O poezie originală inspirată din pericopa biblică a Scăldătorii de la Vitezda (Ioan 5:1–15): Scăldătoarea de la Vitezda Poezie religioasă Autor : Prof.gr.did.I Religie Ortodoxă Codilă Adrian Petru La poarta cetății, într-un colț tăcut, Zace o apă veche, cu har nevăzut. Vitezda-i numele, loc de așteptare, Unde sufletul plânge și trupul tresare. Cinci pridvoare, umbre de durere, Sprijină vise în rugă și tăcere. Orbi, șchiopi, uscați — toți sorbind din privire Un înger ce vine cu taină sub fire. Când apa se mișcă, speranța renaște, Dar numai întâiul ce-n ea se găsește Aude în suflet un glas de iubire Și trupul slăbit se umple de fire. Trec ani peste zăceri, un bărbat bolnav Se roagă în gând și suspină pleoșnav. „N-am om să mă ducă, și clipa se stinge…” Dar vine Hristos, Cuvântul ce-nvinge. „Vrei să te faci sănătos?”, întreabă blând. „Ridică-te, ia-ți patul și mergi curând!” Și omul se-nalță, pe loc tămăduit, Iubirea-Lui vie l-a mântuit. Nu apă, nici înger, ci Domnul cel Sfânt Aduce vindecare pe-al harului cânt. La Vitezda nu-i taină mai mare, Decât o privire și-un cuvânt: „Scoală și umblă, ești viu sub soare!”