Dezvoltarea fizică include tot ce ţine de dezvoltarea corporală (înălţime, greutate, muşchi, glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la învăţarea mersului până la învăţarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriţia şi sănătatea.
Dezvoltarea organismului începe în perioada intrauterină şi se continuă după naştere până la vârsta de 22-25 de ani sub aspect cantitativ şi calitativ, cuprinzând mărirea dimensiunilor, volumului, greutăţii, modificarea formei corpului şi diferenţierea ţesutului şi organelor. Creşterea copilului se face prin creşterea şi multiplicarea celulelor pe seama substanţelor nutritive din alimentele ingerate. Dezvoltarea fizică este însoţită şi de dezvoltarea psihică.
A doua copilărie - Perioada preşcolară 3-6/7 ani
Importanţa decisivă a primei copilării este sesizată prin intuiţia populară „cei 7 (6) ani de acasă”- dar ştiinţa contemporană ne arată că omul ajunge la maximă maturitate pshică la 10 ani- reflectă importanţa constituirii bazelor activităţii psihice şi conturarea trăsăturilor de personalitate ce îşi pun pecetea pe acţiunile viitoare.
Copilăria se construieşte cu ce se găseşte, iar dacă materialul de construcţie va fi slab şi construcţia va fi slabă. De multe ori lecţiile pentru omul adult sunt aproape de prisos.
Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în institutiile preşcolare solicită toate posibilităţile lui de adaptare. Diferenţele de cerinţe din gradiniţă şi din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicţiile dintre solicitările externe şi posibilităţile interne devin mai active. Aceste forme de contradicţii constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferenţiate, a câstigării de modalităţi diverse de activităţi, a dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor. Comunicativitatea şi sociabilitatea copilului cresc în aceste condiţii.
Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade:
(a) preşcolarul mic (3-4 ani)
(b) preşcolarul mijlociu (4-5 ani)
(c) preşcolarul mare (5-6/7 ani).
Tot ceea ce face, ce spune se realizează şi se exprimă în atitudini. Copilul se joacă, participă la acţiunile celorlalţi relaţionându-se cu ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacţie, bucurii şi trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa grijilor, fericirea acestei perioade a condus la denumirea de "vârsta de aur a copilăriei.
DEZVOLTAREA FIZICĂ
Între 3 – 6/7 ani creşterea în înălţime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar creşterea în greutate este semnificativă, ceea ce ne determină să spunem că are loc o schimbare importantă în aspectul general a copilului.
Tot acum are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii muşchilor (descreşte ponderea ţesutului adipos), pielea devine mai elastică şi mai densă. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului osos).
Datorită faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic copilul are o înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu între 3 şi 4 ani capul este mai mare în raport cu corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele).
Dezvoltarea motricităţii se face în sensul creşterii preciziei mişcărilor (ele sunt mai fine, complexe şi mai sigure) şi dezvoltării echilibrului.
Tot în perioada preşcolară continuă dezvoltarea diferenţelor fine în antrenarea structurilor scoarţei cerebrale, aranjarea mozaicală a părţilor vorbirii şi a dominaţiei asimetrice a uneia din cele două emisfere (de obicei stânga), fapt ce determină caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualităţii copilului.
Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr, cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală dobândeşte un rol de coordonare al întregii activităţi psihice a copilului.
Importantă şi activă este dezvoltarea comportamentelor implicate în constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi şi obişnuinţe organizate în formaţiuni complexe. Dintre acestea mai semnificative sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare, igienice şi ludice.
Dezvoltarea explozivă a motricităţii acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar şi la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sunt activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea cognitivă.
Activitatea psihomotrică –Educaţie fizică la preşcolari
Parte integrantă a procesului educativ desfăşurat în grădiniţele de copii, atît in cele cu program normal cât şi în cele cu program prelungit, educaţia fizică sub forme accesibile, potrivite particularităţilor acestor vârste poate rezolva cu succes o serie de sarcini.
Exerciţiul fizic valorificat prin multitudinea formelor lui de manifestare contribuie la combaterea sedentarismului, a exceselor ponderale, dezvoltare fizică armonioasă.
