I think it is necessary in the Romanian education to look at the world with other eyes, to change our perspective on life, to see things differently from a few years ago, because the world has changed, and education must change. We know very well how happy children become happy adults, who in turn raise happy children. Why should we care about children's well-being? How could we create this well-being? What does it mean? Probably this concept is not easily definable, but it brings together elements related to the psychological and emotional development of children (identity and trust, self-management, initiative, resistance), social behavior (empathy, care and respect for oneself and towards oneself. others, civic involvement), relationships (friendship, equity, prosocial attitudes, respect) or the ability of the learning environment to be friendly, collaborative, supportive and available for development. The best and most beautiful things in the world cannot be seen or touched. They must be felt with the heart. (Helen Keller) Developing social-empathic behavior for me is one of the ways in which I manage to create that state of well-being for my students, which is why I will talk more about what this behavior is and how I manage to develop it. “Empathy is not a luxury of human beings, it is a necessity. We don't survive because we have claws and because we have big corners. We survive because we can communicate and collaborate. (Daniel Siegel) We are born biologically predisposed to connect with each other. The self is not an individual entity, but a relational construct. It is precisely empathy that facilitates a connection with others, and it develops from a very young age (through facial expression, eye contact, tone of voice), through relationships with the people we attach to. Empathy (from the ancient Greek ἐν, in, in, and πάθoς, suffering, what you suffer) is the ability to recognize and, to some extent, to share the feelings (such as sadness or happiness) that are experienced by another being, even if it does not express them explicitly. A person needs to have some degree of empathy before he or she is able to feel compassion. The spiritual father of the theory of empathy is considered Theodor Lipps, who has the merit of introducing the term empathy (Einfühlung) in psychology. Carl Rogers is the one who paid the most attention to empathy and popularized the concept among clinical psychologists, developing his method of nondirective therapy. Daniel Goleman, psychologist, a successful researcher introduces empathy into the basic structure of emotional intelligence, a concept that has conquered the world of modern psychology. Empathy is the key element of Emotional Intelligence, it is the connection between self and others, it is how we understand ourselves, what those around us live, how we can integrate the differences between us and the uniqueness of the person in our emotional system so we can feel the experience to others as if it were ours. Being empathetic means actively listening, getting into the skin of others, being sensitive, understanding the group emotion and creating valuable relationships. In developing empathy for children, we started from the idea that home experiences (empathic) are essential in its development. Encouraging empathy as early as possible has helped them build better and closer relationships in the future. And we know that it is precisely these close relationships that are the foundation of true happiness and well-being. For the little ones, I initially showed them pictures with children expressing different emotions: sadness, fear, anger, frustration, happiness. The children spoke about these cards and they expressed in words what the child feels in the image, thus learning to conceptualize their own feelings and feelings for others. They learned in this way what empathy is, how to solve problems, how to develop self-control and to decipher facial expressions. Emotions were not judged, but only acknowledged and respected. Learning empathy means helping the child to understand how he can use empathy in relationships with others. He needs guidance in order to find a balance between his own needs and limits and then to make a decision for which he can guarantee and assume responsibility. Sometimes it is good for a child to say NO, but it is important to learn to share and enjoy. Emphasizing the emotions of others, “I see you're angry. Are you trying to tell me why? "is another way to understand empathy. Try to push the wall! Take a deep breath and count to 100! Activities for learning empathy The game, "Put yourself in someone else's slippers" This is a simple game where children exercise their ability to put themselves in the place of others. All children are placed in a circle and on the slippers of the one on their right. In this way, we symbolize the expression "put yourself in the other's slippers. Then, each child will have to answer a few questions, but provided he answers as a child of his right (for example, the partner who borrowed his slippers) For example: When I asked a child what their favorite color was, he had to respond based on what he thought his colleague would say. If there are children in the group who have certain deficiencies (sight, hearing, etc.), we simulated one of the following situations. I put some cotton plugs in my ears, I covered one of the eyes with a black patch (like a pirate). I asked him how he felt when he did not hear well, saw almost nothing (or at all) or could not use his hands as usual. In this way, the child had the opportunity to be for a few moments in the situation of those with various problems and, gradually, he will come to understand them and even want to help them. For the development of empathy to take place properly, the child must be helped to grow with these values and ideas. SOURCES: 1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Empatie 2. Parentaj sensibil si inteligent. Sa ne intelegem pe noi insine, pentru a creste copii fericiti. Daniel J. Siegel, Mary Hartzell 3. Eu si sentimentele mele – H. Kreul 4. Cartea emotiilor mele – S. Couturier 5. Prima mea carte despre sentimente si emotii – 6. Povestirile din colectia Emotiile lui Noni – A. C. C. Chine]]>
Publicat în 26. 10. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: empatie, educatie
Categorie: cultură – societate – educaţie
I think it is necessary in the Romanian education to look at the world with other eyes, to change our perspective on life, to see things differently from a few years ago, because the world has changed, and education must change. We know very well how happy children become happy adults, who in turn raise happy children. Why should we care about children's well-being? How could we create this well-being? What does it mean? Probably this concept is not easily definable, but it brings together elements related to the psychological and emotional development of children (identity and trust, self-management, initiative, resistance), social behavior (empathy, care and respect for oneself and towards oneself. others, civic involvement), relationships (friendship, equity, prosocial attitudes, respect) or the ability of the learning environment to be friendly, collaborative, supportive and available for development. The best and most beautiful things in the world cannot be seen or touched. They must be felt with the heart. (Helen Keller) Developing social-empathic behavior for me is one of the ways in which I manage to create that state of well-being for my students, which is why I will talk more about what this behavior is and how I manage to develop it. “Empathy is not a luxury of human beings, it is a necessity. We don't survive because we have claws and because we have big corners. We survive because we can communicate and collaborate. (Daniel Siegel) We are born biologically predisposed to connect with each other. The self is not an individual entity, but a relational construct. It is precisely empathy that facilitates a connection with others, and it develops from a very young age (through facial expression, eye contact, tone of voice), through relationships with the people we attach to. Empathy (from the ancient Greek ἐν, in, in, and πάθoς, suffering, what you suffer) is the ability to recognize and, to some extent, to share the feelings (such as sadness or happiness) that are experienced by another being, even if it does not express them explicitly. A person needs to have some degree of empathy before he or she is able to feel compassion. The spiritual father of the theory of empathy is considered Theodor Lipps, who has the merit of introducing the term empathy (Einfühlung) in psychology. Carl Rogers is the one who paid the most attention to empathy and popularized the concept among clinical psychologists, developing his method of nondirective therapy. Daniel Goleman, psychologist, a successful researcher introduces empathy into the basic structure of emotional intelligence, a concept that has conquered the world of modern psychology. Empathy is the key element of Emotional Intelligence, it is the connection between self and others, it is how we understand ourselves, what those around us live, how we can integrate the differences between us and the uniqueness of the person in our emotional system so we can feel the experience to others as if it were ours. Being empathetic means actively listening, getting into the skin of others, being sensitive, understanding the group emotion and creating valuable relationships. In developing empathy for children, we started from the idea that home experiences (empathic) are essential in its development. Encouraging empathy as early as possible has helped them build better and closer relationships in the future. And we know that it is precisely these close relationships that are the foundation of true happiness and well-being. For the little ones, I initially showed them pictures with children expressing different emotions: sadness, fear, anger, frustration, happiness. The children spoke about these cards and they expressed in words what the child feels in the image, thus learning to conceptualize their own feelings and feelings for others. They learned in this way what empathy is, how to solve problems, how to develop self-control and to decipher facial expressions. Emotions were not judged, but only acknowledged and respected. Learning empathy means helping the child to understand how he can use empathy in relationships with others. He needs guidance in order to find a balance between his own needs and limits and then to make a decision for which he can guarantee and assume responsibility. Sometimes it is good for a child to say NO, but it is important to learn to share and enjoy. Emphasizing the emotions of others, “I see you're angry. Are you trying to tell me why? "is another way to understand empathy. Try to push the wall! Take a deep breath and count to 100! Activities for learning empathy The game, "Put yourself in someone else's slippers" This is a simple game where children exercise their ability to put themselves in the place of others. All children are placed in a circle and on the slippers of the one on their right. In this way, we symbolize the expression "put yourself in the other's slippers. Then, each child will have to answer a few questions, but provided he answers as a child of his right (for example, the partner who borrowed his slippers) For example: When I asked a child what their favorite color was, he had to respond based on what he thought his colleague would say. If there are children in the group who have certain deficiencies (sight, hearing, etc.), we simulated one of the following situations. I put some cotton plugs in my ears, I covered one of the eyes with a black patch (like a pirate). I asked him how he felt when he did not hear well, saw almost nothing (or at all) or could not use his hands as usual. In this way, the child had the opportunity to be for a few moments in the situation of those with various problems and, gradually, he will come to understand them and even want to help them. For the development of empathy to take place properly, the child must be helped to grow with these values and ideas. SOURCES: 1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Empatie 2. Parentaj sensibil si inteligent. Sa ne intelegem pe noi insine, pentru a creste copii fericiti. Daniel J. Siegel, Mary Hartzell 3. Eu si sentimentele mele – H. Kreul 4. Cartea emotiilor mele – S. Couturier 5. Prima mea carte despre sentimente si emotii – 6. Povestirile din colectia Emotiile lui Noni – A. C. C. Chine
]]>
I think it is necessary in the Romanian education to look at the world with other eyes, to change our perspective on life, to see things differently from a few years ago, because the world has changed, and education must change. We know very well how happy children become happy adults, who in turn raise happy children. Why should we care about children's well-being? How could we create this well-being? What does it mean? Probably this concept is not easily definable, but it brings together elements related to the psychological and emotional development of children (identity and trust, self-management, initiative, resistance), social behavior (empathy, care and respect for oneself and towards oneself. others, civic involvement), relationships (friendship, equity, prosocial attitudes, respect) or the ability of the learning environment to be friendly, collaborative, supportive and available for development. The best and most beautiful things in the world cannot be seen or touched. They must be felt with the heart. (Helen Keller) Developing social-empathic behavior for me is one of the ways in which I manage to create that state of well-being for my students, which is why I will talk more about what this behavior is and how I manage to develop it. “Empathy is not a luxury of human beings, it is a necessity. We don't survive because we have claws and because we have big corners. We survive because we can communicate and collaborate. (Daniel Siegel) We are born biologically predisposed to connect with each other. The self is not an individual entity, but a relational construct. It is precisely empathy that facilitates a connection with others, and it develops from a very young age (through facial expression, eye contact, tone of voice), through relationships with the people we attach to. Empathy (from the ancient Greek ἐν, in, in, and πάθoς, suffering, what you suffer) is the ability to recognize and, to some extent, to share the feelings (such as sadness or happiness) that are experienced by another being, even if it does not express them explicitly. A person needs to have some degree of empathy before he or she is able to feel compassion. The spiritual father of the theory of empathy is considered Theodor Lipps, who has the merit of introducing the term empathy (Einfühlung) in psychology. Carl Rogers is the one who paid the most attention to empathy and popularized the concept among clinical psychologists, developing his method of nondirective therapy. Daniel Goleman, psychologist, a successful researcher introduces empathy into the basic structure of emotional intelligence, a concept that has conquered the world of modern psychology. Empathy is the key element of Emotional Intelligence, it is the connection between self and others, it is how we understand ourselves, what those around us live, how we can integrate the differences between us and the uniqueness of the person in our emotional system so we can feel the experience to others as if it were ours. Being empathetic means actively listening, getting into the skin of others, being sensitive, understanding the group emotion and creating valuable relationships. In developing empathy for children, we started from the idea that home experiences (empathic) are essential in its development. Encouraging empathy as early as possible has helped them build better and closer relationships in the future. And we know that it is precisely these close relationships that are the foundation of true happiness and well-being. For the little ones, I initially showed them pictures with children expressing different emotions: sadness, fear, anger, frustration, happiness. The children spoke about these cards and they expressed in words what the child feels in the image, thus learning to conceptualize their own feelings and feelings for others. They learned in this way what empathy is, how to solve problems, how to develop self-control and to decipher facial expressions. Emotions were not judged, but only acknowledged and respected. Learning empathy means helping the child to understand how he can use empathy in relationships with others. He needs guidance in order to find a balance between his own needs and limits and then to make a decision for which he can guarantee and assume responsibility. Sometimes it is good for a child to say NO, but it is important to learn to share and enjoy. Emphasizing the emotions of others, “I see you're angry. Are you trying to tell me why? "is another way to understand empathy. Try to push the wall! Take a deep breath and count to 100! Activities for learning empathy The game, "Put yourself in someone else's slippers" This is a simple game where children exercise their ability to put themselves in the place of others. All children are placed in a circle and on the slippers of the one on their right. In this way, we symbolize the expression "put yourself in the other's slippers. Then, each child will have to answer a few questions, but provided he answers as a child of his right (for example, the partner who borrowed his slippers) For example: When I asked a child what their favorite color was, he had to respond based on what he thought his colleague would say. If there are children in the group who have certain deficiencies (sight, hearing, etc.), we simulated one of the following situations. I put some cotton plugs in my ears, I covered one of the eyes with a black patch (like a pirate). I asked him how he felt when he did not hear well, saw almost nothing (or at all) or could not use his hands as usual. In this way, the child had the opportunity to be for a few moments in the situation of those with various problems and, gradually, he will come to understand them and even want to help them. For the development of empathy to take place properly, the child must be helped to grow with these values and ideas. SOURCES: 1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Empatie 2. Parentaj sensibil si inteligent. Sa ne intelegem pe noi insine, pentru a creste copii fericiti. Daniel J. Siegel, Mary Hartzell 3. Eu si sentimentele mele – H. Kreul 4. Cartea emotiilor mele – S. Couturier 5. Prima mea carte despre sentimente si emotii – 6. Povestirile din colectia Emotiile lui Noni – A. C. C. Chine]]>
Publicat în 26. 10. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: empatie, educatie
Categorie: cultură – societate – educaţie
I think it is necessary in the Romanian education to look at the world with other eyes, to change our perspective on life, to see things differently from a few years ago, because the world has changed, and education must change. We know very well how happy children become happy adults, who in turn raise happy children. Why should we care about children's well-being? How could we create this well-being? What does it mean? Probably this concept is not easily definable, but it brings together elements related to the psychological and emotional development of children (identity and trust, self-management, initiative, resistance), social behavior (empathy, care and respect for oneself and towards oneself. others, civic involvement), relationships (friendship, equity, prosocial attitudes, respect) or the ability of the learning environment to be friendly, collaborative, supportive and available for development. The best and most beautiful things in the world cannot be seen or touched. They must be felt with the heart. (Helen Keller) Developing social-empathic behavior for me is one of the ways in which I manage to create that state of well-being for my students, which is why I will talk more about what this behavior is and how I manage to develop it. “Empathy is not a luxury of human beings, it is a necessity. We don't survive because we have claws and because we have big corners. We survive because we can communicate and collaborate. (Daniel Siegel) We are born biologically predisposed to connect with each other. The self is not an individual entity, but a relational construct. It is precisely empathy that facilitates a connection with others, and it develops from a very young age (through facial expression, eye contact, tone of voice), through relationships with the people we attach to. Empathy (from the ancient Greek ἐν, in, in, and πάθoς, suffering, what you suffer) is the ability to recognize and, to some extent, to share the feelings (such as sadness or happiness) that are experienced by another being, even if it does not express them explicitly. A person needs to have some degree of empathy before he or she is able to feel compassion. The spiritual father of the theory of empathy is considered Theodor Lipps, who has the merit of introducing the term empathy (Einfühlung) in psychology. Carl Rogers is the one who paid the most attention to empathy and popularized the concept among clinical psychologists, developing his method of nondirective therapy. Daniel Goleman, psychologist, a successful researcher introduces empathy into the basic structure of emotional intelligence, a concept that has conquered the world of modern psychology. Empathy is the key element of Emotional Intelligence, it is the connection between self and others, it is how we understand ourselves, what those around us live, how we can integrate the differences between us and the uniqueness of the person in our emotional system so we can feel the experience to others as if it were ours. Being empathetic means actively listening, getting into the skin of others, being sensitive, understanding the group emotion and creating valuable relationships. In developing empathy for children, we started from the idea that home experiences (empathic) are essential in its development. Encouraging empathy as early as possible has helped them build better and closer relationships in the future. And we know that it is precisely these close relationships that are the foundation of true happiness and well-being. For the little ones, I initially showed them pictures with children expressing different emotions: sadness, fear, anger, frustration, happiness. The children spoke about these cards and they expressed in words what the child feels in the image, thus learning to conceptualize their own feelings and feelings for others. They learned in this way what empathy is, how to solve problems, how to develop self-control and to decipher facial expressions. Emotions were not judged, but only acknowledged and respected. Learning empathy means helping the child to understand how he can use empathy in relationships with others. He needs guidance in order to find a balance between his own needs and limits and then to make a decision for which he can guarantee and assume responsibility. Sometimes it is good for a child to say NO, but it is important to learn to share and enjoy. Emphasizing the emotions of others, “I see you're angry. Are you trying to tell me why? "is another way to understand empathy. Try to push the wall! Take a deep breath and count to 100! Activities for learning empathy The game, "Put yourself in someone else's slippers" This is a simple game where children exercise their ability to put themselves in the place of others. All children are placed in a circle and on the slippers of the one on their right. In this way, we symbolize the expression "put yourself in the other's slippers. Then, each child will have to answer a few questions, but provided he answers as a child of his right (for example, the partner who borrowed his slippers) For example: When I asked a child what their favorite color was, he had to respond based on what he thought his colleague would say. If there are children in the group who have certain deficiencies (sight, hearing, etc.), we simulated one of the following situations. I put some cotton plugs in my ears, I covered one of the eyes with a black patch (like a pirate). I asked him how he felt when he did not hear well, saw almost nothing (or at all) or could not use his hands as usual. In this way, the child had the opportunity to be for a few moments in the situation of those with various problems and, gradually, he will come to understand them and even want to help them. For the development of empathy to take place properly, the child must be helped to grow with these values and ideas. SOURCES: 1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Empatie 2. Parentaj sensibil si inteligent. Sa ne intelegem pe noi insine, pentru a creste copii fericiti. Daniel J. Siegel, Mary Hartzell 3. Eu si sentimentele mele – H. Kreul 4. Cartea emotiilor mele – S. Couturier 5. Prima mea carte despre sentimente si emotii – 6. Povestirile din colectia Emotiile lui Noni – A. C. C. Chine
]]>
Cerințele educative speciale (C.E.S.) -"desemnează necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburari de învățare), precum și o intervenție, prin reabilitare / recuperare corespunzătoare". ( Traian Vrasmas)
Este importantă, deci, acordarea unei asistențe educaționale speciale. Această sintagmă sugerează renunțarea la împărțirea pe categorii de dizabilități desemnând persoanele, copiii care au anumite probleme speciale de educație. Aceste probleme pot fi determinate de: - deficiențe mintale;- deficiențe senzoriale;- deficiențe fizice și neuromotorii;- tulburări de limbaj;- tulburari emoționale și de comportament;- DMS (deficiențe multisenzoriale).
Oameni cu deficienţe întâlnim cât mai des în jurul nostru și perceperea lor este diferită, nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la o societate la alta, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile pe care le promovează. Reticenţele faţă de persoanele cu deficienţe trebuie să dispară deoarece trebuie să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Întâlnim astfel:
- copiii care prezintă deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);
- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);
- copiii care au tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
- copiii cu handicap asociat;
- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia, discalculia, dispraxia);
- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).
Modelăm de-a lungul carierei didactice numeroase caractere și, spre surprinderea mea, generație de generație preluăm spre instruire și formare copii cu deficienţe propriu-zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Toți sunt diferiți, fiecare are propriile nevoi. Am încercat să descopăr nevoile copiilor și să le înțeleg diferențele. E bine să nu uităm: COPIII SUNT DIFERIȚI ! Să ne aplecăm diferit la fiecare ! Să le oferim ceea ce au nevoie !
I-am înțeles pe copiii cu ADHD atunci când am aflat că boala îi privează de capacitatea de a se concentra și de a acorda atenție celor din jur. Am aflat că sunt nervoși și pot fi distrași foarte ușor. Acest lucru îi împiedică să rămână setați pe o activitate, fie că este vorba de a asculta un profesor sau de a termina o treaba. Sunt migăloși, perfecționisti, emotivi, creativi. A fost esențial să-i încurajez în tot ce au făcut, nu i-am persecutat pentru greșeli. Tot ce a trebuit pentru a le canaliza energia a fost găsirea unui domeniu care să-i pasioneze. Secretul pentru a-i ține în frâu este motivarea și cel mai important lucru e să nu fie lăsați să se plictisească. Copiii cu hiperactivitate şi deficit de atenţie se așază în primele bănci, astfel încât să nu le distragă atenţia restul colectivului. Este bine să fie aşezați în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive . Fermitatea, consecvența, înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului sunt esențiale iar orice tentativă de comunicare , indiferent de natura ei am încurajat-o. E bine să comentăm acțiunea nicidecum persoana. Școala este mediul în care copiii învață abilitățile sociale. Aici își pot dezvolta sentimentul că aparțin. Stima de sine a unui elev crește atunci când se simte conectat cu educatoarea / învățătoarea și cu colegii. Rolul meu este / a fost acela de a-i ajuta să împartă, a-i învăța reciprocitatea și de a-și recunoaste rolul în grup. Copiii pot simți că fac parte din colectivul clasei/ grupei, dar nu că au un rol important. În fața unui comportament dificil reacția mea nu a fost /este pedeapsa, atenția negativă , izolarea de colegi sau alți copii, pentru că cel vizat se simte și mai descurajat și izolat. I-am încurajat pe acești copii să contribuie la activitățile clasei/grupei .Astfel ei au ajuns să învețe cum se împart deciziile, importanța efortului de grup, cum să-și gestioneze timpul. De exemplu, când un elev și-a deranjat constant colegii împrăștiindu-și jucăriile/hârtiile peste tot și scăpând mereu obiecte sub bancă decât să-l izolez sau să-l mut, mai bine am facut o discuție în grup despre cum poate fi rezolvată problema și copiii pot veni cu idei / se oferă să-l ajute . În felul acesta se dezvoltă și empatia.
Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului. Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar.
