Învăţaţi-i pe copiii voştri ceea ce i-am învăţat şi noi pe ai noştri: că pământul, cu tot ce are frumos, este mama noastră. Tot ceea ce i se îmtâmplă pământului va ajunge să li se întâmple şi copiilor acestui pământ. Noi ştim cel puţin atât: nu pământul aparţine omului, ci omul aparţine pământului. Omul este firul care ţese drama vieţii şi ceea ce-i face pământului îşi face lui însuşi.
                                                                                     Sieux Seattle

        Dragostea pentru natură la cei mai mulţi dintre copii este instinctivă, de aceea noi educatorii, avem datoria de a forma comportamente şi convingeri copiilor, pentru a se putea imprima încă din această perioadă.
        Perioada preşcolară, reprezintă stadiul de iniţiere a noului cetăţian al planetei, de aceea găsim de mare necesitate formarea şi educarea copilului preşcolar în ceea ce priveşte educaţia ecologică. Aceasta este vârsta la care copilul este atras de ceea ce este nou, de o curiozitate fabuloasă, ce va conduce în mod natural la achiziţionarea  de cunoştinţe despre mediul înconjurător, despre protecţia lui, ceea ce contribuie la dezvoltarea capacităţilor copiilor de a gândi logic şi de a interpreta corect aspecte din jurul lor.
       Educaţia ecologică este partea integrantă a educaţiei moral civice, alături de educaţia rutieră, educaţia religioasă, educaţia pentru familie, educaţia pentru pace, educaţia pentru drepturile omului, etc.
       Pentru realizarea unei educaţii ecologice, educatoarea trebuie să aibă în vedere anumite aspecte care să o ajute:
 Cultivarea sentimentelor pentru PLANETA ALBASTRĂ cu tot ce intră în componenţa acesteia: munţi, ape, plante, animale;
 Formarea de comportamente ecologice ce va aduce în prim plan grija faţă de mediu, sporarea poluării, a deteriorării şi a unei acţiuni de păstrare, îmbogăţite şi înfrumuseţare a mediului.
       EDUCAŢIA ECOLOGICĂ presupune cunoştinţe, atitudini, conduite care se dobândesc într-un timp îndelungat ce se poate realiza prin toate activităţile instructive care se desfăşoară în grădiniţă: observări dirijate şi spontane, lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, experimente la colţul naturii, jocuri didactice şi jocuri de rol, jocuri de creaţie, centrul tematic nisip şi apă.
        Ceea ce învaţă copilul în peroada preşcolară îşi lasă amprenta asupra conduitei şi evoluţiei ulterioare a acestuia. Educaţia ecologică  reprezintă puntea de legătură între copil şi mediul ambiant ( mediul natural  sau mediul social). Înainte de toate este necesar să învăţăm copilul să contemple  natura, să se lase învăluit de frumuseţea, de bogăţia, de dărnicia şi înţelepciunea ei. Mai mult decât cunoaştere, „ a învăţa despre natură” înseamnă atitudine şi etică. Copiii acumulează o serie de cunoştinţe şi impresii prin contactul direct cu natura înconjurătoare pe care o protejează  sau nu,  în funcţie de educaţia primită şi de exemplele oferite de cei din jur. În acest sens educaţia ecologică costituie o latură esenţială a educaţiei, cu implicaţii majore. O foarte mare importanţă în ceea ce priveşte formarea comportamentului ecologic la copii, sunt părinţii, care trebuie determinaţi să înţeleagă necesitatea acestuia. De aceea am decis să invităm părinţii în activităţile de ecologie. Aceştea sau implicat atât în organizarea cât şi în desfăşurarea activităţilor de tip outdoor. Părinţii au fost încântaţi să observe comportamentul copiiilor în colectivitate, înţelegând totodată cât de important este relaţia pe care şi-o stabilesc cu micuţii lor.
