Există numeroase accepţiuni pentru termenul de educaţie outdoor, însă pentru a da o definiţie simplă şi pe înţelesul cititorilor, putem spune că această formă de educaţie se bazează pe învăţarea în aer liber. Termenul de educaţie outdoor, poate include educaţia pentru mediu, activităţi recreative.
Educaţia outdoor este un concept relativ nou în contextul educativ românesc, însă ea începe din ce în ce mai mult să capteze interesul actorilor educaţionali din sistemul de învăţământ formal. grame de dezvoltare personală şi socială, drumeţii, aventură, etc.
Realizănd o sinteză a activităţilor de formare la care am participat pe parcursul proiectului EcoEdu bezond rhetoric, am identificat caracteristicile cheie ale educaţiei outdoor:
- Educaţia outdoor oferă posibilitatea contactului direct cu natura – protecţia mediului reprezintă un subiect de interes mondial, urbanizarea masivă a produs un efect nociv asupra mediului și prin faptul că oamenii nu conștientizează impactul pe care acţiunile lor non-ecologice le au asupra mediului – educaţia outdoor se desprinde ca o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor și comportamentelor faţă de mediu;
-Educaţia outdoor reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare – un mediu relaxant, liber, fără constrângerile pe care le impun “cei 4 pereți ai unei săli de clasă” poate oferi elevilor nenumărate provocări, astfel că procesul de educare devine puternic, inspiraţional și de natură să schimbe comportamente antisociale, să creeze o relaţie puternică între oameni bazată pe sprijin reciproc;
- Educaţia outdoor facilitează procesul de învăţare al elevilor care întâmpină dificultăţi în acest sens – cum spuneam mai sus, educaţia outdoor oferă un climat diferit de învăţare ce permite elevilor care în mod usual întâmpină dificultăţi de învăţare si au un nivel scăzut de performanţă şcolară, să devină mai motivaţi, cu mult mai capabili;
- Dezvoltare personală atât al celor care o aplică, cât mai ales al elevilor;
- Dezvoltarea spiritului de echipă – conexiunea între elevi, elevi-profesori duce la creşterea gradului de participare activă, cresterea cetăţeniei active in randul ambelor categorii;
- Educaţia outdoor oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale, mentale ce asigură bunăstarea societăţii

Obiectivele generale ale educaţiei outdoor sunt:
Dezvoltarea abilităţilor socio-personale: îmbunătăţirea muncii în echipă, îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea competenţelor de conducere, etc
Dezvoltarea abilităţilor de management: organizare, coordonare, evaluare
Oferirea unui cadru stimulativ de învăţare.
Oferă posibilitatea creării unui mediu relaxant și motivant în funcţie de problema identificată  permite escaladarea unor nivele inalte de imaginație în vederea obţinerii rezultatelor propuse. Copiii percep lumea înconjurătoare în totalitatea ei în mod direct, dar nu pot căpăta reprezentări sistematice şi corecte despre ea decât cu ajutorul cuvântului  adulţilor, care dirijează întreaga activitate de cunoaştere, îi orientează spre esenţial conform scopului propus.
Astfel, dacă copiii întreabă: „ Cum se numeşte cutare plantă?”, fireşte că trebuie să le răspundem direct. Însă dacă întreabă: „ Cu ce se hrăneşte gândacul pe care l-am găsit?”, trebuie să le propunem să adune crenguţe de la copaci de diferite specii şi să observe, să gândească, îi va deprinde să fie independenţi.
Copiii de vârstă preşcolară percep natura înconjurătoare, capătă cunoştinţe, îşi însuşesc o anumită atitudine faţă de diferite fenomene ale naturii. Natura îi atrage prin frumuseţea, varietatea ei, precum şi prin multitudinea culorilor, formelor, mirosurilor şi sunetelor. Unul din mijloacele intuitive prin care copiii pot cunoaşte lumea înconjurătoare este şi excursia , pe care dicţionarul limbii române o denumeşte ca” o plimbare sau o călătorie în grup, făcută pe jos, sau cu mijloace de transport, în sens educativ sau distractiv”. De accea, am folosit plimbările, excursiile şi vizitele, în perioada activităţilor liber-alese, pe o scară din ce în ce mai largă, pentru că ele constituie mijloc de recreere, de destindere şi totodată de asimilare de noi cunoştinţe şi de reactualizare a celor vechi. În acelaşi timp, fac legătura directă cu natura şi cu societatea, cu rezultatele muncii omului.