Pentru copiii cu C.E.S. am abordat un curriculum planificat diferenţiat precum și programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De ore de consiliere şcolară personală trebuie să beneficieze atât ei cât şi familia.
De asemenea copiii au nevoie de ajutor din partea educatoarei /învățătoarei / colegilor, fiind nevoie să primească în activitatea şcolară conţinuturi şi sarcini simplificate.
Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative, programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală specializată, asistenţă psihoterapeutică. Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară ajutor.
Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie să fie din timp identificaţi astfel încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia să fie facute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, el oferind consilierea elevului şi a familiei.
Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşească acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii.
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să le fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.
Bibliografie :
1. Albu A., Albu C. “Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic”, Iasi, Poliron, 20006.
2. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla
3. Ionescu S “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucuresti, Ed Academiei, 1975
4. Popescu G, Plesa O “Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998
5. Verza E, Paun E “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998
6. Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998
]]>
Publicat în 25. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: cerințe speciale, parteneriat școală-familie, psiholog, consilier
Categorie: experienţe pedagogice
Cerințele educative speciale (C.E.S.) -"desemnează necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburari de învățare), precum și o intervenție, prin reabilitare / recuperare corespunzătoare". ( Traian Vrasmas)
Este importantă, deci, acordarea unei asistențe educaționale speciale. Această sintagmă sugerează renunțarea la împărțirea pe categorii de dizabilități desemnând persoanele, copiii care au anumite probleme speciale de educație. Aceste probleme pot fi determinate de: - deficiențe mintale;- deficiențe senzoriale;- deficiențe fizice și neuromotorii;- tulburări de limbaj;- tulburari emoționale și de comportament;- DMS (deficiențe multisenzoriale).
Oameni cu deficienţe întâlnim cât mai des în jurul nostru și perceperea lor este diferită, nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la o societate la alta, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile pe care le promovează. Reticenţele faţă de persoanele cu deficienţe trebuie să dispară deoarece trebuie să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Întâlnim astfel:
- copiii care prezintă deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);
- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);
- copiii care au tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
- copiii cu handicap asociat;
- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia, discalculia, dispraxia);
- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).
Modelăm de-a lungul carierei didactice numeroase caractere și, spre surprinderea mea, generație de generație preluăm spre instruire și formare copii cu deficienţe propriu-zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Toți sunt diferiți, fiecare are propriile nevoi. Am încercat să descopăr nevoile copiilor și să le înțeleg diferențele. E bine să nu uităm: COPIII SUNT DIFERIȚI ! Să ne aplecăm diferit la fiecare ! Să le oferim ceea ce au nevoie !
I-am înțeles pe copiii cu ADHD atunci când am aflat că boala îi privează de capacitatea de a se concentra și de a acorda atenție celor din jur. Am aflat că sunt nervoși și pot fi distrași foarte ușor. Acest lucru îi împiedică să rămână setați pe o activitate, fie că este vorba de a asculta un profesor sau de a termina o treaba. Sunt migăloși, perfecționisti, emotivi, creativi. A fost esențial să-i încurajez în tot ce au făcut, nu i-am persecutat pentru greșeli. Tot ce a trebuit pentru a le canaliza energia a fost găsirea unui domeniu care să-i pasioneze. Secretul pentru a-i ține în frâu este motivarea și cel mai important lucru e să nu fie lăsați să se plictisească. Copiii cu hiperactivitate şi deficit de atenţie se așază în primele bănci, astfel încât să nu le distragă atenţia restul colectivului. Este bine să fie aşezați în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive . Fermitatea, consecvența, înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului sunt esențiale iar orice tentativă de comunicare , indiferent de natura ei am încurajat-o. E bine să comentăm acțiunea nicidecum persoana. Școala este mediul în care copiii învață abilitățile sociale. Aici își pot dezvolta sentimentul că aparțin. Stima de sine a unui elev crește atunci când se simte conectat cu educatoarea / învățătoarea și cu colegii. Rolul meu este / a fost acela de a-i ajuta să împartă, a-i învăța reciprocitatea și de a-și recunoaste rolul în grup. Copiii pot simți că fac parte din colectivul clasei/ grupei, dar nu că au un rol important. În fața unui comportament dificil reacția mea nu a fost /este pedeapsa, atenția negativă , izolarea de colegi sau alți copii, pentru că cel vizat se simte și mai descurajat și izolat. I-am încurajat pe acești copii să contribuie la activitățile clasei/grupei .Astfel ei au ajuns să învețe cum se împart deciziile, importanța efortului de grup, cum să-și gestioneze timpul. De exemplu, când un elev și-a deranjat constant colegii împrăștiindu-și jucăriile/hârtiile peste tot și scăpând mereu obiecte sub bancă decât să-l izolez sau să-l mut, mai bine am facut o discuție în grup despre cum poate fi rezolvată problema și copiii pot veni cu idei / se oferă să-l ajute . În felul acesta se dezvoltă și empatia.
Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului. Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar.
Pentru copiii cu C.E.S. am abordat un curriculum planificat diferenţiat precum și programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De ore de consiliere şcolară personală trebuie să beneficieze atât ei cât şi familia.
De asemenea copiii au nevoie de ajutor din partea educatoarei /învățătoarei / colegilor, fiind nevoie să primească în activitatea şcolară conţinuturi şi sarcini simplificate.
Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative, programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală specializată, asistenţă psihoterapeutică. Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară ajutor.
Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie să fie din timp identificaţi astfel încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia să fie facute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, el oferind consilierea elevului şi a familiei.
Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşească acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii.
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să le fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.
Bibliografie :
1. Albu A., Albu C. “Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic”, Iasi, Poliron, 20006.
2. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla
3. Ionescu S “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucuresti, Ed Academiei, 1975
4. Popescu G, Plesa O “Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998
5. Verza E, Paun E “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998
6. Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998
]]>
Cerințele educative speciale (C.E.S.) -"desemnează necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburari de învățare), precum și o intervenție, prin reabilitare / recuperare corespunzătoare". ( Traian Vrasmas)
Este importantă, deci, acordarea unei asistențe educaționale speciale. Această sintagmă sugerează renunțarea la împărțirea pe categorii de dizabilități desemnând persoanele, copiii care au anumite probleme speciale de educație. Aceste probleme pot fi determinate de: - deficiențe mintale;- deficiențe senzoriale;- deficiențe fizice și neuromotorii;- tulburări de limbaj;- tulburari emoționale și de comportament;- DMS (deficiențe multisenzoriale).
Oameni cu deficienţe întâlnim cât mai des în jurul nostru și perceperea lor este diferită, nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la o societate la alta, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile pe care le promovează. Reticenţele faţă de persoanele cu deficienţe trebuie să dispară deoarece trebuie să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Întâlnim astfel:
- copiii care prezintă deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);
- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);
- copiii care au tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
- copiii cu handicap asociat;
- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia, discalculia, dispraxia);
- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).
Modelăm de-a lungul carierei didactice numeroase caractere și, spre surprinderea mea, generație de generație preluăm spre instruire și formare copii cu deficienţe propriu-zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Toți sunt diferiți, fiecare are propriile nevoi. Am încercat să descopăr nevoile copiilor și să le înțeleg diferențele. E bine să nu uităm: COPIII SUNT DIFERIȚI ! Să ne aplecăm diferit la fiecare ! Să le oferim ceea ce au nevoie !
I-am înțeles pe copiii cu ADHD atunci când am aflat că boala îi privează de capacitatea de a se concentra și de a acorda atenție celor din jur. Am aflat că sunt nervoși și pot fi distrași foarte ușor. Acest lucru îi împiedică să rămână setați pe o activitate, fie că este vorba de a asculta un profesor sau de a termina o treaba. Sunt migăloși, perfecționisti, emotivi, creativi. A fost esențial să-i încurajez în tot ce au făcut, nu i-am persecutat pentru greșeli. Tot ce a trebuit pentru a le canaliza energia a fost găsirea unui domeniu care să-i pasioneze. Secretul pentru a-i ține în frâu este motivarea și cel mai important lucru e să nu fie lăsați să se plictisească. Copiii cu hiperactivitate şi deficit de atenţie se așază în primele bănci, astfel încât să nu le distragă atenţia restul colectivului. Este bine să fie aşezați în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive . Fermitatea, consecvența, înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului sunt esențiale iar orice tentativă de comunicare , indiferent de natura ei am încurajat-o. E bine să comentăm acțiunea nicidecum persoana. Școala este mediul în care copiii învață abilitățile sociale. Aici își pot dezvolta sentimentul că aparțin. Stima de sine a unui elev crește atunci când se simte conectat cu educatoarea / învățătoarea și cu colegii. Rolul meu este / a fost acela de a-i ajuta să împartă, a-i învăța reciprocitatea și de a-și recunoaste rolul în grup. Copiii pot simți că fac parte din colectivul clasei/ grupei, dar nu că au un rol important. În fața unui comportament dificil reacția mea nu a fost /este pedeapsa, atenția negativă , izolarea de colegi sau alți copii, pentru că cel vizat se simte și mai descurajat și izolat. I-am încurajat pe acești copii să contribuie la activitățile clasei/grupei .Astfel ei au ajuns să învețe cum se împart deciziile, importanța efortului de grup, cum să-și gestioneze timpul. De exemplu, când un elev și-a deranjat constant colegii împrăștiindu-și jucăriile/hârtiile peste tot și scăpând mereu obiecte sub bancă decât să-l izolez sau să-l mut, mai bine am facut o discuție în grup despre cum poate fi rezolvată problema și copiii pot veni cu idei / se oferă să-l ajute . În felul acesta se dezvoltă și empatia.
Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului. Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar.
Pentru copiii cu C.E.S. am abordat un curriculum planificat diferenţiat precum și programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De ore de consiliere şcolară personală trebuie să beneficieze atât ei cât şi familia.
De asemenea copiii au nevoie de ajutor din partea educatoarei /învățătoarei / colegilor, fiind nevoie să primească în activitatea şcolară conţinuturi şi sarcini simplificate.
Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative, programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală specializată, asistenţă psihoterapeutică. Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară ajutor.
Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie să fie din timp identificaţi astfel încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia să fie facute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, el oferind consilierea elevului şi a familiei.
Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşească acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii.
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să le fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.
Bibliografie :
1. Albu A., Albu C. “Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic”, Iasi, Poliron, 20006.
2. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla
3. Ionescu S “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucuresti, Ed Academiei, 1975
4. Popescu G, Plesa O “Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998
5. Verza E, Paun E “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998
6. Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998
]]>
Publicat în 25. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: cerințe speciale, parteneriat școală-familie, psiholog, consilier
Categorie: experienţe pedagogice
Cerințele educative speciale (C.E.S.) -"desemnează necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburari de învățare), precum și o intervenție, prin reabilitare / recuperare corespunzătoare". ( Traian Vrasmas)
Este importantă, deci, acordarea unei asistențe educaționale speciale. Această sintagmă sugerează renunțarea la împărțirea pe categorii de dizabilități desemnând persoanele, copiii care au anumite probleme speciale de educație. Aceste probleme pot fi determinate de: - deficiențe mintale;- deficiențe senzoriale;- deficiențe fizice și neuromotorii;- tulburări de limbaj;- tulburari emoționale și de comportament;- DMS (deficiențe multisenzoriale).
Oameni cu deficienţe întâlnim cât mai des în jurul nostru și perceperea lor este diferită, nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la o societate la alta, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile pe care le promovează. Reticenţele faţă de persoanele cu deficienţe trebuie să dispară deoarece trebuie să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Întâlnim astfel:
- copiii care prezintă deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale, paralizia cerebrală);
- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);
- copiii care au tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică, tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);
- copiii cu handicap asociat;
- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia, discalculia, dispraxia);
- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).
Modelăm de-a lungul carierei didactice numeroase caractere și, spre surprinderea mea, generație de generație preluăm spre instruire și formare copii cu deficienţe propriu-zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Toți sunt diferiți, fiecare are propriile nevoi. Am încercat să descopăr nevoile copiilor și să le înțeleg diferențele. E bine să nu uităm: COPIII SUNT DIFERIȚI ! Să ne aplecăm diferit la fiecare ! Să le oferim ceea ce au nevoie !
I-am înțeles pe copiii cu ADHD atunci când am aflat că boala îi privează de capacitatea de a se concentra și de a acorda atenție celor din jur. Am aflat că sunt nervoși și pot fi distrași foarte ușor. Acest lucru îi împiedică să rămână setați pe o activitate, fie că este vorba de a asculta un profesor sau de a termina o treaba. Sunt migăloși, perfecționisti, emotivi, creativi. A fost esențial să-i încurajez în tot ce au făcut, nu i-am persecutat pentru greșeli. Tot ce a trebuit pentru a le canaliza energia a fost găsirea unui domeniu care să-i pasioneze. Secretul pentru a-i ține în frâu este motivarea și cel mai important lucru e să nu fie lăsați să se plictisească. Copiii cu hiperactivitate şi deficit de atenţie se așază în primele bănci, astfel încât să nu le distragă atenţia restul colectivului. Este bine să fie aşezați în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive . Fermitatea, consecvența, înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului sunt esențiale iar orice tentativă de comunicare , indiferent de natura ei am încurajat-o. E bine să comentăm acțiunea nicidecum persoana. Școala este mediul în care copiii învață abilitățile sociale. Aici își pot dezvolta sentimentul că aparțin. Stima de sine a unui elev crește atunci când se simte conectat cu educatoarea / învățătoarea și cu colegii. Rolul meu este / a fost acela de a-i ajuta să împartă, a-i învăța reciprocitatea și de a-și recunoaste rolul în grup. Copiii pot simți că fac parte din colectivul clasei/ grupei, dar nu că au un rol important. În fața unui comportament dificil reacția mea nu a fost /este pedeapsa, atenția negativă , izolarea de colegi sau alți copii, pentru că cel vizat se simte și mai descurajat și izolat. I-am încurajat pe acești copii să contribuie la activitățile clasei/grupei .Astfel ei au ajuns să învețe cum se împart deciziile, importanța efortului de grup, cum să-și gestioneze timpul. De exemplu, când un elev și-a deranjat constant colegii împrăștiindu-și jucăriile/hârtiile peste tot și scăpând mereu obiecte sub bancă decât să-l izolez sau să-l mut, mai bine am facut o discuție în grup despre cum poate fi rezolvată problema și copiii pot veni cu idei / se oferă să-l ajute . În felul acesta se dezvoltă și empatia.
Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului. Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar.
Pentru copiii cu C.E.S. am abordat un curriculum planificat diferenţiat precum și programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De ore de consiliere şcolară personală trebuie să beneficieze atât ei cât şi familia.
De asemenea copiii au nevoie de ajutor din partea educatoarei /învățătoarei / colegilor, fiind nevoie să primească în activitatea şcolară conţinuturi şi sarcini simplificate.
Elevii cu tulburări vizuale, tulburări de auz, cu dizabilităţi fizice, necesită programe şi modalităţi de predare adaptate cerinţelor lor educative, programe de terapie, rampe de acces pentru deplasare, asistenţă medicală specializată, asistenţă psihoterapeutică. Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot întâlni şi să aiba curaj să ceară ajutor.
Elevii ce prezintă tulburări emoţionale trebuie să fie din timp identificaţi astfel încât consultarea psihologului, a medicului neuropsihiatru şi terapia să fie facute cât mai precoce, cu implicarea tuturor factorilor educaţionali (familie, cadre didactice). Consilierul şcolar este şi el de un real ajutor, el oferind consilierea elevului şi a familiei.
Abordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a-i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe elevi să reuşească acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii.
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să le fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.
Bibliografie :
1. Albu A., Albu C. “Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic”, Iasi, Poliron, 20006.
2. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla
3. Ionescu S “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucuresti, Ed Academiei, 1975
4. Popescu G, Plesa O “Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998
5. Verza E, Paun E “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998
6. Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998
]]>
,,Există pictori care fac o pată galbenă din soare, dar mai există şi cei care cu îndemânare şi gândire fac un soare dintr-o pată galbenă.” Pablo Picasso
Idealul educațional al secolului 21 consideră pregătirea elevilor pentru viața reală punctul de referință în construirea demersului instructiv-educativ.De o perioadă de timp , școala- ca spațiu , nu mai este laboratorul în care elevii descoperă, experimentează, cercetează, anchetează, crează și evaluează prin intermediul propriului filtru de gândire, al ritmul individual de învățare.
Profesorul cel care îi ajută să-și descopere aspirațiile, așteptările, motivațiile și îi îndrumă spre adevărul practic al vieții prin implicarea în contexte sau scenarii reale de învățare se confruntă cu situații în care contactul face to face se face prin intermediul tehnologiei. ,,Trebuie să îi pregătim pe elevi pentru viitorul LOR, nu pentru trecutul NOSTRU.” Ian Jukes. Astfel ,am fost nevoită să proiectez scenariul lecției în contexte extrașcolare (în afara sălii de clasă), să folosesc spațiul individual al fiecăruia ca loc de desfășurare al activității. Educația personalizată pentru fiecare ,pentru nivelul de înțelegere așteptat astfel încât să pot obține un progres al învățării fiecarui elev, m-a determinat să identific cele mai inovative metode adaptate predării online.Am optat pentru utilizarea aplicației Zoom, aplicație care mi- a permis să gestionez participanții,să pornesc camera web și sunetul,să împărtășesc ecranul și să moderez chat-ul. Am stabilit regulile înainte să folosim platforma ca loc de întâlnire online cu elevii.
O prezentare PowerPoint interactivă care ilustrează caracteristicile anotimpului primăvara și invită copiii la reflecție, observație și muncă în echipă am folosit-o ca punct de pornire în activitate. (grupa mare) Nu am uitat nici de ,, spargerea gheții " ! Am ales să le propun jocul ,,CE-AŞ FI DACĂ AŞ FI...?”Scopul: - cunoaşterea şi autocunoaşterea - relaţionarea - dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei şi limbajului - exersarea unor moduri verbale (condiţionalul) Și pentru că era primăvară ,elocvent că și răspunsurile au fost pe măsură : fluture, rândunică, frunză, floare…și imaginația copiilor s-a manifestat liberă.
Brainstorming-ul este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educaţie, în stimularea creativităţii. Brainstorming acea „furtună în creier”- efervescenţă, a creat o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „metoda inteligenţei în asalt.” Cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. Prin folosirea acestei metode am provocat şi solicitat participarea activă a elevilor, le-a dezvoltat capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea unor soluţii. Youtube-ul mi-a oferit și posibilitatea de a le propune copiilor să danseze , să-și imagineze și să transpună în mișcări dansul primăverii. Bucurie ! I- am rugat să arate prin limbaj paraverbal ceea ce au simțit audiind melodia și chipurile lor înfloreau. Implică-i în proiecte reale care le solicita să efectueze cercetări dincolo de graniţele unui subiect !
Am lucrat și cu familiile, nu doar cu copiii deoarece știam că implicarea părinților în educația copiilor este crucială (în momentul acela cu atât mai mult) – este o asociere puternică între implicarea familiei și progresul de învățare al elevului. Urma să-i implic într-un proiect real și atunci am lansat provocarea: ,,Ce fac două mâini dibace...primăvara ?” ,,Omul fără imaginație nu are aripi.”(Daniel Siegel – Creierul tinerilor). Imaginile următoare sunt sugestive !
Copiii au plantat flori ,au pus semințe în pământ , au curățat pământul în livada. Un banal… de ce ? mi-a (ne-a) oferit posibilitatea să aflu de ce au pus semințe în pământ , de ce au crescut frunzele, florile .Lucrând alături de părinții lor ,copiii au înțeles legăturile cauzale dintre lumea plantelor și a animalelor și vreme , iar varietatea de experiențe i-a ajutat să gândească la nivel înalt. Seara le-am trimis spre audiere (povestea de noapte bună ) ,,Jack și vrejul de fasole”. A doua zi ,desenează imagini pentru a evidenția întâmplarea respectivă. Turul galeriei a fost realizat online printr-o prezentare power point . Elevii își asumă responsabilitatea pentru propria lor învățare, o mare parte din informații au fost obținute prin efort propriu și toți elevii au fost implicați în procesul de învățare ținând seama de capacitățile de dezvoltare personală.
]]>
Publicat în 12. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: preșcolari, strategii, inovație, metode
Categorie: experienţe pedagogice
,,Există pictori care fac o pată galbenă din soare, dar mai există şi cei care cu îndemânare şi gândire fac un soare dintr-o pată galbenă.” Pablo Picasso
Idealul educațional al secolului 21 consideră pregătirea elevilor pentru viața reală punctul de referință în construirea demersului instructiv-educativ.De o perioadă de timp , școala- ca spațiu , nu mai este laboratorul în care elevii descoperă, experimentează, cercetează, anchetează, crează și evaluează prin intermediul propriului filtru de gândire, al ritmul individual de învățare.
Profesorul cel care îi ajută să-și descopere aspirațiile, așteptările, motivațiile și îi îndrumă spre adevărul practic al vieții prin implicarea în contexte sau scenarii reale de învățare se confruntă cu situații în care contactul face to face se face prin intermediul tehnologiei. ,,Trebuie să îi pregătim pe elevi pentru viitorul LOR, nu pentru trecutul NOSTRU.” Ian Jukes. Astfel ,am fost nevoită să proiectez scenariul lecției în contexte extrașcolare (în afara sălii de clasă), să folosesc spațiul individual al fiecăruia ca loc de desfășurare al activității. Educația personalizată pentru fiecare ,pentru nivelul de înțelegere așteptat astfel încât să pot obține un progres al învățării fiecarui elev, m-a determinat să identific cele mai inovative metode adaptate predării online.Am optat pentru utilizarea aplicației Zoom, aplicație care mi- a permis să gestionez participanții,să pornesc camera web și sunetul,să împărtășesc ecranul și să moderez chat-ul. Am stabilit regulile înainte să folosim platforma ca loc de întâlnire online cu elevii.
O prezentare PowerPoint interactivă care ilustrează caracteristicile anotimpului primăvara și invită copiii la reflecție, observație și muncă în echipă am folosit-o ca punct de pornire în activitate. (grupa mare) Nu am uitat nici de ,, spargerea gheții " ! Am ales să le propun jocul ,,CE-AŞ FI DACĂ AŞ FI...?”Scopul: - cunoaşterea şi autocunoaşterea - relaţionarea - dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei şi limbajului - exersarea unor moduri verbale (condiţionalul) Și pentru că era primăvară ,elocvent că și răspunsurile au fost pe măsură : fluture, rândunică, frunză, floare…și imaginația copiilor s-a manifestat liberă.