       În cadrul activităţii de tip outdoor, am urmărit în mod special cultivarea sentimentelor pentru îngrijirea şi protejarea mediului înconjurător prin:
 Vizită la Grădina Botanică
 Valorificarea vizitei în acţiuni menite să încurajeze educaţia ecologică în grădiniţe
            În cadrul vizitei la Grădina Botanică, s-a putut observa o schimbare în comportamentul copiilor, manifestau o continuă curiozitate despre tot ce se mişcă, respiră, trăieşte pe această planetă. Au fost pe cât de încântaţi  pe tot atât de uimiţi să afle că florile au viaţă, că respiră, sau că pomii nu cresc la fel de repede cum creşte o floare, iar că aceştia( pomii) îşi ascund anii sub scoarţă, în inele. Totodată am avut grijă să le dezvolt sentimentul de admiraţie, iubire, ocrotire, puritate faţă de micuţele plante. Aşa cum noi oamenii avem mâini, picioare, cap, păr, ochi, tot aşa şi plantele au: frunze, flori, tulpină, rădăcină.
           În urma vizitei la Grădina Botanică, copiii au înţeles cât de important este că aceste plante să trăiască într-un mediu curat, astfel am decis să plantăm floricele şi pomişori chiar în curtea grădiniţei. Gata echipaţi în micii gradinari, am început să plantăm fori şi 2 pomi: 1 măr şi 1 cais, care exact după spusele Lorenei, din fructele acestor pomi vom face compot  pentru iarnă. Am reuşit să furăm o promisiune din partea lui Radu ( care nu mănâncă fructe), că din mărul nostru va mânca. Putem vorbi astfel de o primă bilă albă a acestei activităţi, mai ales uitându-mă la mămica lui Radu care era toată numai un zâmbet.
        Se vorbeşte foarte mult despre flori, despre puterea lor şi frumuseţea  care îl surprinde pe om de fiecare dată.
         Florile le găsim peste tot în lume, au culori diferite, miros diferit, dar mai ales am ţinut foarte mult să afle copiii că şi florile au nume, au o specie. Cum ei sunt copiii, fete, băieţi şi fiecare dintre ei au câte un nume, tot aşa şi florile au câte o denumire. Prin frumuseţea, gingăşia, puritatea şi parfumul lor, ne încântă zi de zi, determinându-ne să le îndrăgim, să le cultivăm şi să ne însoţească peste tot, la toate evenimentele  din viaţa noastră.
        Am plantat şi flori, fiecare copil a plantat cel puţin o floare aleasă de el.

Bibliografie:
• Breben Sivia , Niţu Adina, Tuturugă Maria, Mascota Eco te învaţă! Ed. Decesfera, Bucureşti, 2007;
• Cucoş Constantin, Psihopedagogie, Ed. Polirom , Iaşi, 1998;
• Geamănă Nicoleta Adriana, Educaţie ecologică la vârsta preşcolară, C.N.I.”Coreşi,,S.A., Bucureşti, 2008;

    DE CE  „V.I.S.-UL COPIILOR”?
     În anul şcolar trecut am avut iniţiativa înfiinţării unui ,,cerc,, de cunoaştere şi ocrotire a naturii pentru preşcolarii grădiniţei noastre. Am denumit acest cerc‚ „V.I.S–ul copiilor”, denumire ce vine de la abrevierea cunintelor Viaţă, Iubire, Speranţă.
     Prin această activitate ne-am propus să formăm copiilor capacitatea de a sesiza unitatea dintre om şi mediu, în raport cu nivelul lor de înţelegere şi specificul vârstei. Acţiunile desfăşurate în cadrul cercului au avut un impact deosebit asupra preşcolarilor. Pe parcursul desfăşurării temelor abordate, copiii au aflat că în decursul evoluţiei omenirii s-au produs multe modificări în peisajul geografic al Pământului:
 Unele din cauze naturale (schimbări climatice, erupţii vulcanice, cutremure devastatoare);
 Altele prin intervenţia omului (schimbări antropice), datorită dezvoltării industriei, agriculturii, transporturilor, etc.
