În luna lui cuptor coboară
Pe câmpuri flacăra de sus,
Și spicele, ca-ntr-o plecare,
Își pleacă fruntea spre Iisus.

Se roagă tot ce e în glie,
Cu rugă fierbinte, arzător,
Și-n fiecare zi târzie
Se simte-un duh mângâietor.

Pământul plânge cu sudoare,
Omul suspină sub poveri,
Dar și în focul ce-l doboară,
Rămâne harul din tăceri.

Se-mbină truda cu iubirea
Pe-această vatră românească,
Și-n miez de vară, amintirea
Se face psalm să îl rostească.

Nu-i doar căldură, ci lucrare,
Sub soarele ce pare greu,
E binecuvântare mare
Când porți sudoarea cu Dumnezeu.

În luna lui cuptor, fierbinte,
Învăț răbdarea pas cu pas,
Și-n fumul zilei arzătoare
Găsesc o pace fără glas.