Însuşindu-şi cunoştinţele, copiii depun efort intelectual, aceasta ajutându-i să-şi formeze deprinderi elementare de muncă intelectuală, care-i integrează mai uşor în activitatea şcolară de mai târziu. Venind în contact cu obiecte şi fenomene din mediul înconjurător, învaţă denumirea lor, pe parcurs încep să le plaseze în lumea din care acestea fac parte, ajungând la concluzii, la generalizări, abstractizări, la formarea unor noţiuni clare şi precise. Cunoaşterea îşi urmează drumul ei, de la contemplarea vie la abstract şi înapoi la practică.
Nu este suficient să-l familiarizăm pe copil cu natura şi societatea numai din cărţi şi ilustrate. Un asemenea  fel de a educa copiii este profund greşit, deoarece nici cele mai captivante poveşti, nici cele mai minunate imagini nu pot înlocui natura vie. Excursiile, plimbările şi vizitele prijeluiesc contemplarea vie a fenomenelor în mediul lor natural. Prezentând copiilor obiecte şi fenomene din natură, reprezentările lor devin clare, corespunzătoare realităţii. Atunci când copiii observă ceva într-un tablou, reprezentările lor sunt doar aproximative. De exemplu, imaginea unui mijloc de locomoţie cunoscut,”trenul”, îi dă copilului o idee cu totul generală. Observându-l direct în gara sau alergând pe linie, copilul îşi va însuşi cunoştinţe corecte despre el: aspectul lui caracteristic, mărimea vagoanelor, forma lor, locomotiva, sunetele pe care le produce, viteza cu care merge, mişcarea roţilor etc.
Excursia, plimbarea şi vizita îşi aduc din plin contribuţia la formarea trăsăturilor morale ale copiilor, acestea ocupând un loc important în procesul de formare a personalităţii lor. Copiii se obişnuiesc cu unele reguli de comportare în colectiv. Ei devin ascultători, li se educă o atitudine conştientă faţă de cerinţele educatoarei, faţă de colectivul de copii, li se dezvoltă spiritul de organizare şi de ordine faţă de tot ce ceea ce-i înconjoară. Am căutat ca de fiecare dată copiii să ia legătura directă cu unele aspecte din procesul muncii, pentru a-i face să înţeleagă importanţa muncii în dezvoltarea societăţii.
Copiii au învăţat să preţuiască munca, să iubească şi să respecte pe oamenii muncii, bunurile produse de aceştia în folosul lor şi al întregii societăţi. Astfel, au început să deosebească frumuseţea fiecărei meserii în parte, sub ipoteza că:-„ ce s-ar întâmpla dacă n-am avea cizmar?”-„ rămânem fără încălţăminte”;” dar dacă n-ar exista croitori?”etc.
Important este să-i facem să înţeleagă că a munci în orice sector nu este o ruşine, ci o mândrie, că fără aceste meserii şi fără aceşti oameni care le practică nu se poate trăi, că ei se străduiesc să producă bunuri cât mai frumoase şi de bună calitate în folosul nostru, al tuturor.
Am obişnuit copiii în excursii, plimbări şi vizite să deosebească ceea ce este bine de ceea ce este rău, ceea ce este permis şi ceea ce este interzis. Excursiile, plimbările, vizitele sunt un prilej deosebit pentru popor educarea convingerilor şi a sentimentelor morale, a dragostei pentru cunoaşterea bogăţiilor şi frumuseţilor patriei. Am căutat să dezvolt la copii calităţile voinţei şi trăsăturile pozitive  de caracter prin supunerea faţă de cerinţele colectivului.
Activitățile educației de tip outdoor se desfășoară întotdeauna în natură și nu au ca finalitate rezultate palpabile ( diplome, atestate) , ci produse vizibile la nivelul comportamentului copiilor.
Dacă învățarea clasică, în sala de grupă, are un aspect cognitiv, activitatea de tip outdoor are un  aspect pur practic, informal și exepriențial.
Bibliografie:
 Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-7 ani
 Programa activităţilor instructiv- educative EDP 1985
 Revista de pedagogie Bucureşti- 1986