iTeach: blogul Alina Dezso

Programul Erasmus+, promotor al schimbării în educaţia din România

Alina Dezso — Fri, 07 Jul 2017 16:08:15 +0300

Anii de şcoală pe care un profesor îi parcurge pentru a deveni un profesionist în domeniul educaţiei nu sunt puţini la număr. Tot procesul de instruire, în care acesta „se modelează”, impune asimilarea cunoştinţelor din diferite domenii de specialitate, focalizate pe psihologie şi pedagogie, cunoştinţe care se doresc a fi fundamentul pe care profesorul îşi construieşte, mai târziu, practica pedagogică. Această practică are impact asupra numeroaselor generaţii de copii cu care lucrează pe parcursul carierei, influenţând astfel personalitatea, conştiinţa, viitorul acestora.
Având în vedere aceste aspecte, unii dintre noi, profesorii, îşi pot pune, la un moment dat, mai multe întrebări legate de sine, întrebări provocate de îndoieli sau neputinţă, teama de a face o schimbare în abordarea muncii de zi cu zi, muncă ce nu mai oferă acele „satisfacţii” de care vorbim mereu, rămânând cumva „înfrânţi”, fără să acţionăm cu adevărat în acest sens. Avem aşteptări din ce în ce mai ridicate de la generaţiile care trec pragul clasei noastre, şi sperăm continuu ca următoarea generaţie să fie „mai cuminte..., mai tăcută..., cu o atitudine mai deschisă faţă de cunoaştere”. Oare cum ar fi dacă ne-am focaliza mai mult pe propria persoană şi pe aşteptările pe care le avem de la noi înşine? Cum ar fi, ca profesionişti, persoane obiective, să ne întrebăm din când în când: „Este ceea ce am învăţat în şcoală suficient pentru a oferi calitate muncii mele?”, „Sunt capabil să identific aşteptările noilor generaţii de copii?”, „Pot ţine cont de nevoile lor de învăţare, de interesele lor de cunoaştere, ca priorităţi în faţa a ceea ce trebuie să predau?”, „Sunt eu profesorul care oferă încredere, „dă aripi” copiilor?”, „Le demonstrez copiilor zilnic ce înţelegem prin respect reciproc, susţinere, atitudine pozitivă în faţa dificultăţilor, ca valori sociale pe care ne dorim atât de mult să le simţim prezente?”, „Înţeleg eu cu adevărat că sunt un model pentru copii?”, „Oare ce fel de model am ales să fiu?”, „Cum ar fi dacă aş reuşi să le demonstrez copiilor cât de frumos este să înveţi?!!!”.
Făcând parte din categoria profesorilor care îşi adresează frecvent aceste întrebări, am decis să iau atitudine faţă de mine, nu pentru că răspunsurile întrebărilor de mai sus însemnau un mare „Nu!”, ci din convingerea că ceea ce sunt şi ceea ce fac poate fi îmbunătăţit, astfel încât contribuţia personală în societate să aibă semnificaţie, să conteze cu adevărat.
Cursurile de formare/perfecţionare pe care le-am finalizat în cei douăzeci de ani de activitate profesională, au vizat problematica educaţiei din diferite perspective pe care, în complexitatea lor, le-am înţeles mai mult sau mai puţin. O şansă nepreţuită mi s-a oferit însă, în momentul în care grădiniţa în care lucrez, Grădiniţa cu Program Prelungit „Floare de colţ”- Brad, a iniţiat Proiectul „Creative&Critical Mind”, Nr. 2016-1-RO01-KA101-024292. Acest proiect prevedea un stagiu de formare, derulat în Sevilla, Spania, prin furnizorul de formare iDevelop, finanţat cu 9500€ de către Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+. Acest stagiu, la care am participat în octombrie 2016, a însemnat pentru mine experienţa care m-a determinat să conştientizez, cu adevărat, importanţa „învăţării pe tot parcursul vieţii” şi cât de la îndemână este pentru orice profesor „deschis” să înţeleagă mai bine că este necesară adaptarea practicii didactice la contextul actual şi viitor al societăţii, şi nu invers.
Aşteptările iniţiale legate de acest curs de formare au fost cele obişnuite: „să aflu mai multe, să înţeleg mai bine...”. Ca şi celelalte colege din echipa de mobilitate, îmi doream să-mi dezvolt competenţe profesionale legate de utilizarea în procesul de predare-învăţare-evaluare a metodelor şi tehnicilor care stimulează creativitatea şi gândirea critică a copiilor, capacitatea lor de rezolvare a problemelor în mod creativ etc.
Ca o paranteză la cele scrise mai sus, alături de competenţele legate de informaţii, comunicarea în masă şi tehnologie (legate de domeniul informaţiilor, comunicarea în masă, competenţe de utilizare a TIC), competenţele legate de viaţă şi carieră (legate de flexibilitate şi adaptabilitate, iniţiativă şi autonomie, productivitate şi răspundere, conducere şi responsabilitate), competenţele de învăţare şi inovare (creativitate şi inovare, gândirea critică şi rezolvarea de probleme, comunicare şi colaborare) reliefează, clar şi concret, cam care sunt expectanţele societăţii de la şcoală şi de la educaţie, în termeni de competenţe ale secolului XXI, de care au nevoie copiii, dar şi adulţii secolului XXI, atât în plan personal, cât şi pe piaţa muncii.
