
Să nu se frângă grâul sub norod,
Să nu mai fie sânge pe pământ,
Ci rugă-naltă către cerul sfânt.

Vrem pace, nu război, Iisuse bun,
Tu ești al lumii Domn și drept stăpân,
Tu potolești furtuna și alini,
Pe cei ce plâng în nopți ,străini.

Vrem pace, nu război, în fiecare țară,
Să stea frăția sfântă la-ntâmplare,
Și mâna fratelui să fie leac,
Nu sabie, nici drum sărac.

Vrem pace, nu război, în veci de veci,
Să scriem viața pe foi de crini întregi,
Și-n cartea lumii, cu ceresc condei,
Să fie scris: „Pacea e cu noi!”

Autor: Prof. gr. did. I Religie Ortodoxă, Codilă Adrian Petru

În zori de zi, când clopotul răsună,
Din vatră sfântă pâinea se adună,
Cu rugăciune mama o frământă,
Și casa toată-i caldă și cuminte.

Miros de pâine caldă se revarsă,
E semn de viață, binecuvântare aleasă,
Copiii fug cu ochii luminoși,
Că-n fiecare fir de grâu e-un dor frumos.

Se-mbină truda țăranului pe câmp,
Cu ploaia blândă și cu soarele arzător,
Dar rodul greu din mâini de truditori
Devine pâine-n mâinile iubitorilor.

În firul alb de făină cernută,
Se-ascunde jertfa lumii toată, tăcută,
Iar când în cuptor crește cu foc,
E-un dar de viață, ceresc noroc.

Miros de pâine caldă, alinare,
Pe mesele săracilor răbdare,
În lacrima văduvei alin,
Și-n ruga pruncului senin.

Și-n pâinea frântă stă Hristos,
El ni se dăruiește cu chip luminos,
Miros de pâine caldă, sfânt odor,
Hrana iubirii pe-al vieții drum ușor.

În curte stăm la umbra de cais,
Cu râs de copii și joc nescris,
Se-ntinde bucuria, dulce masă,
Și-n mâini primim înghețată de casă.

Din lapte bun și miere curată,
Cu gust de vară binecuvântată,
Se face-n taină, cu drag, ușor,
Un dar ceresc, un mic odor.

Copiii sar cu ochii luminoși,
Cu linguri pline, gurile pioși,
Înghețată simplă, dar cu dor,
Se-mparte-n pace tuturor.

În curtea mică e sărbătoare,
Și joaca veselă nu mai dispare,
Înghețata dulce e ca un cânt,
Ce urcă vesel către cerul sfânt.

Și-n inimă rămâne amintire,
De zile calde, pline de iubire,
Căci gustul simplu, pur, de casă,
E bucurie ce nu se lasă.

Înghețată de casă, vis curat,
E semn că Domnul daruri ne-a lăsat,
Și-n dulcea clipă a copilăriei,
Se-ascunde binecuvântarea bucuriei.

Din vatră iese, rumenă, frumoasă,
Cu focul dulce ce o-mbracă-n casă,
Pită caldă, aburindă, cu dor,
Minunea vieții din sfânt cuptor.

O ia bunica-n mâini cu grijă mare,
Și-o face semn de cruce, alinare,
Căci pâinea nu-i doar hrană pe pământ,
Ci rugăciune și dar sfânt.

Copiii stau la masă, nerăbdători,
Așteaptă firmituri ca pe comori,
Din pită caldă iese-un abur sfânt,
Ce urcă lin spre cerul cel senin.

În fiecare coajă stă ascunsă
Truda ogorului cea neajunsă,
Iar firul de grâu crescut în câmp,
Se face pită cu gust adânc.

Și-n casa unde pâinea-i sărăcie,
Hristos trimite darul, bucurie,
Pită caldă, semn de rod bogat,
Din dragoste și har s-a adunat.

Și-n pită caldă din cuptor curat,
Se-ntâlnește omul cu-al său Împărat,
Căci pâinea frântă, blând, în dar,
E Trupul Domnului, sfânt altar.