     1)Sub genericele” Din tainele naturii “, respectiv “Provocările naturii “, au fost desfăşurate o serie de activităţi de observare, lecturi, convorbiri, jocuri didactice, activităţi practice, vizite şi întâlniri cu specialişti.
        Prin aceste activităţi am urmărit să ilustrăm cu exemple concrete legătura dintre om şi mediu. Prin experimente simple preşcolarii şi-au format reprezentări despre structura şi condiţiile de viaţă ale unor plante şi animale ce trăiesc în apropierea omului, au observat schimbările ce se petrec în natură în diferite anotimpuri şi care este importanţa acestor schimbări pentru viaţa oamenilor. Am îndemnat copiii să observe cum arată florile din parc într-o perioadă secetoasă şi cum se înviorează după ploaie. De aici ei au înţeles mai bine importanţa apei pentru viaţa plantelor. Într-o zi de iarnă le-am arătat cum, dacă dăm stratul de zăpadă deoparte, dedesubt observăm iarba verde; deci aşa cum iarba trăieşte sub zăpadă şi alte plante se păstrează în viaţă până la primăvară, când se vor dezvolta; pe câmp, zăpada este ca o plapumă pentru grâul semănat de oameni , toamna.
      Aceste observări s-au desfăşurat şi cu prilejul unor vizite la Grădina Botanică, prin drumeţii în împrejurimile localităţii noaste şi printr-o excursie la Planetariu din Baia Mare. Din discuţiile antrenate şi în aceste ocazii, copiii au putut înţelege rolul îndeplinit de factorii naturali în evoluţia vieţii pa Terra, precum şi consecinţele civilizaţiei în degradarea mediului.
   2) Pentru a marca “ Ziua Mondială a apei”, pe 22 Martie, am desfăşurat un proiect tematic prin care am urmărit să relevăm următoarele:
 folosirea apei pentru navigaţie, ca sursă de energie, în agricultură ( irigaţii), pentru activităţile gospodăreşti şi edilitare;
 circuitul apei în natură;
 poluarea apei cu substanţe nocive duce la infectarea apelor freatice, având consecinţe şi în degradarea altor componente ale naturii.
Prin intermediul copiilor, am rugat părinţii să caute şi să ne pună la dispoziţie scurte lecturi ( articole din presă, explicaţii din dicţionar), imagini din atlase ori fotografii realizate în situaţii adiacente temei. Pe lângă diverse ilustraţii, am primit un foarte interesant diafilm ilustrând circulaţia apei în natură, reânprospătarea permanentă a resurselor de umiditate din atmosferă şi din sol, menţionţndu-se constant echilibrul natural.
   Ajutaţi de un părinte, am realizat un experiment în teren; copiii au prelevat probe de ape din mai multe surse: de la chiuvetă, din râul Someş şi dintr-un izvor natural din apropiere. Aceste probe le-am trimis la laboratorul de ceretare hidrologică din Dej unde au fost analizate. Rezultatele primite de acolo au evidenţiat următoarele:
 Probele de apă din râul Someş arată că aceasta este poluată prin:
• Diversarea apelor de canalizare din gospodăriile locuitorilor din oraşul Dej;
• Aruncarea în râu a deşeurilor industriale şi a resturilor menajere, care sunt dăunătoare vieţuitoarelor şi care totodată generează mirosuri neplăcute.
 Apa izvorului natural este potabilă, fiind mult mai curată( pură) decât apa de la chiuvetă, care mirosea a clor.
     Pe baza acestor constatări riguros exprimate în buletinele de analiză, împreună cu copiii am desfăşurat conversaţii în sala de grupă, în urma cărora ei au înţeles impactul negativ şi gradul de periculozitate al poluărilor apelor, implicaţiile pentru sănătatea vieţuitoarelor, precum şi cum ar fi ideal să se protejeze.
    3)  „Sărbătoarea sădirii arborilor „ ( 15 Martie -14 Aprilie) a fost marcată prin activitatea practică intitulată „Un copil, un pom” .
