Obiectivele generale ale educaţiei outdoor sunt:
Dezvoltarea abilităţilor socio-personale: îmbunătăţirea muncii în echipă, îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea competenţelor de conducere, etc
Dezvoltarea abilităţilor de management: organizare, coordonare, evaluare
Oferirea unui cadru stimulativ de învăţare.
Oferă posibilitatea creării unui mediu relaxant și motivant în funcţie de problema identificată  permite escaladarea unor nivele inalte de imaginație în vederea obţinerii rezultatelor propuse. Copiii percep lumea înconjurătoare în totalitatea ei în mod direct, dar nu pot căpăta reprezentări sistematice şi corecte despre ea decât cu ajutorul cuvântului  adulţilor, care dirijează întreaga activitate de cunoaştere, îi orientează spre esenţial conform scopului propus.
Astfel, dacă copiii întreabă: „ Cum se numeşte cutare plantă?”, fireşte că trebuie să le răspundem direct. Însă dacă întreabă: „ Cu ce se hrăneşte gândacul pe care l-am găsit?”, trebuie să le propunem să adune crenguţe de la copaci de diferite specii şi să observe, să gândească, îi va deprinde să fie independenţi.
Copiii de vârstă preşcolară percep natura înconjurătoare, capătă cunoştinţe, îşi însuşesc o anumită atitudine faţă de diferite fenomene ale naturii. Natura îi atrage prin frumuseţea, varietatea ei, precum şi prin multitudinea culorilor, formelor, mirosurilor şi sunetelor. Unul din mijloacele intuitive prin care copiii pot cunoaşte lumea înconjurătoare este şi excursia , pe care dicţionarul limbii române o denumeşte ca” o plimbare sau o călătorie în grup, făcută pe jos, sau cu mijloace de transport, în sens educativ sau distractiv”. De accea, am folosit plimbările, excursiile şi vizitele, în perioada activităţilor liber-alese, pe o scară din ce în ce mai largă, pentru că ele constituie mijloc de recreere, de destindere şi totodată de asimilare de noi cunoştinţe şi de reactualizare a celor vechi. În acelaşi timp, fac legătura directă cu natura şi cu societatea, cu rezultatele muncii omului.
Însuşindu-şi cunoştinţele, copiii depun efort intelectual, aceasta ajutându-i să-şi formeze deprinderi elementare de muncă intelectuală, care-i integrează mai uşor în activitatea şcolară de mai târziu. Venind în contact cu obiecte şi fenomene din mediul înconjurător, învaţă denumirea lor, pe parcurs încep să le plaseze în lumea din care acestea fac parte, ajungând la concluzii, la generalizări, abstractizări, la formarea unor noţiuni clare şi precise. Cunoaşterea îşi urmează drumul ei, de la contemplarea vie la abstract şi înapoi la practică.
Nu este suficient să-l familiarizăm pe copil cu natura şi societatea numai din cărţi şi ilustrate. Un asemenea  fel de a educa copiii este profund greşit, deoarece nici cele mai captivante poveşti, nici cele mai minunate imagini nu pot înlocui natura vie. Excursiile, plimbările şi vizitele prijeluiesc contemplarea vie a fenomenelor în mediul lor natural. Prezentând copiilor obiecte şi fenomene din natură, reprezentările lor devin clare, corespunzătoare realităţii. Atunci când copiii observă ceva într-un tablou, reprezentările lor sunt doar aproximative. De exemplu, imaginea unui mijloc de locomoţie cunoscut,”trenul”, îi dă copilului o idee cu totul generală. Observându-l direct în gara sau alergând pe linie, copilul îşi va însuşi cunoştinţe corecte despre el: aspectul lui caracteristic, mărimea vagoanelor, forma lor, locomotiva, sunetele pe care le produce, viteza cu care merge, mişcarea roţilor etc.
Excursia, plimbarea şi vizita îşi aduc din plin contribuţia la formarea trăsăturilor morale ale copiilor, acestea ocupând un loc important în procesul de formare a personalităţii lor. Copiii se obişnuiesc cu unele reguli de comportare în colectiv. Ei devin ascultători, li se educă o atitudine conştientă faţă de cerinţele educatoarei, faţă de colectivul de copii, li se dezvoltă spiritul de organizare şi de ordine faţă de tot ce ceea ce-i înconjoară. Am căutat ca de fiecare dată copiii să ia legătura directă cu unele aspecte din procesul muncii, pentru a-i face să înţeleagă importanţa muncii în dezvoltarea societăţii.
