Zis si facut, am luat-o la pas in jurul cladirii in care se tinea cursul. Cautam o floare micuta si gingasa care sa ii semene unei lacramioare. Spre surprinderea mea, ascultandu-mi instinctul, m-am trezit ca tin in mana o piatra triunghiulara. Mintea mea nu-si putea explica alegerea facuta, dar sensul l-am gasit mai tarziu.

Am intrat in sala de clasa si am continuat exercitiul, care era facilitat de o colega. Regulile erau simple. Imi punea intrebari, eu raspundeam cu primul gand, iar ea nota raspunsurile.

Pentru minunata mea piatra gri trebuia sa gasesc simboluri, sa o intorc in diverse pozitii si sa ii spun colegei ce vad. La inceput parea destul de simplu. E o piramida, un munte, un deal, o bucata de lut, un aluat, un munte de sare. Lucrurile s-au complicat in momentul in care mi-a cerut sa gasesc calitati potrivite pentru fiecare simbol. Finalul exercitiului a fost de fapt cel care m-a pus pe ganduri, pentru ca atunci am realizat ca, pas cu pas, facusem trecerea de la perspectiva personala la cea de profesor.

Unul din scopurile formarii era de a ne identifica si clarifica cat mai bine rolul nostru ca dascali, de a deveni (mai) constienti de noi si de trairile noastre si de modul in care influentam copilasii zi de zi.

,, Cum esti tu ca invatator …?” ma intreba colega mea, luand pe rand toate raspunsurile anterioare (deal, lut, munte, etc.) si ma indemna sa reflectez la lucruri la care nu ma gandisem pana atunci.

Ultima metafora am impartasit-o grupului.

munte de sare

Eu, in rolul de invatator , sunt un munte de sare. Imaginati-va un munte. Cum priveste copilul catre un munte? Cum il vede? Cat de mare si puternic ii pare. Cum prin batranetea lor si modul de formare in decursul timpului, muntii si-au adunat intelepciunea si totodata isi pastreaza prospetimea. Un munte transmite forta, liniste si te provoaca. Te provoaca sa ii faci fata, sa iti depasesti limitele, sa il descoperi. Dar un munte de sare este cu atat mai special. Muntele de sare are toata forta unui munte si in acelasi timp o fragilitate aparte. Ma gandeam  la cristalizare, la stralucirea pe care sarea o poate avea si in timp ce vorbeam despre asta, simteam parca mirosul de sare. Noi ar trebui sa fim la fel de stralucitori.

Ati fost vreodata intr-o salina? Va amintiti de mirosul marii? Cunoasteti efectele terapeutice ale sarii?

Grupul imi oferea cadrul potrivit, plin de incredere si am continuat.

Eu, in rolul de invatator sunt un munte de sare, copiii ma absorb intru totul. Toate gesturile mele, toate vorbele, actiunile pe care le fac sunt interiorizate de ei. Sunt mai observat si mai ,,respirat” decat mi-as fi putut imagina. Responsabilitatea mea e foarte mare, pentru ca am datoria de a fi un munte de sare ,,curat”. Supararile mele, problemele personale, grijile nu fac altceva decat sa prafuiasca sarea pe care copiii o inhaleaza. Am posibilitatea de a-i ajuta, curata si vindeca, la fel cum are si sarea aceste proprietati. Pot sa ii ajut sa isi creasca stima de sine, sa le dezvolt creativitatea, sa ii invat respectul si integritatea, pot face atatea pentru ei, daca imi amintesc de rolul meu.

Nu am gandit niciodata asa despre cadrele didactice. Gasiseram cu totii noi perspective si dorinta de a fi cat mai buni pentru minunatele suflete care stau zilnic in fata noastra.

Proaspat intoarsa de la curs, mi-am facut un ritual inainte de a intra in clasa. Trag aer adanc in piept, zambesc si spun ,, Sunt un munte de sare pentru copiii mei”. Iar atunci cand simteam uneori ca lucrurile scapa de sub control in clasa si starea mea nu era pozitiva, imi aminteam de exercitiu, de faptul ca un munte de sare daruieste, iar rolul nostru este de a-i ajuta pe copii , de a le darui tot ce avem mai bun si mai frumos din fiinta noastra, de a fi un exemplu si cel mai curat munte de sare posbil.