Brainstorming-ul este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educaţie, în stimularea creativităţii. Brainstorming acea „furtună în creier”- efervescenţă, a creat o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „metoda inteligenţei în asalt.” Cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. Prin folosirea acestei metode am provocat şi solicitat participarea activă a elevilor, le-a dezvoltat capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea unor soluţii. Youtube-ul mi-a oferit și posibilitatea de a le propune copiilor să danseze , să-și imagineze și să transpună în mișcări dansul primăverii. Bucurie ! I- am rugat să arate prin limbaj paraverbal ceea ce au simțit audiind melodia și chipurile lor înfloreau. Implică-i în proiecte reale care le solicita să efectueze cercetări dincolo de graniţele unui subiect !
Am lucrat și cu familiile, nu doar cu copiii deoarece știam că implicarea părinților în educația copiilor este crucială (în momentul acela cu atât mai mult) – este o asociere puternică între implicarea familiei și progresul de învățare al elevului. Urma să-i implic într-un proiect real și atunci am lansat provocarea: ,,Ce fac două mâini dibace...primăvara ?” ,,Omul fără imaginație nu are aripi.”(Daniel Siegel – Creierul tinerilor). Imaginile următoare sunt sugestive !
Copiii au plantat flori ,au pus semințe în pământ , au curățat pământul în livada. Un banal… de ce ? mi-a (ne-a) oferit posibilitatea să aflu de ce au pus semințe în pământ , de ce au crescut frunzele, florile .Lucrând alături de părinții lor ,copiii au înțeles legăturile cauzale dintre lumea plantelor și a animalelor și vreme , iar varietatea de experiențe i-a ajutat să gândească la nivel înalt. Seara le-am trimis spre audiere (povestea de noapte bună ) ,,Jack și vrejul de fasole”. A doua zi ,desenează imagini pentru a evidenția întâmplarea respectivă. Turul galeriei a fost realizat online printr-o prezentare power point . Elevii își asumă responsabilitatea pentru propria lor învățare, o mare parte din informații au fost obținute prin efort propriu și toți elevii au fost implicați în procesul de învățare ținând seama de capacitățile de dezvoltare personală.
]]>
,,Există pictori care fac o pată galbenă din soare, dar mai există şi cei care cu îndemânare şi gândire fac un soare dintr-o pată galbenă.” Pablo Picasso
Idealul educațional al secolului 21 consideră pregătirea elevilor pentru viața reală punctul de referință în construirea demersului instructiv-educativ.De o perioadă de timp , școala- ca spațiu , nu mai este laboratorul în care elevii descoperă, experimentează, cercetează, anchetează, crează și evaluează prin intermediul propriului filtru de gândire, al ritmul individual de învățare.
Profesorul cel care îi ajută să-și descopere aspirațiile, așteptările, motivațiile și îi îndrumă spre adevărul practic al vieții prin implicarea în contexte sau scenarii reale de învățare se confruntă cu situații în care contactul face to face se face prin intermediul tehnologiei. ,,Trebuie să îi pregătim pe elevi pentru viitorul LOR, nu pentru trecutul NOSTRU.” Ian Jukes. Astfel ,am fost nevoită să proiectez scenariul lecției în contexte extrașcolare (în afara sălii de clasă), să folosesc spațiul individual al fiecăruia ca loc de desfășurare al activității. Educația personalizată pentru fiecare ,pentru nivelul de înțelegere așteptat astfel încât să pot obține un progres al învățării fiecarui elev, m-a determinat să identific cele mai inovative metode adaptate predării online.Am optat pentru utilizarea aplicației Zoom, aplicație care mi- a permis să gestionez participanții,să pornesc camera web și sunetul,să împărtășesc ecranul și să moderez chat-ul. Am stabilit regulile înainte să folosim platforma ca loc de întâlnire online cu elevii.
O prezentare PowerPoint interactivă care ilustrează caracteristicile anotimpului primăvara și invită copiii la reflecție, observație și muncă în echipă am folosit-o ca punct de pornire în activitate. (grupa mare) Nu am uitat nici de ,, spargerea gheții " ! Am ales să le propun jocul ,,CE-AŞ FI DACĂ AŞ FI...?”Scopul: - cunoaşterea şi autocunoaşterea - relaţionarea - dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei şi limbajului - exersarea unor moduri verbale (condiţionalul) Și pentru că era primăvară ,elocvent că și răspunsurile au fost pe măsură : fluture, rândunică, frunză, floare…și imaginația copiilor s-a manifestat liberă.
Brainstorming-ul este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educaţie, în stimularea creativităţii. Brainstorming acea „furtună în creier”- efervescenţă, a creat o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „metoda inteligenţei în asalt.” Cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. Prin folosirea acestei metode am provocat şi solicitat participarea activă a elevilor, le-a dezvoltat capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea unor soluţii. Youtube-ul mi-a oferit și posibilitatea de a le propune copiilor să danseze , să-și imagineze și să transpună în mișcări dansul primăverii. Bucurie ! I- am rugat să arate prin limbaj paraverbal ceea ce au simțit audiind melodia și chipurile lor înfloreau. Implică-i în proiecte reale care le solicita să efectueze cercetări dincolo de graniţele unui subiect !
Am lucrat și cu familiile, nu doar cu copiii deoarece știam că implicarea părinților în educația copiilor este crucială (în momentul acela cu atât mai mult) – este o asociere puternică între implicarea familiei și progresul de învățare al elevului. Urma să-i implic într-un proiect real și atunci am lansat provocarea: ,,Ce fac două mâini dibace...primăvara ?” ,,Omul fără imaginație nu are aripi.”(Daniel Siegel – Creierul tinerilor). Imaginile următoare sunt sugestive !
Copiii au plantat flori ,au pus semințe în pământ , au curățat pământul în livada. Un banal… de ce ? mi-a (ne-a) oferit posibilitatea să aflu de ce au pus semințe în pământ , de ce au crescut frunzele, florile .Lucrând alături de părinții lor ,copiii au înțeles legăturile cauzale dintre lumea plantelor și a animalelor și vreme , iar varietatea de experiențe i-a ajutat să gândească la nivel înalt. Seara le-am trimis spre audiere (povestea de noapte bună ) ,,Jack și vrejul de fasole”. A doua zi ,desenează imagini pentru a evidenția întâmplarea respectivă. Turul galeriei a fost realizat online printr-o prezentare power point . Elevii își asumă responsabilitatea pentru propria lor învățare, o mare parte din informații au fost obținute prin efort propriu și toți elevii au fost implicați în procesul de învățare ținând seama de capacitățile de dezvoltare personală.
]]>
Publicat în 12. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: preșcolari, strategii, inovație, metode
Categorie: experienţe pedagogice
,,Există pictori care fac o pată galbenă din soare, dar mai există şi cei care cu îndemânare şi gândire fac un soare dintr-o pată galbenă.” Pablo Picasso
Idealul educațional al secolului 21 consideră pregătirea elevilor pentru viața reală punctul de referință în construirea demersului instructiv-educativ.De o perioadă de timp , școala- ca spațiu , nu mai este laboratorul în care elevii descoperă, experimentează, cercetează, anchetează, crează și evaluează prin intermediul propriului filtru de gândire, al ritmul individual de învățare.
Profesorul cel care îi ajută să-și descopere aspirațiile, așteptările, motivațiile și îi îndrumă spre adevărul practic al vieții prin implicarea în contexte sau scenarii reale de învățare se confruntă cu situații în care contactul face to face se face prin intermediul tehnologiei. ,,Trebuie să îi pregătim pe elevi pentru viitorul LOR, nu pentru trecutul NOSTRU.” Ian Jukes. Astfel ,am fost nevoită să proiectez scenariul lecției în contexte extrașcolare (în afara sălii de clasă), să folosesc spațiul individual al fiecăruia ca loc de desfășurare al activității. Educația personalizată pentru fiecare ,pentru nivelul de înțelegere așteptat astfel încât să pot obține un progres al învățării fiecarui elev, m-a determinat să identific cele mai inovative metode adaptate predării online.Am optat pentru utilizarea aplicației Zoom, aplicație care mi- a permis să gestionez participanții,să pornesc camera web și sunetul,să împărtășesc ecranul și să moderez chat-ul. Am stabilit regulile înainte să folosim platforma ca loc de întâlnire online cu elevii.
O prezentare PowerPoint interactivă care ilustrează caracteristicile anotimpului primăvara și invită copiii la reflecție, observație și muncă în echipă am folosit-o ca punct de pornire în activitate. (grupa mare) Nu am uitat nici de ,, spargerea gheții " ! Am ales să le propun jocul ,,CE-AŞ FI DACĂ AŞ FI...?”Scopul: - cunoaşterea şi autocunoaşterea - relaţionarea - dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei şi limbajului - exersarea unor moduri verbale (condiţionalul) Și pentru că era primăvară ,elocvent că și răspunsurile au fost pe măsură : fluture, rândunică, frunză, floare…și imaginația copiilor s-a manifestat liberă.
Brainstorming-ul este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educaţie, în stimularea creativităţii. Brainstorming acea „furtună în creier”- efervescenţă, a creat o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „metoda inteligenţei în asalt.” Cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. Prin folosirea acestei metode am provocat şi solicitat participarea activă a elevilor, le-a dezvoltat capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea unor soluţii. Youtube-ul mi-a oferit și posibilitatea de a le propune copiilor să danseze , să-și imagineze și să transpună în mișcări dansul primăverii. Bucurie ! I- am rugat să arate prin limbaj paraverbal ceea ce au simțit audiind melodia și chipurile lor înfloreau. Implică-i în proiecte reale care le solicita să efectueze cercetări dincolo de graniţele unui subiect !
Am lucrat și cu familiile, nu doar cu copiii deoarece știam că implicarea părinților în educația copiilor este crucială (în momentul acela cu atât mai mult) – este o asociere puternică între implicarea familiei și progresul de învățare al elevului. Urma să-i implic într-un proiect real și atunci am lansat provocarea: ,,Ce fac două mâini dibace...primăvara ?” ,,Omul fără imaginație nu are aripi.”(Daniel Siegel – Creierul tinerilor). Imaginile următoare sunt sugestive !
Copiii au plantat flori ,au pus semințe în pământ , au curățat pământul în livada. Un banal… de ce ? mi-a (ne-a) oferit posibilitatea să aflu de ce au pus semințe în pământ , de ce au crescut frunzele, florile .Lucrând alături de părinții lor ,copiii au înțeles legăturile cauzale dintre lumea plantelor și a animalelor și vreme , iar varietatea de experiențe i-a ajutat să gândească la nivel înalt. Seara le-am trimis spre audiere (povestea de noapte bună ) ,,Jack și vrejul de fasole”. A doua zi ,desenează imagini pentru a evidenția întâmplarea respectivă. Turul galeriei a fost realizat online printr-o prezentare power point . Elevii își asumă responsabilitatea pentru propria lor învățare, o mare parte din informații au fost obținute prin efort propriu și toți elevii au fost implicați în procesul de învățare ținând seama de capacitățile de dezvoltare personală.
]]>
Înainte de a prezenta exemple de bună practică privind dezvoltarea personală acopilului preșcolar prin intermediul poveștilor cred că este necesar să delimităm înțelesulcuvintelor,, dezvoltarea personală".
Ne întrebăm ce înseamnă deci “Dezvoltare personală”? În DEX găsim pentru“dezvoltare”: acțiunea de a se dezvolta și rezultatul ei , iar în dicționarul pentru sinonime:creștere, evoluție, progres, curs, extindere. Dacă mă refer la dezvoltarea personală a copilului preșcolar, mă gândesc desigur la activităţile de învăţare care au ca scop dezvoltarea capacităţii copilului de a se autocunoaşte şi de a-şi exprima într-o manieră pozitivă interesele, aptitudinile, trăirile personale, abilităţile de relaţionare şi comunicare,reflecţiile cu privire la învăţare, dezvoltarea personala înseamnă până la urmă a te cunoaște, astfel încât să te schimbi în mod constient.
Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate.Educatoarea valorifică experienţa concretă a copilului şi integrează strategii didactice pentru a-l ajuta pe acesta să devină un adult echilibrat. Pentru aceasta e nevoie să-l învațăm cât mai de devreme să gândească pozitiv și să înfrunte provocările vieții, să aibă încredere în propriile forțe, să depășească eșecurile și să încerce din nou, să își îmbunătățească echilibrul mental și emoțional. Poți cultiva inteligența emoțională pentru a încuraja dezvoltarea copiilor, aceștia au capacitatea de a-și însuși abilitățile inteligenței emoționale, cu sprijinul adulților din jurul lor!
Copiii au nevoie de ajutor pentru a-și identifica în mod corect emoțiile. Dezvoltarea vocabularului în acest sens, derivată din etichetarea unor emoții precum ”vesel”, ”trist”,”supărat”, ”nervos”, ”dezamăgit. Cunoașterea acestora se va reflecta în capacitatea lor de a și le exprima cât mai specific. Jocurile „Dă mai departe emoția!”, ” Ridică emoția!”,„Atinge emoția!” îl poate ajuta foarte bine să-și identifice emoțiile, să le introducă în
vocabularul emoțiilor, să le imite. Pentru realizarea jocului, este nevoie de cartonașe cu emoții. Copiii sunt așezați în cerc, vor lua fiecare cartonaș și îl vor da copilului din dreapta. Spun „zâmbește!” atunci când dau mai departe cartonașul care exprimă bucurie.Jucătorii pasează fiecare carte și exprimă emoția reprezentată pe ea, după ce a fost verbalizată de cel care o dă mai departe. Jocul poate continua cerând acestora să atingă cartonașul cu emoția solicitată, de exemplu: bucurie.Se poate desemna câte un coordonator de joc pentru fiecare tură de emoții. La final, toți copiii vor trage un cartonașcu o emoție. Conducătorul de joc va striga „ridică-te…nervos!”. Persoana care are înmână cartonașul cu această emoție se va ridica nervos. Și așa mai departe până cândfiecare va prezenta cartonașul său. Exercițiul încurajează copilul să recunoască diferite emoții și să le imite.
Suntem tentați uneori să minimalizăm sentimentele unui copil, spunându-i că nu e mare lucru, fapt care i-ar invalida emoțiile. De aceea, este important să îi comunicăm că înțelegem prin ce trece, că este normal ca anumite evenimente să îi provoace anumite stări,să îi confirmăm că nimic din ceea ce simte nu este greșit. Dovedirea empatiei ? Cum să predăm empatie copiilor?
Primul pas în învățarea unui copil de a fi empatic este de a arăta empatie față de el sau ea. Când este mic, acesta învață prin observarea persoanelor în vârstă( învățătură vicarială). Prin urmare, dacă văd că ne comportăm cu alții, luând în considerare emoțiilelor, sigur fac același lucru cu cercul lor de prieteni, la școală, în parc.
Pune-te în papucii celuilalt! Este un alt joc simplu de a exersa capacitatea de a ne pune în locul altora. Se așază toți copiii într-un cerc și se așază pe papucii celui din dreapta lor. În acest fel, simbolizăm expresia "pune-te în pantofii celuilalt. Fiecare copil va trebui să răspundă la întrebările care i se adresează , dar va trebui să răspundă în funcție de ceea ce crede că ar spune colegul său.
Educatoarea trebuie să-și asume rolul de model (și nu numai ea), este important să fie un exemplu pentru el și să îi explice de ce anumite comportamente sunt indezirabile și pot fi înlocuite cu succes cu alte tactici de exprimare. De exemplu, atunci când este furios,să își deseneze emoțiile, în loc să le exprime foarte vocal, să împingă cu mânuțele într-un zid imaginar. Astfel, nu îl inhibăm în a se exprima, ci doar îi oferim o alternativă.
Întrebări ca: Ce ai simțit când.....? De ce nu-ți place...? îl va ajuta să recunoasă emoția, să o valideze și să o folosească în mod constructiv. E important ca un copil să știe să își canalizeze energia în a cauta soluții pentru problemele pe care le are.
Activităţile de dezvoltare personală în perioada (3-6/7 ani), includ rutinele,tranziţiile şi activităţile opţionale. Rutinele sunt activităţile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului şi contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele înglobează, de fapt, activităţi de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena şi se disting prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile, cu aproape aceleaşi conţinuturi. Autocunoaşterea:Stimă de sine, imagine de sine se poate exersa prin jocuri precum: Fă ca mine, Cât e degreu, Cine sunt eu/cine eşti tu?, Sunt creativ!, Fluturaşul, Etichete bune, etichete rele;Inimioară de preşcolar. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare - comunicare asertivă este esențială deoarece îl ajută pe copil să își exprime gândurile, ideile, opiniile și sentimentele într-un mod respectuos, care nu încalcă drepturile celorlalți. Învăţă să spună NU fără să deranjezepe cei din jur în jocuri în diade de tipul: Cum salut?; Cum spun mulţumesc?; Cum cer iertare?; Cum mă împac cu prietenul meu?; Unele secrete nu trebuie păstrate niciodată…,în cine pot avea încredere?; Comunic în oglindă; Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!; Mima( comunicarea verbală şi non-verbală a propriilor trăiri şi sentimente), Suntem toleranţi;Azi mi s-a întâmplat…; Cum v-aţi simţi dacă cineva v-ar spune…?, Cum să fac surprize celor dragi .
”Copiii învaţă mai bine atunci când sunt într-un climat socio-afectiv sigur, cândrelaţionează plăcut cu părinţii, cu educatorii şi cu ceilalţi din jurul lor”. (John Bennet,UNESCO, 2004)
Bibliografie:
Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura:Curtea Veche Publishing, 2018
Curriculum pentru educația timpurie 2019
Breben S., Ruiu G., Gongea E., Fulga M., Metode interactive de grup, Ghidmetodic, Ed.Arves 2002.
Oprea Crenguţa L., Pegagogie. Alternative metodologice interactive, Ed.Universităţii Bucureşti, Bucureşti 2003.
Zig Zigler, Putem creşte copii buni într-o lume negativă!, Ed. Curtea Veche Publishing, 2000
]]>
Publicat în 09. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: preșcolar, empatie, dezvoltare personală
Categorie: experienţe pedagogice
Înainte de a prezenta exemple de bună practică privind dezvoltarea personală acopilului preșcolar prin intermediul poveștilor cred că este necesar să delimităm înțelesulcuvintelor,, dezvoltarea personală".
Ne întrebăm ce înseamnă deci “Dezvoltare personală”? În DEX găsim pentru“dezvoltare”: acțiunea de a se dezvolta și rezultatul ei , iar în dicționarul pentru sinonime:creștere, evoluție, progres, curs, extindere. Dacă mă refer la dezvoltarea personală a copilului preșcolar, mă gândesc desigur la activităţile de învăţare care au ca scop dezvoltarea capacităţii copilului de a se autocunoaşte şi de a-şi exprima într-o manieră pozitivă interesele, aptitudinile, trăirile personale, abilităţile de relaţionare şi comunicare,reflecţiile cu privire la învăţare, dezvoltarea personala înseamnă până la urmă a te cunoaște, astfel încât să te schimbi în mod constient.
Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate.Educatoarea valorifică experienţa concretă a copilului şi integrează strategii didactice pentru a-l ajuta pe acesta să devină un adult echilibrat. Pentru aceasta e nevoie să-l învațăm cât mai de devreme să gândească pozitiv și să înfrunte provocările vieții, să aibă încredere în propriile forțe, să depășească eșecurile și să încerce din nou, să își îmbunătățească echilibrul mental și emoțional. Poți cultiva inteligența emoțională pentru a încuraja dezvoltarea copiilor, aceștia au capacitatea de a-și însuși abilitățile inteligenței emoționale, cu sprijinul adulților din jurul lor!
Copiii au nevoie de ajutor pentru a-și identifica în mod corect emoțiile. Dezvoltarea vocabularului în acest sens, derivată din etichetarea unor emoții precum ”vesel”, ”trist”,”supărat”, ”nervos”, ”dezamăgit. Cunoașterea acestora se va reflecta în capacitatea lor de a și le exprima cât mai specific. Jocurile „Dă mai departe emoția!”, ” Ridică emoția!”,„Atinge emoția!” îl poate ajuta foarte bine să-și identifice emoțiile, să le introducă în
vocabularul emoțiilor, să le imite. Pentru realizarea jocului, este nevoie de cartonașe cu emoții. Copiii sunt așezați în cerc, vor lua fiecare cartonaș și îl vor da copilului din dreapta. Spun „zâmbește!” atunci când dau mai departe cartonașul care exprimă bucurie.Jucătorii pasează fiecare carte și exprimă emoția reprezentată pe ea, după ce a fost verbalizată de cel care o dă mai departe. Jocul poate continua cerând acestora să atingă cartonașul cu emoția solicitată, de exemplu: bucurie.Se poate desemna câte un coordonator de joc pentru fiecare tură de emoții. La final, toți copiii vor trage un cartonașcu o emoție. Conducătorul de joc va striga „ridică-te…nervos!”. Persoana care are înmână cartonașul cu această emoție se va ridica nervos. Și așa mai departe până cândfiecare va prezenta cartonașul său. Exercițiul încurajează copilul să recunoască diferite emoții și să le imite.
Suntem tentați uneori să minimalizăm sentimentele unui copil, spunându-i că nu e mare lucru, fapt care i-ar invalida emoțiile. De aceea, este important să îi comunicăm că înțelegem prin ce trece, că este normal ca anumite evenimente să îi provoace anumite stări,să îi confirmăm că nimic din ceea ce simte nu este greșit. Dovedirea empatiei ? Cum să predăm empatie copiilor?
Primul pas în învățarea unui copil de a fi empatic este de a arăta empatie față de el sau ea. Când este mic, acesta învață prin observarea persoanelor în vârstă( învățătură vicarială). Prin urmare, dacă văd că ne comportăm cu alții, luând în considerare emoțiilelor, sigur fac același lucru cu cercul lor de prieteni, la școală, în parc.