Copiii au învăţat să preţuiască munca, să iubească şi să respecte pe oamenii muncii, bunurile produse de aceştia în folosul lor şi al întregii societăţi. Astfel, au început să deosebească frumuseţea fiecărei meserii în parte, sub ipoteza că:-„ ce s-ar întâmpla dacă n-am avea cizmar?”-„ rămânem fără încălţăminte”;” dar dacă n-ar exista croitori?”etc.
Important este să-i facem să înţeleagă că a munci în orice sector nu este o ruşine, ci o mândrie, că fără aceste meserii şi fără aceşti oameni care le practică nu se poate trăi, că ei se străduiesc să producă bunuri cât mai frumoase şi de bună calitate în folosul nostru, al tuturor.
Am obişnuit copiii în excursii, plimbări şi vizite să deosebească ceea ce este bine de ceea ce este rău, ceea ce este permis şi ceea ce este interzis. Excursiile, plimbările, vizitele sunt un prilej deosebit pentru popor educarea convingerilor şi a sentimentelor morale, a dragostei pentru cunoaşterea bogăţiilor şi frumuseţilor patriei. Am căutat să dezvolt la copii calităţile voinţei şi trăsăturile pozitive  de caracter prin supunerea faţă de cerinţele colectivului.
Activitățile educației de tip outdoor se desfășoară întotdeauna în natură și nu au ca finalitate rezultate palpabile ( diplome, atestate) , ci produse vizibile la nivelul comportamentului copiilor.
Dacă învățarea clasică, în sala de grupă, are un aspect cognitiv, activitatea de tip outdoor are un  aspect pur practic, informal și exepriențial.
Bibliografie:
 Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-7 ani
 Programa activităţilor instructiv- educative EDP 1985
 Revista de pedagogie Bucureşti- 1986
 

Bibliografie:
1."Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei – Bucureşti 2006

Bibliografie:
• Agabrian, Mircea, (2006), Şcoala, familia, comunitatea, Editura „Institutul European”, Iaşi;
• Boniface Jean, Legrand Jean-Andre, Andre de Peretti, (2001), Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iaşi;
• Dumitrana, M., (2002), Copilul , familia şi grădiniţa, Editura Compania , Bucureşti;
• Truta Elena, Mardar, Sorina, (2007), Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje, Editura Aramis, Bucureşti.

BIBLIOGRAFIE :
Şoitu, Laurenţiu – Pedagogia comunicării, Institutul European, Iaşi, 2001.
Golu, P.—Psihologie socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974
Păun, E. –Sociopedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
Zlate, M—Psihologia socială a grupurilor şcolare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 
Cocoş C.- Pedagogie –  Polirom , Iaşi, 1996
Constantinescu, C. - Copilul şi Copilăria , Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Schiopu,U.- Educatia 2000+, Revista Invatamantul prescolar, Bucuresti
Breban,S.,Gongea,E., Ruiu, G.,Fulga, M-  Metode interactive de grup ,Editura Arves,2002
Dumitru, I.,Matei, Gh.- Metodica formarii si cultivarii abilitatilor de comunicare ale prescolarilor si elevilor de clasa I, Editura Cuvantul Info,2005, Ploiesti
Lespezeanu, M.- Traditional si modern in invatamantul prescolar, Editura Omfal Esential, 2007
Egan, K-  Imaginaţia în predare şi învăţare, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008.
Grama, F.- Curriculum pentru invamamantul prescolar , Ed.DPH, 2008,
Preda V., Pletea M., Grama F.- Activitatea didactica din gradinita, DPH, 2008
Berbeceanu, G.- Ghid orientativ pentru aplicarea curriculumului in invatamant prescolar 3/6-7 ani, Ed. Astra, 2008;
Toma, G.- Suport pentru aplicarea noului curriculum pentru invatamntul prescolar nivel 3-5 ani, Ed. Delta, 2009.
 

Bibliografie:
1. Curriculum pentru invatamant prescolar, (2008), Editura Didactica Publicing House.
2. Proiectul pentru Reforma Educaţiei Timpurii;
 

       Familia are rolul de a asigura copilului mediul potrivit de viaţă,  dragoste, ocrotire, afecţiune, constituindu-se ca un model pe care copilul începe să şi-l însuşească încă de la naştere. Părinţii sunt cele mai   importante modele pentru copii şi au un rol decisiv în dezvoltarea socială,
emoţională şi etică a acestora.
     Ȋn orice societate, familia joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare fiind astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea, constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale.
