Copilăria – un tărâm magic ! Primii pași, primele cuvinte: mama, tata.Primii ani de școală, prima profesoară. Toate în copilărie au început. Copilăria – cei mai frumoși ani din viața noastră. În copilărie totul e diferit, vedem lumea cu alți ochi, e o poveste. Credem că ne aflăm într-un joc, interesant, însă, se termină brusc.
Imi amintesc cu drag vremurile copilăriei mele când libertatea era cuvântul de ordine. În fața blocului, ne adunam toți copiii din cartier și ne jucam până seara târziu ”Baba- oarba”, „De-a v-ați ascunselea”, „ Țară, țară vrem ostași”, „Elasticul” sau dădeam câte un spectacol cu muzică și dans . Aveam două prietene, Oana și Cristina cu care mă jucam cu păpușile pe o păturică așezată pe iarbă, unde croiam hăinuțe, le aranjam părul , etc. Aveam colecții cu șervețele, iar pe cele în mai multe exemplare le schimbam cu colegele, adunam surprize de la gume Turbo. Copiii erau tot timpul liberi, așteptau cu nerăbdare vacanțele care erau petrecute de majoritatea la bunici, inundate cu aerul pur ca lacrima, cu mirosul bucatelor gătite de bunica. Cât era ziua de lungă alergam de colo colo, zburdam pe câmpuri, nestingheriți. Iernile erau așteptate cu nerăbdare, ne bucuram de troiene care îmbrăcau pământul, chicoteam de la mic la mare pe derdeluș, ne bulgăream, iar seara fiecare se retrăgea către casă cu hainele ude...cu obrajii rumeniți de ger și cu amintirea unei zile pline de veselie. Deși ne doream să petrecem timp cu familia, părinții erau preocupați de bunăstarea familiei, timpul petrecut cu aceștia fiind limitat, doar în zilele lor libere.
În copilărie nu aveam telefon mobil, calculatoar,  tabletă, etc. Am făcut parte din generația cu „cheia de gât”, liniștea părinților în ceea ce privea siguranța mea constituind-o responsabilitatea de care dădeam dovadă. Era o copilărie simplă, dar adevărată. Știam să gustdin orice clipă petrecută.
Vremurile s-au schimbat...astăzi părinții sunt tot mai implicați în creșterea copiilor, aceștia nemaifiind lăsați singuri în fața blocului, acasă nu mai stau singuri, la școală merg însoțiți, petrec mult mai mult timp împreună cu părinții comparativ cu generația mea. Acum prietenii încep să fie tot mai mulți virtuali, jocurile din fața blocului fiind înlocuite de cele pe calculator, tabletă, etc.
Fiecare timp cu avantajele și dezavantajele lui..., totul este în schimbare, iar omul este extrem de adaptabil. Indiferent cărei generație am aparține, copilăria reprezintă un tărâm de poveste, cu prinți și prințese, plin de bucurie, zâmbete, joc și culoare. Este  o insulă a nemuririi, luminată de soarele primei vârste, este un timp mitic și fericit în care visele devin realitate, iar realitatea devine basm.
Jocul este limbajul copilului la vârste fragede, este un mod prin care ei exprimă liber și sincer ceea ce gândesc, este iubire și modul în care ei înțeleg și descoperă lumea. Fie că aparținem generației cu cheia de gât sau generației Z, toți ne-am exprimat prin joc.
Copilul nu are nevoie de camere întregi de jucării ca să se poată juca sau învăța, pentru că lumea celor mici este cea a jocului simplu. Copilul are nevoie de jocuri mici și simple, de interacțiune, conectare și libertatea de a alege și crea. În joc, indiferent de ce natură ar fi , copilul are nevoie de limite, impuse cu drag și empatie, acestea făcându-l să se simtă în siguranță.
Jocul este un liant între cei mici și lumea exterioară, între ei și părinți. Prin joc putem aflat ce îi supară, ce își doresc, ce le place și ce nu, pentru că jocul este cel mai ușor limbaj de exprimat emoțiile.Jocul acela simplu căruia noi adulții uneori nu-i dăm importanță, pe ei îi amuză, îi face fericiți și îi detensionează.
Din păcate foarte muți copii abandonează complet jocurile tradiționale pentru a se juca pe diferite console sau dispozitive. Jocurile copilăriei au distrat generații la rând dezvoltând abilitățile sociale, creativitatea, imaginația, spiritul de competiție, prietenia și au fost benefice pentru sănătate deoarece presupuneau în același timp și activitate fizică.
Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, învățare și, mai ales, plăcere. Esența jocului implică reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Prin joc, copilul descoperă și lumea și viața într-un mod accesibil și atractiv, o cercetează, o prelucrează și o transformă în învățare, în experiență personală.
Jocul alături de învățare, muncă și creație este una dintre activitățile umane fundamentale. De aceea, haideți să ne jucăm împreună cu copiii, să-i ajutăm să înțeleagă lumea, să o exploreze mai ușor, să le oferim șansa de a se cunoaște și de a-și cunoaște limitele, pentru a-i îndrepta, cu pași mici spre o viață de adult încununată de succes!
Jocul este elementul care face ca trecerea de la grădiniță la școală să nu fie percepută de ființa umană ca un "șoc" ci ca o continuare firească a activităților desfășurate în cadrul grădiniței numai cu un grad de dificultate mai ridicat. Este suficient să privim copiii în timpul jocului pentru a ne face o impresie referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Unii copii se exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alții sunt mai reținuți, mai puțin activi.
Ceea ce vreau să evidențiez prin prezentarea conținutului acestei lucrări este faptul că jocul a avut un impact puternic în dezvoltarea mea atâtîn plan social, cât și fizic și intelectual. Prin profesia mea, pot da glas acestui impact ludic în activitățile desfășurate cu preșcolarii, acestea dobândind un caracter colorat și animat, încununat de zâmbete și voie bună.
În concluzie copilăria trebuie trăită intens cu joc și voie bună, acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct de vedere cognitiv, afectiv, al întregii dezvoltări a personalității.
„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm” (George Bernard Shaw)
BIBLIOGRAFIE:

             -  Moldovanu, I.; Culea, L., Cartea mare a jocurilor, CIDDC, Chișinău, 2002;
             - Kari Killen, “Copilăria durează generații la rând”, Editura First, Timișoara, 2003.
             - Vincent, R., „ Cunoaşterea copilului” , E.D.P., Bucureşti.,1972