Pune-te în papucii celuilalt! Este un alt joc simplu de a exersa capacitatea de a ne pune în locul altora. Se așază toți copiii într-un cerc și se așază pe papucii celui din dreapta lor. În acest fel, simbolizăm expresia "pune-te în pantofii celuilalt. Fiecare copil va trebui să răspundă la întrebările care i se adresează , dar va trebui să răspundă în funcție de ceea ce crede că ar spune colegul său.
Educatoarea trebuie să-și asume rolul de model (și nu numai ea), este important să fie un exemplu pentru el și să îi explice de ce anumite comportamente sunt indezirabile și pot fi înlocuite cu succes cu alte tactici de exprimare. De exemplu, atunci când este furios,să își deseneze emoțiile, în loc să le exprime foarte vocal, să împingă cu mânuțele într-un zid imaginar. Astfel, nu îl inhibăm în a se exprima, ci doar îi oferim o alternativă.
Întrebări ca: Ce ai simțit când.....? De ce nu-ți place...? îl va ajuta să recunoasă emoția, să o valideze și să o folosească în mod constructiv. E important ca un copil să știe să își canalizeze energia în a cauta soluții pentru problemele pe care le are.
Activităţile de dezvoltare personală în perioada (3-6/7 ani), includ rutinele,tranziţiile şi activităţile opţionale. Rutinele sunt activităţile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului şi contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele înglobează, de fapt, activităţi de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena şi se disting prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile, cu aproape aceleaşi conţinuturi. Autocunoaşterea:Stimă de sine, imagine de sine se poate exersa prin jocuri precum: Fă ca mine, Cât e degreu, Cine sunt eu/cine eşti tu?, Sunt creativ!, Fluturaşul, Etichete bune, etichete rele;Inimioară de preşcolar. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare - comunicare asertivă este esențială deoarece îl ajută pe copil să își exprime gândurile, ideile, opiniile și sentimentele într-un mod respectuos, care nu încalcă drepturile celorlalți. Învăţă să spună NU fără să deranjezepe cei din jur în jocuri în diade de tipul: Cum salut?; Cum spun mulţumesc?; Cum cer iertare?; Cum mă împac cu prietenul meu?; Unele secrete nu trebuie păstrate niciodată…,în cine pot avea încredere?; Comunic în oglindă; Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!; Mima( comunicarea verbală şi non-verbală a propriilor trăiri şi sentimente), Suntem toleranţi;Azi mi s-a întâmplat…; Cum v-aţi simţi dacă cineva v-ar spune…?, Cum să fac surprize celor dragi .
”Copiii învaţă mai bine atunci când sunt într-un climat socio-afectiv sigur, cândrelaţionează plăcut cu părinţii, cu educatorii şi cu ceilalţi din jurul lor”. (John Bennet,UNESCO, 2004)
Bibliografie:
Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura:Curtea Veche Publishing, 2018
Curriculum pentru educația timpurie 2019
Breben S., Ruiu G., Gongea E., Fulga M., Metode interactive de grup, Ghidmetodic, Ed.Arves 2002.
Oprea Crenguţa L., Pegagogie. Alternative metodologice interactive, Ed.Universităţii Bucureşti, Bucureşti 2003.
Zig Zigler, Putem creşte copii buni într-o lume negativă!, Ed. Curtea Veche Publishing, 2000
]]>
Înainte de a prezenta exemple de bună practică privind dezvoltarea personală acopilului preșcolar prin intermediul poveștilor cred că este necesar să delimităm înțelesulcuvintelor,, dezvoltarea personală".
Ne întrebăm ce înseamnă deci “Dezvoltare personală”? În DEX găsim pentru“dezvoltare”: acțiunea de a se dezvolta și rezultatul ei , iar în dicționarul pentru sinonime:creștere, evoluție, progres, curs, extindere. Dacă mă refer la dezvoltarea personală a copilului preșcolar, mă gândesc desigur la activităţile de învăţare care au ca scop dezvoltarea capacităţii copilului de a se autocunoaşte şi de a-şi exprima într-o manieră pozitivă interesele, aptitudinile, trăirile personale, abilităţile de relaţionare şi comunicare,reflecţiile cu privire la învăţare, dezvoltarea personala înseamnă până la urmă a te cunoaște, astfel încât să te schimbi în mod constient.
Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate.Educatoarea valorifică experienţa concretă a copilului şi integrează strategii didactice pentru a-l ajuta pe acesta să devină un adult echilibrat. Pentru aceasta e nevoie să-l învațăm cât mai de devreme să gândească pozitiv și să înfrunte provocările vieții, să aibă încredere în propriile forțe, să depășească eșecurile și să încerce din nou, să își îmbunătățească echilibrul mental și emoțional. Poți cultiva inteligența emoțională pentru a încuraja dezvoltarea copiilor, aceștia au capacitatea de a-și însuși abilitățile inteligenței emoționale, cu sprijinul adulților din jurul lor!
Copiii au nevoie de ajutor pentru a-și identifica în mod corect emoțiile. Dezvoltarea vocabularului în acest sens, derivată din etichetarea unor emoții precum ”vesel”, ”trist”,”supărat”, ”nervos”, ”dezamăgit. Cunoașterea acestora se va reflecta în capacitatea lor de a și le exprima cât mai specific. Jocurile „Dă mai departe emoția!”, ” Ridică emoția!”,„Atinge emoția!” îl poate ajuta foarte bine să-și identifice emoțiile, să le introducă în
vocabularul emoțiilor, să le imite. Pentru realizarea jocului, este nevoie de cartonașe cu emoții. Copiii sunt așezați în cerc, vor lua fiecare cartonaș și îl vor da copilului din dreapta. Spun „zâmbește!” atunci când dau mai departe cartonașul care exprimă bucurie.Jucătorii pasează fiecare carte și exprimă emoția reprezentată pe ea, după ce a fost verbalizată de cel care o dă mai departe. Jocul poate continua cerând acestora să atingă cartonașul cu emoția solicitată, de exemplu: bucurie.Se poate desemna câte un coordonator de joc pentru fiecare tură de emoții. La final, toți copiii vor trage un cartonașcu o emoție. Conducătorul de joc va striga „ridică-te…nervos!”. Persoana care are înmână cartonașul cu această emoție se va ridica nervos. Și așa mai departe până cândfiecare va prezenta cartonașul său. Exercițiul încurajează copilul să recunoască diferite emoții și să le imite.
Suntem tentați uneori să minimalizăm sentimentele unui copil, spunându-i că nu e mare lucru, fapt care i-ar invalida emoțiile. De aceea, este important să îi comunicăm că înțelegem prin ce trece, că este normal ca anumite evenimente să îi provoace anumite stări,să îi confirmăm că nimic din ceea ce simte nu este greșit. Dovedirea empatiei ? Cum să predăm empatie copiilor?
Primul pas în învățarea unui copil de a fi empatic este de a arăta empatie față de el sau ea. Când este mic, acesta învață prin observarea persoanelor în vârstă( învățătură vicarială). Prin urmare, dacă văd că ne comportăm cu alții, luând în considerare emoțiilelor, sigur fac același lucru cu cercul lor de prieteni, la școală, în parc.
Pune-te în papucii celuilalt! Este un alt joc simplu de a exersa capacitatea de a ne pune în locul altora. Se așază toți copiii într-un cerc și se așază pe papucii celui din dreapta lor. În acest fel, simbolizăm expresia "pune-te în pantofii celuilalt. Fiecare copil va trebui să răspundă la întrebările care i se adresează , dar va trebui să răspundă în funcție de ceea ce crede că ar spune colegul său.
Educatoarea trebuie să-și asume rolul de model (și nu numai ea), este important să fie un exemplu pentru el și să îi explice de ce anumite comportamente sunt indezirabile și pot fi înlocuite cu succes cu alte tactici de exprimare. De exemplu, atunci când este furios,să își deseneze emoțiile, în loc să le exprime foarte vocal, să împingă cu mânuțele într-un zid imaginar. Astfel, nu îl inhibăm în a se exprima, ci doar îi oferim o alternativă.
Întrebări ca: Ce ai simțit când.....? De ce nu-ți place...? îl va ajuta să recunoasă emoția, să o valideze și să o folosească în mod constructiv. E important ca un copil să știe să își canalizeze energia în a cauta soluții pentru problemele pe care le are.
Activităţile de dezvoltare personală în perioada (3-6/7 ani), includ rutinele,tranziţiile şi activităţile opţionale. Rutinele sunt activităţile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului şi contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele înglobează, de fapt, activităţi de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena şi se disting prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile, cu aproape aceleaşi conţinuturi. Autocunoaşterea:Stimă de sine, imagine de sine se poate exersa prin jocuri precum: Fă ca mine, Cât e degreu, Cine sunt eu/cine eşti tu?, Sunt creativ!, Fluturaşul, Etichete bune, etichete rele;Inimioară de preşcolar. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare - comunicare asertivă este esențială deoarece îl ajută pe copil să își exprime gândurile, ideile, opiniile și sentimentele într-un mod respectuos, care nu încalcă drepturile celorlalți. Învăţă să spună NU fără să deranjezepe cei din jur în jocuri în diade de tipul: Cum salut?; Cum spun mulţumesc?; Cum cer iertare?; Cum mă împac cu prietenul meu?; Unele secrete nu trebuie păstrate niciodată…,în cine pot avea încredere?; Comunic în oglindă; Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!; Mima( comunicarea verbală şi non-verbală a propriilor trăiri şi sentimente), Suntem toleranţi;Azi mi s-a întâmplat…; Cum v-aţi simţi dacă cineva v-ar spune…?, Cum să fac surprize celor dragi .
”Copiii învaţă mai bine atunci când sunt într-un climat socio-afectiv sigur, cândrelaţionează plăcut cu părinţii, cu educatorii şi cu ceilalţi din jurul lor”. (John Bennet,UNESCO, 2004)
Bibliografie:
Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura:Curtea Veche Publishing, 2018
Curriculum pentru educația timpurie 2019
Breben S., Ruiu G., Gongea E., Fulga M., Metode interactive de grup, Ghidmetodic, Ed.Arves 2002.
Oprea Crenguţa L., Pegagogie. Alternative metodologice interactive, Ed.Universităţii Bucureşti, Bucureşti 2003.
Zig Zigler, Putem creşte copii buni într-o lume negativă!, Ed. Curtea Veche Publishing, 2000
]]>
Publicat în 09. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: preșcolar, empatie, dezvoltare personală
Categorie: experienţe pedagogice
Înainte de a prezenta exemple de bună practică privind dezvoltarea personală acopilului preșcolar prin intermediul poveștilor cred că este necesar să delimităm înțelesulcuvintelor,, dezvoltarea personală".
Ne întrebăm ce înseamnă deci “Dezvoltare personală”? În DEX găsim pentru“dezvoltare”: acțiunea de a se dezvolta și rezultatul ei , iar în dicționarul pentru sinonime:creștere, evoluție, progres, curs, extindere. Dacă mă refer la dezvoltarea personală a copilului preșcolar, mă gândesc desigur la activităţile de învăţare care au ca scop dezvoltarea capacităţii copilului de a se autocunoaşte şi de a-şi exprima într-o manieră pozitivă interesele, aptitudinile, trăirile personale, abilităţile de relaţionare şi comunicare,reflecţiile cu privire la învăţare, dezvoltarea personala înseamnă până la urmă a te cunoaște, astfel încât să te schimbi în mod constient.
Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate.Educatoarea valorifică experienţa concretă a copilului şi integrează strategii didactice pentru a-l ajuta pe acesta să devină un adult echilibrat. Pentru aceasta e nevoie să-l învațăm cât mai de devreme să gândească pozitiv și să înfrunte provocările vieții, să aibă încredere în propriile forțe, să depășească eșecurile și să încerce din nou, să își îmbunătățească echilibrul mental și emoțional. Poți cultiva inteligența emoțională pentru a încuraja dezvoltarea copiilor, aceștia au capacitatea de a-și însuși abilitățile inteligenței emoționale, cu sprijinul adulților din jurul lor!
Copiii au nevoie de ajutor pentru a-și identifica în mod corect emoțiile. Dezvoltarea vocabularului în acest sens, derivată din etichetarea unor emoții precum ”vesel”, ”trist”,”supărat”, ”nervos”, ”dezamăgit. Cunoașterea acestora se va reflecta în capacitatea lor de a și le exprima cât mai specific. Jocurile „Dă mai departe emoția!”, ” Ridică emoția!”,„Atinge emoția!” îl poate ajuta foarte bine să-și identifice emoțiile, să le introducă în
vocabularul emoțiilor, să le imite. Pentru realizarea jocului, este nevoie de cartonașe cu emoții. Copiii sunt așezați în cerc, vor lua fiecare cartonaș și îl vor da copilului din dreapta. Spun „zâmbește!” atunci când dau mai departe cartonașul care exprimă bucurie.Jucătorii pasează fiecare carte și exprimă emoția reprezentată pe ea, după ce a fost verbalizată de cel care o dă mai departe. Jocul poate continua cerând acestora să atingă cartonașul cu emoția solicitată, de exemplu: bucurie.Se poate desemna câte un coordonator de joc pentru fiecare tură de emoții. La final, toți copiii vor trage un cartonașcu o emoție. Conducătorul de joc va striga „ridică-te…nervos!”. Persoana care are înmână cartonașul cu această emoție se va ridica nervos. Și așa mai departe până cândfiecare va prezenta cartonașul său. Exercițiul încurajează copilul să recunoască diferite emoții și să le imite.
Suntem tentați uneori să minimalizăm sentimentele unui copil, spunându-i că nu e mare lucru, fapt care i-ar invalida emoțiile. De aceea, este important să îi comunicăm că înțelegem prin ce trece, că este normal ca anumite evenimente să îi provoace anumite stări,să îi confirmăm că nimic din ceea ce simte nu este greșit. Dovedirea empatiei ? Cum să predăm empatie copiilor?
Primul pas în învățarea unui copil de a fi empatic este de a arăta empatie față de el sau ea. Când este mic, acesta învață prin observarea persoanelor în vârstă( învățătură vicarială). Prin urmare, dacă văd că ne comportăm cu alții, luând în considerare emoțiilelor, sigur fac același lucru cu cercul lor de prieteni, la școală, în parc.
Pune-te în papucii celuilalt! Este un alt joc simplu de a exersa capacitatea de a ne pune în locul altora. Se așază toți copiii într-un cerc și se așază pe papucii celui din dreapta lor. În acest fel, simbolizăm expresia "pune-te în pantofii celuilalt. Fiecare copil va trebui să răspundă la întrebările care i se adresează , dar va trebui să răspundă în funcție de ceea ce crede că ar spune colegul său.
Educatoarea trebuie să-și asume rolul de model (și nu numai ea), este important să fie un exemplu pentru el și să îi explice de ce anumite comportamente sunt indezirabile și pot fi înlocuite cu succes cu alte tactici de exprimare. De exemplu, atunci când este furios,să își deseneze emoțiile, în loc să le exprime foarte vocal, să împingă cu mânuțele într-un zid imaginar. Astfel, nu îl inhibăm în a se exprima, ci doar îi oferim o alternativă.
Întrebări ca: Ce ai simțit când.....? De ce nu-ți place...? îl va ajuta să recunoasă emoția, să o valideze și să o folosească în mod constructiv. E important ca un copil să știe să își canalizeze energia în a cauta soluții pentru problemele pe care le are.
Activităţile de dezvoltare personală în perioada (3-6/7 ani), includ rutinele,tranziţiile şi activităţile opţionale. Rutinele sunt activităţile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului şi contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele înglobează, de fapt, activităţi de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena şi se disting prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile, cu aproape aceleaşi conţinuturi. Autocunoaşterea:Stimă de sine, imagine de sine se poate exersa prin jocuri precum: Fă ca mine, Cât e degreu, Cine sunt eu/cine eşti tu?, Sunt creativ!, Fluturaşul, Etichete bune, etichete rele;Inimioară de preşcolar. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare - comunicare asertivă este esențială deoarece îl ajută pe copil să își exprime gândurile, ideile, opiniile și sentimentele într-un mod respectuos, care nu încalcă drepturile celorlalți. Învăţă să spună NU fără să deranjezepe cei din jur în jocuri în diade de tipul: Cum salut?; Cum spun mulţumesc?; Cum cer iertare?; Cum mă împac cu prietenul meu?; Unele secrete nu trebuie păstrate niciodată…,în cine pot avea încredere?; Comunic în oglindă; Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!; Mima( comunicarea verbală şi non-verbală a propriilor trăiri şi sentimente), Suntem toleranţi;Azi mi s-a întâmplat…; Cum v-aţi simţi dacă cineva v-ar spune…?, Cum să fac surprize celor dragi .
”Copiii învaţă mai bine atunci când sunt într-un climat socio-afectiv sigur, cândrelaţionează plăcut cu părinţii, cu educatorii şi cu ceilalţi din jurul lor”. (John Bennet,UNESCO, 2004)
Bibliografie:
Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura:Curtea Veche Publishing, 2018
Curriculum pentru educația timpurie 2019
Breben S., Ruiu G., Gongea E., Fulga M., Metode interactive de grup, Ghidmetodic, Ed.Arves 2002.
Oprea Crenguţa L., Pegagogie. Alternative metodologice interactive, Ed.Universităţii Bucureşti, Bucureşti 2003.
Zig Zigler, Putem creşte copii buni într-o lume negativă!, Ed. Curtea Veche Publishing, 2000
]]>
Ce știe? Ce poate? Ce competențe ar trebui să aibă un cadru didactic european ? Calitatea resurselor umane din educație, mai precis a cadrelor didactice, este un rezultat atât al pregătirii formale specializate cât și al aspirațiilor profesorilor. Argumentăm faptul că un profil de competențe este un instrument util și chiar necesar pentru creșterea calității actului educațional în România.
Ce este profilul de competențe al profesorilor?
Profilul de competență este un construct (democratic și tehnic) care descrie complexul de cunoștințe, abilități și atitudini, considerate necesare unei persoane pentru a profesa ca profesor. Una dintre lecțiile principale desprinse din accentul pus recent pe starea de bine în educație este că bunăstarea emoțională și socială a elevilor se află într-un raport de simbioză cu competențele sociale și emoționale ale profesorilor. Pe baza acestei observații, Carmel Cefai, din cadrul Universității din Malta, propune cinci competențe esențiale – denumite CARES – pe care trebuie să le aibă profesorii.
Pentru a dezvolta competențele sociale și emoționale ale elevilor, profesorii trebuie să posede ei însuși competențele relaționale și emoționale necesare. Ca urmare a activității lor și a manifestării unor competențe precum empatia, comunicarea, stabilirea de relații, munca în echipă și gestiunea constructivă a conflictelor, profesorii sunt în măsură să creeze o cultură solidă în clasă, cultură care promovează învățarea și practicarea acestor competențe, de către elevi, în cadrul activității cotidiene la clasă. Prezentul articol susține teza conform căreia profesorii trebuie, în primul rând, să posede competențe sociale, inteligență emoțională și reziliență. Profesorii CARES au următoarele competențe:
Colaborare. Profesorii adepți ai colaborării le permit elevilor să-și exprime părerea asupra pedagogiei, evaluării, gestiunii comportamentului și utilizării resurselor din clasă. Ca urmare a împărtășirii din propria practică și a împărțirii responsabilităților cu colegii, în cadrul unor echipe, și cu părinții, în calitate de parteneri, profesorii joacă rol de modele, care le arată elevilor cum se lucrează și învață în colaborare. Profesorul autoritar a fost înlocuit de profesorul democratic,dedicat colaborării, care întruchipează ideea de autoritate.Profesorii predau, însă sunt în egală măsură deschiși învățării de la elevi, colegi și părinți.
Adaptabilitate, flexibilitate, reziliență.Profesorii trebuie să rămână pozitivi și optimiști când se confruntă cu situații dificile și comportamente imprevizibile, apelând la atuurile, resursele și rețelele lor sociale pentru a găsi soluții și a depăși dificultățile. De asemenea, trebuie să fie flexibili și reflexivi, evaluând ce merge și ce nu merge și adaptându-se din mers. În același timp, trebuie să continue să creadă în ei înșiși chiar și în situații dificile, fapt care le consolidează entuziasmul pentru activitatea proprie. Această abordare rezilientă permite transformarea provocărilor în oportunități de învățare, pentru dezvoltarea personală și profesională.
Abordare axată pe relații. Relațiile constituie o bază solidă, care susține învățarea. Profesorii trebuie să stabilească relații de încredere și ocrotire, în care elevii se simt în siguranță, iar învățarea poate avea loc. Trebuie să posede competențe bune de comunicare și să asculte, să aibă răbdare și compasiune și să petreacă suficient timp cu elevii, astfel încât să-i susțină în funcție de nevoile lor. Relațiile lor cu alți adulți, cum ar fi colegii sau părinții, servesc, de asemenea, drept model elevilor privind stabilirea de relații.
Empatie. Profesorii empatici apelează la competențe precum capacitatea de a asculta și de a oferi feedback pentru a înțelege nevoile de învățare și socio-emoționale diverse ale elevilor și pentru a răspunde la respectivele nevoi adaptându-și activitatea și comportamentul. Empatia este o competență interculturală cheie, care îi ajută pe profesori să fie sensibili la diferențele culturale și să adopte o atitudine echitabilă și nediscriminatorie, respectivul comportament servind și la promovarea diversității și prevenirea hărțuirii din partea colegilor. A fi empatic mai înseamnă și că profesorii trebuie să fie pregătiți să lucreze asupra propriilor prejudecăți (adesea disimulate), pentru a devenit mai deschiși și mai receptivi la diversitate.
Controlul de sine. Profesorii care posedă competențe sociale și emoționale sunt capabili să-și controleze procesul mintal astfel încât să gândească mai optimist și să-și gestioneze sentimentele puternice precum frustrarea, furia și tristețea. Atunci când se confruntă cu situații dificile, aceștia rămân calmi, pozitiv și stăpâni pe propriile emoții. În cadrul conflictelor cu elevii, aceștia manifestă o atitudine de gestionare constructivă a conflictelor, oferindu-le elevilor dreptul la replică și discutând despre consecințe cu ei. Din dorința de a păstra echilibrul și controlul de sine, profesorii încep să manifeste o preferință pentru tehnica conștiinței plenare (mindfulness). Exercițiile fizice/sportul, discuțiile cu colegii și punerea lucrurilor în perspectivă sunt alte strategii folosite de numeroși profesori pentru controlul de sine.Pentru ca profesorii să dezvolte și să mențină competențele CARES, trebuie să beneficieze de formare inițială și continuă, de îndrumare, mentorat și comunități profesionale. Nu ne putem aștepta să facă totul singuri. Într-o societate în continuă transformare, în condiţiile globalizării şi a hibridizării educaţiei avem nevoie de cadre didactice mobile, constructive, morale, capabile pentru colaborare,Dincolo de o Europă culturală, economică şi politică, există o Europă educaţională. Mai mult chiar, se poate spune că valoarea europeană înseamnă în primul rând o schimbare de atitudine, mentalitate şi competenţe.