    Familia reprezintă pentru copil structura socio-afectivă securizantă, principala structură protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolut necesară existenței lui. În familie copilul are parte de primele lecții de viață, părinții sunt cei care îi oferă un prim model de învățare.În primii ani de viaţă mediul copilului este controlat în totalitate de părinţi. Prima relaţie a copilului este cea pe care o stabileşte cu mama, iar de calitatea acestei relaţii depinde în mare măsură capacitatea lui de a stabili relaţii mai târziu. Treptat, câmpul contactelor sociale ale copilului se diversifică, în primă fază, după care se lărgeşte prin interacţiunea cu ceilalţi membrii ai familiei şi a persoanelor din anturajul familiei. Pe măsură ce copilul creşte, el părăseşte spaţiul căminului şi intră în contact cu alte persoane din comunitate, aceste persoane (rude, prieteni, vecini, etc.) având şi ele o influenţă asupra dezvoltării socio-emoţionale a copilului.  Ȋn mediul familial trebuie să existe comunicare, şi educaţie prin comunicare în primul rând, în vederea realizării anumitor trebuinţe sociale ale copiilor. Din perspectiva dezvoltării sociale a copilului, comunicarea părinte-copil, atât din partea mamei, cât şi a tatălui, are un rol esenţial. Prin comunicarea verbală, părinţii reuşesc să se apropie de copil să-i cunoască interesele, dorinţele, nivelul de dezvoltare intelectuală, dorinţa de cunoaştere. La fel de importantă este şi comunicarea nonverbală care se stabileşte între părinţi şi copil, exprimată prin mimica feţei, prin gesturi sau chiar prin tăcere. Cercetările în domeniu au evidenţiat existenţa a patru stiluri educative principale în familie, care corespund unui echilibru între dragoste şi limite:
• Stilul permisiv (bazat pe dragoste ridicată şi limite scăzute);
• Stilul autoritarist (bazat pe dragoste scăzută şi limite înalte);
• Stilul de respingere, de neglijare (bazat pe dragoste scăzută şi limite scăzute);
• Stilul democratic sau echilibrat (bazat pe dragoste ridicată şi limite înalte).
1. Stilul parental permisiv- bazat pe dragoste, considerată ca fiind mai importantă decât fixarea unor limite. Părinţii folosesc acest aspect pentru a-și educa copiii, comunicǎ mult și dezbat orice problemǎ cu aceștia. Părinţii adepţi ai acestui stil îi permit copilului să se manifeste fără a-i impune prea multe restricţii. Pentru părinţii din această categorie cea mai importantă este libertatea de expresie, atât cea verbală, cât şi cea artistică. Avantajul stilului parental permisiv constă în faptul că permite dezvoltarea unei identităţi proprii a copilului, distinctă, originală, fiind baza dezvoltării capacităţii de a lua decizii, precum şi a creativităţii. Dezavantajele acestui stil parental denotă din faptul că atmosfera indulgentă în care copilul creşte, poate avea repercursiuni negative asupra lui, existând posibilitatea ca acest copil să nu înţeleagă limitele şi să nu ţină cont de regulile impuse de adult când situaţia o cere.
2. Stilul parental autoritarist– bazat  pe fixarea limitelor, consideră că acestea sunt mai importante decât dragostea.  Am putea afirma cǎ este opusul primului, astfel, ei acţionează uneori necontrolat în problemele de disciplină ale copilului, utilizând controlul extern pentru a-i educa. Aceşti părinţi îi cer copilului să respecte cu stricteţe regulile impuse de ei, fără a avea o opinie proprie. Regulile impuse de părinţii autoritari sunt în general rigide, greu de schimbat, iar încălcarea lor duce la pedeapsă imediatǎ asupra copilului. De cele mai multe ori părintele nu-i explică copilului de ce are voie sau nu are voie să facă unele lucruri, iarîncercările copilului de a-şi manifesta independenţa sunt împiedicate, fiind considerate o formă de răzvrătire. Acest stil parental are numeroase dezavantaje, din care amintim: copilul educat în acest stil va avea dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente, va învăţa mai greu să fie maleabil şi să facă anumite compromisuri impuse în unele situaţii, va fi lipsit de iniţiativă, fiindu-i mereu teamă că ar putea greşi.
   3. Stilul parental de respingere sau neglijare– manifestat prin dezinteres pentru copil, părinţii nefiind preocupaţi de realizările acestuia. Copiii educaţi în acest stil vor învăţa să trăiască haotic, independent de la o vârstă fragedă, iar din această cauză vor deveni persoane rigide, apatice, pragmatice şi mai insensibile la dorinţele celorlalţi.
