Îmi aduc aminte cu drag de perioada școlarității când venea acest moment atât de așteptat! Doamna învățătoare nu ne încărca cu teme greoaie, ci ne îndruma să citim. Aveam acasă o bibliotecă impresionantă! În afara lecturii jocul era mai presus de orice. Asta m-a ajutat mai apoi să fiu sociabilă, încrezătoare, independentă, curajoasă, calități care lipsesec acum - cu părere de rău - multor elevi de școală primară. Nu aveam telefon mobil sau internet, e adevărat nu existau astfel de atracții care să ne distanțeze de tot ce este în jur.

Să nu uit de implicarea în activitățile casnice. Aveam în grijă o curte cu orătănii, o grădină cu zarzavaturi. Nu mi-am manifestat frica mai târziu față de insecte și animăluțe sau neputința să mă apuc de bucătărit.

Traiul alături de bunici a fost remarcabil. Multe activități practice m-au format ca om. Tradițiile satului mi-au rămas vii în minte peste an. Din timpul copilăriei am reținut foarte ușor datele sărbătorilor creștine și importanța lor. Asta pentru că familia mea le păstra. Nu mi-a fost greu ulterior să deslușesc înțelesul unor momente ale anului sau simbolurilor creștine.

Nu uit excursiile sau micile drumeții! Au rămas un adevărat izvor de informații. Consider că nu e de ajuns să citești sau să privești o fotografie dacă îți lipsește parte vie a activității de învățare, experimentarea. Vizita la mănăstiri, castele, peșteri, râuri, deltă, mare, muzee este o provocare pentru fiecare și consider că un elev va avea cu mult mai mult de câștigat decât o simplă lectură oferită forțat de școală. 

Cu toate acestea, vacanța să fie vacanță și nu timp irosit în defavoarea noastră! Pofta cu care revenim la cursuri, dorința de a ne întâmpina elevii sau profesorii este nemăsurabilă, curiozitatea față de noul ce ne așteaptă este imensă. Asta e însemnătatea vacanței!