Profesorul european reprezintă fluidul vital al educaţiei şi dezvoltarea profesională a acestuia este un ingredient esenţial în menţinerea calităţii sistemelor de educaţie.Profesorul european se implică în activitatea didactică cu întreaga sa personalitate, investeşte afectiv, îşi împărtăşeşte experienţa cognitivă şi de viaţa elevilor săi, stabilind anumite raporturi, anumite relaţii cu aceştia, care depind atât de structura sa de personalitate şi de stilul de conducere a activităţii educative, cât şi de trăsăturile individuale şi de grup ale elevilor. Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, la felul în care elevul răspunde la lecţie, ci, în primul rând, la felul în care el foloseşte în mod independent ceea ce profesorul l-a învăţat.Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, o urmezi numai dacă îţi place, dacă ai vocaţie, nu doar atunci când viaţa te refuza în alte locuri. Ai în faţă 20-30 de suflete, de minţi, de perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre tine. În această situaţie nu poţi spune că le dai puţin pentru că primeşti puţin; cei din faţa ta nu au nicio vină. Specialiştii au demonstrat că şcoala „produce“ învăţare, dar „producţia“ ei nu se realizează ca în celelalte domenii.A fi profesor european, presupune a promova strategii şi metode de predare activă şi a dezvolta interesul elevilor pentru cunoașterea şi înțelegerea valorilor europene.Acest lucru constă în realizarea unor proiecte de lecție, care să evidențieze valorile europene şi suprapunerea lor peste cele româneşti.În concepția profesorului european, pentru declanșarea resorturilor interne ce susțin efortul de învățare al elevilor este esențială utilizarea tehnologiei, fiind catalizată ca nevoia de cunoaștere, de explorare, de descoperire. Instruirea asistată de calculator este o metodă modernă și inovatoare în învățământul românesc, ce are la bază dezvoltarea utilizării tehnologiei, în raport cu realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste constând în dezvoltarea liberă și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative.În ceea ce priveşte impactul general al utilizării calculatorului la nivelul elevilor, profesorii sunt de părere că acesta este pozitiv, atât la nivel de grup, cât şi individual; elevii au un interes mai mare de a învăţa utilizând calculatorul la şcoală. Se observă o concentrare mai bună a elevilor și se remarcă lucrul în echipă şi favorizarea dezvoltării competenţelor de cooperare. Acest efect al tehnologiei de creştere a motivaţiei şi de atragere a elevilor către învăţare, explorare şi descoperirea cunoaşterii se face remarcat pentru toate materiile din programele şcolare – de la matematică şi fizică sau chimie până la istorie, limbi străine şi geografie.Elevii se bucură şi de răsplata de a lucra împreună cu colegii de clasă pentru a finaliza proiecte de grup, dezvoltându-şi abilităţi practice de colaborare şi lucru în echipă, care ulterior vor fi relevante pentru locul de muncă. Aceștia au competenţe mai bune de rezolvare de probleme şi şi-au îmbunătăţit capacitatea de lucru în echipă. De asemenea, deţinerea de cunoştinţe de operare a calculatorului îi pregăteşte pe elevi mai bine pentru viitoarea lor carieră profesională. Tot în măsura în care au acces la tehnologie în clasă, profesorii consideră că această metodă de predare, asistată de computer, este în mod cert mai eficientă. Accent pe activitățile ludice; jocul şi activităţile ludice sunt instrumentele de lucru în metoda animaţiei socio-educative; ceea ce se poate spune despre aceasta metodă este faptul că jocul este o activitate plăcută, voluntară, cu reguli mai mult sau mai puţin stricte, activitate în cadrul căreia participanţii se simt liberi, îşi explorează şi îşi pun în valoare abilităţile cunoscute şi mai puţin cunoscute, propria ființă.
Am urmărit numai câteva domenii ale procesului de predare-învăţare şi s-au strâns o mulţime de acţiuni pe care trebuie să le realizeze profesorul. O fi greu? O fi uşor? Răspunsul e unul singur: Nu-i uşor, dar e frumos. Sigur că răspunsul este doar pentru cei care simt ceva faţă de această carieră. Pentru cei care nu simt nimic, nici un fel de atracţie, va fi greu, dar cel mai greu va fi pentru elevii lor.Ca profesor, ai şansa să fii părtaş, într-un mod subtil, dar cu atât mai important, la „prefacerea lumii“. Efortul continuu de „ieşire din tine“ te menţine proaspăt, în contact intim cu „tine“ . Relaţia cu tinerii îţi transferă entuziasm, bucurie de viaţă. Poţi fi ales ca model de viaţă, ceea ce nu-i puţin lucru pentru un om. Poţi modela caractere. Până la urmă, inconvenientul de a fi mereu pus sub lupă de ochii uneori „cruzi“, dar de cele mai multe ori obiectivi ai tinerilor este un privilegiu de a fi foarte atent la ceea ce eşti, pentru a modela ceea ce vor fi cei pentru care eşti acolo. Adică ai sentimentul unei mari responsabilităţi, care te preface continuu pe tine.Câte profesii mai oferă acest privilegiu azi, când civilizaţia, în goană după a avea şi a face, a dus la o alienare tot mai mare a omului?…Cei care sunt hotărâţi să îmbrăţişeze cu sufletul şi mintea această profesie sunt aşteptaţi cu braţele deschise, dar să nu uite că ceea ce au învăţat în facultate este doar începutul, profesia cere învăţare permanentă, având mereu în minte cuvintele lui Nicolae Iorga: „Un secol de trăieşti, un secol învaţă, dar nu mereu în aceeaşi clasă"
]]>
Publicat în 04. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: european, profesor, competențe
Categorie: experienţe pedagogice
Ce știe? Ce poate? Ce competențe ar trebui să aibă un cadru didactic european ? Calitatea resurselor umane din educație, mai precis a cadrelor didactice, este un rezultat atât al pregătirii formale specializate cât și al aspirațiilor profesorilor. Argumentăm faptul că un profil de competențe este un instrument util și chiar necesar pentru creșterea calității actului educațional în România.
Ce este profilul de competențe al profesorilor?
Profilul de competență este un construct (democratic și tehnic) care descrie complexul de cunoștințe, abilități și atitudini, considerate necesare unei persoane pentru a profesa ca profesor. Una dintre lecțiile principale desprinse din accentul pus recent pe starea de bine în educație este că bunăstarea emoțională și socială a elevilor se află într-un raport de simbioză cu competențele sociale și emoționale ale profesorilor. Pe baza acestei observații, Carmel Cefai, din cadrul Universității din Malta, propune cinci competențe esențiale – denumite CARES – pe care trebuie să le aibă profesorii.
Pentru a dezvolta competențele sociale și emoționale ale elevilor, profesorii trebuie să posede ei însuși competențele relaționale și emoționale necesare. Ca urmare a activității lor și a manifestării unor competențe precum empatia, comunicarea, stabilirea de relații, munca în echipă și gestiunea constructivă a conflictelor, profesorii sunt în măsură să creeze o cultură solidă în clasă, cultură care promovează învățarea și practicarea acestor competențe, de către elevi, în cadrul activității cotidiene la clasă. Prezentul articol susține teza conform căreia profesorii trebuie, în primul rând, să posede competențe sociale, inteligență emoțională și reziliență. Profesorii CARES au următoarele competențe:
Colaborare. Profesorii adepți ai colaborării le permit elevilor să-și exprime părerea asupra pedagogiei, evaluării, gestiunii comportamentului și utilizării resurselor din clasă. Ca urmare a împărtășirii din propria practică și a împărțirii responsabilităților cu colegii, în cadrul unor echipe, și cu părinții, în calitate de parteneri, profesorii joacă rol de modele, care le arată elevilor cum se lucrează și învață în colaborare. Profesorul autoritar a fost înlocuit de profesorul democratic,dedicat colaborării, care întruchipează ideea de autoritate.Profesorii predau, însă sunt în egală măsură deschiși învățării de la elevi, colegi și părinți.
Adaptabilitate, flexibilitate, reziliență.Profesorii trebuie să rămână pozitivi și optimiști când se confruntă cu situații dificile și comportamente imprevizibile, apelând la atuurile, resursele și rețelele lor sociale pentru a găsi soluții și a depăși dificultățile. De asemenea, trebuie să fie flexibili și reflexivi, evaluând ce merge și ce nu merge și adaptându-se din mers. În același timp, trebuie să continue să creadă în ei înșiși chiar și în situații dificile, fapt care le consolidează entuziasmul pentru activitatea proprie. Această abordare rezilientă permite transformarea provocărilor în oportunități de învățare, pentru dezvoltarea personală și profesională.
Abordare axată pe relații. Relațiile constituie o bază solidă, care susține învățarea. Profesorii trebuie să stabilească relații de încredere și ocrotire, în care elevii se simt în siguranță, iar învățarea poate avea loc. Trebuie să posede competențe bune de comunicare și să asculte, să aibă răbdare și compasiune și să petreacă suficient timp cu elevii, astfel încât să-i susțină în funcție de nevoile lor. Relațiile lor cu alți adulți, cum ar fi colegii sau părinții, servesc, de asemenea, drept model elevilor privind stabilirea de relații.
Empatie. Profesorii empatici apelează la competențe precum capacitatea de a asculta și de a oferi feedback pentru a înțelege nevoile de învățare și socio-emoționale diverse ale elevilor și pentru a răspunde la respectivele nevoi adaptându-și activitatea și comportamentul. Empatia este o competență interculturală cheie, care îi ajută pe profesori să fie sensibili la diferențele culturale și să adopte o atitudine echitabilă și nediscriminatorie, respectivul comportament servind și la promovarea diversității și prevenirea hărțuirii din partea colegilor. A fi empatic mai înseamnă și că profesorii trebuie să fie pregătiți să lucreze asupra propriilor prejudecăți (adesea disimulate), pentru a devenit mai deschiși și mai receptivi la diversitate.
Controlul de sine. Profesorii care posedă competențe sociale și emoționale sunt capabili să-și controleze procesul mintal astfel încât să gândească mai optimist și să-și gestioneze sentimentele puternice precum frustrarea, furia și tristețea. Atunci când se confruntă cu situații dificile, aceștia rămân calmi, pozitiv și stăpâni pe propriile emoții. În cadrul conflictelor cu elevii, aceștia manifestă o atitudine de gestionare constructivă a conflictelor, oferindu-le elevilor dreptul la replică și discutând despre consecințe cu ei. Din dorința de a păstra echilibrul și controlul de sine, profesorii încep să manifeste o preferință pentru tehnica conștiinței plenare (mindfulness). Exercițiile fizice/sportul, discuțiile cu colegii și punerea lucrurilor în perspectivă sunt alte strategii folosite de numeroși profesori pentru controlul de sine.Pentru ca profesorii să dezvolte și să mențină competențele CARES, trebuie să beneficieze de formare inițială și continuă, de îndrumare, mentorat și comunități profesionale. Nu ne putem aștepta să facă totul singuri. Într-o societate în continuă transformare, în condiţiile globalizării şi a hibridizării educaţiei avem nevoie de cadre didactice mobile, constructive, morale, capabile pentru colaborare,Dincolo de o Europă culturală, economică şi politică, există o Europă educaţională. Mai mult chiar, se poate spune că valoarea europeană înseamnă în primul rând o schimbare de atitudine, mentalitate şi competenţe.
Profesorul european reprezintă fluidul vital al educaţiei şi dezvoltarea profesională a acestuia este un ingredient esenţial în menţinerea calităţii sistemelor de educaţie.Profesorul european se implică în activitatea didactică cu întreaga sa personalitate, investeşte afectiv, îşi împărtăşeşte experienţa cognitivă şi de viaţa elevilor săi, stabilind anumite raporturi, anumite relaţii cu aceştia, care depind atât de structura sa de personalitate şi de stilul de conducere a activităţii educative, cât şi de trăsăturile individuale şi de grup ale elevilor. Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, la felul în care elevul răspunde la lecţie, ci, în primul rând, la felul în care el foloseşte în mod independent ceea ce profesorul l-a învăţat.Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, o urmezi numai dacă îţi place, dacă ai vocaţie, nu doar atunci când viaţa te refuza în alte locuri. Ai în faţă 20-30 de suflete, de minţi, de perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre tine. În această situaţie nu poţi spune că le dai puţin pentru că primeşti puţin; cei din faţa ta nu au nicio vină. Specialiştii au demonstrat că şcoala „produce“ învăţare, dar „producţia“ ei nu se realizează ca în celelalte domenii.A fi profesor european, presupune a promova strategii şi metode de predare activă şi a dezvolta interesul elevilor pentru cunoașterea şi înțelegerea valorilor europene.Acest lucru constă în realizarea unor proiecte de lecție, care să evidențieze valorile europene şi suprapunerea lor peste cele româneşti.În concepția profesorului european, pentru declanșarea resorturilor interne ce susțin efortul de învățare al elevilor este esențială utilizarea tehnologiei, fiind catalizată ca nevoia de cunoaștere, de explorare, de descoperire. Instruirea asistată de calculator este o metodă modernă și inovatoare în învățământul românesc, ce are la bază dezvoltarea utilizării tehnologiei, în raport cu realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste constând în dezvoltarea liberă și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative.În ceea ce priveşte impactul general al utilizării calculatorului la nivelul elevilor, profesorii sunt de părere că acesta este pozitiv, atât la nivel de grup, cât şi individual; elevii au un interes mai mare de a învăţa utilizând calculatorul la şcoală. Se observă o concentrare mai bună a elevilor și se remarcă lucrul în echipă şi favorizarea dezvoltării competenţelor de cooperare. Acest efect al tehnologiei de creştere a motivaţiei şi de atragere a elevilor către învăţare, explorare şi descoperirea cunoaşterii se face remarcat pentru toate materiile din programele şcolare – de la matematică şi fizică sau chimie până la istorie, limbi străine şi geografie.Elevii se bucură şi de răsplata de a lucra împreună cu colegii de clasă pentru a finaliza proiecte de grup, dezvoltându-şi abilităţi practice de colaborare şi lucru în echipă, care ulterior vor fi relevante pentru locul de muncă. Aceștia au competenţe mai bune de rezolvare de probleme şi şi-au îmbunătăţit capacitatea de lucru în echipă. De asemenea, deţinerea de cunoştinţe de operare a calculatorului îi pregăteşte pe elevi mai bine pentru viitoarea lor carieră profesională. Tot în măsura în care au acces la tehnologie în clasă, profesorii consideră că această metodă de predare, asistată de computer, este în mod cert mai eficientă. Accent pe activitățile ludice; jocul şi activităţile ludice sunt instrumentele de lucru în metoda animaţiei socio-educative; ceea ce se poate spune despre aceasta metodă este faptul că jocul este o activitate plăcută, voluntară, cu reguli mai mult sau mai puţin stricte, activitate în cadrul căreia participanţii se simt liberi, îşi explorează şi îşi pun în valoare abilităţile cunoscute şi mai puţin cunoscute, propria ființă.
Am urmărit numai câteva domenii ale procesului de predare-învăţare şi s-au strâns o mulţime de acţiuni pe care trebuie să le realizeze profesorul. O fi greu? O fi uşor? Răspunsul e unul singur: Nu-i uşor, dar e frumos. Sigur că răspunsul este doar pentru cei care simt ceva faţă de această carieră. Pentru cei care nu simt nimic, nici un fel de atracţie, va fi greu, dar cel mai greu va fi pentru elevii lor.Ca profesor, ai şansa să fii părtaş, într-un mod subtil, dar cu atât mai important, la „prefacerea lumii“. Efortul continuu de „ieşire din tine“ te menţine proaspăt, în contact intim cu „tine“ . Relaţia cu tinerii îţi transferă entuziasm, bucurie de viaţă. Poţi fi ales ca model de viaţă, ceea ce nu-i puţin lucru pentru un om. Poţi modela caractere. Până la urmă, inconvenientul de a fi mereu pus sub lupă de ochii uneori „cruzi“, dar de cele mai multe ori obiectivi ai tinerilor este un privilegiu de a fi foarte atent la ceea ce eşti, pentru a modela ceea ce vor fi cei pentru care eşti acolo. Adică ai sentimentul unei mari responsabilităţi, care te preface continuu pe tine.Câte profesii mai oferă acest privilegiu azi, când civilizaţia, în goană după a avea şi a face, a dus la o alienare tot mai mare a omului?…Cei care sunt hotărâţi să îmbrăţişeze cu sufletul şi mintea această profesie sunt aşteptaţi cu braţele deschise, dar să nu uite că ceea ce au învăţat în facultate este doar începutul, profesia cere învăţare permanentă, având mereu în minte cuvintele lui Nicolae Iorga: „Un secol de trăieşti, un secol învaţă, dar nu mereu în aceeaşi clasă"
]]>
Ce știe? Ce poate? Ce competențe ar trebui să aibă un cadru didactic european ? Calitatea resurselor umane din educație, mai precis a cadrelor didactice, este un rezultat atât al pregătirii formale specializate cât și al aspirațiilor profesorilor. Argumentăm faptul că un profil de competențe este un instrument util și chiar necesar pentru creșterea calității actului educațional în România.
Ce este profilul de competențe al profesorilor?
Profilul de competență este un construct (democratic și tehnic) care descrie complexul de cunoștințe, abilități și atitudini, considerate necesare unei persoane pentru a profesa ca profesor. Una dintre lecțiile principale desprinse din accentul pus recent pe starea de bine în educație este că bunăstarea emoțională și socială a elevilor se află într-un raport de simbioză cu competențele sociale și emoționale ale profesorilor. Pe baza acestei observații, Carmel Cefai, din cadrul Universității din Malta, propune cinci competențe esențiale – denumite CARES – pe care trebuie să le aibă profesorii.
Pentru a dezvolta competențele sociale și emoționale ale elevilor, profesorii trebuie să posede ei însuși competențele relaționale și emoționale necesare. Ca urmare a activității lor și a manifestării unor competențe precum empatia, comunicarea, stabilirea de relații, munca în echipă și gestiunea constructivă a conflictelor, profesorii sunt în măsură să creeze o cultură solidă în clasă, cultură care promovează învățarea și practicarea acestor competențe, de către elevi, în cadrul activității cotidiene la clasă. Prezentul articol susține teza conform căreia profesorii trebuie, în primul rând, să posede competențe sociale, inteligență emoțională și reziliență. Profesorii CARES au următoarele competențe:
Colaborare. Profesorii adepți ai colaborării le permit elevilor să-și exprime părerea asupra pedagogiei, evaluării, gestiunii comportamentului și utilizării resurselor din clasă. Ca urmare a împărtășirii din propria practică și a împărțirii responsabilităților cu colegii, în cadrul unor echipe, și cu părinții, în calitate de parteneri, profesorii joacă rol de modele, care le arată elevilor cum se lucrează și învață în colaborare. Profesorul autoritar a fost înlocuit de profesorul democratic,dedicat colaborării, care întruchipează ideea de autoritate.Profesorii predau, însă sunt în egală măsură deschiși învățării de la elevi, colegi și părinți.
Adaptabilitate, flexibilitate, reziliență.Profesorii trebuie să rămână pozitivi și optimiști când se confruntă cu situații dificile și comportamente imprevizibile, apelând la atuurile, resursele și rețelele lor sociale pentru a găsi soluții și a depăși dificultățile. De asemenea, trebuie să fie flexibili și reflexivi, evaluând ce merge și ce nu merge și adaptându-se din mers. În același timp, trebuie să continue să creadă în ei înșiși chiar și în situații dificile, fapt care le consolidează entuziasmul pentru activitatea proprie. Această abordare rezilientă permite transformarea provocărilor în oportunități de învățare, pentru dezvoltarea personală și profesională.
Abordare axată pe relații. Relațiile constituie o bază solidă, care susține învățarea. Profesorii trebuie să stabilească relații de încredere și ocrotire, în care elevii se simt în siguranță, iar învățarea poate avea loc. Trebuie să posede competențe bune de comunicare și să asculte, să aibă răbdare și compasiune și să petreacă suficient timp cu elevii, astfel încât să-i susțină în funcție de nevoile lor. Relațiile lor cu alți adulți, cum ar fi colegii sau părinții, servesc, de asemenea, drept model elevilor privind stabilirea de relații.
Empatie. Profesorii empatici apelează la competențe precum capacitatea de a asculta și de a oferi feedback pentru a înțelege nevoile de învățare și socio-emoționale diverse ale elevilor și pentru a răspunde la respectivele nevoi adaptându-și activitatea și comportamentul. Empatia este o competență interculturală cheie, care îi ajută pe profesori să fie sensibili la diferențele culturale și să adopte o atitudine echitabilă și nediscriminatorie, respectivul comportament servind și la promovarea diversității și prevenirea hărțuirii din partea colegilor. A fi empatic mai înseamnă și că profesorii trebuie să fie pregătiți să lucreze asupra propriilor prejudecăți (adesea disimulate), pentru a devenit mai deschiși și mai receptivi la diversitate.
Controlul de sine. Profesorii care posedă competențe sociale și emoționale sunt capabili să-și controleze procesul mintal astfel încât să gândească mai optimist și să-și gestioneze sentimentele puternice precum frustrarea, furia și tristețea. Atunci când se confruntă cu situații dificile, aceștia rămân calmi, pozitiv și stăpâni pe propriile emoții. În cadrul conflictelor cu elevii, aceștia manifestă o atitudine de gestionare constructivă a conflictelor, oferindu-le elevilor dreptul la replică și discutând despre consecințe cu ei. Din dorința de a păstra echilibrul și controlul de sine, profesorii încep să manifeste o preferință pentru tehnica conștiinței plenare (mindfulness). Exercițiile fizice/sportul, discuțiile cu colegii și punerea lucrurilor în perspectivă sunt alte strategii folosite de numeroși profesori pentru controlul de sine.Pentru ca profesorii să dezvolte și să mențină competențele CARES, trebuie să beneficieze de formare inițială și continuă, de îndrumare, mentorat și comunități profesionale. Nu ne putem aștepta să facă totul singuri. Într-o societate în continuă transformare, în condiţiile globalizării şi a hibridizării educaţiei avem nevoie de cadre didactice mobile, constructive, morale, capabile pentru colaborare,Dincolo de o Europă culturală, economică şi politică, există o Europă educaţională. Mai mult chiar, se poate spune că valoarea europeană înseamnă în primul rând o schimbare de atitudine, mentalitate şi competenţe.