Hristos bate la ușă încetișor,
Cu glas de Tată blând și iubitor,
Nu bate tare, ci cu dor curat,
Ca omul să-i deschidă neîntârziat.

Hristos bate la ușă cu lumină,
Când sufletul în noapte se închină,
El cere doar un loc în inima ta,
Și-ți dăruiește pacea Sa.

Hristos bate la ușă cu iertare,
Adugând viața plină de chemare,
Și spune: „Vino, frate, nu zăbovi,
Că-n Mine veșnic vei trăi.”

Hristos bate la ușă-n miez de noapte,
Când sufletul suspină și se zbate,
El nu te lasă singur, rătăcit,
Ci-ți dă putere, har nesfârșit.

Hristos bate la ușă, blând Păstor,
Și-aduce turmei hrană și izvor,
Din Trupul Său și din al Sângelui dar,
Se face calea vieții-n altar.

Hristos bate la ușă, ești pregătit?
Să-I spui: „Doamne, intră negrăit!”
Atunci inima ta va fi rai,
Și-n veci de veci nu vei pieri, ci stai.

Autor : Prof.gr.did.I Religie Ortodoxă

Codilă Adrian Petru

1) Introducere – o sărbătoare de post și de trezire.
Iubiți credincioși,

În fiecare an, la 29 august, Biserica trăiește cu inimă strânsă prăznuirea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, zi rânduită de Sfinții Părinți ca zi de post aspru. Nu e un post al întristării fără nădejde, ci unul al trezirei: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19,10), iar Ioan – „glasul celui ce strigă în pustie” (Isaia 40,3; Matei 3,3) – ne cheamă să nu ne pierdem în complicitatea cu păcatul.
Astăzi stăm în fața martiriului Adevărului: un profet fără compromisuri, un rege tulburat, o legătură ilegitimă, o promisiune nesăbuită și o masă a plăcerii care devine masă a crimei.

2) Context istoric – Herod Antipa, Herodias și Machaerus
Evenimentul are loc în Galileea și Pereea, sub Herod Antipa, fiul lui Irod cel Mare. Istoricul Flavius Iosephus consemnează că Ioan a fost întemnițat și omorât la fortăreața Machaerus, în Pereea, „de teama influenței lui asupra poporului” (Antichități iudaice 18.5.2).
Herodias, soția lui Filip (fratele lui Antipa), trăia acum cu Antipa. Legea condamna această legătură (cf. Levitic 18,16; 20,21). Ioan nu tace: „Nu-ți este îngăduit să o ai” (Marcu 6,18). Adevărul îi costă libertatea și viața.

3) Mărturia biblică – trei tablouri
a) Denunțul profetic și închisoarea (Luca 3,19-20)
Evanghelistul Luca arată limpede: Ioan „a fost închis” pentru că a mustrat păcatul public al lui Antipa. Profetul nu este un moralist acru, ci păstorul care iubește turma și nu acceptă ca răul să devină normă socială.

b) Ziua ospățului și jurământul nesăbuit (Marcu 6,17-29; Matei 14,1-12)
Evanghelia după Marcu oferă detalii: în ziua onomastică a lui Antipa (un „ospăț” al curții), dansul fiicei Irodiadei îi smulge regelui un jurământ fără minte: „Cere-mi orice vei vrea și-ți voi da” (Marcu 6,22-23). Instigată de mama sa, fata cere „îndată, pe tipsie, capul lui Ioan” (Marcu 6,25). Antipa „s-a întristat”, dar preferă să nu-și piardă fața înaintea oaspeților, decât să-și salveze sufletul.

c) Ucenicii și îngroparea (Matei 14,12)
Ucenicii lui Ioan îi iau trupul și îl îngroapă, apoi merg și vestesc lui Iisus. Tăcuta lor fidelitate devine icoana Bisericii: respectă trupul martirului și aduc durerea la Hristos.

