Sunt cadru didactic în învățământul  preșcolar de 12 ani, pot spune că în ultimi 3 ani am avut la grupă copii care erau diagnosticați cu ADHD.
ADHD -  este prescurtarea pentru tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate.
ADHD-ul este o problemă caracterizată prin dificultăţi de concentrare şi agitaţie sau impulsivitate.
În funcţie de simptomele predominante se pot deosebi trei tipuri de ADHD:
• predominant cu deficit de atenţie;
• predominant cu impulsivitate/hiperactivitate;
•  forma combinată cu deficit de atenţie şi impulsivitate/hiperactivitate.
Educatoarea trebuie să cunoască specificul fiecărui stadiu de dezvoltare a copilului, disponibilitățile intelectuale, precum și particularitățile temperamentale. Aceasta se preocupă de socializarea preșcolarului prin integrarea lui în mediul gradiniței.
Din păcate și anul acesta școlar încă din primele zile petrecute împreuna cu copiii din grupă am putut observa cel putin un copil al cărui comportament era diferit față de al celorlalți: excesiv de activ, nu reușește să se concentreze pe activități importante, nu-și poate controla emoțiile, nu poate respecta regulile unui comportament specific, perturbă în mod frecvent activitatea la grupă.
În aceasta lucrare voi face referire la un caz concret, voi scrie despe un băiețel de 4 ani  B.R., care este de la grupa mică împreună cu ceilalți copii iar copiii s-au obișbuit cu el ca acesta să nu respecte regulile de la activități și regulile grupei.
Deoarece am fost în concediu de îngrijirea copilului, în septembrie mi-am reluat din nou activitatea, la grupa mijlocie. Pot spune că din prima clipă mi-a atras atenția comportamentul lui. În scurt timp, am putut sesiza mai multe simptome caracteristice neatenției, precum: părea pierdut în propriile gânduri, sau cel putin, părea că nu ascultă atunci când i se vorbeste; dificultăti în susținerea atenției în timpul activităților  sau chiar și în timpul jocurilor recreative; nu urmează instrucțiunile date atuci când lucrăm în caiete sau în tipul activităților practice; evită să lucreze în caietele speciale, preferând să coloreze, iar la activitățile frontale  nu reușește să stea pe scaun liniștit mai mult de 5 minute fară să nu fie cu o jucărie în mână sau fară să bată în scaun  să se facă zgomot.
Am observant, de asemenea, acțiuni pe care le intreprinde, caracteristice hiperactivității (impulsivității), precum: la intalnirea de dimineata, atunci cand copiii sunt așezati pe scaunele, în semicerc, își agita picioarele, mâinile, se mișcă într-una pe scaun; daca îl așez în mod expres lângă un copil mai linistit, parăsește locul, așezându-se acolo unde i se pare convenabil; nu doar că vorbește în exces, dar si pare tot timpul pe fugă, mereu cu o energie debordantă, parcă, motorizat; dacă ne propunem să ne jucăm cu toții un joc mai liniștit, are dificultăți în a se implica în astfel de jocuri.
Obișnuiește să raspundă înainte de terminarea întrebării, are dificultăți în așteptarea rândului atunci când ieșim în curtea grădiniței, mergem la masă sau la baie; adesea îi întrerupe pe ceilalți din joc, le ia jucăriile, întrerupe conversațiile.
Da, știam că toti copiii si adulti au anumite grade de neatentie sau impulsivitate în diferite situatii sau context. Inainte sa vorbesc cu mama lui  m-am gândit foarte bine, stiind că nu este suficient ca un copil sa fie mai hiperactiv sau să aibă ocazional probleme de relaționare ci aceste deficite ar trebui să interfereze semnificativ cu activitatea zilnica, împiedicând buna derulare a acesteia.
De asemenea mi-era cunoscut faptul că preșcolarii sunt în mod normal foarte activi, poate chiar impulsivi, având nevoie permanentă de supraveghere. Activitatea acesta poate fi stresantă pentru adulții care nu au suficientă energie sau răbdare pentru a tolera acest comportament, și totuși, acesta este farmecul lor, atâta timp cât nu depașește o limită, atâta timp cât comportamentul deficitar nu interferează într-o manieră semnificativă cu activitaea zilnică și nu împiedică buna derulare a activităților.
Unui copil care are ADHD nu trebuie să i se vorbească niciodată în grabă sau răstit, lui nu trebuie să i se transmită un flux masiv de informaţii odată, nu trebuie repezit şi nici preset să facă ceva sau să dea un răspuns contra cronometru. El se plictiseşte relativ uşor, ceea ce ne pune suplimentar la încercare răbdarea, dar şi inventivitatea şi originalitatea noastră ca și cadre didactice dar și a părinților. Aceşti copii au, în mod esenţial, nevoie de un mediu prietenos, nu ostil (aşa cum se întâmplă adesea pentru că devin enervanţi pentru cei din jur) şi de multă comunicare şi trebuie încurajaţi şi ajutaţi să se exprime verbal.
Din păcate muți copii preșcolari care au nevoie de ajutor nu au un diagnostic și nu pot primi sprijin numai din partea noastră a educatoarelor deoarece mulți părinți au reticențe în a se adresa la timp unui specialist. A cere o părere avizată nu doare și nu stricăm și poate face diferența între succes și eșec pentru copil. Un diagnostic corect și la timp este extreme de important întrucat tratamentul medical și terapia psihologică diferă foarte mult de la o situație la alta. Un copil diagnosticat cu ADHD  este mai ușor de recuperat și activitatea educatoarei la grupă este mai ușoară atunci când copilul are ajutorul unui cadru de sprijin sau educatoarea colaborează cu psihologul care se ocupă de caz.
Nu în ultimul rând aș spune că aceşti copii, din pricina etichetărilor, reproşurilor şi umilinţelor la care sunt supuşi, îşi pierd stima de sine, încrederea în ei, devin anxioşi şi depresivi chiar mai înainte de adolescenţă. Ei au nevoie să se ştie iubiţi necondiţionat. Trebuie să fim atenţie, la tot ce le spunem şi la cum ne comportăm cu ei.
Este important să învățăm să lucrăm cu acești copii, deoarece au de oferit multe talente ascunse, mult potențial și iubire!

