Dialog între o lacrimă și o rugăciune . (Pildă despre durere, nădejde și puterea credinței) Autor : prof.gr.did.I Religie Ortodoxă Codilă Adrian Petru Lacrima: Rugăciune, tu ești sus, Eu sunt jos, pe-obraz căzută. Toți mă știu ca semn de plâns, Ca durere nevăzută. Rugăciunea: Lacrimă, nu te smeri, Tu ești sfântă în tăcere, Când izvorăști din iubire Sau din dor de mângâiere. Lacrima: Dar mă scurg, dispar în vânt, Cine-și mai aduce-aminte? Sunt uitată, sunt micuță — Nici nu port frumoase cuvinte. Rugăciunea: Uneori, o rugă-naltă N-ajunge cât un suspin. Tu pătrunzi adânc în ceruri Când ești pură, când ești plină. Lacrima: Deci și eu sunt ascultată De Stăpânul cel ceresc? Chiar și-atunci când curg în noapte Fără glas omenesc? Rugăciunea: Tu ești sora mea tăcută, Când în rugi nu-s multe zise. Domnul le adună-n vasuri Și din ele face vise.