4) Chipul lui Ioan – profet, ascet, martir, prieten al Mirelui
Domnul Însuși spune: „Între cei născuți din femeie nu s-a ridicat unul mai mare decât Ioan” (Matei 11,11; Luca 7,28).
Profilul său:

Profet: vorbește „ce spune Dumnezeu”, nu „ce se aude bine”.
Ascet: haina de păr de cămilă, cingătoarea de piele (Matei 3,4) – libertatea interioară e puterea lui.
Martir: moare pentru adevăr și curăție.
Prieten al Mirelui: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3,30). Își așază viața ca deget care arată spre Hristos.
5) Teologia mărturiei – ce înseamnă să spui „Nu-ți este îngăduit”
Adevărul nu este o idee, ci o Persoană: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6). A-l mărturisi pe Hristos înseamnă:

să spui da iubirii care mântuiește;
să spui nu oricărui aranjament care relativizează poruncile lui Dumnezeu.
Ioan nu denunță ca să umilească, ci ca să vindece. Când răul devine spectacol, sângele devine monedă: jurămintele fără minte distrug vieți; plăcerea fără criteriu cere capul dreptății; opiniei publice i se aduce jertfă conștiința.
6) Lecțiile zilei – pentru familie, societate, Biserică
6.1 Pentru familie
Căsătoria este taină, nu contract social interschimbabil (cf. Matei 19,4-6).
Părinții au răspundere pentru formarea conștiinței copiilor. În episodul de azi, o mamă își instrumentează fiica spre crimă – o anti-maternitate. Chemarea noastră: mame și tați care își învață copiii frumusețea limitelor.
6.2 Pentru societate
Puterea politică e chemată să ocrotească binele comun; fără lege morală devine prizoniera spectacolului.
Jurămintele publice (promisiuni electorale, angajamente de funcție) se fac în fața lui Dumnezeu; încălcarea lor ucide încrederea.
6.3 Pentru Biserică și slujitori
Biserica este „stâlpul și temelia adevărului” (1 Timotei 3,15).
A spune adevărul cu dragoste (Efeseni 4,15) presupune curaj și delicatețe pastorală. Ioan mustră public un păcat public; nu bârfește, nu calomniază – clarifică.
7) „Ospățul” care ucide vs. Masa care dă Viață
În Evanghelie vedem două mese:

Ospățul lui Herod – muzică, dans, plăcere, dar la mijloc capul unui drept. Plăcerea fără adevăr își cere tributul de sânge.
Masa Euharistiei – „Luați, mâncați… Beți dintru acesta toți” (Matei 26,26-28). Aici Sângele nu ia viața altuia, ci dă viață tuturor.
Ziua aceasta de post ne învață discernământul: ce fel de ospăț aleg? Ce hrănește sufletul meu: spectacolul sau Harul?
8) Portretul lui Antipa – neliniștea conștiinței
Evangheliile arată un Antipa sfâșiat: îl „asculta pe Ioan cu plăcere” (Marcu 6,20), dar îl teme; „s-a întristat” (Marcu 6,26), dar ordona uciderea. E drama conștiinței slăbite: știu ce e binele, însă opinia celorlalți îmi devine idol.
Hristos ne cheamă să trecem de la a plăcea la a fi plăcuți lui Dumnezeu (cf. Galateni 1,10).

9) Paralele profetice – Ilie și Ioan
Ioan vine „în duhul și puterea lui Ilie” (Luca 1,17). Ilie a mustrat pe Ahab și pe Izabela; Ioan mustră pe Antipa și pe Irodiada. Amândoi par „singuri” în fața curții, dar Dumnezeu le este puterea.
Aplicarea: nu numărul celor de partea adevărului dă dreptate adevărului; Dumnezeu dă greutate conștiinței curate.

10) Chemarea la metanoia – „Pocăiți-vă!”
Cuvântul central al lui Ioan: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” (Matei 3,2). Pocăința nu e auto-învinovățire sterilă, ci schimbarea minții:

în gândire (adevărul mai presus de „așa se face”);
în vorbire (jurământul să fie cuvânt responsabil – cf. Matei 5,37);
în faptă (înlocuirea complicităților cu mărturisiri și îndreptare).
11) „Să crească El, să scad eu” – pedagogia slujirii
Ioan își definește ecleziologia într-o propoziție: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3,30).
Pentru slujitori și educatori: succesul autentic este când Hristos crește în cei încredințați nouă, chiar dacă noi dispărem din prim-plan. Pentru părinți: bucuria e atunci când copiii învață să-L iubească pe Hristos mai mult decât pe noi.

