De ce putem mânca pește, lactate și ouă, dar nu carne, în Săptămâna Albă? Dintre cele patru posturi rânduite de Biserica noastră Ortodoxă pe parcursul anului bisericesc – Postul Nașterii Domnului, Postul Sfintelor Paști, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și Postul Adormirii Maicii Domnului – doar Postul Învierii Domnului este precedat de două duminici speciale de pregătire, cunoscute ca zile de „lăsatul secului”. Mai întâi, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, renunțăm la carne, iar o săptămână mai târziu, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, renunțăm și la celelalte alimente „de dulce”, intrând astfel în rânduiala deplină a postului. Ne aflăm, așadar, în Săptămâna Albă, cunoscută și ca „săptămâna brânzei” sau „a untului”, fiind a treia săptămână din perioada Triodului – timp de pregătire duhovnicească pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Având grijă și de nevoile trupești ale credincioșilor, Biserica a rânduit ca în aceste zile să fie îngăduită consumarea alimentelor „de dulce”, cu excepția cărnii, pentru ca, astfel întăriți, să putem intra cu rânduială și statornicie în perioada postului ce urmează. Și totuși… în aceaste zile am observat că unii sunt nedumeriți de faptul că Biserica oprește consumul de carne dar permite, totuși, ca pe mesele credincioșilor să fie prezente ouăle, brânza și peștele. Care este explicația? De ce nu putem consuma și carne în aceste zile? Aflați în rândurile de mai jos! Cum a apărut Săptămâna Albă? Săptămâna Albă, cunoscută și ca „Săptămâna Brânzei”, își are originea în încercările împăratului bizantin Heraclie (610-641) de a reconcilia taberele creștinilor ortodocși și monofiziți, în contextul războaielor cu perșii, care cuceriseră Ierusalimul și luaseră Sfânta Cruce (615). Pentru a uni practicile de postire dintre bizantini și orientali, Heraclie a propus o săptămână de post parțial: orientalii mâncau lactate, iar bizantinii renunțau doar la carne. Deși proiectul de unire a eșuat, această săptămână de pregătire a fost păstrată, facilitând armonizarea tipicului de la Constantinopol cu cel din Ierusalim, oferind credincioșilor o trecere treptată spre Postul Mare. Astăzi, Săptămâna Brânzei rămâne o oportunitate de pregătire trupească și sufletească pentru Postul Învierii Domnului. De ce nu mâncăm carne în aceste zile? Mulți consideră această rânduială bisericească drept lipsită de logică, întrebându-se: de ce este permis să consumăm lapte și ouă, dar nu și carnea animalelor care le produc? Dacă bem laptele vacii sau al caprei, ori facem brânză din el și o consumăm, de ce nu am putea mânca și carnea acestora? Sau, dacă mâncăm ouă, de ce carnea de pasăre ar fi oprită, din moment ce provin… de la aceeași sursă? Aceste întrebări par firești dacă am privi lucrurile strict rațional sau dacă am considera, așa cum se întâmpla în unele credințe vechi, că anumite alimente sunt „spurcate” sau „necurate”. Însă în învățătura Bisericii Ortodoxe nu există alimente spurcate prin natura lor. Sfântul Apostol Pavel ne învață clar, în Epistola I către Timotei, că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (I Timotei 4, 4-5). Postul nu este despre interdicția unor mâncăruri considerate rele, ci despre exercițiul înfrânării, al stăpânirii poftelor și al smereniei, rânduiala Săptămânii Albe înscriindu-se tocmai sub acest semn, al tranziției. Postul Mare este o perioadă de intensă nevoință trupească și sufletească, iar renunțarea bruscă la toate alimentele de origine animală ar fi putut deveni, în mod concret, un obstacol prea greu de purtat pentru credincioși. Astfel, Săptămâna Albă vine ca o perioadă de adaptare, reducând treptat hrana consistentă (carnea). De-a lungul istoriei, carnea a fost asociată cu ospățul, sațietatea și sărbătoarea, pe când lactatele și ouăle erau privite ca hrană simplă, de bază, provenită direct din darurile naturii fără a presupune jertfa totală a animalului. De aceea, în aceste șapte zile (deci inclusiv miercurea și vinerea), credincioșilor le este permis să consume doar ouă, lactate, dar și pește – aliment cu o semnificaţie teologică deosebită în cadrul creştinismului. Din Sfintele Evanghelii știm că Mântuitorul a săturat, prin minune, lângă Marea Galileii, cu doi pești, peste 5000 de persoane, dar și că îi numea deseori pe Apostolii Săi „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17). Apoi, încă din cele mai vechi timpuri, Sfinții Părinți au constatat că alimentele din carne sporesc adesea freamătul patimilor trupești. De cealaltă parte, lactatele și ouăle, deși de origine animală, sunt considerate mai ușoare pentru trup și nu au aceeași influență asupra stărilor sufletești. Astfel, Săptămâna Albă devine o perioadă de echilibru: trupul este întrărit, dar fără excese, pregătindu-se pentru asprimea postului ce urmează. Răspunsul Cuviosului Atanasie din Paros Faptul că această problematică nu este una deloc nouă ne-o arată, în sec. XVIII, Sfântul Atanasie din Paros, teolog, scriitor bisericesc și apărător înflăcărat al tradiției ortodoxe. Într-o scrisoare adresată unui medic, Sfântul Atanasie explică sensul renunțării la carne în Săptămâna Albă într-un mod simplu dar totodată profund și înțelept. Îl critici pe prietenul tău – scrie Sfântul Atanasie – „pentru că mănâncă ouă în săptămâna albă și nu mănâncă și carne de găină, cea care a dat naștere oului? Însă ce asemănare poate exista între un ou, care este lipsit de viață și o găină care este vie? Oul este mult mai neînsemnat decât pasărea și drept dovadă apelez la cunoștințele tale, cele de medic ca să-ți dovedesc lipsa oricărei legături. Unui bolnav care începe perioada de recuperare îi prescrii carne ușoară de pui și nu de găină. De ce faci aceasta? Pentru că, spui că hrana grasă îi va face rău celui care își recuperează puterile după o boală, întrucât stomacul său nu are puterea să suporte și să digere mâncarea grea. Așadar dacă există o diferență între un pui și o găină mai bătrână, iar puiul, ca hrană, este mai slab decât găina, și cum niciun doctor nu a spus vreodată că oul de găină și găina care l-a făcut sunt la fel de benefice pentru un bolnav, ci oul mai degrabă decât găina, pentru că oul este o hrană mai ușoară, nu este evident că aceia care ne critică pentru că mâncăm ouă și nu carne de pasăre sunt iraționali?”. Înțelegem, așadar, din aceste cuvinte, că postul nu se bazează pe o logică simplistă a provenienței alimentelor, ci pe o rânduială care ia în calcul atât moderația, cât și ușurarea hranei în pregătirea pentru asprimea Postului Mare. Departe de a fi ilogică, rânduiala Săptămânii Albe este o expresie a închipuirii duhovnicești a Bisericii, care cunoaște nevoile firii omenești și caută să-l conducă pe credincios spre înnoirea sufletească și trupească. Este o pedagogie a blândeții, care arată că nevoința adevărată nu este niciodată despărțită de dragoste și îngrădire față de slăbiciunea omenească. Astfel, omul este chemat să intre în „arena” Postului Mare nu cu silire, cu forțat, ci cu nădejde, discernământ și dorința sinceră de a se apropia de Dumnezeu. www.bizanticons.ro