Creşterea calităţii condiţiilor de viaţă, o alimentaţie necorespunzătoare şi a sedentarismului au determinat o creştere alarmantă, începând cu vârste din ce în ce mai fragede, a obezităţii.Copiii atraşi de jocurile pe calculator sau de televizor, nu mai ies în aer liber pentru a face mişcare acest lucru ducând la modificări pe mai multe planuri şi anume: lipsa de mişcare a organismului duce la scăderi ale forţei musculare, modificări ale posturii corpului datorită poziţiilor incorecte şi a statului prelungit în şezut, izolarea consecinţă a lipsei copilului la interacţiunile sociale.
Un factor determinant al acestor consecinţe este părintele care fiind preocupat de “ ziua de mâine”, nu mai are timp pentru copil, acesta fiind lăsat să petreacă foarte mult timp singur la calculator sau televizor.De aceea este important ca o dată cu intrarea acestuia la grădiniţă/şcoală, copilul prin intermediul lecţiei de educaţie fizică să fie atras, determinat să practice mişcare.
Din păcate însă şi o data cu intrarea acestuia în sistem, de cele mai multe ori, din lipsa spaţiului sau a altor motive ca şi “ educaţia fizică nu e aşa importantă, mai bine fac matematică sau română”, pe care am auzit-o de foarte multe ori, copilul este privat de oportunitatea de a face mişcare.
Educaţia fizică formează la copii, dar şi la celelalte categorii de vârstă care practică exerciţiul fizic, o atitudine conştientă faţă de propriul organism.
Scopul principal al educaţiei fizice este acela de a motiva copiii să practice exerciţii fizice, dezvoltarea calităţilor motrice şi funcţionale, formarea deprinderilor de igienă şi de dezvoltare armonioasă a organismului.
„Minte sănătoasă în corp sănătos.„
Activităţile psihomotrice nu sunt doar un mod de consumare a energiei şi un prilej de distracţie pentru copii, dar şi o cale de menţinere a sănătăţii generale, de protecţie faţă de excesul de greutate, şi succes la nivel intelectual. Cercetătorii au constatat că activitatea fizică îmbunătăţeşte abilităţile cognitive la copii, facilitând o mai bună performanţă şcolară .
“ A preveni este mai uşor decât a trata.”
Menţinerea stării de sănătate a copiilor şi creşterea rezistenţei origanismului la factorii ambientali, asigurarea armoniei dezvoltării fizice, prevenirea atitudinilor deficiente sunt câteva obiective ale educaţiei fizice şi sportului, care aplicate cu seriozitate ne-am rezuma în cele mai multe cazuri la profilaxia deficienţelor fizice şi nu s-ar ajunge la corectarea lor.
Cunoaşterea teoretică a unor problem legate de anatomia şi biomecanica coloanei vertebrale, alianiamentul corect al diferitelor segmente ale corpului, noţiuni ce definesc deficienţele fizice, este necesară pentru punerea în practică a metodologiei de concepere şi aplicare a programelor de exerciţii în cadrul lecţiei de educaţie fizică/ activite psihomotrică.
Dezvoltarea fizică include tot ce ţine de dezvoltarea corporală (înălţime, greutate, muşchi, glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la învăţarea mersului până la învăţarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriţia şi sănătatea.
Dezvoltarea organismului începe în perioada intrauterină şi se continuă după naştere până la vârsta de 22-25 de ani sub aspect cantitativ şi calitativ, cuprinzând mărirea dimensiunilor, volumului, greutăţii, modificarea formei corpului şi diferenţierea ţesutului şi organelor. Creşterea copilului se face prin creşterea şi multiplicarea celulelor pe seama substanţelor nutritive din alimentele ingerate. Dezvoltarea fizică este însoţită şi de dezvoltarea psihică.
A doua copilărie - Perioada preşcolară 3-6/7 ani
Importanţa decisivă a primei copilării este sesizată prin intuiţia populară „cei 7 (6) ani de acasă”- dar ştiinţa contemporană ne arată că omul ajunge la maximă maturitate pshică la 10 ani- reflectă importanţa constituirii bazelor activităţii psihice şi conturarea trăsăturilor de personalitate ce îşi pun pecetea pe acţiunile viitoare.
