Când plouă-n grădina bunicii,
Se joacă norii cu sfinții,
Și-un înger coboară în taină
Să spele frunza cu pintenii.

Mărunți stropi pe busuioc,
Se rostogolesc cu spor,
Iar bunica, la icoană,
Zice: „Doamne, mult ne-o fost de folos !”

Că fără ploaie, floarea moare,
Și fără har, sufletul piere —
Dar când cerul ne dă rouă,
Toată lumea iar învie.