Surprinzător, cursul de formare condus de formator, Ana Aurora Carrasco Garcia, un deosebit psiholog şi pedagog, a debutat nu cu o explozie de teorie de specialitate expusă prin intermediul unei prezentări PowerPoint, ci cu întrebări directe adresate participanţilor, scurte dezbateri, prin care am evidenţiat împreună elemente definitorii ale contextului educaţiei zilelor noastre, şi am conştientizat care sunt trăsăturile definitorii ale profesorului modern în acest context. Astfel, momentele de reflecţie, de interogare a sinelui („Te consideri un profesor creativ? De ce?”, „Gândeşti critic? Asiguri atmosfera în clasă încât să încurajezi gândirea critică a copiilor?”, „Cunoşti şi aplici tehnici de rezolvare a problemelor în mod creativ, în viaţa de zi cu zi?” etc.) au fost dirijate cu tact de către formator, pentru a ne ajuta să înţelegem că „schimbarea” pe care ne-o dorim în practica profesională trebuie să înceapă cu noi! Era evident! Ne dorim creativitate şi gândire critică de la copii, dar oare în ce măsură putem determina nivelul de dezvoltare al acestor abilităţi, dacă ale noastre, ca profesori, sunt la un nivel scăzut?!! Atât creativitatea, cât şi gândirea critică se dezvoltă prin exersare, este un mod de a fi, de a gândi şi de a acţiona, deci, era timpul să începem!
Profesorul creativ, modern, intră în clasă „înarmat” cu tehnici sau metode concrete pe care le îmbină în procesul de predare, creând un context favorabil dezvoltării creativităţii copiilor. În timpul stagiului de formare din Sevilla, „m-am înarmat” cu: „Jocul întrebărilor”, lista de verificare „SCAMPER”, instrumentele lui Bono: „Punctul de vedere al celorlalţi” (OPV), „Luarea în considerare a tuturor factorilor” (CAF), „Plus, Minus, Interes, Sentimente” (PMIF); Tehnica întrebărilor socratice, tehnici de producere a unor noi idei: „Reformulare” („Reframe”), „Interiorizare” („Insight”), „Harta minţii” („MindMapping”), starea de flow creativ; tehnici specifice gândirii laterale: „Inversarea paradicmei „Întrebare-Răspuns”, „Să cânte muzica!”- „Să ne manifestăm talentul!”, „Investigarea bazată pe feedback” – „Ascultă ca să înţelegi, să ştii, nu ca să răspunzi!”, „Încurajarea jocului şi gestionarea eşecurilor”, „Strategia bazată pe artă”, „Ideals”.
Profesorul creativ pune la încercare gândirea copiilor, oferind provocări prin aplicarea strategiilor de chestionare eficientă: adresarea întrebărilor care invită la mai mult de un răspuns plauzibil, acordarea timpului de gândire după adresarea întrebării, prezenţa întrebărilor de continuitate: “Ce am putea adăuga?” sau “Care este opinia ta?”, feedback-ul obiectiv care nu confirmă/nu dezaprobă un răspuns, solicitarea frecventă a unei sinteze a datelor expuse, argumentarea/susţinerea propriei opinii sau a unei opinii cu care copilul este de acord, libertatea de a adresa întrebări directe celorlalţi, aprobarea/dezaprobarea unei idei şi expunerea motivelor, jocul de-a “avocatul diavolului”: “Cum te-ai simţi dacă…?”.
Profesorul creativ cunoaşte cel puţin o tehnică de soluţionare a conflictelor, cum ar fi „Mesajul Eu...” sau „Frame-storming”. Aplicate cu consecvenţă de către cadrul didactic, ele vor fi însuşite şi de către copil, vor deveni rutine prin care el va reuşi să gestioneze conflictele sau dificultăţile în comunicare, devenind autonom şi mai încrezător în sine. Aceste tehnici au fost transmise, de asemenea, părinţilor.
Toate aceste metode sau tehnici se bazează pe paşi concreţi, realizaţi prin intermediul unor întrebări prestabilite care conduc la soluţionarea problemelor, identificarea unor soluţii noi, sau soluţionarea unor conflicte. Ele funcţionează numai dacă mediul şcolar asigură libertatea de exprimare, iar profesorul nu este în căutarea răspunsului corect, ci în căutarea unui răspuns mai bun din partea copiilor.
Profesorul creativ asigură atmosfera în clasă prin faptul că oferă copiilor un model de gândire, are mereu atitudinea pozitivă faţă de învăţare, o transmite copiilor, este entuziast şi vesel, glumeţ şi sprijină copiii în demersurile lor. Greşelile sunt valorificate ca oportunităţi de învăţare, sub deviza „greşelile sunt profesorii noştri!”. Aranjarea mobilierului în sala de clasă, sub formă de potcoavă, cerc sau grupuri, încurajează comunicarea, cooperarea şi investigarea sarcinii propuse spre rezolvare.
Pe parcursul celor cinci zile de formare, am aflat şi experimentat cum un profesor creativ demarează procesul de dezvoltare a competenţelelor de predare, cum îşi poate gestiona mai bine resursele personale de care trebuie să fie mereu conştient şi să le utilizeze cu încredere – „Conecta con lo mejor de ti!”. Schimbarea de viziune, de atitudine, încrederea că ştiu ce am de făcut, sunt sentimente sau stări trăite începând cu ultima zi de curs din Sevilla. Provocarea nu se terminase, ci de-abia acum începea! Treptat, am studiat şi mi-am însuşit noile metode şi tehnici de predare, astfel încât să le pot include în practica zilnică la clasă, dar şi în viaţa de zi cu zi. Am simţit că orice provocare poate fi depăşită, aşa s-a şi întâmplat; în prezent, studiul continuă, iar practica se îmbunătăţeşte.
Preşcolarii cu care am lucrat pe parcursul anului şcolar 2016-2017, s-au manifestat creativ, au gândit critic, au descoperit bucuria de a învăţa, interesul de „a se întreba lucruri”, îmbunătăţindu-şi competenţele de comunicare, cele de colaborare şi, nu în ultimul rând, rezultatele învăţării.
Programul Erasmus+ are un impact major asupra participanţilor direcţi, din perspectiva shimbărilor de ordin mental, emoţional, profesional. Aceştia devin reprezentanţii săi în promovarea schimbării educaţiei, la nivelul procesului de predare-învăţare, în acest caz, dar contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor celor care acceptă schimbarea şi adoptă o atitudine pozitivă faţă de aceasta.