    4. Stilul parental democratic– echilibrat, bazat pe concepte democratice cum ar fi egalitatea şi încrederea. Acest stil parental este mai mult o îmbinare a celorlalte stiluri educative. Părintele adept al unui stil educativ democratic doreşte în primul rând, respectarea drepturilor copilului. Regulile impuse vor fi respectate de toată familia, astfel copilul va fi responsabilizat prin respectarea aceloraşi reguli ca şi adulţii. Părintele democratic este pe de-o parte indulgent, flexibil şi deschis spre nou la ideile copilului, iar pe de altă parte suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă, astfel încât copilul să accepte reguli şi să îndeplinească eficient sarcinile primite. Părintele care se încadrează în stilul parental democratic este înţelegător şi încrezător în capacităţile copilului de a lua unele decizii, copilul fiind învăţat să devină independent. Prin acest stil parental se promovează respectul pentru om, copilul fiind învăţat să îi respecte pe ceilalţi, să tină cont de părerile celor din jur, să aibă curajul să îşi exprime propriile puncte de vedere, dar şi să accepte observaţiile venite din partea altora. Pe măsură ce creşte copilul va reuşi să-şi identifice propriile atitudini, datorită independenţei care i s-a acordat de către părinţi, va reuşi să facă alegeri bune în atingerea propriului ţel. Un dezavantaj al acestui stil parental constă în faptul că un copil crescut în manieră democratică se va adapta cu greu unui stil autoritar în anumite situaţii (la şcoală, în grupul de prieteni etc.).  Stilul parental democratic are cele mai multe efecte pozitive asupra dezvoltării ulterioare a copilului şi este de dorit tuturor celorlalte stiluri parentale.
    Tendinţa actuală a părinţilor este de solicita ajutor specializat în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină în creşterea şi educarea copiilor lor, iar pentru a veni în ajutorul părinţilor instituţiile şcolare organizează cursuri parentale prin care se urmăreşte formare anumitor valori sau comportamente, utilizarea anumitor strategii de comunicare şi educaţie, astfel încât modalitatea de interacţiune părinte-copil să fie una cu consecinţe benefice asupra dezvoltării copilului pe toate planurile.
      Nimeni nu îţi poate spune ce este mai bine pentru copilul tău, iar acest lucru trebuie să îl ştie şi să îl simtă fiecare părinte. Când ne simţim de multe ori depăşiţi de situaţie şi dorim să cerem ajutor trebuie însă să ştim şi cui. Astfel că, specialiştii din grădiniţă sau din alte medii educaţionale, pot fi o soluţie.
      Comportamentul copilului ne indică în majoritatea cazurilor stilul parental în care a fost educat. Modificarea anumitor aspecte în comportamentul acestuia, este dependentă de modificarea anumitor aspecte în stilul parental al părintelui, astfel că, pentru a modela comportamentul copiilor, trebuie mai întâi să ajutăm părintele să conştientizeze aspectele pozitive sau negative din propriul stil parental. Un alt aspect important este legat de stilul parental al fiecărui părinte din familie (mama, tata). Aceştia trebuie să încerce să manifeste stiluri asemănătoare, pentru a fi cu adevărat un sprijin pentru formarea personalităţii complexe a copilului.

BIBLIOGRAFIE:
Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D., Educaţia părinţilor, E.D.P., Bucureşti, 1997;
Cury, A., Pǎrinți strǎluciți – Profesori fascinanți, Editura For You, București, 2005
Dumitrana, M., Copilul, familia şi grădiniţa. Editura Compania, Bucureşti, 2000;
Vrăşmaş, E., Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2001;

Resursele educaționale deschise pot contribui major la transformarea procesului de educație prin creșterea calității acestuia. Orice resursă de învățare este deschisă dacă este disponibilă într-un format accesibil și sub o licență liberă, adică se permite accesul gratuit, utilizarea, adaptarea și redistribuirea resursei fără restricții sau cu restricții limitate.
În contextul mutării școlii în mediul online asistăm la un aflux de resurse educaționale în format digital, mulți profesori devenind creatori de RED. Crearea și publicarea de resurse educaționale contribuie la dezvoltarea profesională și personală a autorilor lor.
Indiferent dacă se utilizează la clasă propriile resurse sau unele create de alte cadre didactice, se impune o filtrare a acestora. Este absolut necesar să selectăm și să folosim acele resurse educaționale de calitate, care susțin procesul de învățare și care contribuie la dezvoltarea competențelor generale și specifice din programa școlară.