          Cu acest prilej, beneficiind de sprijinul comunităţii locale  şi al părinţilor, copiii au participat la plantarea de arbori în localitatea noastră. Înainte de a se trece ,,la treabă” , un cercetător din cadrul Primăriei a vorbit copiilor despre valoarea arborilor pentru om: sursă de energie, de combustibil, de materiale de construcţii şi mobilă, pădurile contribuie la diminuarea efectelor negative ale inundaţiilor, ale eroziunii terenului, al poluării aerului şi la îmbunătăţirea calităţii mediului.
         Cu prilejul activităţii de sădire a pomilor, am desfăşurat o lecţie practică, arătând copiilor părţile component ale plantei şi modul cum fiecare parte trebuie ocrotită şi îngrijită.
       4) Acţiunea  Să adoptăm un arbore ,desfăşurată în cadrul Sărbătorii mondiale a parcurilor (24 Mai), s-a finalizat cu salvarea de la tăiere a teiului din curtea grădiniţei.
        Prin discuţiile şi acţiunule desfăşurate în cadrul acestui cerc am sădit în mintea şi sufletele copiilor dorinţa , speranţa şi încrederea că este posibil ca V.I.S.-ul lor de a trăi într-un mediu nepoluat, unde să-i încânte ciripitul păsărelelor şi hârjoana puilor de animale, este posibil de îndeplinit, dacă alături de adulţi îndrăgesc şi ei, respectă şi ocrotesc natura.
 

Școala de masă este chemată să ofere o educație eficientă și utilă pentru majoritatea copiilor, construind o societate incluzivă pentru toți membrii comunității, indiferent de condiţiile intelectuale, sociale, fizice, emoţionale, lingvistice sau de altă natură ale acestora, ajutând la combaterea atitudinilor discriminatorii și sprijinind elevii în activitatea de învăţare, adaptând metode de predare conform cerinţelor individuale.
În ultima vreme se pune tot mai mult accent pe incluziunea copiilor cu nevoi speciale în clase obișnuite, ceea ce duce și la adaptarea serviciilor oferite de biblioteca școlară și mai ales modul de comunicare.
Școala incluzivă este instituția deschisă tuturor elevilor, asigurând accesul, participarea și succesul școlar, oferind elementele necesare unei autentice integrări sociale.
Promovând incluziunea școlară „în Declarația de la Salamanca se spune că școala obișnuită cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care creează comunități primitoare, construiesc o societate incluzivă și oferă educație pentru toți; mai mult ele asigură o educație eficientă pentru majoritatea copiilor și îmbunătățesc eficiența și, până la urmă, chiar și rentabilitatea întregului sistem de învățământ”3.
Prezența elevilor dezavantajați (copii cu anumite deficiențe/dificultăți, cei proveniți din familii cu probleme financiare sau destrămate, cei de etnie rromă etc.) în școlile de masă și parcursul lor pe întregul ciclu școlar arată că strategia de incluziune a elevilor „problemă” nu mai este doar o teorie. Prezența profesorilor pregătiți să facă faţă problemelor elevilor care au dificultăţi, renunțarea la stilul autoritar de predare și la accentual pus doar pe performanță, motivarea personalului didactic, prezența mediatorilor școlari (psihologi și profesori de sprijin) și organizarea activităților școlare adaptate nevoilor acestor elevi sunt doar câteva realități prezente tot mai mult în școlile de masă.
Introducerea și folosirea în procesul educațional a unor metode moderne, bazate pe activități participative, pe dezvoltarea unor deprinderi de lectură, învățare, încredere și colaborare, adaptate capacităților intelectuale și fizice ale fiecărui elev, apar ca necesități stringente.
Școala este instituția care poartă pe umeri responsabilitatea educării elevilor, aici ei învaţă să se cunoască şi să se accepte pe sine, să interacţioneze cu ceilalţi, este locul unde acumulează cunoștințe, care îi vor ajuta să descopere lumea, iar biblioteca școlară poate susține tot acest proces prin încurajarea muncii individuale, implicarea lor activă și dorința de progres.