Mulţumesc, Erasmus+!

ÎNVĂŢAREA LIMBII STRĂINE ÎN GRĂDINIŢĂ PRIN INTERMEDIUL RUTINELOR - DISEMINARE MOBILITATE INDIVIDUALĂ COMENIUS -

Alina Dezso — Mon, 20 Feb 2012 23:24:32 +0200

Învăţarea limbii străine de către copii încă din grădiniţă, a constituit una dintre importantele preocupări ale părinţilor, dar şi ale cadrelor didactice implicate direct în acest proces. Acest fapt reflectă tendiţa societăţii zilelor noastre de a accepta perspectiva globalizării, multiculturalităţii. Familiarizarea timpurie a copilului cu o a doua limbă vorbită contribuie la stimularea interesului acestuia de a continua şi persevera în studiu pe tot parcursul şcolar, devenind, în timp, vorbitorul acelei limbi, şi, totodată, adultul avantajat de competenţele dobândite, competenţe ce contribuie în mod cert la creşterea valorii sale pe piaţa muncii atât în ţară cât şi în străinătate.
La debutul studiului limbii străine în grădiniţă, trebuie avute în vedere două perspective asupra planificării şi organizării activităţilor:
• abordarea bazată pe subiect – predarea – învăţarea se concentrează pe scopurile propuse, referitoare la achiziţiile copiilor (practica în utilizarea limbii străine), nu numai pe conţinutul informaţional (asimilarea unor noţiuni de vocabular);
• integrarea predării limbii străine în activităţile zilnice ale copiilor, în special în cadrul rutinelor, sub forma „duşurilor lingvistice”- „language shower” .
Argumente aduse în favoarea acestor tipuri de abordări:
- copilul se află în centrul procesului de învăţare;
- învaţă prin ceea ce face, acţionează;
- se joacă;
- conţinutul cross-curricular al învăţării;
- abordare holistică;
- flexibilitate;
Totodată, învăţarea activă are loc prin promovarea comunicării spontane, implicarea directă a copiilor în învăţare, încurajarea cooperării cu colegii, evaluarea propriului progres (portofoliul individual).
Iată câteva exemplificări:
• prezenţa şi salutul – „Call in the register”, constituie o bună oportunitate oferită copilului de a se prezenta, de a număra copiii prezenţi, de a realiza clasificări (câţi băieţi, câte fetiţe sunt prezente), de a utiliza cuvinte şi expresii specifice.
• Calendarul naturii – „What’s the weather like?”- introduce noţiuni de vocabular utile în exprimarea stării vremii de către copii.

