(Poezie religioasă închinată mamei Maicii Domnului)

În ceas de taină, cerul plânge lin,
Că Sfânta Ana, mamă de lumină,
Se mută-n pacea veșnicului Dumnezeu,
Spre Slava Celui ce viață-nchină.

Pe patul blând, cu fața-i strălucind,
Ea binecuvântează-a sa fiică,
Fecioara Sfântă, darul cel divin,
Din neamul sfânt, curată rădăcină.

„Marie dragă”, spune-n șoapte moi,
„Tu ești cununa vieții mele sfinte,
Din tine va veni, cu daruri noi,
Hristos, Izvorul harului fierbinte.”

Se-nchină îngeri în tăcere grea,
Iar cerul toarnă mir peste odihnă,
Căci Ana sfântă, maică prea-aleasă,
Se duce-n Rai, cu inima deschisă.

O, Ana, roagă-L pe Fiul ceresc
Pentru neamul nostru, slab și plin de trudă,
Ajută-l să trăiască drept, firesc,
Cu Maica Sfântă-n rugă și în inimă.