Copilăria se construieşte cu ce se găseşte, iar dacă materialul de construcţie va fi slab şi construcţia va fi slabă. De multe ori lecţiile pentru omul adult sunt aproape de prisos.
Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în institutiile preşcolare solicită toate posibilităţile lui de adaptare. Diferenţele de cerinţe din gradiniţă şi din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicţiile dintre solicitările externe şi posibilităţile interne devin mai active. Aceste forme de contradicţii constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferenţiate, a câstigării de modalităţi diverse de activităţi, a dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor. Comunicativitatea şi sociabilitatea copilului cresc în aceste condiţii.
Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade:
(a) preşcolarul mic (3-4 ani)
(b) preşcolarul mijlociu (4-5 ani)
(c) preşcolarul mare (5-6/7 ani).
Tot ceea ce face, ce spune se realizează şi se exprimă în atitudini. Copilul se joacă, participă la acţiunile celorlalţi relaţionându-se cu ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacţie, bucurii şi trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa grijilor, fericirea acestei perioade a condus la denumirea de "vârsta de aur a copilăriei.
DEZVOLTAREA FIZICĂ
Între 3 – 6/7 ani creşterea în înălţime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar creşterea în greutate este semnificativă, ceea ce ne determină să spunem că are loc o schimbare importantă în aspectul general a copilului.
Tot acum are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii muşchilor (descreşte ponderea ţesutului adipos), pielea devine mai elastică şi mai densă. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului osos).
Datorită faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic copilul are o înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu între 3 şi 4 ani capul este mai mare în raport cu corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele).
Dezvoltarea motricităţii se face în sensul creşterii preciziei mişcărilor (ele sunt mai fine, complexe şi mai sigure) şi dezvoltării echilibrului.
Tot în perioada preşcolară continuă dezvoltarea diferenţelor fine în antrenarea structurilor scoarţei cerebrale, aranjarea mozaicală a părţilor vorbirii şi a dominaţiei asimetrice a uneia din cele două emisfere (de obicei stânga), fapt ce determină caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualităţii copilului.
Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr, cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală dobândeşte un rol de coordonare al întregii activităţi psihice a copilului.
Importantă şi activă este dezvoltarea comportamentelor implicate în constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi şi obişnuinţe organizate în formaţiuni complexe. Dintre acestea mai semnificative sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare, igienice şi ludice.
Dezvoltarea explozivă a motricităţii acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar şi la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sunt activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea cognitivă.
Activitatea psihomotrică –Educaţie fizică la preşcolari
Parte integrantă a procesului educativ desfăşurat în grădiniţele de copii, atît in cele cu program normal cât şi în cele cu program prelungit, educaţia fizică sub forme accesibile, potrivite particularităţilor acestor vârste poate rezolva cu succes o serie de sarcini.
Exerciţiul fizic valorificat prin multitudinea formelor lui de manifestare contribuie la combaterea sedentarismului, a exceselor ponderale, dezvoltare fizică armonioasă.
Creşterea calităţii condiţiilor de viaţă, o alimentaţie necorespunzătoare şi a sedentarismului au determinat o creştere alarmantă, începând cu vârste din ce în ce mai fragede, a obezităţii.Copiii atraşi de jocurile pe calculator sau de televizor, nu mai ies în aer liber pentru a face mişcare acest lucru ducând la modificări pe mai multe planuri şi anume: lipsa de mişcare a organismului duce la scăderi ale forţei musculare, modificări ale posturii corpului datorită poziţiilor incorecte şi a statului prelungit în şezut, izolarea consecinţă a lipsei copilului la interacţiunile sociale.
Un factor determinant al acestor consecinţe este părintele care fiind preocupat de “ ziua de mâine”, nu mai are timp pentru copil, acesta fiind lăsat să petreacă foarte mult timp singur la calculator sau televizor.De aceea este important ca o dată cu intrarea acestuia la grădiniţă/şcoală, copilul prin intermediul lecţiei de educaţie fizică să fie atras, determinat să practice mişcare.