Copiii cu CES necesită din partea noastră o atenție mai mare și adaptarea stilului de lucru. Activtățile alese trebuie să fie interesante, atractive, să vizeze mai multe planuri: vizual (culori vii, desene atractive), auditiv (tonuri calde, intonație), motric (împăturire, tăiere, îmbinare).
Dificultățile majore de adaptare datorate deficiențelor de limbaj, de motricitate, de atenție sau de comunicare pot fi mai ușor ameliorate prin activități interactive și atractive implementate de bibliotecă și desfășurate în afara spațiului de clasă sau a cabinetului de consiliere/logopedie.
Odată identificate nevoile și problemele cu care se confruntă acești copii, se pot găsi metode specifice pentru ai sprijini să se dezvolte echilibrat și să se evite abandonul școlar sau apariția delicvenței juvenile.
Încă din anii '60 a început să se pună problema integrării persoanelor cu handicap în sistemul de învățământ obișnuit. În acest sens, în cadrul Conferințelor Generale UNESCO, s-a pus accentul pe dreptul fiecărei persoane cu handicap de a primi o educație corespunzătoare nevoilor sale.
CES include în registrul său probleme speciale în educație pornind de la deficiențe grave până la forme ușoare de tulburări/dificultăți de învățare, cum ar fi:
-dificultăți de învățare;
-întârzieri mintale, dificultăți severe de învățare;
-tulburări de limbaj;
-deficiențe motorii;
-deficiențe vizuale;
-deficiențe auditive;
-tulburări emoționale și de comportament.
Am inițiat de doi ani, împreună cu profesorul de sprijin și consilierul școlar activități și ateliere adaptate copiilor cu nevoi educaționale speciale pentru dezvoltarea limbajului, îmbogățirea cunoștințelor și, nu în ultimul rând, creșterea gradului de acceptare în colectivele de clasă.
Marcarea unor evenimente istorice, promovarea tradițiilor, lectura unor povești îndrăgite de cei mici și desfășurarea unor ateliere de creație cu tema poveștilor citite sunt un bun prilej de promovare a spațiului și fondului bibliotecii școlare, dar și de socializare și dezvoltarea abilităților motorii. Elevii cu cerințe educaționale speciale au participat la astfel de activități, fie cu colectivul clasei, fie în ateliere special organizate pentru ei.
Pentru a evita plictiseala sau pierderea atenției, copiii sunt încurajați să devină pe parcursul atelierului din spectator în participant activ / povestitor. Coordonatorul atelierului trebuie să fie foarte clar în explicarea regulilor, să repete sarcinile folosind propoziții scurte și cuvinte ușor de înțeles; să folosească materiale atractive și să le așeze pe masă astfel încât fiecare copil să aibă acces; să recompenseze participarea activă și răspunsurile corecte (acești copiii au mare nevoie de încurajare); să îi învețe pe copii să își controleze comportamentul/impulsivitatea. Un „dar” care poate salva o situație tensionată și poate evita apariția unor conflicte este simțul umorului.
Capacitatea de a face haz de necaz îi poate ajuta pe elevi să treacă peste anumite momente neplăcute și să mențină controlul asupara situației.
Practic prin aceste întâlniri căutăm să responsabilizăm copiii printr-o mai bună înțelegere și conștientizare a simptomatologiei; să lucrăm la creșterea încrederii în sine; la crearea unui sistem de valori corect; la sociabilitate și dezvoltarea abilităților de comunicare, căutăm să încurajăm relaţiile de prietenie şi comunicarea între toţi copiii din clasă/şcoală.
Atelierele de lectură și de îndemânare desfășurate în spațiul bibliotecii au ajutat acești copii la dezvoltarea limbajului, la o integrare mai bună în colectivitate, la acceptarea lor din partea colegilor, i-a încurajat să facă eforturi de a ține pasul cu activitățile desfășurate la clasă și să descopere biblioteca drept un spațiu de socializare și al universului magic al cărților, al lecturii, al personajelor de poveste și nu ca unul claustrofob, în care să se simtă, dacă nu marginalizați, cel puțin rupți de restul claselor din care fac parte.