Cum ar trebui să fie o resursă digitală deschisă pentru a sprijini educația pe termen lung?
A. Din punct de vedere al conținutului ar fi bine să respecte următoarele caracteristici:
 Este încadrată corect ca an de studiu, pe disciplina vizată. Indică clar competența specifică urmărită.
 Conținuturile sunt corecte din punct de vedere științific. Respectă particularitățile de vârstă (limbaj, nivel de dezvoltare psihică, cunoștințe anterioare). Sunt sistematizate, prezentarea lor are coerență logică.
 Este relevantă, prin raportare la programa școlară. Face legătura cu cunoștințele anterioare și cu viața reală, realizând conexiuni inter- și transdisciplinare.
 Vizează explicit formarea de capacități și atitudini, nu doar acumularea de cunoștințe.
 Include elemente care să susțină structurarea cunoașterii și dezvoltarea de capacități și atitudini (ancore, hărți conceptuale, scheme )
 Urmărește dezvoltarea unor competențe precum: înțelegerea, analizarea, aplicarea, evaluarea, crearea.
 Parcursul de învățare este explicit condus, în etape succesive și logice, către atingerea rezultatelor așteptate.
 Oferă feedback. Include indicatori de progres în parcursul de învățare.
B. Din punct de vedere al formei, resursa digitală trebuie să aibă următoarele atribute:
 Este publică. Poate fi accesată fără a necesita autentificare.
 Este atractivă, dinamică, susține motivația învățării, favorizând un parcurs participativ și antrenant, prin elemente interactive care duc la o învățare conștientă.
 Se poate adapta pentru diverse niveluri de receptare, permițând parcursuri diferențiate.
 Elementele funcționale sunt accesibile și pot fi identificate ușor.
 Are aspect estetic - mărime font lizibil, culori plăcute, spațiere, elemente grafice adecvate, cu rol funcțional,
 Are multiple canale de comunicare (text/ audio și video/ grafică)
 Presupune mai multe metode și procedee didactice, care favorizează învățarea pe termen lung.
 Elemente multimedia sunt de calitate superioară: imagini clare, sunet bun, texte care respectă normele de redactare.

Există un program RED, care a început în noiembrie 2017, când Ministerul Educației a cerut Inspectoratelor Școlare Județene (ISJ) să găzduiască pe paginile proprii secțiuni de resurse educaționale produse de profesori. Definiția acceptată, preluată din recomandările Comisiei Europene, a fost largă: „tipuri de materiale de învățare, suporturi de curs, proiecte, experimente și demonstrații, dar și programe școlare, ghiduri pentru profesori, alte materiale educaționale cum ar fi articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară cât și cea extracurriculară”.
Procedura de publicare include o etapă de verificare a calității. Profesorii transmit propunerile de resurse educaționale către ISJ și doar cele care îndeplinesc un standard sunt publicate. 
Ministerul are în plan să operaționalizeze Biblioteca Școlară Virtuală, o platformă națională de Resurse Educaționale Deschise care să strângă toate aceste resurse.

         Informatizarea învăţământului, care a cunoscut o importantă creştere în ultima perioadă,  presupune atât dotarea cu calculatoare și laptopuri a unităților școlare dar mai ales folosirea acestora de către profesori la oră, mai ales în această perioadă în care învățământul tradițional (față în față) a fost înlocuit cu cel online.Acest lucru presupune o pregătire adecvată a cadrelor didactice pentru utilizarea tehnologiei informaţiei în procesul de predare. Este o diferenţă majoră între a deschide calculatorul ,a transmite, şi a manevra elementele unei lecţii. Prin urmare  pregătirea cadrelor didactice este un element de bază. Fără perfecţionarea personalului didactic sunt şanse mici ca tot acest demers, care presupune multă muncă şi fonduri uriaşe, să aibă o finalitate.  Vor  trebui de   asemenea reprofilate programele şcolare şi manualele, pentru ca ele să poată fi adaptate cu o mai mare uşurinţă  la  o programare  a  unei lecţii  pe  calculator.
              Toate aceste lucruri presupun însă timp și efort din partea tuturor celor implicați în actul educațional dar situația actuală a dus la necesitatea adaptării și personalizării procesului instructiv-educativ de către fiecare dintre noi, cadrele didactice, în măsura posibilităților și a priceperii. Luând în vedere toate aceste considerente, abordarea temei ” Resurse educaționale utile în procesul de predare-învatare-evaluare on-line” este una binevenită, întrucât schimbul de idei dintre cadrele didactice a fost considerat dintotdeauna un factor important în dezvoltarea abilităților educative ale acestora.Este  evident că aceste noi concepte în educaţie nu le pot  înlocui  pe cele tradiţionale în  mod  radical. Există  domenii sau etape ale procesului de învăţământ  în care educaţia tradiţională este de neînlocuit- faza preşcolară șiprimii ani de educaţie în şcoli fiind cele mai semnificative-, când influenţa personală a educatorului rămâne  determinantă și de neînlocuit!