Profesorul european reprezintă fluidul vital al educaţiei şi dezvoltarea profesională a acestuia este un ingredient esenţial în menţinerea calităţii sistemelor de educaţie.Profesorul european se implică în activitatea didactică cu întreaga sa personalitate, investeşte afectiv, îşi împărtăşeşte experienţa cognitivă şi de viaţa elevilor săi, stabilind anumite raporturi, anumite relaţii cu aceştia, care depind atât de structura sa de personalitate şi de stilul de conducere a activităţii educative, cât şi de trăsăturile individuale şi de grup ale elevilor. Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, la felul în care elevul răspunde la lecţie, ci, în primul rând, la felul în care el foloseşte în mod independent ceea ce profesorul l-a învăţat.Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, o urmezi numai dacă îţi place, dacă ai vocaţie, nu doar atunci când viaţa te refuza în alte locuri. Ai în faţă 20-30 de suflete, de minţi, de perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre tine. În această situaţie nu poţi spune că le dai puţin pentru că primeşti puţin; cei din faţa ta nu au nicio vină. Specialiştii au demonstrat că şcoala „produce“ învăţare, dar „producţia“ ei nu se realizează ca în celelalte domenii.A fi profesor european, presupune a promova strategii şi metode de predare activă şi a dezvolta interesul elevilor pentru cunoașterea şi înțelegerea valorilor europene.Acest lucru constă în realizarea unor proiecte de lecție, care să evidențieze valorile europene şi suprapunerea lor peste cele româneşti.În concepția profesorului european, pentru declanșarea resorturilor interne ce susțin efortul de învățare al elevilor este esențială utilizarea tehnologiei, fiind catalizată ca nevoia de cunoaștere, de explorare, de descoperire. Instruirea asistată de calculator este o metodă modernă și inovatoare în învățământul românesc, ce are la bază dezvoltarea utilizării tehnologiei, în raport cu realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste constând în dezvoltarea liberă și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative.În ceea ce priveşte impactul general al utilizării calculatorului la nivelul elevilor, profesorii sunt de părere că acesta este pozitiv, atât la nivel de grup, cât şi individual; elevii au un interes mai mare de a învăţa utilizând calculatorul la şcoală. Se observă o concentrare mai bună a elevilor și se remarcă lucrul în echipă şi favorizarea dezvoltării competenţelor de cooperare. Acest efect al tehnologiei de creştere a motivaţiei şi de atragere a elevilor către învăţare, explorare şi descoperirea cunoaşterii se face remarcat pentru toate materiile din programele şcolare – de la matematică şi fizică sau chimie până la istorie, limbi străine şi geografie.Elevii se bucură şi de răsplata de a lucra împreună cu colegii de clasă pentru a finaliza proiecte de grup, dezvoltându-şi abilităţi practice de colaborare şi lucru în echipă, care ulterior vor fi relevante pentru locul de muncă. Aceștia au competenţe mai bune de rezolvare de probleme şi şi-au îmbunătăţit capacitatea de lucru în echipă. De asemenea, deţinerea de cunoştinţe de operare a calculatorului îi pregăteşte pe elevi mai bine pentru viitoarea lor carieră profesională. Tot în măsura în care au acces la tehnologie în clasă, profesorii consideră că această metodă de predare, asistată de computer, este în mod cert mai eficientă. Accent pe activitățile ludice; jocul şi activităţile ludice sunt instrumentele de lucru în metoda animaţiei socio-educative; ceea ce se poate spune despre aceasta metodă este faptul că jocul este o activitate plăcută, voluntară, cu reguli mai mult sau mai puţin stricte, activitate în cadrul căreia participanţii se simt liberi, îşi explorează şi îşi pun în valoare abilităţile cunoscute şi mai puţin cunoscute, propria ființă.
Am urmărit numai câteva domenii ale procesului de predare-învăţare şi s-au strâns o mulţime de acţiuni pe care trebuie să le realizeze profesorul. O fi greu? O fi uşor? Răspunsul e unul singur: Nu-i uşor, dar e frumos. Sigur că răspunsul este doar pentru cei care simt ceva faţă de această carieră. Pentru cei care nu simt nimic, nici un fel de atracţie, va fi greu, dar cel mai greu va fi pentru elevii lor.Ca profesor, ai şansa să fii părtaş, într-un mod subtil, dar cu atât mai important, la „prefacerea lumii“. Efortul continuu de „ieşire din tine“ te menţine proaspăt, în contact intim cu „tine“ . Relaţia cu tinerii îţi transferă entuziasm, bucurie de viaţă. Poţi fi ales ca model de viaţă, ceea ce nu-i puţin lucru pentru un om. Poţi modela caractere. Până la urmă, inconvenientul de a fi mereu pus sub lupă de ochii uneori „cruzi“, dar de cele mai multe ori obiectivi ai tinerilor este un privilegiu de a fi foarte atent la ceea ce eşti, pentru a modela ceea ce vor fi cei pentru care eşti acolo. Adică ai sentimentul unei mari responsabilităţi, care te preface continuu pe tine.Câte profesii mai oferă acest privilegiu azi, când civilizaţia, în goană după a avea şi a face, a dus la o alienare tot mai mare a omului?…Cei care sunt hotărâţi să îmbrăţişeze cu sufletul şi mintea această profesie sunt aşteptaţi cu braţele deschise, dar să nu uite că ceea ce au învăţat în facultate este doar începutul, profesia cere învăţare permanentă, având mereu în minte cuvintele lui Nicolae Iorga: „Un secol de trăieşti, un secol învaţă, dar nu mereu în aceeaşi clasă"
]]>
Publicat în 04. 07. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: european, profesor, competențe
Categorie: experienţe pedagogice
Ce știe? Ce poate? Ce competențe ar trebui să aibă un cadru didactic european ? Calitatea resurselor umane din educație, mai precis a cadrelor didactice, este un rezultat atât al pregătirii formale specializate cât și al aspirațiilor profesorilor. Argumentăm faptul că un profil de competențe este un instrument util și chiar necesar pentru creșterea calității actului educațional în România.
Ce este profilul de competențe al profesorilor?
Profilul de competență este un construct (democratic și tehnic) care descrie complexul de cunoștințe, abilități și atitudini, considerate necesare unei persoane pentru a profesa ca profesor. Una dintre lecțiile principale desprinse din accentul pus recent pe starea de bine în educație este că bunăstarea emoțională și socială a elevilor se află într-un raport de simbioză cu competențele sociale și emoționale ale profesorilor. Pe baza acestei observații, Carmel Cefai, din cadrul Universității din Malta, propune cinci competențe esențiale – denumite CARES – pe care trebuie să le aibă profesorii.
Pentru a dezvolta competențele sociale și emoționale ale elevilor, profesorii trebuie să posede ei însuși competențele relaționale și emoționale necesare. Ca urmare a activității lor și a manifestării unor competențe precum empatia, comunicarea, stabilirea de relații, munca în echipă și gestiunea constructivă a conflictelor, profesorii sunt în măsură să creeze o cultură solidă în clasă, cultură care promovează învățarea și practicarea acestor competențe, de către elevi, în cadrul activității cotidiene la clasă. Prezentul articol susține teza conform căreia profesorii trebuie, în primul rând, să posede competențe sociale, inteligență emoțională și reziliență. Profesorii CARES au următoarele competențe:
Colaborare. Profesorii adepți ai colaborării le permit elevilor să-și exprime părerea asupra pedagogiei, evaluării, gestiunii comportamentului și utilizării resurselor din clasă. Ca urmare a împărtășirii din propria practică și a împărțirii responsabilităților cu colegii, în cadrul unor echipe, și cu părinții, în calitate de parteneri, profesorii joacă rol de modele, care le arată elevilor cum se lucrează și învață în colaborare. Profesorul autoritar a fost înlocuit de profesorul democratic,dedicat colaborării, care întruchipează ideea de autoritate.Profesorii predau, însă sunt în egală măsură deschiși învățării de la elevi, colegi și părinți.
Adaptabilitate, flexibilitate, reziliență.Profesorii trebuie să rămână pozitivi și optimiști când se confruntă cu situații dificile și comportamente imprevizibile, apelând la atuurile, resursele și rețelele lor sociale pentru a găsi soluții și a depăși dificultățile. De asemenea, trebuie să fie flexibili și reflexivi, evaluând ce merge și ce nu merge și adaptându-se din mers. În același timp, trebuie să continue să creadă în ei înșiși chiar și în situații dificile, fapt care le consolidează entuziasmul pentru activitatea proprie. Această abordare rezilientă permite transformarea provocărilor în oportunități de învățare, pentru dezvoltarea personală și profesională.
Abordare axată pe relații. Relațiile constituie o bază solidă, care susține învățarea. Profesorii trebuie să stabilească relații de încredere și ocrotire, în care elevii se simt în siguranță, iar învățarea poate avea loc. Trebuie să posede competențe bune de comunicare și să asculte, să aibă răbdare și compasiune și să petreacă suficient timp cu elevii, astfel încât să-i susțină în funcție de nevoile lor. Relațiile lor cu alți adulți, cum ar fi colegii sau părinții, servesc, de asemenea, drept model elevilor privind stabilirea de relații.
Empatie. Profesorii empatici apelează la competențe precum capacitatea de a asculta și de a oferi feedback pentru a înțelege nevoile de învățare și socio-emoționale diverse ale elevilor și pentru a răspunde la respectivele nevoi adaptându-și activitatea și comportamentul. Empatia este o competență interculturală cheie, care îi ajută pe profesori să fie sensibili la diferențele culturale și să adopte o atitudine echitabilă și nediscriminatorie, respectivul comportament servind și la promovarea diversității și prevenirea hărțuirii din partea colegilor. A fi empatic mai înseamnă și că profesorii trebuie să fie pregătiți să lucreze asupra propriilor prejudecăți (adesea disimulate), pentru a devenit mai deschiși și mai receptivi la diversitate.
Controlul de sine. Profesorii care posedă competențe sociale și emoționale sunt capabili să-și controleze procesul mintal astfel încât să gândească mai optimist și să-și gestioneze sentimentele puternice precum frustrarea, furia și tristețea. Atunci când se confruntă cu situații dificile, aceștia rămân calmi, pozitiv și stăpâni pe propriile emoții. În cadrul conflictelor cu elevii, aceștia manifestă o atitudine de gestionare constructivă a conflictelor, oferindu-le elevilor dreptul la replică și discutând despre consecințe cu ei. Din dorința de a păstra echilibrul și controlul de sine, profesorii încep să manifeste o preferință pentru tehnica conștiinței plenare (mindfulness). Exercițiile fizice/sportul, discuțiile cu colegii și punerea lucrurilor în perspectivă sunt alte strategii folosite de numeroși profesori pentru controlul de sine.Pentru ca profesorii să dezvolte și să mențină competențele CARES, trebuie să beneficieze de formare inițială și continuă, de îndrumare, mentorat și comunități profesionale. Nu ne putem aștepta să facă totul singuri. Într-o societate în continuă transformare, în condiţiile globalizării şi a hibridizării educaţiei avem nevoie de cadre didactice mobile, constructive, morale, capabile pentru colaborare,Dincolo de o Europă culturală, economică şi politică, există o Europă educaţională. Mai mult chiar, se poate spune că valoarea europeană înseamnă în primul rând o schimbare de atitudine, mentalitate şi competenţe.
Profesorul european reprezintă fluidul vital al educaţiei şi dezvoltarea profesională a acestuia este un ingredient esenţial în menţinerea calităţii sistemelor de educaţie.Profesorul european se implică în activitatea didactică cu întreaga sa personalitate, investeşte afectiv, îşi împărtăşeşte experienţa cognitivă şi de viaţa elevilor săi, stabilind anumite raporturi, anumite relaţii cu aceştia, care depind atât de structura sa de personalitate şi de stilul de conducere a activităţii educative, cât şi de trăsăturile individuale şi de grup ale elevilor. Un profesor adevărat nu se gândeşte numai la stăpânirea disciplinei lui, la felul în care elevul răspunde la lecţie, ci, în primul rând, la felul în care el foloseşte în mod independent ceea ce profesorul l-a învăţat.Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, o urmezi numai dacă îţi place, dacă ai vocaţie, nu doar atunci când viaţa te refuza în alte locuri. Ai în faţă 20-30 de suflete, de minţi, de perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre tine. În această situaţie nu poţi spune că le dai puţin pentru că primeşti puţin; cei din faţa ta nu au nicio vină. Specialiştii au demonstrat că şcoala „produce“ învăţare, dar „producţia“ ei nu se realizează ca în celelalte domenii.A fi profesor european, presupune a promova strategii şi metode de predare activă şi a dezvolta interesul elevilor pentru cunoașterea şi înțelegerea valorilor europene.Acest lucru constă în realizarea unor proiecte de lecție, care să evidențieze valorile europene şi suprapunerea lor peste cele româneşti.În concepția profesorului european, pentru declanșarea resorturilor interne ce susțin efortul de învățare al elevilor este esențială utilizarea tehnologiei, fiind catalizată ca nevoia de cunoaștere, de explorare, de descoperire. Instruirea asistată de calculator este o metodă modernă și inovatoare în învățământul românesc, ce are la bază dezvoltarea utilizării tehnologiei, în raport cu realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste constând în dezvoltarea liberă și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative.În ceea ce priveşte impactul general al utilizării calculatorului la nivelul elevilor, profesorii sunt de părere că acesta este pozitiv, atât la nivel de grup, cât şi individual; elevii au un interes mai mare de a învăţa utilizând calculatorul la şcoală. Se observă o concentrare mai bună a elevilor și se remarcă lucrul în echipă şi favorizarea dezvoltării competenţelor de cooperare. Acest efect al tehnologiei de creştere a motivaţiei şi de atragere a elevilor către învăţare, explorare şi descoperirea cunoaşterii se face remarcat pentru toate materiile din programele şcolare – de la matematică şi fizică sau chimie până la istorie, limbi străine şi geografie.Elevii se bucură şi de răsplata de a lucra împreună cu colegii de clasă pentru a finaliza proiecte de grup, dezvoltându-şi abilităţi practice de colaborare şi lucru în echipă, care ulterior vor fi relevante pentru locul de muncă. Aceștia au competenţe mai bune de rezolvare de probleme şi şi-au îmbunătăţit capacitatea de lucru în echipă. De asemenea, deţinerea de cunoştinţe de operare a calculatorului îi pregăteşte pe elevi mai bine pentru viitoarea lor carieră profesională. Tot în măsura în care au acces la tehnologie în clasă, profesorii consideră că această metodă de predare, asistată de computer, este în mod cert mai eficientă. Accent pe activitățile ludice; jocul şi activităţile ludice sunt instrumentele de lucru în metoda animaţiei socio-educative; ceea ce se poate spune despre aceasta metodă este faptul că jocul este o activitate plăcută, voluntară, cu reguli mai mult sau mai puţin stricte, activitate în cadrul căreia participanţii se simt liberi, îşi explorează şi îşi pun în valoare abilităţile cunoscute şi mai puţin cunoscute, propria ființă.
Am urmărit numai câteva domenii ale procesului de predare-învăţare şi s-au strâns o mulţime de acţiuni pe care trebuie să le realizeze profesorul. O fi greu? O fi uşor? Răspunsul e unul singur: Nu-i uşor, dar e frumos. Sigur că răspunsul este doar pentru cei care simt ceva faţă de această carieră. Pentru cei care nu simt nimic, nici un fel de atracţie, va fi greu, dar cel mai greu va fi pentru elevii lor.Ca profesor, ai şansa să fii părtaş, într-un mod subtil, dar cu atât mai important, la „prefacerea lumii“. Efortul continuu de „ieşire din tine“ te menţine proaspăt, în contact intim cu „tine“ . Relaţia cu tinerii îţi transferă entuziasm, bucurie de viaţă. Poţi fi ales ca model de viaţă, ceea ce nu-i puţin lucru pentru un om. Poţi modela caractere. Până la urmă, inconvenientul de a fi mereu pus sub lupă de ochii uneori „cruzi“, dar de cele mai multe ori obiectivi ai tinerilor este un privilegiu de a fi foarte atent la ceea ce eşti, pentru a modela ceea ce vor fi cei pentru care eşti acolo. Adică ai sentimentul unei mari responsabilităţi, care te preface continuu pe tine.Câte profesii mai oferă acest privilegiu azi, când civilizaţia, în goană după a avea şi a face, a dus la o alienare tot mai mare a omului?…Cei care sunt hotărâţi să îmbrăţişeze cu sufletul şi mintea această profesie sunt aşteptaţi cu braţele deschise, dar să nu uite că ceea ce au învăţat în facultate este doar începutul, profesia cere învăţare permanentă, având mereu în minte cuvintele lui Nicolae Iorga: „Un secol de trăieşti, un secol învaţă, dar nu mereu în aceeaşi clasă"
]]>
Atunci când copilul este constrâns să facă ceva, el va crea o barieră între sine și cel care îl constrânge. Este o reacție firească, de apărare, de opoziție, care nu duce nicidecum într-o direcție favorabilă lui. Ce înseamnă a fi educatoarea care aduce bucurie în sufletul copilului? A fi educatoare înseamnă a educa, a modela suflete, urmând a avea o groază de satisfacții. A fi educatoare înseamnă a bate la poarta sufletului unui copil și a face totul pentru a intra! Am considerat că, eu pot fi cea care presară magie peste copilărie, eu pot fi cea care are sămânța magică a cunoașterii și pot s-o sădesc dezvăluindu-i tainele lumii, respectându-i, oferindu-i încredere și siguranță. Am știut că el se lasă influențat când are încredere, încredere în mine! Dezvoltarea copilului presupune un alt tip de relaționare. Dacă la început , relaționarea presupune familia și doar prietenii, mergând la grădiniță, mediul social se lărgește, intră în relație cu alți copii care au un comportament, atitudine și limbaj diferite, ceea ce îl pune în dificultate pe noul intrat în acest areal.
Dar cum am aflat ce li se potrivește? Simplu! Am cunoscut părintele, am vorbit, am aflat ce și cum îi place copilului să se joace, ce îl face fericit. Am creat relații, am consolidat convingeri. Conviețuirea depinde de siguranță. Pentru aceasta copilul trebuie cunoscut, sprijinit în dezvoltarea sa, pe un fond saturat de dragoste. A fost întâi o relație caldă, umană, apoi învățare. Avem limite, dar cu blândețe. Nevoile emoționale primează! Și atunci sufletul copilului se deschide precum o floare mângâiată de razele soarelui. Le-am permis să exploreze, să se conecteze, să construiască și să se simtă parte din lumea care îi înconjoară. I-am învățat să-și folosească mâinile,să caute, să facă alegeri. Te văd vesel când desenezi! Te văd fericit când....Ce simți? L-am ajutat să se cunoască, ca să-l pot cunoaște și eu pe el. I-am dat șansa să reușească. Poți ! Ai încredere în tine ! Ai nevoie de ajutor? Te pot ajuta? Vorbind, l-am obișnuit să-și exprime disconfortul, i-am dat spațiu , dar i-am asigurat protecție, prezență la nevoie. Din nou, intervine profesionalismul educatoarei în a găsi sursa agitației, tristeții copilului (poate fi starea de sănătate precară, conflictele familiale ori multe alte cauze). Pentru aceasta am comunicat sincer, asertiv cu părintele, am căutat să găsesc și să aplicat remediul potrivit.
Ce a fost diferit la grădi? Dacă totul se învață instinctual, informal în mediul familial, la grădiniță activitatea se desfășoară într-un mediu formal, în care dezvoltarea holistă a copilului se desfășoară în conformitate cu obiectivele prestabilite în cadrul curriculumului școlar. Copilul iese din starea de confort ( și siguranță) pe care familia i-o oferă, iar în noul areal se confruntă cu limite sănătoase, cu o distanțare impusă uneori de către colegi, de respingeri, iar cerințele nu le sunt satisfăcute imediat. Ei trebuie învățați să gestioneze situațiile și asta cere timp, exercițiu și multă îngăduință. Mediul educațional trebuia să ofere copiilor tocmai ceea ce ei aveau nevoie.
Iată că am ajuns la un alt punct important, acela al spațiului educațional pus la dispoziția copiilor, locul unde se acționează dirijat asupra personalităților lor. La grădinița am beneficiat de un spațiu generos atât în interior cât și în exterior. La interior, am căutat să delimitez diferite zone de interes care au fost permanent dotate cu materiale, adecvate vârstei, activităților desfășurate. Sala de clasă trebuie să fie atractivă, plăcută, securizantă, funcţională, care să invite copiii la joc şi activitate, unde ei să se simtă stăpâni şi în siguranţă, să fie o sursă din care copiii se inspiră şi învaţă, un loc plăcut, frumos, în care se simt bine, un loc care le vorbeşte lor şi tuturor celor care îl vizitează despre tot ce se întâmplă acolo. Copiii sunt cea mai mare ,, bogăție" a unui părinte și dacă acorzi atenție, ți se acordă atenție și ajutor din interesul sincer al părinților față de tot ceea ce înseamnă educația propriilor copii.
Fiecare zonă etichetată în funcţie de diferitele tipuri de activităţi, o imagine sugestivă pentru copii și drum liber pentru cercetare, dar cu reguli clare: Folosești ceea ce ai nevoie, apoi le așezi la locul de unde le-ai luat ! Educatoarea observă cu uşurinţă copiii care-şi desfăşoară activitatea la toate zonele de interes, intervine cu reguli clare, ascultă și nu etichetează!