Copiii cu cerințe educaționale speciale se confruntă de multe ori cu probleme de comunicare, cu situații de neîncredere în capacitatea de exprimare. Cititul împreună și discuțiile pe tema textului pot fi un start bun în dezvoltarea gustului pentru lectură și îmbogățirea vocabularului.
Lectura ar trebui să se numere printre activitățile cotidiene ale fiecăruia dintre noi, având numeroase beneficicii pentru minte și suflet. Lectura îmbogățește imaginația și dezvoltă creativitatea; oferă răspunsuri la dileme și întrebări; crește interesul pentru cunoaștere; dezvoltă latura sensibilă a personalității; oferă modele de viață.
Cartea și implicit lectura educă și dezvoltă mental copiii.
Atelierele de lectură și îndemânare organizate și desfășurate cu copiii cu CES au rolul de a dezvolta o serie de competențe și abilități:
-Abilitatea de a asculta și a înțelege textul;
-Puterea de concentrare și de memorare;
-Facilitează înțelesul unor concepte;
-Oferă informații despre lumea din jur;
-Exersează gândirea logică – să înțeleagă cauza și efectul unor fenomene/activități;
-Poate ajuta la depășirea unor momente anxioase sau de stres;
-Dezvoltă imaginația;
Cărțile inspiraționale oferă experiențe de viață, oferă sfaturi și pot ajuta la atingerea unor obiective personale. Practic pot fi o sursă de inspirație;
   Citind devii mai informat în diferite domenii ale vieții și poate avea drept efect creșterea stimei de sine - încredere în capacitatea de a transmite mesaje și de a relaționa.
    Iubirea de copii, optimismul, speranța și norocul de a întâlni oameni dedicați și  responsabili sunt o rețetă care nu poate da decât rezultate pozitive.

                                                                                              Prof. înv. Preșcolar Vultur Sorina Ioana

  În ultimii ani am auzit tot mai des de bullying, fie că este vorba de școala la care învață copilul, fie că este vorba de știri în mass media. În acest context, o discuție cu copilul despre acest subiect devine absolut necesară în orice familie, fiind esențială pentru sănătatea emoțională a copiilor noștri.  Însă părinții, la rândul lor, știu cu adevărat ce înseamnă și cum să inițieze o astfel de discuție?
Explicat într-un mod cât mai simplu, bullyingul are loc atunci când o persoană sau un grup se comportă intenționat și repetat astfel încât să facă pe cineva să se simtă rănit, înfricoșat sau jenat.
Psihologii definesc bullyingul ca fiind acțiunile sau amenințările repetate, inițiate de către una sau mai multe persoane, care au sau sunt percepute a avea mai multă putere sau statut decât ținta lor, pentru a provoca frică, suferință sau rău.
Ce este bullying și ce este doar tachinare nevinovată între copii?
Cea mai evidentă formă de bullying  (fără a se limita însă la acest aspect) în cadrul comunităților de copii, este  legată de caracteristici care fac parte din identitatea unei persoane sau a grupului din care aceasta face parte, cum ar fi rasa, religia, dizabilitatea, statutul de imigrare, orientarea sexuală, sau aspectul fizic. Bullyingul este interpretat deseori de părinți sau profesori ca o formă de a glumi între copii, fără a lua în calcul faptul că pe copilul vizat, porecle precum „ochelarist”, „slăbănog” sau „tuciuriu” , îi afectează emoțional și pot resimți  cu repercusiuni chiar și în viața de adult. De altfel una dintre caracteristicile distinctive, care evidențiază existența unei forme de bullying este faptul că persoana țintă este deranjată și nu amuzată, de comportamentul așa-zis de tachinare.
Putem depista cu ușurință o situație de bullying dacă sunt îndeplinite una sau mai multe dintre aceste condiții: acțiunea este nedorită și agresivă, poate sau se repetă în timp, și există un dezechilibru de putere- victima se simte neputincioasă să facă ceva împotriva agresorului.