Jocul influenţează pozitiv dezvoltarea ulterioară a copilului, prin joc se declanşează mecanismul propice cultivării unor calităţi morale: perseverenţă, curaj, iniţiativă, precum şi educarea voinţei, a stăpânirii de sine, autocontrolul. Jocul este o experienţă naturală, universală ce face parte din „Școala incluzivă – o școală pentru fiecare”  viaţa de zi cu zi. De aceea jocul este o modalitate de a integra mai ușor copiii cu CES în grădiniță.Datorită funcţie de socializare pe care o are jocul copilul cu CES  poate să se acomodeze mai ușor cu ceilalţi, dar şi să asimileze relaţiile cu cei din jur la eul său.

În continuare voi prezenta si exemplifica tipurile de  jocuri pe care educatoarea poate sa le folosească la grupă pentru a integra copiii cu nevoi speciale.
Jocuri de socializare și cooperare.

„Deschide urechea bine!”- cred că toată lumea cunoaște regulile simple ale acestui joc. Un elev stă pe un scaun, în fața clasei și, după ce ascultă cântecelul („Deschide urechea bine să vedem ghicești ori ba, cine te-o striga pe nume, hai ghicește, nu mai sta!”) trebuie să spună numele colegului care l-a strigat. Jocul este extrem de util pentru toți copiii care formează un nou colectiv, este o modalitate facilă de a învăța numele colegilor.
,,Microfonul fermecat” - copiii formează un cerc. „Microfonul” este transmis de la unul la altul. Este permis de a vorbi doar prin intermediul „microfonului”. Participanţii decid dacă vor sau nu să spună ceva. Se poate conversa cu persoana de la care primeşti„microfonul” (A primeşte de la B „microfonul şi ei împreună vorbesc de tema propusă de A, apoi B îi transmite „microfonul” lui C vorbind despre tema propusă de B etc.), ceea ce reprezintă cooperare.