12) Pastorală aplicată – 7 pași concreți
Post astăzi (abținere, simplitate), cu gând la victimele minciunii și ale abuzului.
Mărturisire sinceră: să tăiem „capul” păcatului în noi, nu capul aproapelui prin critică.
Cuvânt cumpănit: să nu promitem ce nu putem împlini; jurământul ușuratic naște nedreptăți.
Educație morală în familie: vorbiți deschis copiilor despre limite și alegeri.
Atenție la „ospețe”: ce consum (media, divertisment) – mă zidește sau mă tulbură?
Solidaritate: apărați pe cei fără voce, precum Ioan a apărat Legea și demnitatea.
Rugăciune către Înaintemergătorul: cereți-i curaj și blândețe – adevăr cu iubire.
13) Cuvânt patristic – ecouri, fără compromis
Sf. Ioan Gură de Aur subliniază că nemărturisirea adevărului din frica oamenilor e izvor de nedreptăți; martiriul lui Ioan condamnă iubirea de plăcere care distruge dreptatea.
Fer. Augustin vede în Ioan „prietenul Mirelui” care știe să se dea la o parte când vine Lumina; adevărata măreție e smerenia.
Origen arată pedagogia Duhului: glasul (Ioan) pregătește mintea pentru Cuvântul (Hristos).
(Referințe patristice orientative în bibliografie.)
14) Concluzie – Adevărul care nu moare
Capul lui Ioan este adus pe tipsie, dar Cuvântul pe care l-a vestit rămâne: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).
Sângele profetului nu stinge lumina, ci o aprinde și mai tare în conștiințe. Astăzi, la această zi de post, să ne apropiem de Masa Vieții, hotărând să trăim adevărul cu iubire.
Adevărul fără iubire rănește; iubirea fără adevăr minte. Hristos le unește în Cruce.

Rugăciune finală
„Sfinte Ioane, Înaintemergătorule și Botezătorule al Domnului, roagă-te pentru noi, ca să ne dea Domnul inimă curajoasă, cuvânt curat și viață trează. Întărește-ne să mărturisim Adevărul cu blândețe și să respingem orice jurământ sau compromis care rănește conștiința. Amin.”

Note scripturistice pentru citare în text / subsol
Matei 3,2; 3,3; 11,11; 14,1-12; 19,4-6; 26,26-28
Marcu 6,17-29; 6,20; 6,22-26
Luca 1,17; 3,19-20; 7,28; 19,10
Ioan 1,29; 3,27-30; 14,6
Levitic 18,16; 20,21
1 Timotei 3,15; Efeseni 4,15; Galateni 1,10; Matei 5,37
Bibliografie orientativă
Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală sau orice ediție aprobată de Sf. Sinod.
Mineiul pe luna august, ziua de 29 (slujba Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul).
Sinaxarul – 29 august (viața și prăznuirea sfântului).
Flavius Iosephus, Antichități iudaice 18.5.2 – mențiunea despre Ioan Botezătorul și Machaerus.
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei și Marcu (comentarii despre martiriu, adevăr și pocăință).
Fer. Augustin, Predici (sermones) despre Ioan Botezătorul; Tractate la Evanghelia după Ioan.
Origen, Omilii la Evanghelii (despre „glasul” și „Cuvântul”).
Pr. Dumitru Stăniloae, reflecții teologice despre adevăr și iubire în Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II-III (pentru cadrul teologic al mărturiei).
Proloagele de la Ohrida (29 august) – narațiune patristică și tâlcuiri morale.