          În urma unor studii întreprinse atât în ţara noastră, dar mai ales plan internaţional s-au desprins  o serie de concluzii  interesante cu privire la eficienţa utilizării  resurselor educaționale online , dintre  care  amintim:
 oferă informaţii organizate;
 chestionează  pe  cel  ce  învaţă;
 stimulează  creativitatea;
 constituie  un  mijloc  atractiv  de  a  verifica, consolida  şi  recapitula cunoştinţele;
 ne  determină  să  găsim  soluţii  interactive  şi  moderne  de  abordare  a lecţiilor;
 diminuează  factorul  de  stres;
 este  prezent  caracterul  ludic;
 reduce  timpul  de  studiu;
 se  modifică  pozitiv  atitudinea  faţă  de  computer.
Unul dintre acestea este JINGSAW PLANET- o platformă foarte ușor de utilizat de către cadrele didactice pentru a crea materiale pentru copii. Adresa web oficială este www.JigsawPlanet.com. Dând un click pe acestă adresă, cadrul didactic are posibilitatea de a selecta jocuri-puzzle pentru copii după tema   dorită sau poate crea propriul cont în vederea personalizării activității. Contul se crează prin completarea câtorva informații (alegerea unui nume de utilizator, parolă, adresă de email pentru confirmarea și finalizarea înscrierii/creării contului).Apoi, prin alegerea opțiunii ”Crează”, se pot realiza puzzle-uri variate ,cu grad diferit de dificultate, înfuncție de vârsta copilului, de tema săptămânii etc.Atunci când am abordat tema ”Ce fac animalele toamna”, de exemplu, le-am pregătit copiilor ghicitori despre viețuitoare...iar răspunsul nu a fost confirmat de către mine, ci a fost ”ascuns” în spatele pieselor de puzzle pe care copilul le-a poziționat corect în vederea reîntregirii imaginii. Jocul a fost atât instructive cât și educativ.Acesta este contul meu personal- https://www.jigsawplanet.com/Beea ,iar acesta este un model de puzzle realizat pentru copii- Animale sălbatice toamna: Vulpea 
https://sc-de.jigsawplanet.com/i/44c0360148033402002c1ce073ea0f177b/320/jp.jpg

Referințe
Istrate, O. (2021), https://revistaprofesorului.ro/resurse-educationale-deschise
Istrate, O. (2021), https://iteach.ro/experientedidactice/resurse-educationale-deschise-o-posibila-grila-de-evaluare

Rolul educatorilor în dezvoltarea competențelor emoționale ale copiilor este extrem de important mai ales datorită faptului că începând cu vârsta preșcolară timpul pe care copiii îl petrec la grădiniță este în multe cazuri mai mare decât cel petrecut cu părinți ( în special preșcolarii care frecventează grădinița cu program prelungit).
Primii ani din viața copilului sunt despre atașament, afecțiune, dragoste necondiționată, siguranță și explorare. Știm deja că fiecare copil este unic în felul său și că el este cel care ne ghidează întotdeauna în procesul lui de învățare. Cu toate acestea, sunt multe momente în care decizii importante precum când e mai bine să începem creșa sau grădinița pot fi mai dificile decât par.Grădinița reprezintă în sine un context social  în care copiii au ocazia să interacționeze cu ceilalți copii în mai mare măsură decât în cadrul familiei. Pentru o bună desfăşurare a procesului instructiv educativ în grădiniţa de copii trebuie subliniată importanţa respectării particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor preşcolari prin faptul că toate formele de activitate instructiv educative trebuie să fie adaptate capacităţilor de asimilare, posibilităţilor reale ale celor vizaţi. Este vorba şi de particularităţile individuale ale fiecărui preşcolar, dar şi de specificul dezvoltării stadiale pe categorii de vârstă ale copiilor, având în vedere că există caracteristici comune, dar şi trăsături ce definesc individualitatea fiecărui copil, în funcţie de zestrea genetică, experienţa de viaţă, mediul familial şi social din care provin, accesul la sursele de informare, situaţia materială ş.a.