Utilizarea organizatorilor vizuali este, de asemenea, un bun exerciţiu de observare, înregistrare şi analiză a datelor referitoare la vreme şi de practică a vocabularului ca rutină zilnică. Aceştia sunt concepuţi de către cadrul didactic, pentru o anumită perioadă de timp (o săptămână, o lună) şi antrenează în mod direct copilul, prin repetarea zilnică a întrebărilor şi răspunsurilor specifice naturii, desenarea simbolurilor potrivite, extragerea unor concluzii.
Exemplu - organizatorul grafic conceput pentru o săptămână. Utilizat ca rutină, îmbunătăţeşte competenţele copiilor în ce priveşte: recunoaşterea şi interpretarea limbajului scris, îmbogăţirea vocabularului (denumirea zilelor săptămânii, starea vremii, fenomene ale naturii, numeraţie). În fiecare zi, copilul completează calendarul individual, desenând un simbol în căsuţa corespunzătoare stării vremii, răspunde întrebărilor utilizând structuri verbale („What’s the weather like?- It’s sunny/windy!”, “Fine weather or bad weather?). La sfârşitul săptămânii: numărăm câte zile însorite, înnorate, ploioase, cu vânt au fost, înregistrăm numărul acestora în căsuţa din dreapta, colorăm tot atâtea căsuţe în graficul de mai jos. După completarea acestor etape, poate fi uşor observată starea vremii predominantă în acea săptămână (zile însorite mai multe, zile ploioase mai puţine), ce fenomen natural nu a fost prezent, şi, de ce nu, câte zile de prezenţă/absenţă.

• servirea mesei – „Breakfast”, „Lunch time”- pregătirea pentru servirea mesei implică dezvoltarea rutinelor esenţiale în învăţarea limbii străine privitor la igienă, aşezarea mesei, vesela utilizată, meniul servit, ce ne place/nu ne place (Setting the table – liskes/dislikes- What’s for lunch? What did we have for lunch? Learning about handwashing).
Antrenante se dovedesc exerciţiile de dramatizare prin intermediul corpului („dramatizing with the body”), exerciţii în care copiilor li se cere să se aşeze ca şi când ar fi „faţa de masă”, „o farfurie/lingură/furculiţă/cuţit”, verbalizând aceste acţiuni („I’m a tablecloth/a plate/a spoon/a fork/a knife!”).

• pregătirea pentru somn, îmbrăcarea copiilor pentru ieşirile în curtea grădiniţei, plecarea acasă sunt ocazii de exersare a vocabularului în ce priveşte îmbrăcămintea, încălţămintea, alte acţiuni specifice;
• adunarea jucăriilor, alinierea în rând, aşezarea la masa de lucru poate fi realizată ca moment de rutină, prin intermediul cântecelor şi poeziilor.

Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere faptul că dezvoltarea vocabularului copiilor în limba străină propusă spre studiu are loc treptat. Benefică este utilizarea, la început, a limbii materne şi a celei străine în paralel, până când copilul se poate exprima numai în limba străină, activitatea desfăşurată devenind cu adevărat o rutină. Conţinutul informaţional, vocabularul introdus trebuie să se sprijine pe ceea ce copiii ştiu deja, “activitatea de astăzi constituie baza activităţii de mâine”, iar suportul vizual, materialul didactic asigură reuşita în atingerea obiectivelor propuse. Repetiţia cu voce tare este prezentă în fiecare activitate (“You’re my echo!”, “You’re all parrots!”).
Utilizarea rutinelor în învăţarea limbii străine de către copilul preşcolar constituie una dintre cele mai inspirate abordări ale predării-învăţării, oferă rezultate măsurabile, contribuie la creşterea încrederii în capacitatea sa de a utiliza a doua limbă vorbită atât în clasă, cât şi în afara ei.
Cunoştinţele expuse au fost asimilate în cadrul programului de formare "Metodologia predării limbii engleze la nivel preşcolar”, finanţat prin Programul de Învăţare pe Tot Parcusul Vieţii şi din fonduri FSE-POSDRU – ANPCDEFP (http://www.anpcdefp.ro/).