Jocuri de stimulare senzorială

Cursa broscuțelor. Într-o cutie se pun două broscuțe făcute din hârtie (origami). Fiecare copil primește câte un pai de suc în care trebuie să sufle până când animăluțul său ajunge la linia de final. Activitățile care implică suflatul ajută de asemenea și la corectarea dificultăților de vorbire, pronunție a sunetelor.
Modelaj din aluat – copiii amestecă făină cu apă și din aluatul rezultat pot modela animăluțe, figuri geometrice, oameni de zăpadă, etc. După uscare, își pot picta figurinele cu acuarele de apă.
Împerechează obiectele după sunet- în cutiuțe mici de plastic (gen de surpriză de ou Kinder) se ascund diverse obiecte mici: boabe de fasole, bănuți, mărgele, bomboane etc. Copiii trebuie să agită fiecare recipient și să le potrivească după sunetul emis, două câte două.

Jocuri de autonomie personală
Numită ludoterapie, terapie ocupațională, acțiunea de stimulare a autonomiei personale se poate face și la grădiniță, nu numai la ședintele de terapie individuală, doar că un pic altfel, împreună cu elevii tipici!
Astăzi ne ordonăm lucrurile! Fiecare copil trebuie să își deseneze propriul simbol ori să-și scrie numele complet pe dulapul sau pe portofoliul personal, pe care să-l recunoască cu ușurință. Odată pe săptămână, educatoarea îi îndrumă pe copii să-și ordoneze lucrările în portofolii, creioanele în penare dar și jucăriile de la centre. Copiii cu CES pot învăța, prin această acțiune repetată, că toate lucrurile au locul lor la grădiniță, că trebuie să aibă grijă de obiectele personale.
Jocurile de rol
Sunt ideale pentru orice arie de dezvoltare, dar, în cazul autonomiei personale, copiii speciali pot învăța ușor principii esențiale ale vieții de zi cu zi: „De-a magazinul”, „La spectacol”, „În vizită la muzeu”, „În excursie”, „Curățenie în camera mea”. Observând de fiecare dată comportamentul colegilor, imitându-l și generalizând fiecare noțiune dobândită într-o situație reală, autonomia personală va fi îmbunătățită semnificativ.
Exerciţii perceptiv-motrice de orientare şi organizare temporală: „Mergi în ritmul dat de mine!”, „Baloanele cu zilele săptămânii”, „Stai pe roşu, treci pe verde!”; exerciţiu-joc de memorare a zilelor săptămânii; exerciţiu-joc de asociere a momentelor zilei cu activităţile corespunzătoare („Orarul în imagini”).
Jocuri de dezvoltare cognitivă
Gândirea, memoria, atenția, motivația, creativitatea reprezintă elemente esențiale în obținerea reușitei școlare.Copii cu CES trebuie să urmeze o programă adaptată conform cu nivelul dezvoltării sale intelectuale.
Exemple: ,,Se scufundă s-au plutește”, ,,Jocul umbrei”, ,,Cantități egale sau diferite”, ,,Marionete”, ,,Ulei și apă”
Exemple de jocuri care pot fi folosite în procesul de integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă sunt nenumărate, ele pot fi folosite la absolut orice activitate integrată dar și în cadrul activităților extrașcolare.

Toate aceste jocuri au ca scop o incluziune făcută pas cu pas și…cu zâmbetul pe buze de către educatoare și cu o deschidere spre ai ajuta pe copiii cu cerințe speciale să se integreze în grupul de la grădiniță și mai apoi în societate!