Iată și câteva exemple de situații care NU pot fi considerate bullying:
Dacă un copil nu este invitat la petrecerea aniversară a altui copil – bullyingul apare doar atunci când copilul este exclus și marginalizat în mod repetat, și nimeni nu vrea să se joace niciodată cu el
Dacă există loviri accidentale între copii – bullyingul apare abia atunci când violența este intenționată și repetată. Dacă glumele despre alți copii  se repetă, cu o țintă precisă, chiar dacă copilul respectiv spune clar că este deranjat și și ar dori ca aceste glume să înceteze. 
Ce putem face ca și cadrul didactic?
Metoda recomandată de intervenție, atunci când observăm sau bănuim un comportament de bullying, este discuția deschisă cu copilul, fie că este victimă, agresor, sau spectator. Este important ca noi, ca adulți, să ne informăm corect pentru a putea îndrepta copilul către un comportament adecvat, care nu favorizează atitudini de tipul „răspunde-i și tu la fel”.
Câteva întrebări pe care le puteți adresa pentru a iniția o discuție sunt:
Știi ce înseamnă bullying?
Știi cum să îți dai seama dacă cineva e doar răutăcios cu tine sau este un bully?
Te-a făcut cineva la școală să te simți slab, neputincios sau urât?
Ți se întâmplă să fii răutăcios cu alții copii doar pentru distracție?
Ai râs, împreună cu alți copii, de cineva mai mic sau mai slab? Cum te-ai simțit atunci?
Te simți în siguranță când mergi la școală?
În grupul tău de prieteni, obișnuiți să folosiți porecle? Există cineva care se simte jignit de porecla pe care i-ați pus-o?
Este important ca atât cadrele didactice cât și părinții să conștientizeze faptul că fenomenul de bullying este unul ce ține de dinamica grupului, de interacțiunile din interiorul grupului.
Mai mult decât atât, nu ar trebui să așteptăm ca bullyingul să se întâmple (sau să bănuim că se întâmplă), ci ar trebui să adresăm aceste întrebări ca parte a discuțiilor obișnuite pe care le avem cu copii despre ce li se întâmplă la școală. Întrucât școala nu  este importantă doar pentru că asigură succesul academic al copilului, ci și pentru echilibrul lui emoțional, fără de care succesul academic nu este posibil. 
Rolul nostru de dascăl este să îi ajuta pe cei mici să înțeleagă că bullyingul este un fenomen răspândit și că nu este normal să fie făcuți să se simtă inferiori, lipsiți de merite sau de calități, și nici ei la rândul lor nu au dreptul de a îi face pe alți copii să se simtă astfel.

Am participat cu interes la ediția din acest an școlar a Programului Școala Siguranței Tedi. Elevii mei, clasa I C, au îmbrățișat ideea, chiar dacă am lucrat mai mult online.

Activități desfășurate:
Tema 1: Igiena minţii şi a corpului
Tema 2: Când părinţii lipsesc de acasă
Tema 3: Copilul şi accesarea internetului
Tema 4 - Siguranţa în vacanţa de iarnă
Tema 5 - Situații periculoase
Tema 6 - Siguranța în clasă
Tema 7 - Siguranţa în pauză
Tema 8 - Prevenirea, recunoasterea si gestionarea bullyingului
Tema 9 - Relaţiile cu colegii
Tema 10 - Deplasarea pe strada si traversarea carosabilului
Tema 11 - Mersul pe bicicletă în siguranţă şi Copilul ca pasager
Tema 12 - Siguranţa în vacanţa de vară; siguranţa "în curte"

Activitatea finală s-a desfășurat miercuri, 16.06.2021, cu sprijinul  Ag. șef Maftei Iulia – IPJ Neamț, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Cele mai apreciate activități au fost:

-  „Prăjitura prieteniei” (mai ales momentul când și-au citit reciproc rețetele, fizic, în sala de clasă);

- activitatea finală (elevii curioși „asaltând-o” pe doamna cu foarte multe întrebări).