Pedagogiile moderne implementează sisteme educaționale flexibile și cu putere de adaptare mai mare bazându-se pe trei factori importanți în educația contemporană: pe posibilitățile personale de dezvoltare ale copiilor, pe cerințele educaționale specifice varietății celor implicați în sistemul școlar și pe prioritățile societăţii.

Noile  pedagogii au adus modificări semnificative pe trei axe principale:

1)      Rolul elevului în școală s-a modificat, din obiect al predării a devenit subiect al învăţării.

2)      Aplicarea și utilizarea tehnologiei (utilizarea calculatorului și internetului, clasele virtuale) în educație a devenit o practică uzuală.

3)      Noile modele organizaționale școlare care fac trecerea de la organizarea școlară ierarhică, specifică educației tradiționale, la organizarea  în rețele și proiecte realizate pe baza unui curriculum foarte bine proiectat.

În etapele sale de dezvoltare pedagogia a parcurs următorii pași: (Pedagogia contemporană-pedagogia pentru competențe,Vasile Chiș, 2005, Fig.4.1 , pag.22)

1)      Pedagogia ascultării – discursivă, expozitivă, magistrală – bazată pe cunoştinţe.

2)      Pedagogia acţiunii – experimentală, operațională, activă – bazată pe cunoștințe și capacităţi.

3)      Pedagogia interactivă  –  discursivă, expozitivă, activizantă, experimentală, cooperantă, interactivă – bazată pe competenţe

Se reliefează aici foarte bine  etapele pe care le-a parcurs pedagogia de-a lungul timpului și  transformările  care au avut loc . Concluzionând toate acestea  se poate face o comparație foarte pertinentă între pedagogia tradițională care este o pedagogie a ascultării, a discursului magistral, a strategiilor expozitive și între pedagogia contemporană care se bazează pe natură și conținutul experiențelor de învățare, pe relațiile dintre principalii actori implicați în procesul educațional (profesor-elev, profesor-profesor și elev-elev) și pe legătura dintre școală, educație și experiențele reale de viață.

Aceste modificări au dus la descentralizarea și extinderea autonomiei în învățământ. Sistemul educațional organizat după modelul rețelei are o structură dezvoltată atât pe verticală cât și pe orizontală și presupune existența unor forme alternative corespunzătoare diversității populației școlare în ceea ce privește capacitatea de învățare a elevilor și cerințele educaționale ale societății. Un alt aspect foarte important a acestui tip de sistem educațional este diversitatea  curriculumului și oferta largă de activități opționale. În acest context sistemul educațional se adaptează la cerințele și posibilitățile de instruire a tuturor elevilor.

Noile paradigme, cum sunt “școală pentru toți”, “școală inclusivă”, “școală deschisă”, “școală centrată pe resurse”, reflectă flexibilitatea sistemelor educaționale contemporane.

Daca e să facem o sinteză a caracteristicilor educației în trecut și viitor se remarcă tendințe care nu pot fi ignorate (Vasile Chiș, 2005). Focalizarea pe programe de studiu, organizarea pe criterii de timp/orar, centrarea pe obiecte de studiu, teme și cunoștințe, învățarea extinsă, învățarea prin memorare și reproducere, monitorizarea pe baza insucceselor școlare sunt caracteristici de baza ale educației tradiționale. Toate aspectele pomenite anterior au suferit modificări importante prin prisma educației contemporane ale cărei caracteristici răspund unor nevoi educaționale mai complexe: focalizare pe performanțe, organizare în funcție de obiective/rezultate, învățarea intensă, centrarea  pe procesul învățării, competențe și abilități de învățare, învățarea prin rezolvare de probleme, monitorizarea bazată pe performanțe ridicate.

Facând o paralelă între sistemul educațional tradițional și sistemul educațional contemporan  se poate afirma că de-a lungul timpului acesta a înregistrat  o evoluție pozitivă care se reflectă în calitatea educației.

Bibliografie

Chiș,Vasile (2005). Pedagogia contemporană – pedagogia pentru competenţe. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Ştiinţă.

Chiș, Vasile (2014). Fundamentele pedagogiei. Repere tematice pentru studenți și profesori. Cluj-Napoca: Editura Eikon.

Chiș, Vasile. Curs Fundamentele pedagogiei.