Odată ce încrederea în sine crește, aceasta este cultivată prin activitățile de învățare dirijată. Un rol important îl are limbajul. Comunicarea prin limbaj oral, atât în componenta de ascultare și înțelegere, cât și în cea de vorbire, presupune mult exercițiu. Metodele și procedeele utilizate ar trebui să determine copilul să-și formeze un limbaj suficient de dezvoltat, cu un vocabular suficient de bogat și activizat încât să poată să se exprime clar, coerent, corect și expresiv. Henning Kohler ne sfătuiește să „învățați mici povestioare , pline de sens și de învățăminte care să trezească înțelegerea nu prin inermediul intelectului ci trecând prin prisma fanteziei. Căci puterea fanteziei ne încălzește până în vârful degetelor…”(pag.31)
Eu încurajez copiii „să pună pe hârtie” , să vizualizeze imaginile create în minte, să modeleze din plastilină personaje cu care se întâlnesc în basme… practic să exerseze propriul tip de inteligență, ducând astfel copilul în zona lui de confort. Totodată, simțindu-se confortabil, el aglutinează, trece de la reproducere, la creare, își dezvoltă imaginația creatoare, fantezia. Atunci când „opera” sa este apreciată de educatoare și de colegi, când sunt evidențiate aspectele pozitive, frumoase, când sunt apreciate de colegi, copilul atinge un nivel al stimei de sine mai înalt. El va găsi motivația necesară să încerce și să reușească și în alte domenii , neagreate până atunci.
Bibliografie
1. AKUON, AUDREY; PAILLEAU, ISABELLE, Învață altfel cu pedagogia pozitivă, Editura DPH, București, 2013;
2. GOLEMAN, DANIEL,Inteligența socială,Editura Curtea veche, București ,2007;
3. KOHLER, HENNING, Despre copii anxioși,triști și neliniștiți, Editura Univers Enciclopedic Junior,București,2013;
4. NEDELCU, ANCA; ULRICH HIGUM, CĂTĂLINA; CIOLAN,LUCIAN; ȚIBU, FLORIN- COORDONATORI, Educația cu stare de bine. După o rețetă româno-daneză, GhidRodawell, București,2018;
]]>
Publicat în 19. 06. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: profesor, bucurie, copii
Categorie: experienţe pedagogice
Atunci când copilul este constrâns să facă ceva, el va crea o barieră între sine și cel care îl constrânge. Este o reacție firească, de apărare, de opoziție, care nu duce nicidecum într-o direcție favorabilă lui. Ce înseamnă a fi educatoarea care aduce bucurie în sufletul copilului? A fi educatoare înseamnă a educa, a modela suflete, urmând a avea o groază de satisfacții. A fi educatoare înseamnă a bate la poarta sufletului unui copil și a face totul pentru a intra! Am considerat că, eu pot fi cea care presară magie peste copilărie, eu pot fi cea care are sămânța magică a cunoașterii și pot s-o sădesc dezvăluindu-i tainele lumii, respectându-i, oferindu-i încredere și siguranță. Am știut că el se lasă influențat când are încredere, încredere în mine! Dezvoltarea copilului presupune un alt tip de relaționare. Dacă la început , relaționarea presupune familia și doar prietenii, mergând la grădiniță, mediul social se lărgește, intră în relație cu alți copii care au un comportament, atitudine și limbaj diferite, ceea ce îl pune în dificultate pe noul intrat în acest areal.
Dar cum am aflat ce li se potrivește? Simplu! Am cunoscut părintele, am vorbit, am aflat ce și cum îi place copilului să se joace, ce îl face fericit. Am creat relații, am consolidat convingeri. Conviețuirea depinde de siguranță. Pentru aceasta copilul trebuie cunoscut, sprijinit în dezvoltarea sa, pe un fond saturat de dragoste. A fost întâi o relație caldă, umană, apoi învățare. Avem limite, dar cu blândețe. Nevoile emoționale primează! Și atunci sufletul copilului se deschide precum o floare mângâiată de razele soarelui. Le-am permis să exploreze, să se conecteze, să construiască și să se simtă parte din lumea care îi înconjoară. I-am învățat să-și folosească mâinile,să caute, să facă alegeri. Te văd vesel când desenezi! Te văd fericit când....Ce simți? L-am ajutat să se cunoască, ca să-l pot cunoaște și eu pe el. I-am dat șansa să reușească. Poți ! Ai încredere în tine ! Ai nevoie de ajutor? Te pot ajuta? Vorbind, l-am obișnuit să-și exprime disconfortul, i-am dat spațiu , dar i-am asigurat protecție, prezență la nevoie. Din nou, intervine profesionalismul educatoarei în a găsi sursa agitației, tristeții copilului (poate fi starea de sănătate precară, conflictele familiale ori multe alte cauze). Pentru aceasta am comunicat sincer, asertiv cu părintele, am căutat să găsesc și să aplicat remediul potrivit.
Ce a fost diferit la grădi? Dacă totul se învață instinctual, informal în mediul familial, la grădiniță activitatea se desfășoară într-un mediu formal, în care dezvoltarea holistă a copilului se desfășoară în conformitate cu obiectivele prestabilite în cadrul curriculumului școlar. Copilul iese din starea de confort ( și siguranță) pe care familia i-o oferă, iar în noul areal se confruntă cu limite sănătoase, cu o distanțare impusă uneori de către colegi, de respingeri, iar cerințele nu le sunt satisfăcute imediat. Ei trebuie învățați să gestioneze situațiile și asta cere timp, exercițiu și multă îngăduință. Mediul educațional trebuia să ofere copiilor tocmai ceea ce ei aveau nevoie.
Iată că am ajuns la un alt punct important, acela al spațiului educațional pus la dispoziția copiilor, locul unde se acționează dirijat asupra personalităților lor. La grădinița am beneficiat de un spațiu generos atât în interior cât și în exterior. La interior, am căutat să delimitez diferite zone de interes care au fost permanent dotate cu materiale, adecvate vârstei, activităților desfășurate. Sala de clasă trebuie să fie atractivă, plăcută, securizantă, funcţională, care să invite copiii la joc şi activitate, unde ei să se simtă stăpâni şi în siguranţă, să fie o sursă din care copiii se inspiră şi învaţă, un loc plăcut, frumos, în care se simt bine, un loc care le vorbeşte lor şi tuturor celor care îl vizitează despre tot ce se întâmplă acolo. Copiii sunt cea mai mare ,, bogăție" a unui părinte și dacă acorzi atenție, ți se acordă atenție și ajutor din interesul sincer al părinților față de tot ceea ce înseamnă educația propriilor copii.
Fiecare zonă etichetată în funcţie de diferitele tipuri de activităţi, o imagine sugestivă pentru copii și drum liber pentru cercetare, dar cu reguli clare: Folosești ceea ce ai nevoie, apoi le așezi la locul de unde le-ai luat ! Educatoarea observă cu uşurinţă copiii care-şi desfăşoară activitatea la toate zonele de interes, intervine cu reguli clare, ascultă și nu etichetează!
Odată ce încrederea în sine crește, aceasta este cultivată prin activitățile de învățare dirijată. Un rol important îl are limbajul. Comunicarea prin limbaj oral, atât în componenta de ascultare și înțelegere, cât și în cea de vorbire, presupune mult exercițiu. Metodele și procedeele utilizate ar trebui să determine copilul să-și formeze un limbaj suficient de dezvoltat, cu un vocabular suficient de bogat și activizat încât să poată să se exprime clar, coerent, corect și expresiv. Henning Kohler ne sfătuiește să „învățați mici povestioare , pline de sens și de învățăminte care să trezească înțelegerea nu prin inermediul intelectului ci trecând prin prisma fanteziei. Căci puterea fanteziei ne încălzește până în vârful degetelor…”(pag.31)
Eu încurajez copiii „să pună pe hârtie” , să vizualizeze imaginile create în minte, să modeleze din plastilină personaje cu care se întâlnesc în basme… practic să exerseze propriul tip de inteligență, ducând astfel copilul în zona lui de confort. Totodată, simțindu-se confortabil, el aglutinează, trece de la reproducere, la creare, își dezvoltă imaginația creatoare, fantezia. Atunci când „opera” sa este apreciată de educatoare și de colegi, când sunt evidențiate aspectele pozitive, frumoase, când sunt apreciate de colegi, copilul atinge un nivel al stimei de sine mai înalt. El va găsi motivația necesară să încerce și să reușească și în alte domenii , neagreate până atunci.
Bibliografie
1. AKUON, AUDREY; PAILLEAU, ISABELLE, Învață altfel cu pedagogia pozitivă, Editura DPH, București, 2013;
2. GOLEMAN, DANIEL,Inteligența socială,Editura Curtea veche, București ,2007;
3. KOHLER, HENNING, Despre copii anxioși,triști și neliniștiți, Editura Univers Enciclopedic Junior,București,2013;
4. NEDELCU, ANCA; ULRICH HIGUM, CĂTĂLINA; CIOLAN,LUCIAN; ȚIBU, FLORIN- COORDONATORI, Educația cu stare de bine. După o rețetă româno-daneză, GhidRodawell, București,2018;
]]>
Atunci când copilul este constrâns să facă ceva, el va crea o barieră între sine și cel care îl constrânge. Este o reacție firească, de apărare, de opoziție, care nu duce nicidecum într-o direcție favorabilă lui. Ce înseamnă a fi educatoarea care aduce bucurie în sufletul copilului? A fi educatoare înseamnă a educa, a modela suflete, urmând a avea o groază de satisfacții. A fi educatoare înseamnă a bate la poarta sufletului unui copil și a face totul pentru a intra! Am considerat că, eu pot fi cea care presară magie peste copilărie, eu pot fi cea care are sămânța magică a cunoașterii și pot s-o sădesc dezvăluindu-i tainele lumii, respectându-i, oferindu-i încredere și siguranță. Am știut că el se lasă influențat când are încredere, încredere în mine! Dezvoltarea copilului presupune un alt tip de relaționare. Dacă la început , relaționarea presupune familia și doar prietenii, mergând la grădiniță, mediul social se lărgește, intră în relație cu alți copii care au un comportament, atitudine și limbaj diferite, ceea ce îl pune în dificultate pe noul intrat în acest areal.
Dar cum am aflat ce li se potrivește? Simplu! Am cunoscut părintele, am vorbit, am aflat ce și cum îi place copilului să se joace, ce îl face fericit. Am creat relații, am consolidat convingeri. Conviețuirea depinde de siguranță. Pentru aceasta copilul trebuie cunoscut, sprijinit în dezvoltarea sa, pe un fond saturat de dragoste. A fost întâi o relație caldă, umană, apoi învățare. Avem limite, dar cu blândețe. Nevoile emoționale primează! Și atunci sufletul copilului se deschide precum o floare mângâiată de razele soarelui. Le-am permis să exploreze, să se conecteze, să construiască și să se simtă parte din lumea care îi înconjoară. I-am învățat să-și folosească mâinile,să caute, să facă alegeri. Te văd vesel când desenezi! Te văd fericit când....Ce simți? L-am ajutat să se cunoască, ca să-l pot cunoaște și eu pe el. I-am dat șansa să reușească. Poți ! Ai încredere în tine ! Ai nevoie de ajutor? Te pot ajuta? Vorbind, l-am obișnuit să-și exprime disconfortul, i-am dat spațiu , dar i-am asigurat protecție, prezență la nevoie. Din nou, intervine profesionalismul educatoarei în a găsi sursa agitației, tristeții copilului (poate fi starea de sănătate precară, conflictele familiale ori multe alte cauze). Pentru aceasta am comunicat sincer, asertiv cu părintele, am căutat să găsesc și să aplicat remediul potrivit.
Ce a fost diferit la grădi? Dacă totul se învață instinctual, informal în mediul familial, la grădiniță activitatea se desfășoară într-un mediu formal, în care dezvoltarea holistă a copilului se desfășoară în conformitate cu obiectivele prestabilite în cadrul curriculumului școlar. Copilul iese din starea de confort ( și siguranță) pe care familia i-o oferă, iar în noul areal se confruntă cu limite sănătoase, cu o distanțare impusă uneori de către colegi, de respingeri, iar cerințele nu le sunt satisfăcute imediat. Ei trebuie învățați să gestioneze situațiile și asta cere timp, exercițiu și multă îngăduință. Mediul educațional trebuia să ofere copiilor tocmai ceea ce ei aveau nevoie.
Iată că am ajuns la un alt punct important, acela al spațiului educațional pus la dispoziția copiilor, locul unde se acționează dirijat asupra personalităților lor. La grădinița am beneficiat de un spațiu generos atât în interior cât și în exterior. La interior, am căutat să delimitez diferite zone de interes care au fost permanent dotate cu materiale, adecvate vârstei, activităților desfășurate. Sala de clasă trebuie să fie atractivă, plăcută, securizantă, funcţională, care să invite copiii la joc şi activitate, unde ei să se simtă stăpâni şi în siguranţă, să fie o sursă din care copiii se inspiră şi învaţă, un loc plăcut, frumos, în care se simt bine, un loc care le vorbeşte lor şi tuturor celor care îl vizitează despre tot ce se întâmplă acolo. Copiii sunt cea mai mare ,, bogăție" a unui părinte și dacă acorzi atenție, ți se acordă atenție și ajutor din interesul sincer al părinților față de tot ceea ce înseamnă educația propriilor copii.
Fiecare zonă etichetată în funcţie de diferitele tipuri de activităţi, o imagine sugestivă pentru copii și drum liber pentru cercetare, dar cu reguli clare: Folosești ceea ce ai nevoie, apoi le așezi la locul de unde le-ai luat ! Educatoarea observă cu uşurinţă copiii care-şi desfăşoară activitatea la toate zonele de interes, intervine cu reguli clare, ascultă și nu etichetează!
Odată ce încrederea în sine crește, aceasta este cultivată prin activitățile de învățare dirijată. Un rol important îl are limbajul. Comunicarea prin limbaj oral, atât în componenta de ascultare și înțelegere, cât și în cea de vorbire, presupune mult exercițiu. Metodele și procedeele utilizate ar trebui să determine copilul să-și formeze un limbaj suficient de dezvoltat, cu un vocabular suficient de bogat și activizat încât să poată să se exprime clar, coerent, corect și expresiv. Henning Kohler ne sfătuiește să „învățați mici povestioare , pline de sens și de învățăminte care să trezească înțelegerea nu prin inermediul intelectului ci trecând prin prisma fanteziei. Căci puterea fanteziei ne încălzește până în vârful degetelor…”(pag.31)
Eu încurajez copiii „să pună pe hârtie” , să vizualizeze imaginile create în minte, să modeleze din plastilină personaje cu care se întâlnesc în basme… practic să exerseze propriul tip de inteligență, ducând astfel copilul în zona lui de confort. Totodată, simțindu-se confortabil, el aglutinează, trece de la reproducere, la creare, își dezvoltă imaginația creatoare, fantezia. Atunci când „opera” sa este apreciată de educatoare și de colegi, când sunt evidențiate aspectele pozitive, frumoase, când sunt apreciate de colegi, copilul atinge un nivel al stimei de sine mai înalt. El va găsi motivația necesară să încerce și să reușească și în alte domenii , neagreate până atunci.
Bibliografie
1. AKUON, AUDREY; PAILLEAU, ISABELLE, Învață altfel cu pedagogia pozitivă, Editura DPH, București, 2013;
2. GOLEMAN, DANIEL,Inteligența socială,Editura Curtea veche, București ,2007;
3. KOHLER, HENNING, Despre copii anxioși,triști și neliniștiți, Editura Univers Enciclopedic Junior,București,2013;
4. NEDELCU, ANCA; ULRICH HIGUM, CĂTĂLINA; CIOLAN,LUCIAN; ȚIBU, FLORIN- COORDONATORI, Educația cu stare de bine. După o rețetă româno-daneză, GhidRodawell, București,2018;
]]>
Publicat în 19. 06. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: profesor, bucurie, copii
Categorie: experienţe pedagogice
Atunci când copilul este constrâns să facă ceva, el va crea o barieră între sine și cel care îl constrânge. Este o reacție firească, de apărare, de opoziție, care nu duce nicidecum într-o direcție favorabilă lui. Ce înseamnă a fi educatoarea care aduce bucurie în sufletul copilului? A fi educatoare înseamnă a educa, a modela suflete, urmând a avea o groază de satisfacții. A fi educatoare înseamnă a bate la poarta sufletului unui copil și a face totul pentru a intra! Am considerat că, eu pot fi cea care presară magie peste copilărie, eu pot fi cea care are sămânța magică a cunoașterii și pot s-o sădesc dezvăluindu-i tainele lumii, respectându-i, oferindu-i încredere și siguranță. Am știut că el se lasă influențat când are încredere, încredere în mine! Dezvoltarea copilului presupune un alt tip de relaționare. Dacă la început , relaționarea presupune familia și doar prietenii, mergând la grădiniță, mediul social se lărgește, intră în relație cu alți copii care au un comportament, atitudine și limbaj diferite, ceea ce îl pune în dificultate pe noul intrat în acest areal.
Dar cum am aflat ce li se potrivește? Simplu! Am cunoscut părintele, am vorbit, am aflat ce și cum îi place copilului să se joace, ce îl face fericit. Am creat relații, am consolidat convingeri. Conviețuirea depinde de siguranță. Pentru aceasta copilul trebuie cunoscut, sprijinit în dezvoltarea sa, pe un fond saturat de dragoste. A fost întâi o relație caldă, umană, apoi învățare. Avem limite, dar cu blândețe. Nevoile emoționale primează! Și atunci sufletul copilului se deschide precum o floare mângâiată de razele soarelui. Le-am permis să exploreze, să se conecteze, să construiască și să se simtă parte din lumea care îi înconjoară. I-am învățat să-și folosească mâinile,să caute, să facă alegeri. Te văd vesel când desenezi! Te văd fericit când....Ce simți? L-am ajutat să se cunoască, ca să-l pot cunoaște și eu pe el. I-am dat șansa să reușească. Poți ! Ai încredere în tine ! Ai nevoie de ajutor? Te pot ajuta? Vorbind, l-am obișnuit să-și exprime disconfortul, i-am dat spațiu , dar i-am asigurat protecție, prezență la nevoie. Din nou, intervine profesionalismul educatoarei în a găsi sursa agitației, tristeții copilului (poate fi starea de sănătate precară, conflictele familiale ori multe alte cauze). Pentru aceasta am comunicat sincer, asertiv cu părintele, am căutat să găsesc și să aplicat remediul potrivit.
Ce a fost diferit la grădi? Dacă totul se învață instinctual, informal în mediul familial, la grădiniță activitatea se desfășoară într-un mediu formal, în care dezvoltarea holistă a copilului se desfășoară în conformitate cu obiectivele prestabilite în cadrul curriculumului școlar. Copilul iese din starea de confort ( și siguranță) pe care familia i-o oferă, iar în noul areal se confruntă cu limite sănătoase, cu o distanțare impusă uneori de către colegi, de respingeri, iar cerințele nu le sunt satisfăcute imediat. Ei trebuie învățați să gestioneze situațiile și asta cere timp, exercițiu și multă îngăduință. Mediul educațional trebuia să ofere copiilor tocmai ceea ce ei aveau nevoie.
Iată că am ajuns la un alt punct important, acela al spațiului educațional pus la dispoziția copiilor, locul unde se acționează dirijat asupra personalităților lor. La grădinița am beneficiat de un spațiu generos atât în interior cât și în exterior. La interior, am căutat să delimitez diferite zone de interes care au fost permanent dotate cu materiale, adecvate vârstei, activităților desfășurate. Sala de clasă trebuie să fie atractivă, plăcută, securizantă, funcţională, care să invite copiii la joc şi activitate, unde ei să se simtă stăpâni şi în siguranţă, să fie o sursă din care copiii se inspiră şi învaţă, un loc plăcut, frumos, în care se simt bine, un loc care le vorbeşte lor şi tuturor celor care îl vizitează despre tot ce se întâmplă acolo. Copiii sunt cea mai mare ,, bogăție" a unui părinte și dacă acorzi atenție, ți se acordă atenție și ajutor din interesul sincer al părinților față de tot ceea ce înseamnă educația propriilor copii.
Fiecare zonă etichetată în funcţie de diferitele tipuri de activităţi, o imagine sugestivă pentru copii și drum liber pentru cercetare, dar cu reguli clare: Folosești ceea ce ai nevoie, apoi le așezi la locul de unde le-ai luat ! Educatoarea observă cu uşurinţă copiii care-şi desfăşoară activitatea la toate zonele de interes, intervine cu reguli clare, ascultă și nu etichetează!
Odată ce încrederea în sine crește, aceasta este cultivată prin activitățile de învățare dirijată. Un rol important îl are limbajul. Comunicarea prin limbaj oral, atât în componenta de ascultare și înțelegere, cât și în cea de vorbire, presupune mult exercițiu. Metodele și procedeele utilizate ar trebui să determine copilul să-și formeze un limbaj suficient de dezvoltat, cu un vocabular suficient de bogat și activizat încât să poată să se exprime clar, coerent, corect și expresiv. Henning Kohler ne sfătuiește să „învățați mici povestioare , pline de sens și de învățăminte care să trezească înțelegerea nu prin inermediul intelectului ci trecând prin prisma fanteziei. Căci puterea fanteziei ne încălzește până în vârful degetelor…”(pag.31)
Eu încurajez copiii „să pună pe hârtie” , să vizualizeze imaginile create în minte, să modeleze din plastilină personaje cu care se întâlnesc în basme… practic să exerseze propriul tip de inteligență, ducând astfel copilul în zona lui de confort. Totodată, simțindu-se confortabil, el aglutinează, trece de la reproducere, la creare, își dezvoltă imaginația creatoare, fantezia. Atunci când „opera” sa este apreciată de educatoare și de colegi, când sunt evidențiate aspectele pozitive, frumoase, când sunt apreciate de colegi, copilul atinge un nivel al stimei de sine mai înalt. El va găsi motivația necesară să încerce și să reușească și în alte domenii , neagreate până atunci.