Din păcate însă şi o data cu intrarea acestuia în sistem, de cele mai multe ori, din lipsa spaţiului sau a altor motive ca şi “ educaţia fizică nu e aşa importantă, mai bine fac matematică sau română”, pe care am auzit-o de foarte multe ori, copilul este privat de oportunitatea de a face mişcare.
Educaţia fizică formează la copii, dar şi la celelalte categorii de vârstă care practică exerciţiul fizic, o atitudine conştientă faţă de propriul organism.
Scopul principal al educaţiei fizice este acela de a motiva copiii să practice exerciţii fizice, dezvoltarea calităţilor motrice şi funcţionale, formarea deprinderilor de igienă şi de dezvoltare armonioasă a organismului.
„Minte sănătoasă în corp sănătos.„
Activităţile psihomotrice nu sunt doar un mod de consumare a energiei şi un prilej de distracţie pentru copii, dar şi o cale de menţinere a sănătăţii generale, de protecţie faţă de excesul de greutate, şi succes la nivel intelectual. Cercetătorii au constatat că activitatea fizică îmbunătăţeşte abilităţile cognitive la copii, facilitând o mai bună performanţă şcolară .
“ A preveni este mai uşor decât a trata.”
Menţinerea stării de sănătate a copiilor şi creşterea rezistenţei origanismului la factorii ambientali, asigurarea armoniei dezvoltării fizice, prevenirea atitudinilor deficiente sunt câteva obiective ale educaţiei fizice şi sportului, care aplicate cu seriozitate ne-am rezuma în cele mai multe cazuri la profilaxia deficienţelor fizice şi nu s-ar ajunge la corectarea lor.
Cunoaşterea teoretică a unor problem legate de anatomia şi biomecanica coloanei vertebrale, alianiamentul corect al diferitelor segmente ale corpului, noţiuni ce definesc deficienţele fizice, este necesară pentru punerea în practică a metodologiei de concepere şi aplicare a programelor de exerciţii în cadrul lecţiei de educaţie fizică/ activite psihomotrică.
Dezvoltarea fizică include tot ce ţine de dezvoltarea corporală (înălţime, greutate, muşchi, glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la învăţarea mersului până la învăţarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriţia şi sănătatea.
Dezvoltarea organismului începe în perioada intrauterină şi se continuă după naştere până la vârsta de 22-25 de ani sub aspect cantitativ şi calitativ, cuprinzând mărirea dimensiunilor, volumului, greutăţii, modificarea formei corpului şi diferenţierea ţesutului şi organelor. Creşterea copilului se face prin creşterea şi multiplicarea celulelor pe seama substanţelor nutritive din alimentele ingerate. Dezvoltarea fizică este însoţită şi de dezvoltarea psihică.
A doua copilărie - Perioada preşcolară 3-6/7 ani
Importanţa decisivă a primei copilării este sesizată prin intuiţia populară „cei 7 (6) ani de acasă”- dar ştiinţa contemporană ne arată că omul ajunge la maximă maturitate pshică la 10 ani- reflectă importanţa constituirii bazelor activităţii psihice şi conturarea trăsăturilor de personalitate ce îşi pun pecetea pe acţiunile viitoare.
Copilăria se construieşte cu ce se găseşte, iar dacă materialul de construcţie va fi slab şi construcţia va fi slabă. De multe ori lecţiile pentru omul adult sunt aproape de prisos.
Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în institutiile preşcolare solicită toate posibilităţile lui de adaptare. Diferenţele de cerinţe din gradiniţă şi din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicţiile dintre solicitările externe şi posibilităţile interne devin mai active. Aceste forme de contradicţii constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferenţiate, a câstigării de modalităţi diverse de activităţi, a dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor. Comunicativitatea şi sociabilitatea copilului cresc în aceste condiţii.
Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade:
(a) preşcolarul mic (3-4 ani)
(b) preşcolarul mijlociu (4-5 ani)
(c) preşcolarul mare (5-6/7 ani).