„Capul dreptății pe tipsie”
Autor: Prof. gr. did. I Religie Ortodoxă, Codilă Adrian Petru

În temnița pustie, Ioan priveghea,
Adevărul curat din inimi vestea,
Nu-ți e îngăduit, grăia către rege,
Legea lui Dumnezeu nimeni n-o înfrânge.

La ospețele lumii, în sunet și joc,
Se stinge glasul blând, se stinge un prooroc,
Pe tipsie e pus capul luminat,
Dar Adevărul sfânt n-a fost înfrânt vreodat’.

Herod stă rușinat, cu fața-n mulțime,
Promisese un dar, dar plin de patime,
O fată neștiutoare cere cu durere
Capul Botezătorului, jertfă de tăcere.

Dar sângele cel sfânt strigă din pământ,
„Hristos e Lumina, Adevăr Preasfânt!”,
Și Biserica azi îl cheamă cu dor:
Ioane, Înaintemergător al Domnului Hristos!

Postim și ne rugăm în ziua cea grea,
Ca Domnul să ne dea putere multă,
Să fim mărturisitori, curați, în iubire,
Și să urmăm lui Ioan cu sfântă jertfire.

Pildă nemuritoare, icoană de foc,
Ioane, proroc sfințit, în cer te invoc,
Roagă-te pentru noi, ca-n veacul acesta,
Să biruiască dreptatea, iubirea, Hristos !

Priceasnă
„Sfinte Ioane, roagă-te pentru noi”
Autor: Prof. gr. did. I Religie Ortodoxă, Codilă Adrian Petru

Refren (după fiecare strofă):
Sfinte Ioane, glas de prooroc,
Roagă-te pentru noi la Hristos,
Întărește-ne în adevăr și iubire,
Fii pentru sufletul nostru mijlocitor.

Din pustia Iordanului ai grăit,
Pe Hristos Mântuitor L-ai vestit,
Ai chemat lumea întreagă la pocăință,
Să primească a Domnului biruință.

Ai mustrat păcatul, fără de frică,
Ai arătat calea cea adevărată,
Dar lumea cea plină de patimi și ură
Ți-a adus moartea pe tipsie amară.

Capul tău sfânt azi e icoană vie,
Biserica-l cinstește cu evlavie,
Ne învață să fim statornici mereu,
Mărturisind Adevărul lui Dumnezeu.

O, Înaintemergătorule sfințit,
În cer la Mirele Hristos,tu ai strălucit,
Roagă-te pentru noi, să fim biruitori,
Pe calea cea strâmtă a mântuirii tuturor.

Glas de tunet, glas de rugă,
Din pustie încă strigă:
„Întoarceți-vă la Lumină,
Că aproape e Împărăția cerurilor !”

Ioan, prorocul, stă drept în față,
Cu suflet mare, cu haină săracă,
Nu pentru pâine, nu pentru slavă,
Ci pentru Adevăr ce nu se destramă.

Herod se teme, poporul ascultă,
Irodiada, cu inima-i multă
De ură și patimă, cere pieirea
Glasului sfânt ce vestea mântuirea.

Cade capul, dar glasul rămâne,
Căci adevărul nu piere în lume;
Din pustie, până la Cruce,
Ioan către Domnul pe toți ne aduce.

🎶 Priceasnă: „Sfinte Ioane, strigăt de jertfă”
Autor : Prof.gr.did.I Religie Ortodoxă
Codilă Adrian Petru

(Strofele se cântă pe un glas de priceasnă simplu, doinit, în stilul celor de la strană; poate fi cântată de un cor sau de întreaga adunare.)

Sfinte Ioane, glas din pustie,
Tu ai vestit pe Mesia cel sfânt,
Pentru Hristos ți-ai dat și viața,
Făcând jertfă trupul și cuvânt.
Refren:
Roagă-te, Proorocule, pentru noi,
Să rămânem în Adevărul credinței,
Să ne sfințim cu lacrimi și post,
Până la poarta Împărăției!

În temniță-n noapte tăcută,
Tu ai privit către cer ne-nfricat,
Și când sabia crudă-a venit,
Ți-ai dat sufletul nevinovat.