Bibliografie
1. AKUON, AUDREY; PAILLEAU, ISABELLE, Învață altfel cu pedagogia pozitivă, Editura DPH, București, 2013;
2. GOLEMAN, DANIEL,Inteligența socială,Editura Curtea veche, București ,2007;
3. KOHLER, HENNING, Despre copii anxioși,triști și neliniștiți, Editura Univers Enciclopedic Junior,București,2013;
4. NEDELCU, ANCA; ULRICH HIGUM, CĂTĂLINA; CIOLAN,LUCIAN; ȚIBU, FLORIN- COORDONATORI, Educația cu stare de bine. După o rețetă româno-daneză, GhidRodawell, București,2018;
]]>
În luna august,2021 am participat la Seminarul național pentru mediul rural ,,Tehnologii în educație –practice în eTwinning”.Participarea la acest seminar m-a impulsionat să particip la elaborarea proiectul nostru ,,Our family friends ”.Acest proiect a vizat dezvoltarea empatiei și experimentarea fericirii de a ajuta .Proiectul a avut ca grup țintă elevi cu vârste cuprinse între 3-6 ani.Au participat parteneri din două țări, Turcia și România,limba proiectului fiind engleza.
Scopul principal al proiectului nostru a fost de a învăța să fim de ajutor și de a experimenta fericirea de a fi de ajutor.Ne-am împrietenit cu o familie imaginară.Prietenii noștri ne-au cerut ajutorul în ai sprijini în rezolvarea anumitor probleme.
Prin activităţile care vizează munca pe grupe ,cu aplicaţii care plac ,atrag şi încântă copiii aplicarea proiectului mi-a permis să formez o dimensiune clară şi accesibilă sentimentului de prietenie ,solidaritate şi dragoste pentru natură.Răspunsul din partea preşcolarilor s-a concretizat prin plăcerea de a participa la activităţile comune şi prin dezvoltarea unei atitudini de cooperare , empatie .În proiectul nostru, am permis elevilor noștri să lucreze individual și în grup. Le-am oferit activități de proiectare-proiectare pe web pentru ca aceștia să învețe în timp ce se distrează.
Obiectivele proiectului au fost:
- să fie indivizi conștienți și productivi.
- să își dezvolte abilitățile de auto-exprimare prin prezentarea desenelor lor.
- să dobândească gândire creativă, distracție și abilități de învățare colaborativă
- să învețe despre diverse profesii.
- să aibă informații despre economisire, economie casnică și reciclare.
- să cunoască regulile unei vieți sănătoase.
-să se familiarizeze cu conceptul de fobie / hobby.
- să experimenteze fericirea de a ajuta oamenii.
Metodele folositeîn cadrul proiectului au fost: conversația, explicația, lucrul în grup, învățarea pe bază de proiect, jocul, dramatizările, au stimulat interesul elevilor pentru proiect, dezvoltarea gândirii critice și libertatea de exprimare.
În acest proiect ,profesorii şi elevii din diferite ţări nu doar au comunicat , ci au învaţat împreună, de la stadiul de inițiere și planificare a activităților, până la atingerea obiectivelor și evaluare. Colaborarea a inclus realizarea unui produs comun bine definit, ales în echipă, care a cuprins lucrări pe tematica aleasă
Au fost adresate sarcini de lucru, „provocări“ celorlalte echipe, urmate de compararea modului de rezolvare a acestora, sau crearea „în lanț” a unei povestiri,cântece etc. Am organizat întâlniri comune prin intermediul platformei zoom , expoziții virtuale .
Am corespondat pe whatsapp ,am analizat obiectivele proiectului ,activităţile propuse , am stabilit direcţii şi modalităţi de aplicare la grupa de copii .Am folosit twinmail şi am avut lunar întâlniri de proiect pe adobe connect şi zoom .In cadrul acestor întâlniri purtam discuţii privind activităţile ce urmau să fie desfăşurate.Fiecare clasă a trebuit să stabilească un personaj candidat pentru a forma familia.Elevii au desenat personajul preferat ,am organizat în cadrul grupei turul galeriei şi s-a votat personajul preferat.Copiii noștri au creat o nouă casă pentru familia Mercan cu ajutorul aplicației Canva pentru munca de produs comun .
Noi , toţi participanţii am determinat caracterul poveștii noastre cu un chestionar.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720490
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775782
Family Album
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775796
Grandma's Recycling Book
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1798689
Welcome New Year
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1903621
Sports in the Classroom
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998784
Healthy Living Rules
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998797
"Our Family Friends" Memorial Forest
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081664
Profesorii și studenții noștri au folosit diverse instrumente web 2.0 pe tot parcursul proiectului.
Tehnologia a fost folosită pentru comunicare între parteneri , elevi precum şi pentru a argumenta activităţile susţinute în cadrul proiectului.
Toate produsele copiilor au fost promovate prin folosirea diferitelor aplicaţii iar feţele copiilor au fost acoperite pentru a le proteja identitatea ,intimitatea.
Am utilizat : Piccollage,canva,viva video, chatterpix, storyjumper,padlet,postermywall,vivavideo,bitmoji, wordart
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719119
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2071884
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele proiectului. Competențele și abilitățile cheie pe care le-am vizat și le-am dezvoltat la elevii mei în timpul proiectului sunt:
-copiii au avut șansa de a se familiarize cu diversitatea culturii europene,de a-și dezvolta valori și atitudini pozitive
-copiii au deprins conduit sociale si civice corecte. Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .
Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele pe pagina de facebook a proiectului si pagina de facebook a grădiniței .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.
Participarea la acest proiect a însemnat pentru o mare provocare, o mare experienţă de învăţare dar şi o nouă practică educativă menită să stimuleze creativitatea copiilor şi motivaţia acestora.. Schimbul de idei şi bune practici cu colegii din ţările partenere şi-a demonstrat pe deplin eficacitatea, creativitatea şi motivaţia.
Acest proiect reprezintă o experienţă importanta în dezvoltarea mea profesională, mi-a deschis calea spre o altă perspectivă educaţională, mi-a conferit încredere şi determinarea de a începe noi colaborări internaţionale.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081670
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1728266
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2156971
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720485
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720488
]]>
Publicat în 19. 06. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: colaborare, empatie, etwinning
Categorie: etwinning
În luna august,2021 am participat la Seminarul național pentru mediul rural ,,Tehnologii în educație –practice în eTwinning”.Participarea la acest seminar m-a impulsionat să particip la elaborarea proiectul nostru ,,Our family friends ”.Acest proiect a vizat dezvoltarea empatiei și experimentarea fericirii de a ajuta .Proiectul a avut ca grup țintă elevi cu vârste cuprinse între 3-6 ani.Au participat parteneri din două țări, Turcia și România,limba proiectului fiind engleza.
Scopul principal al proiectului nostru a fost de a învăța să fim de ajutor și de a experimenta fericirea de a fi de ajutor.Ne-am împrietenit cu o familie imaginară.Prietenii noștri ne-au cerut ajutorul în ai sprijini în rezolvarea anumitor probleme.
Prin activităţile care vizează munca pe grupe ,cu aplicaţii care plac ,atrag şi încântă copiii aplicarea proiectului mi-a permis să formez o dimensiune clară şi accesibilă sentimentului de prietenie ,solidaritate şi dragoste pentru natură.Răspunsul din partea preşcolarilor s-a concretizat prin plăcerea de a participa la activităţile comune şi prin dezvoltarea unei atitudini de cooperare , empatie .În proiectul nostru, am permis elevilor noștri să lucreze individual și în grup. Le-am oferit activități de proiectare-proiectare pe web pentru ca aceștia să învețe în timp ce se distrează.
Obiectivele proiectului au fost:
- să fie indivizi conștienți și productivi.
- să își dezvolte abilitățile de auto-exprimare prin prezentarea desenelor lor.
- să dobândească gândire creativă, distracție și abilități de învățare colaborativă
- să învețe despre diverse profesii.
- să aibă informații despre economisire, economie casnică și reciclare.
- să cunoască regulile unei vieți sănătoase.
-să se familiarizeze cu conceptul de fobie / hobby.
- să experimenteze fericirea de a ajuta oamenii.
Metodele folositeîn cadrul proiectului au fost: conversația, explicația, lucrul în grup, învățarea pe bază de proiect, jocul, dramatizările, au stimulat interesul elevilor pentru proiect, dezvoltarea gândirii critice și libertatea de exprimare.
În acest proiect ,profesorii şi elevii din diferite ţări nu doar au comunicat , ci au învaţat împreună, de la stadiul de inițiere și planificare a activităților, până la atingerea obiectivelor și evaluare. Colaborarea a inclus realizarea unui produs comun bine definit, ales în echipă, care a cuprins lucrări pe tematica aleasă
Au fost adresate sarcini de lucru, „provocări“ celorlalte echipe, urmate de compararea modului de rezolvare a acestora, sau crearea „în lanț” a unei povestiri,cântece etc. Am organizat întâlniri comune prin intermediul platformei zoom , expoziții virtuale .
Am corespondat pe whatsapp ,am analizat obiectivele proiectului ,activităţile propuse , am stabilit direcţii şi modalităţi de aplicare la grupa de copii .Am folosit twinmail şi am avut lunar întâlniri de proiect pe adobe connect şi zoom .In cadrul acestor întâlniri purtam discuţii privind activităţile ce urmau să fie desfăşurate.Fiecare clasă a trebuit să stabilească un personaj candidat pentru a forma familia.Elevii au desenat personajul preferat ,am organizat în cadrul grupei turul galeriei şi s-a votat personajul preferat.Copiii noștri au creat o nouă casă pentru familia Mercan cu ajutorul aplicației Canva pentru munca de produs comun .
Noi , toţi participanţii am determinat caracterul poveștii noastre cu un chestionar.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720490
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775782
Family Album
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775796
Grandma's Recycling Book
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1798689
Welcome New Year
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1903621
Sports in the Classroom
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998784
Healthy Living Rules
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998797
"Our Family Friends" Memorial Forest
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081664
Profesorii și studenții noștri au folosit diverse instrumente web 2.0 pe tot parcursul proiectului.
Tehnologia a fost folosită pentru comunicare între parteneri , elevi precum şi pentru a argumenta activităţile susţinute în cadrul proiectului.
Toate produsele copiilor au fost promovate prin folosirea diferitelor aplicaţii iar feţele copiilor au fost acoperite pentru a le proteja identitatea ,intimitatea.
Am utilizat : Piccollage,canva,viva video, chatterpix, storyjumper,padlet,postermywall,vivavideo,bitmoji, wordart
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719119
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2071884
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele proiectului. Competențele și abilitățile cheie pe care le-am vizat și le-am dezvoltat la elevii mei în timpul proiectului sunt:
-copiii au avut șansa de a se familiarize cu diversitatea culturii europene,de a-și dezvolta valori și atitudini pozitive
-copiii au deprins conduit sociale si civice corecte. Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .
Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele pe pagina de facebook a proiectului si pagina de facebook a grădiniței .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.
Participarea la acest proiect a însemnat pentru o mare provocare, o mare experienţă de învăţare dar şi o nouă practică educativă menită să stimuleze creativitatea copiilor şi motivaţia acestora.. Schimbul de idei şi bune practici cu colegii din ţările partenere şi-a demonstrat pe deplin eficacitatea, creativitatea şi motivaţia.
Acest proiect reprezintă o experienţă importanta în dezvoltarea mea profesională, mi-a deschis calea spre o altă perspectivă educaţională, mi-a conferit încredere şi determinarea de a începe noi colaborări internaţionale.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081670
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1728266
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2156971
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720485
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720488
]]>
În luna august,2021 am participat la Seminarul național pentru mediul rural ,,Tehnologii în educație –practice în eTwinning”.Participarea la acest seminar m-a impulsionat să particip la elaborarea proiectul nostru ,,Our family friends ”.Acest proiect a vizat dezvoltarea empatiei și experimentarea fericirii de a ajuta .Proiectul a avut ca grup țintă elevi cu vârste cuprinse între 3-6 ani.Au participat parteneri din două țări, Turcia și România,limba proiectului fiind engleza.
Scopul principal al proiectului nostru a fost de a învăța să fim de ajutor și de a experimenta fericirea de a fi de ajutor.Ne-am împrietenit cu o familie imaginară.Prietenii noștri ne-au cerut ajutorul în ai sprijini în rezolvarea anumitor probleme.
Prin activităţile care vizează munca pe grupe ,cu aplicaţii care plac ,atrag şi încântă copiii aplicarea proiectului mi-a permis să formez o dimensiune clară şi accesibilă sentimentului de prietenie ,solidaritate şi dragoste pentru natură.Răspunsul din partea preşcolarilor s-a concretizat prin plăcerea de a participa la activităţile comune şi prin dezvoltarea unei atitudini de cooperare , empatie .În proiectul nostru, am permis elevilor noștri să lucreze individual și în grup. Le-am oferit activități de proiectare-proiectare pe web pentru ca aceștia să învețe în timp ce se distrează.
Obiectivele proiectului au fost:
- să fie indivizi conștienți și productivi.
- să își dezvolte abilitățile de auto-exprimare prin prezentarea desenelor lor.
- să dobândească gândire creativă, distracție și abilități de învățare colaborativă
- să învețe despre diverse profesii.
- să aibă informații despre economisire, economie casnică și reciclare.
- să cunoască regulile unei vieți sănătoase.
-să se familiarizeze cu conceptul de fobie / hobby.
- să experimenteze fericirea de a ajuta oamenii.
Metodele folositeîn cadrul proiectului au fost: conversația, explicația, lucrul în grup, învățarea pe bază de proiect, jocul, dramatizările, au stimulat interesul elevilor pentru proiect, dezvoltarea gândirii critice și libertatea de exprimare.
În acest proiect ,profesorii şi elevii din diferite ţări nu doar au comunicat , ci au învaţat împreună, de la stadiul de inițiere și planificare a activităților, până la atingerea obiectivelor și evaluare. Colaborarea a inclus realizarea unui produs comun bine definit, ales în echipă, care a cuprins lucrări pe tematica aleasă
Au fost adresate sarcini de lucru, „provocări“ celorlalte echipe, urmate de compararea modului de rezolvare a acestora, sau crearea „în lanț” a unei povestiri,cântece etc. Am organizat întâlniri comune prin intermediul platformei zoom , expoziții virtuale .
Am corespondat pe whatsapp ,am analizat obiectivele proiectului ,activităţile propuse , am stabilit direcţii şi modalităţi de aplicare la grupa de copii .Am folosit twinmail şi am avut lunar întâlniri de proiect pe adobe connect şi zoom .In cadrul acestor întâlniri purtam discuţii privind activităţile ce urmau să fie desfăşurate.Fiecare clasă a trebuit să stabilească un personaj candidat pentru a forma familia.Elevii au desenat personajul preferat ,am organizat în cadrul grupei turul galeriei şi s-a votat personajul preferat.Copiii noștri au creat o nouă casă pentru familia Mercan cu ajutorul aplicației Canva pentru munca de produs comun .
Noi , toţi participanţii am determinat caracterul poveștii noastre cu un chestionar.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720490
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775782
Family Album
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775796
Grandma's Recycling Book
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1798689
Welcome New Year
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1903621
Sports in the Classroom
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998784
Healthy Living Rules
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998797
"Our Family Friends" Memorial Forest
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081664
Profesorii și studenții noștri au folosit diverse instrumente web 2.0 pe tot parcursul proiectului.
Tehnologia a fost folosită pentru comunicare între parteneri , elevi precum şi pentru a argumenta activităţile susţinute în cadrul proiectului.
Toate produsele copiilor au fost promovate prin folosirea diferitelor aplicaţii iar feţele copiilor au fost acoperite pentru a le proteja identitatea ,intimitatea.
Am utilizat : Piccollage,canva,viva video, chatterpix, storyjumper,padlet,postermywall,vivavideo,bitmoji, wordart
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719119
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2071884
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele proiectului. Competențele și abilitățile cheie pe care le-am vizat și le-am dezvoltat la elevii mei în timpul proiectului sunt:
-copiii au avut șansa de a se familiarize cu diversitatea culturii europene,de a-și dezvolta valori și atitudini pozitive
-copiii au deprins conduit sociale si civice corecte. Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .
Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele pe pagina de facebook a proiectului si pagina de facebook a grădiniței .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.
Participarea la acest proiect a însemnat pentru o mare provocare, o mare experienţă de învăţare dar şi o nouă practică educativă menită să stimuleze creativitatea copiilor şi motivaţia acestora.. Schimbul de idei şi bune practici cu colegii din ţările partenere şi-a demonstrat pe deplin eficacitatea, creativitatea şi motivaţia.
Acest proiect reprezintă o experienţă importanta în dezvoltarea mea profesională, mi-a deschis calea spre o altă perspectivă educaţională, mi-a conferit încredere şi determinarea de a începe noi colaborări internaţionale.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081670
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1728266
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2156971
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720485
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720488
]]>
Publicat în 19. 06. 2022 de Alina Cara
| Etichetat cu: colaborare, empatie, etwinning
Categorie: etwinning
În luna august,2021 am participat la Seminarul național pentru mediul rural ,,Tehnologii în educație –practice în eTwinning”.Participarea la acest seminar m-a impulsionat să particip la elaborarea proiectul nostru ,,Our family friends ”.Acest proiect a vizat dezvoltarea empatiei și experimentarea fericirii de a ajuta .Proiectul a avut ca grup țintă elevi cu vârste cuprinse între 3-6 ani.Au participat parteneri din două țări, Turcia și România,limba proiectului fiind engleza.
Scopul principal al proiectului nostru a fost de a învăța să fim de ajutor și de a experimenta fericirea de a fi de ajutor.Ne-am împrietenit cu o familie imaginară.Prietenii noștri ne-au cerut ajutorul în ai sprijini în rezolvarea anumitor probleme.
Prin activităţile care vizează munca pe grupe ,cu aplicaţii care plac ,atrag şi încântă copiii aplicarea proiectului mi-a permis să formez o dimensiune clară şi accesibilă sentimentului de prietenie ,solidaritate şi dragoste pentru natură.Răspunsul din partea preşcolarilor s-a concretizat prin plăcerea de a participa la activităţile comune şi prin dezvoltarea unei atitudini de cooperare , empatie .În proiectul nostru, am permis elevilor noștri să lucreze individual și în grup. Le-am oferit activități de proiectare-proiectare pe web pentru ca aceștia să învețe în timp ce se distrează.
Obiectivele proiectului au fost:
- să fie indivizi conștienți și productivi.
- să își dezvolte abilitățile de auto-exprimare prin prezentarea desenelor lor.
- să dobândească gândire creativă, distracție și abilități de învățare colaborativă
- să învețe despre diverse profesii.
- să aibă informații despre economisire, economie casnică și reciclare.
- să cunoască regulile unei vieți sănătoase.
-să se familiarizeze cu conceptul de fobie / hobby.
- să experimenteze fericirea de a ajuta oamenii.
Metodele folositeîn cadrul proiectului au fost: conversația, explicația, lucrul în grup, învățarea pe bază de proiect, jocul, dramatizările, au stimulat interesul elevilor pentru proiect, dezvoltarea gândirii critice și libertatea de exprimare.
În acest proiect ,profesorii şi elevii din diferite ţări nu doar au comunicat , ci au învaţat împreună, de la stadiul de inițiere și planificare a activităților, până la atingerea obiectivelor și evaluare. Colaborarea a inclus realizarea unui produs comun bine definit, ales în echipă, care a cuprins lucrări pe tematica aleasă
Au fost adresate sarcini de lucru, „provocări“ celorlalte echipe, urmate de compararea modului de rezolvare a acestora, sau crearea „în lanț” a unei povestiri,cântece etc. Am organizat întâlniri comune prin intermediul platformei zoom , expoziții virtuale .
Am corespondat pe whatsapp ,am analizat obiectivele proiectului ,activităţile propuse , am stabilit direcţii şi modalităţi de aplicare la grupa de copii .Am folosit twinmail şi am avut lunar întâlniri de proiect pe adobe connect şi zoom .In cadrul acestor întâlniri purtam discuţii privind activităţile ce urmau să fie desfăşurate.Fiecare clasă a trebuit să stabilească un personaj candidat pentru a forma familia.Elevii au desenat personajul preferat ,am organizat în cadrul grupei turul galeriei şi s-a votat personajul preferat.Copiii noștri au creat o nouă casă pentru familia Mercan cu ajutorul aplicației Canva pentru munca de produs comun .
Noi , toţi participanţii am determinat caracterul poveștii noastre cu un chestionar.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720490
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775782
Family Album
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1775796
Grandma's Recycling Book
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1798689
Welcome New Year
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1903621
Sports in the Classroom
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998784
Healthy Living Rules
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1998797
"Our Family Friends" Memorial Forest
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081664
Profesorii și studenții noștri au folosit diverse instrumente web 2.0 pe tot parcursul proiectului.
Tehnologia a fost folosită pentru comunicare între parteneri , elevi precum şi pentru a argumenta activităţile susţinute în cadrul proiectului.
Toate produsele copiilor au fost promovate prin folosirea diferitelor aplicaţii iar feţele copiilor au fost acoperite pentru a le proteja identitatea ,intimitatea.
Am utilizat : Piccollage,canva,viva video, chatterpix, storyjumper,padlet,postermywall,vivavideo,bitmoji, wordart
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719119
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2071884
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1719118
Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele proiectului. Competențele și abilitățile cheie pe care le-am vizat și le-am dezvoltat la elevii mei în timpul proiectului sunt:
-copiii au avut șansa de a se familiarize cu diversitatea culturii europene,de a-și dezvolta valori și atitudini pozitive
-copiii au deprins conduit sociale si civice corecte. Consider că obiectivele proiectului au fost atinse , proiectul si-a atins scopul propus .
Am realizat activităţi care au respectat scopul şi obiectivele proiectului , am participat online la toate întâlnirile ,am ataşat pe pagina proiectului produse ale copiilor , am diseminat rezultatele pe pagina de facebook a proiectului si pagina de facebook a grădiniței .Activitatea şi rezultatele proiectului au fost diseminate în cadrul comisiei de lucru a Şcolii Gimnaziale Leoteşti, pe grupul părinţilor.
Participarea la acest proiect a însemnat pentru o mare provocare, o mare experienţă de învăţare dar şi o nouă practică educativă menită să stimuleze creativitatea copiilor şi motivaţia acestora.. Schimbul de idei şi bune practici cu colegii din ţările partenere şi-a demonstrat pe deplin eficacitatea, creativitatea şi motivaţia.
Acest proiect reprezintă o experienţă importanta în dezvoltarea mea profesională, mi-a deschis calea spre o altă perspectivă educaţională, mi-a conferit încredere şi determinarea de a începe noi colaborări internaţionale.
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2081670
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1728266
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/2156971
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720485
https://twinspace.etwinning.net/191196/pages/page/1720488
]]>