Tot ceea ce face, ce spune se realizează şi se exprimă în atitudini. Copilul se joacă, participă la acţiunile celorlalţi relaţionându-se cu ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacţie, bucurii şi trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa grijilor, fericirea acestei perioade a condus la denumirea de "vârsta de aur a copilăriei.
DEZVOLTAREA FIZICĂ
Între 3 – 6/7 ani creşterea în înălţime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar creşterea în greutate este semnificativă, ceea ce ne determină să spunem că are loc o schimbare importantă în aspectul general a copilului.
Tot acum are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii muşchilor (descreşte ponderea ţesutului adipos), pielea devine mai elastică şi mai densă. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului osos).
Datorită faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic copilul are o înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu între 3 şi 4 ani capul este mai mare în raport cu corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele).
Dezvoltarea motricităţii se face în sensul creşterii preciziei mişcărilor (ele sunt mai fine, complexe şi mai sigure) şi dezvoltării echilibrului.
Tot în perioada preşcolară continuă dezvoltarea diferenţelor fine în antrenarea structurilor scoarţei cerebrale, aranjarea mozaicală a părţilor vorbirii şi a dominaţiei asimetrice a uneia din cele două emisfere (de obicei stânga), fapt ce determină caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualităţii copilului.
Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr, cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală dobândeşte un rol de coordonare al întregii activităţi psihice a copilului.
Importantă şi activă este dezvoltarea comportamentelor implicate în constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi şi obişnuinţe organizate în formaţiuni complexe. Dintre acestea mai semnificative sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare, igienice şi ludice.
Dezvoltarea explozivă a motricităţii acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar şi la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sunt activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea cognitivă.
Activitatea psihomotrică –Educaţie fizică la preşcolari
Parte integrantă a procesului educativ desfăşurat în grădiniţele de copii, atît in cele cu program normal cât şi în cele cu program prelungit, educaţia fizică sub forme accesibile, potrivite particularităţilor acestor vârste poate rezolva cu succes o serie de sarcini.
Exerciţiul fizic valorificat prin multitudinea formelor lui de manifestare contribuie la combaterea sedentarismului, a exceselor ponderale, dezvoltare fizică armonioasă.
Creşterea calităţii condiţiilor de viaţă, o alimentaţie necorespunzătoare şi a sedentarismului au determinat o creştere alarmantă, începând cu vârste din ce în ce mai fragede, a obezităţii.Copiii atraşi de jocurile pe calculator sau de televizor, nu mai ies în aer liber pentru a face mişcare acest lucru ducând la modificări pe mai multe planuri şi anume: lipsa de mişcare a organismului duce la scăderi ale forţei musculare, modificări ale posturii corpului datorită poziţiilor incorecte şi a statului prelungit în şezut, izolarea consecinţă a lipsei copilului la interacţiunile sociale.
Un factor determinant al acestor consecinţe este părintele care fiind preocupat de “ ziua de mâine”, nu mai are timp pentru copil, acesta fiind lăsat să petreacă foarte mult timp singur la calculator sau televizor.De aceea este important ca o dată cu intrarea acestuia la grădiniţă/şcoală, copilul prin intermediul lecţiei de educaţie fizică să fie atras, determinat să practice mişcare.
Din păcate însă şi o data cu intrarea acestuia în sistem, de cele mai multe ori, din lipsa spaţiului sau a altor motive ca şi “ educaţia fizică nu e aşa importantă, mai bine fac matematică sau română”, pe care am auzit-o de foarte multe ori, copilul este privat de oportunitatea de a face mişcare.
Educaţia fizică formează la copii, dar şi la celelalte categorii de vârstă care practică exerciţiul fizic, o atitudine conştientă faţă de propriul organism.
Scopul principal al educaţiei fizice este acela de a motiva copiii să practice exerciţii fizice, dezvoltarea calităţilor motrice şi funcţionale, formarea deprinderilor de igienă şi de dezvoltare armonioasă a organismului.
„Minte sănătoasă în corp sănătos.„
Activităţile psihomotrice nu sunt doar un mod de consumare a energiei şi un prilej de distracţie pentru copii, dar şi o cale de menţinere a sănătăţii generale, de protecţie faţă de excesul de greutate, şi succes la nivel intelectual. Cercetătorii au constatat că activitatea fizică îmbunătăţeşte abilităţile cognitive la copii, facilitând o mai bună performanţă şcolară .