Stabilirea unei conexiuni emoționale educator-copil, înseamnă asigurarea unui spațiu psihologic în care atât copilul, cât și educatorul se pot exprima liber. Este foarte important ca preșcolarii să vadă în educator un camarad de călătorie, nu o autoritate strictă. Disciplina, importantă și ea în educația timpurie, se va face pe baza respectului reciproc și nu pe baza sentimentului de teamă. Calitatea relației educator-copil este substratul oricărei interacțiuni positive , este adevărat că unii copiii pot dobândi un statut privilegiat datorită faptului că reușesc fără prea multe dificultăți să se adapteze și să se conformeze cererilor educatorului.
Educatorul este un model pentru dezvoltarea competențelor emoționale ale copiilor , utilizarea de către educator un limbaj prin care atrag atenția copiilor asupra emoțiilor  sau a evidențierii reacțiilor emoționale în contextual interacțiunilor obișnuite , scade riscul copiilor de a avea dificultăți  în înțelegerea emoțiilor ,precum și a consecințelor pe care le au comportamentele lor. A fi educatoare înseamnă a educa, a modela suflete, urmând a avea o groază de satisfacții. A fi educatoare înseamnă să simți. Să simți iubire sinceră pentru copii, să fii îndrăgostită de ei, să semeni dragoste, să simți ca ei sunt parte semnificativă pentru tine. Sufletul unui copil nu îl apropii decât cu iubire, îl mângâi cu iubire, îl vindeci cu iubire. Cu sufletul unui copil nu te poți juca. El este cea mai mare bogăție! De aceea, atunci când dau drumul brațelor mamei, le apucă pe cele ale educatoarei. Cele două mâini trebuie să șteargă zeci de lacrimi, să îmbrățiseze cu căldură cinci copii și alte douăzeci de mânuțe să le țină strâns încât să le ofere siguranță.
Relația educator-copil ,îi oferă copilului surse suplimentare de adaptare la mediu și de compensare a posibilelor relații insecurizante cu părinți. Educatorul creează copiilor un mediu stimulativ de joc, favorabil pentru a-şi exprima necesităţile, sentimentele şi emoţiile. Ca educatori facilităm comunicarea între copii, creăm ocazii de dialog între copii, între copii şi adulţi, stimulăm posibilităţi de exprimare creatoare, independenţă în gândire, comportament, stimulăm exprimarea şi respectăm opinia copilului. De asemenea echilibrăm eforturile copilului cu posibilităţile lui spre a-i favoriza dezvoltarea, dar şi autocontrolul în ineracţiunile sociale, ajutăm copilul să-şi extindă experienţa de cunoaştere, să o conştientizeze, şi nu în ultimul rând favorizăm trăirea unor experienţe reale de către copii, experienţe de viaţă care ulterior vor stimula jocul.
      În concluzie, și din experiența mea ca si educatoare, rolul educatoarei în interacţiunea cu copilul, cu dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la grup este major şi îşi pune amprenta asupra conturării şi dezvoltării continue a personalitătii copiilor preşcolari. Să nu uităm că toţi copiii au în comun câteva lucruri esenţiale: au nevoie de dragoste, de securitate, de hrană. Ca educator, nu pot decât să mă bucur de feedback-urile pe care le primesc zilnic, de diversele complimente și să ofer în continuare apă, lumină, pământ, așa cum face un grădinar cu floarea sa.

     Bibliografie:
1. Ezechil, L., Păişi, M. – Laborator preşcolar, Editura V&I Integral, Bucureşti, 2001
2. Voiculescu, E. – Pedagogie preşcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2001
3. Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7ani

Mediul înconjurător ne asigură condițiile necesare vieții, însă depinde de noi dacă dorim să folosim aceste elemente eseţiale în mod util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al vieţii noastre.
Ca orice fiinţă vie, omul depinde de natură, care-i oferă aer, apă şi hrană. Omul a fost dintotdeauna cel mai bun prieten al naturii, dar tot el, mânat de dorinţa de a o domina, este cel mai mare duşman al ei, pregătind, cu propria-i nesăbuire, stingerea vieţii pe planeta noastră. Degradarea continuuă a mediului datorită influenţei nefaste a omului, ne obligă să luăm atitudine pentru puritate, candoare, frumuseţe căci, unica speranţă a omenirii rămâne natura.