Adevărul nu piere în lume,
Glasul tău încă răsună din cer,
Căci Hristos e Viața cea veșnică,
El ne ridică, El ne e reper.

Autor: Prof. gr. did. I Religie Ortodoxă, Codilă Adrian Petru

Personaje:
Ioan Botezătorul
Herod Antipa (regele Irod )
Irodiada (soția lui Antipa)
Salomeea (fiica Irodiadei)
Ostaș (paznic al temniței)
Naratorul (poate fi preot, profesor sau copil mai mare)
Ucenicii lui Ioan (2–3 elevi, roluri scurte)
Decor și costume:
Temnița: un colț întunecat cu o masă și lanțuri simbolice.
Curtea regală: masă cu pahare, fructe, decorațiuni.
Costume: Ioan – haină simplă de „păr de cămilă”; Herod – haină împărătească; Irodiada – veșmânt bogat; Salomeea – rochie de dans; Ostaș – scut și sabie.
Scena I – Glasul din pustie
(Naratorul în față, Ioan în spate, cu mâinile ridicate spre cer.)

Naratorul:
În vremea aceea, un om trimis de Dumnezeu striga în pustiu: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. El era Ioan, Înaintemergătorul, prorocul adevărului.

Ioan (cu glas puternic):
Nu-ți este îngăduit, Iroade, să trăiești cu femeia fratelui tău! Legea lui Dumnezeu e veșnică, nu jucărie pentru poftele omului!

(Apare Herod, tulburat.)

Herod( Irod ):
O, Ioane, te ascult cu plăcere, dar cuvintele tale mă dor! Cum aș putea să te las liber, când toți mă privesc?

(Intră doi ostași și îl duc pe Ioan în „temniță”.)

Scena II – Ospățul
(Masa bogată, Herod și Irodiada stau împreună, cu invitați simbolici. Salomeea dansează.)

Naratorul:
La ziua ospățului, Herod a chemat boieri și căpetenii. Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat, și tuturor le-a plăcut.

Herod (vesel):
Cere-mi ce vrei și îți voi da, chiar și jumătate din împărăția mea!

(Salomeea aleargă spre mama sa.)

Salomeea:
Mamă, ce să cer?

Irodiada (șoptind cu ură):
Cere acum, fără întârziere, capul lui Ioan Botezătorul pe tipsie!

(Salomeea se întoarce spre Herod.)

Salomeea:
Doamne, vreau pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul!

(Herod se ridică, mâhnit.)

Herod:
Vai, ce-ai cerut! Dar pentru jurământul meu și pentru cei ce mă privesc... așa să fie.

(Face semn ostașului.)

Scena III – Martiriul
(În temniță, Ioan se roagă. Intră Ostașul cu sabia.)

Ioan:
Doamne, întărește-mă! Tu ești Lumina și Adevărul, pentru Tine trăiesc și pentru Tine mor.

(Ostașul mimează lovitura, fără cruzime. Intră apoi cu o tipsie simbolică. O duce la Herod și Irodiada. Aceștia o privesc, dar Naratorul intervine.)

Naratorul (cu voce solemnă):
Așa a căzut capul prorocului, dar Adevărul n-a putut fi ucis. Glasul lui Ioan răsună și astăzi: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”

Scena IV – Ucenicii
(Intră ucenicii, ridică trupul lui Ioan și se roagă.)

Ucenicul 1:
Să-l îngropăm cu cinste, căci a fost profetul lui Dumnezeu.

Ucenicul 2:
Să vestim Domnului nostru Iisus ce s-a întâmplat!

Naratorul (încheie):
Frați și surori, Ioan nu a trăit pentru plăcere, ci pentru Adevăr. Adevărul lui Hristos nu moare niciodată. Astăzi, Biserica îl prăznuiește cu post și rugăciune.

Final – Toți împreună
(Toți actorii pe scenă, spun în cor):
„Sfinte Ioane Botezătorule, roagă-te pentru noi, ca să rămânem statornici în Adevăr și în iubirea lui Hristos!”