“ A preveni este mai uşor decât a trata.”
Menţinerea stării de sănătate a copiilor şi creşterea rezistenţei origanismului la factorii ambientali, asigurarea armoniei dezvoltării fizice, prevenirea atitudinilor deficiente sunt câteva obiective ale educaţiei fizice şi sportului, care aplicate cu seriozitate ne-am rezuma în cele mai multe cazuri la profilaxia deficienţelor fizice şi nu s-ar ajunge la corectarea lor.
Cunoaşterea teoretică a unor problem legate de anatomia şi biomecanica coloanei vertebrale, alianiamentul corect al diferitelor segmente ale corpului, noţiuni ce definesc deficienţele fizice, este necesară pentru punerea în practică a metodologiei de concepere şi aplicare a programelor de exerciţii în cadrul lecţiei de educaţie fizică/ activite psihomotrică.
Dezvoltarea fizică include tot ce ţine de dezvoltarea corporală (înălţime, greutate, muşchi, glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la învăţarea mersului până la învăţarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriţia şi sănătatea.
Dezvoltarea organismului începe în perioada intrauterină şi se continuă după naştere până la vârsta de 22-25 de ani sub aspect cantitativ şi calitativ, cuprinzând mărirea dimensiunilor, volumului, greutăţii, modificarea formei corpului şi diferenţierea ţesutului şi organelor. Creşterea copilului se face prin creşterea şi multiplicarea celulelor pe seama substanţelor nutritive din alimentele ingerate. Dezvoltarea fizică este însoţită şi de dezvoltarea psihică.
A doua copilărie - Perioada preşcolară 3-6/7 ani
Importanţa decisivă a primei copilării este sesizată prin intuiţia populară „cei 7 (6) ani de acasă”- dar ştiinţa contemporană ne arată că omul ajunge la maximă maturitate pshică la 10 ani- reflectă importanţa constituirii bazelor activităţii psihice şi conturarea trăsăturilor de personalitate ce îşi pun pecetea pe acţiunile viitoare.
Copilăria se construieşte cu ce se găseşte, iar dacă materialul de construcţie va fi slab şi construcţia va fi slabă. De multe ori lecţiile pentru omul adult sunt aproape de prisos.
Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în institutiile preşcolare solicită toate posibilităţile lui de adaptare. Diferenţele de cerinţe din gradiniţă şi din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicţiile dintre solicitările externe şi posibilităţile interne devin mai active. Aceste forme de contradicţii constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferenţiate, a câstigării de modalităţi diverse de activităţi, a dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor. Comunicativitatea şi sociabilitatea copilului cresc în aceste condiţii.
Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade:
(a) preşcolarul mic (3-4 ani)
(b) preşcolarul mijlociu (4-5 ani)
(c) preşcolarul mare (5-6/7 ani).
Tot ceea ce face, ce spune se realizează şi se exprimă în atitudini. Copilul se joacă, participă la acţiunile celorlalţi relaţionându-se cu ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacţie, bucurii şi trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa grijilor, fericirea acestei perioade a condus la denumirea de "vârsta de aur a copilăriei.
DEZVOLTAREA FIZICĂ
Între 3 – 6/7 ani creşterea în înălţime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar creşterea în greutate este semnificativă, ceea ce ne determină să spunem că are loc o schimbare importantă în aspectul general a copilului.
Tot acum are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii muşchilor (descreşte ponderea ţesutului adipos), pielea devine mai elastică şi mai densă. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului osos).
Datorită faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic copilul are o înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu între 3 şi 4 ani capul este mai mare în raport cu corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele).
Dezvoltarea motricităţii se face în sensul creşterii preciziei mişcărilor (ele sunt mai fine, complexe şi mai sigure) şi dezvoltării echilibrului.
Tot în perioada preşcolară continuă dezvoltarea diferenţelor fine în antrenarea structurilor scoarţei cerebrale, aranjarea mozaicală a părţilor vorbirii şi a dominaţiei asimetrice a uneia din cele două emisfere (de obicei stânga), fapt ce determină caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualităţii copilului.
Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr, cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală dobândeşte un rol de coordonare al întregii activităţi psihice a copilului.
Importantă şi activă este dezvoltarea comportamentelor implicate în constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi şi obişnuinţe organizate în formaţiuni complexe. Dintre acestea mai semnificative sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare, igienice şi ludice.
Dezvoltarea explozivă a motricităţii acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar şi la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sunt activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea cognitivă.
Activitatea psihomotrică –Educaţie fizică la preşcolari
Parte integrantă a procesului educativ desfăşurat în grădiniţele de copii, atît in cele cu program normal cât şi în cele cu program prelungit, educaţia fizică sub forme accesibile, potrivite particularităţilor acestor vârste poate rezolva cu succes o serie de sarcini.
Exerciţiul fizic valorificat prin multitudinea formelor lui de manifestare contribuie la combaterea sedentarismului, a exceselor ponderale, dezvoltare fizică armonioasă.
Creşterea calităţii condiţiilor de viaţă, o alimentaţie necorespunzătoare şi a sedentarismului au determinat o creştere alarmantă, începând cu vârste din ce în ce mai fragede, a obezităţii.Copiii atraşi de jocurile pe calculator sau de televizor, nu mai ies în aer liber pentru a face mişcare acest lucru ducând la modificări pe mai multe planuri şi anume: lipsa de mişcare a organismului duce la scăderi ale forţei musculare, modificări ale posturii corpului datorită poziţiilor incorecte şi a statului prelungit în şezut, izolarea consecinţă a lipsei copilului la interacţiunile sociale.
Un factor determinant al acestor consecinţe este părintele care fiind preocupat de “ ziua de mâine”, nu mai are timp pentru copil, acesta fiind lăsat să petreacă foarte mult timp singur la calculator sau televizor.De aceea este important ca o dată cu intrarea acestuia la grădiniţă/şcoală, copilul prin intermediul lecţiei de educaţie fizică să fie atras, determinat să practice mişcare.
Din păcate însă şi o data cu intrarea acestuia în sistem, de cele mai multe ori, din lipsa spaţiului sau a altor motive ca şi “ educaţia fizică nu e aşa importantă, mai bine fac matematică sau română”, pe care am auzit-o de foarte multe ori, copilul este privat de oportunitatea de a face mişcare.
Educaţia fizică formează la copii, dar şi la celelalte categorii de vârstă care practică exerciţiul fizic, o atitudine conştientă faţă de propriul organism.
Scopul principal al educaţiei fizice este acela de a motiva copiii să practice exerciţii fizice, dezvoltarea calităţilor motrice şi funcţionale, formarea deprinderilor de igienă şi de dezvoltare armonioasă a organismului.
„Minte sănătoasă în corp sănătos.„
Activităţile psihomotrice nu sunt doar un mod de consumare a energiei şi un prilej de distracţie pentru copii, dar şi o cale de menţinere a sănătăţii generale, de protecţie faţă de excesul de greutate, şi succes la nivel intelectual. Cercetătorii au constatat că activitatea fizică îmbunătăţeşte abilităţile cognitive la copii, facilitând o mai bună performanţă şcolară .
“ A preveni este mai uşor decât a trata.”
Menţinerea stării de sănătate a copiilor şi creşterea rezistenţei origanismului la factorii ambientali, asigurarea armoniei dezvoltării fizice, prevenirea atitudinilor deficiente sunt câteva obiective ale educaţiei fizice şi sportului, care aplicate cu seriozitate ne-am rezuma în cele mai multe cazuri la profilaxia deficienţelor fizice şi nu s-ar ajunge la corectarea lor.
Cunoaşterea teoretică a unor problem legate de anatomia şi biomecanica coloanei vertebrale, alianiamentul corect al diferitelor segmente ale corpului, noţiuni ce definesc deficienţele fizice, este necesară pentru punerea în practică a metodologiei de concepere şi aplicare a programelor de exerciţii în cadrul lecţiei de educaţie fizică/ activite psihomotrică.