În ultimul timp, asistăm tot mai des la fenomene extreme care se întâmplă pe planetă, fenomene care par a avea legătură cu tranformările pe care omul le-a produs în natură. Judecând după aceste marile schimbări climatice prognozate, care deja îşi arată prezenţa,  apare o întrebare îngrijorătoare:copii sau nepoţii noştri, vor mai avea norocul să găsească ceea ce noi am distrus cu atâta uşurinţă; o natură ospitalieră? Pentru ca omul să iubească natura și să învețe să o ocrotească este nevoie să îl învățăm , să-i insuflăm aceste setimente încă de la grădiniță. Astfel, asa cum ne ocupăm de educaţia intelectuală, morală şi estetică, este timpul să ne ocupăm şi de educaţia ecologică şi să-i învăţăm pe copii de ce şi cum trebuie protejetă natura.
Curiozitatea copilului de a cunoaşte tot ceea ce-l înconjoară, de a afla cât mai multe despre natură, se manifestă prin întrebari ca de ce?, cum?. Şi asta datorită faptului că sub ochii lor se întâmplă fenomene contrar celor spuse despre cum ar trebui să ocrotim natura.
Suntem chemaţi să facem transferul de dragoste şi respect faţă de tot ceea ce ne înconjoară, de la noi, adulţii, spre cei mici şi foarte mici, atunci când începe drumul cunoaşterii.
Scopul educației ecologice este de a dezvolta capacitatea de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător prin stimularea curiozităţii pentru investigarea acestuia în vederea formării unor atitudini pozitive, active, de toleranţă, solidaritate, protecţie şi responsabilitate în relaţionarea cu mediul înconjurător, precum şi  conştientizarea raportului direct dintre mediu şi sănătatea individului şi cultivarea atitudinilor responsabile implicate în protejarea mediului.
Vârsta preșcolară este propice pentru a descoperi frumusețile naturii.  Dorinţa copiilor de a explora şi de a descoperi noi orizonturi este pe deplin satisfăcută de  activităţile de cunoasterea mediului desfăşurate prin mai multe mijloace de realizare: observare,  povestire, experiment, lectură după imagini etc. Pe lângă activitățile desfășurate în clasă o modalitate atractivă de educație ecologică a copiilor o reprezintă și excursiile didactice, vizitele  și drumețiile. Am organizat cu copiii excursii în pădure, unde ei au înțeles mai bine importanța pădurii, au simțit diferența dintre aerul expirat în oraș și aerul curat din pădure. Atunci când copilul admiră frumusețea unui colț de pădure, unde florile se întrec în a-și etala culorile, unde gândăceii mișună prin ierburi și fluturii dansează pe trilurile zglobii ale păsărilor ce concentrează pe crengile copacilor, fără discuție că devine prietenul fidel al naturii al naturii și protectorul ei.
La vârstele mici, cel mai bun mijloc de educație ecologică este jocul cu imagini sau jocul de imitație, prin care el găsește noi că de comunicare interioară a cunoștințelor sale despre mediul înconjurător (comunică, ghicește, se distrează, descoperă, reconstituie, compară, clasifică).
Scopul nostru, al educatoarelor este de a-l face pe copil să respecte natura, orice om este prieten cu natura dacă o respectă.  În ultimii ani am desfășurat cu preșcolarii și un proiect de parteneriat împreună cu Agenția de Protecție a Mediului prin care ne-am propus să formăm o atitudine de respect al copilului față de mediu, am reușit să creștem dorința de a ocroti, respecta și proteja natura prin implicarea copiilor în activități cu caracter demonstrativ și experimental, să implicăm părinții, comunitatea locală în crearea unui mediu sănătos şi sigur pentru copii. Am avut acțiuni de colectare a materialelor reciclabile, materiale ce au fost duse la un centru de colectare, dar și activități de realizare a obiectelor și costumelor din materiale reciclabile.  Copiii au reținut că prin reciclare se poate stopa creșterea depozitelor de deșeuri care poluează excesiv, care creează o imagine dezolantă în orașe și că materialele și produsele uzate sau învechite se pot reutiliza prin crearea altora.
Prin orice tip de activitate cu caracter ecologic, fiecare cadru didactic trebuie să insufle în sufletele copiilor grija pentru păstrarea curățeniei în grădiniță, în parcuri, în grădini, păduri, pe stradă, grija pentru menținerea integrității arborilor și plantelor, preocuparea pentru plantarea de pomi, flori și îngrijirea plantelor și animalelor.
Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate şcolară (activităţi ştiinţifice, artistice, practice, sportive sau religioase) și extrașcolară.

Bibliografie:
* Lazăr, Viorel, Educație – Om – Natură, Ed. Genesa, Craiova, 2003.
* Ciubotaru, Melania, Educația ecologică în grădiniță, Editura CD Press, 2005.