De-a lungul celor 11 ani de predare în învăţământ ca şi profesor de limba engleză m-am confruntat cu mulţi elevi cu diferite dizabilităţi, pe care am încercat să îi fac să se simtă în siguranţă, apreciaţi şi pe picior de egalitate cu colegii lor, la orele mele, însă fiind receptivă la nevoile lor speciale şi încercând să le uşurez asimilarea limbii engleze. Majoritatea elevilor cu dizabilităţi, cărora le-am predat, de-a lungul timpului, au prezentat dificultăţi de învăţare, făcând faţă cu greu, în mică măsură sau deloc, cerinţelor educaţionale şi neadaptându-se la cerinţele programei şcolare pentru categoria de vârstă din care făceau parte. Din punct de vedere cognitiv, un elev cu nevoi speciale poate avea un vocabular sărac, se exprimă greu, vorbeşte ezitant, încetinit, iar în scris inversează şi/ sau omite litere, scrie ilizibil sau refuză să scrie, Din punct de vedere socio-emoţional, acest tip de elevi pot fi prietenoşi, acomodându-se destul de repede regulilor şcolare, dezvoltând relaţii interpersonale, pot fi tăcuţi sau selectivi, cu persoanele cu care comunică. In general, în privinţa achiziţiilor cognitive, progresele au fost minime. Ca idei de invăţare, am încercat să îi integrez în colectiv prin jocuri de rol simple, de tip salut, prezentare sau comenzi simple în clasă ( ridică-te/ aşează-te), prin vizionare de fimuleţe educative la nivel de clasă, adecvate copiilor cu dizabilităţi, cu ajutorul terapiei prin muzică ( exerciţii de vocabular care să includă audiţia unor diferite tipuri de muzică) sau a terapiei prin joc ( telefonul fară fir cu cuvinte în limba engleză, mima, etc). Ca şi strategii de învăţare am utilizat : învăţarea individualizată total sau doar a unor secvenţe, tratamentul diferenţiat, metode de predare-învăţare active şi practice, adaptate la tipul de dizabilitate, activităţi în perechi şi în echipă şi trimiteri la interesele elevului, pentru motivare. Cu privire la resursele folosite în cazul elevilor cu dizabilităţi aş enumera: mijloacele de predare-învăţare multisenzoriale şi distractive, mijloacele TIC (laptop, videoproiector, telefon mobil), cărţile cu imagini, fişele de fixare, iar la metode de evaluare: observarea comportamentului, orală şi în scris, diferenţiată ( cu sprijin), aprecierile verbale, precum şi fişele de observare a comportamentului şi a progresului. În ceea ce priveşte colaborarea cu părinţii elevilor cu dizabilităţi, în general aceştia au fost receptivi şi am colaborat bine cu ei, având o permanentă comunicare, în ceea ce priveşte nevoile copiilor lor. Sprijinul principal în cazul acestor tip de elevi l-a constituit profesorul consilier al şcolii, cu care am avut o strânsă colaborare, precum şi colegii profesori, cu care am făcut echipă, în apărarea intereselor elevilor cu dizabilităţi.