<![CDATA[iTeach: blogul Beàta Orsolya Fazekas]]> https://iteach.ro/blog/beata.fazekas https://iteach.ro/blog/200228/rolul-si-importanta-activitatilor-extracurriculare-in-gradinita <![CDATA[ROLUL ȘI IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ÎN GRĂDINIȚĂ.]]> https://iteach.ro/blog/200228/rolul-si-importanta-activitatilor-extracurriculare-in-gradinita Wed, 22 Oct 2025 09:04:24 +0300 ”Să nu-i  educăm  pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze”. ( Maria Montessori- ” Descoperirea copilului)
                                                                                                  
Practicate de la vârste fragede, activităţile  extracurriculare  joacă unul dintre cele mai importante roluri în  formarea şi dezvoltarea viitorului cetăţean. Ele oferă copilului oportunitatea de mişcare, interacțiune  directă, exprimare liberă, relaxare, descoperirea unor lucruri noi, experimentarea diferitelor situaţii, etc.
Dezvoltarea sănătoasă a copiilor  se bazează foarte mult pe acumulările ce provin din multitudinea de surse oferite. Copilul trebuie să primească o mulţime de informaţii pentru a putea desfăşura o activitate. Aceste informaţii pot proveni din mai multe direcţii şi pot  canaliza aptitudinile copilului spre anumite domenii, singur dându-şi seama de ceea ce-i place să facă şi ce nu .
Schimbările din toate domeniile vieţii sociale determină ca educaţia  să fie privită din cu totul altă perspectivă.  Aspectul formativ ia locul din ce în ce mai mult  caracterului informativ al educaţiei. Totul tinde spre depăşirea valorilor naţionale, spre universalitate, spre integrarea în patrimoniul  valorilor umanităţii.
Activităţile extracurriculare se pot desfăşura atât  în grădiniţă cât şi în afara ei.
Ca şi activităţile de tip curricular, cele extracurriculare se desfăşoară sub atenta supraveghere a educatoarei şi au o importanţă deosebită  în formarea personalităţii copiilor şi integrarea lor în societate.
Într-o lume dominată de mass  media , aceste activităţi sunt necesare pentru a modela comportamentul copiilor, pentru a-i  pregăti  atât emoțional, cât şi intelectual.
Contactul direct cu lumea înconjurătoare, încă de la o vârstă  mică, determină o acumulare de cunoştinţe mai trainică, putând vorbi aici  despre simple plimbări organizate în natură, despre excursii, prin care copiii percep activ realitatea aşa cum este ea.  Natura îi dă şansa copilului  de a-l face s-o iubească, s-o ocrotească, să aprecieze ceea ce este realizat de oameni, să păstreze  intacte frumuseţile naturale, unice, să-şi dorescă să realizeze lucruri măreţe în viaţă.
Creativitatea copilului va avea de câştigat, imaginaţia lui va fi mai bogată, activităţile din grădiniţă vor putea fi desfăşurate la un nivel mai înalt.Prin ochii copilăriei, natura va fi mereu mai frumoasă, imaginile vor persista  toată viaţa.
La vârsta preşcolară copiii  sunt mai receptivi ca oricând  la ceea ce li se arată sau li se spune. Se pot organiza cu copiii acţiuni de protejarea mediului: îngrijirea unor animale, curăţarea locurilor de joacă, plantarea de pomi, flori, etc.
Plimbările şi excursiile îmbogăţesc cunoştinţele copiilor , le educă dragostea pentru locurile natale, pentru frumuseţile ţării noastre.
        Astfel de activități sunt de o reală importanță într-o lume dominată de mass media și ne referim la televizor , calculator și internet, care nu fac altceva decât să contribuie la transformarea copiilor noștri în niste persoane incapabile de a se controla comportamental , emoțional și mai presus de toate slabi dezvoltați intelectual. Se știe că începând de la cea mai fragedă vârsta , copiii acumulează o serie de cunoștințe punându-i în contact direct cu obiectele și fenomenele din natura.  
Ca educatoare, trebuie să oferim în mod gradat , în acord cu particularitățile de vârstă , cunoștințe științifice , să organizăm activități educative privind protejarea mediului înconjurător: curățarea parcului, , a mediului de joacă , ocrotirea unor animale .
Excursiile și taberele școlare contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre frumusețile țării, la educarea dragostei,respectului pentru frumosul din natură,artă,cultură. Prin excursii, copiii pot cunoaște realizările oamenilor, locurile unde s-au născut,au trăit și au creat opere de arta- scriitori și artiști.
Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinațiilor artistice ale copiilor contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor.
Vizitele la muzee, expoziții,monumente și locurile istorice,case memoriale constituie un mijloc de a intui și prețui valorile culturale,folclorice și istorice ale poporului nostru.
Deși această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursă inepuizabilă de impresii puternice, precum și în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului.
Vizionarea unor filme, diafilme, spectacole de teatru precum și a emisiunilor tv, poate constitui de asemenea o sursă de informații, dar în același timp un punct de plecare în organizarea unor acțiuni interesante. De exemplu: vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive, urmată de discuții pregătite în prealabil, pe lângă faptul că realizează completarea unor aspecte educative, stimulează și orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie, pictură, etc.
Educatoarele au un rol deosebit de important în alegerea spectacolelor, la recomandarea emisiunilor de televiziune pentru copii și selecționarea emisiunilor, programelor distractive care au o influență pozitivă mai evident conturate.
       Activităţiile extracurriculare moral-civice, alături de celelalte activităţi desfăşurate în grădiniţă pe nivele de vârstă, contribuie, prin trăirile afective, emoţii puternice, generate de exemplele oferite de eroii neamului, la formarea , în sufletul copiilor, a unor sentimente morale , care se vor transforma în convingeri ferme pe parcursul procesului instructiv-educativ.           
În concluzie, putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în  modul de realizare al activităţii, cât şi în relaţiile cu elevii, asigurând astfel  o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.
Astfel , cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica, în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed- back pozitiv.
BIBLIOGRAFIE
1. Ministerul Educației și Cercetării, Institutul de Științe ale Educației Revista învățământului preșcolar, 3-4/2006,
2. IONESCU, M.; CHIŞ, V.,Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001
3. PREDA. VIORICA, Metodica activităţilor instructiv educative în grădiniţa de copii, Editura « Gheorghe Cârţu Alexandru », Craiova 2009
4. LESPEZEANU M., Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar, Editura S.C. Omfal, Bucureşti, 2007

]]> https://iteach.ro/blog/200227/jocurile-didactice-pentru-cunoasterea-mediului-inconjurator-spune-ce-face-papusa <![CDATA[Jocurile didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător: Spune ce face păpușa?]]> https://iteach.ro/blog/200227/jocurile-didactice-pentru-cunoasterea-mediului-inconjurator-spune-ce-face-papusa Wed, 22 Oct 2025 09:02:42 +0300 Scopul: fixarea cunoștințelor cu privirea la principaldele părți ale corpului omenesc și a unor acțiuni caracteristice:activizarea vocabularului cu cuvintele corespunzătoare;educarea spiritului de observație.

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea corectă a părțile corpului omenesc;executarea unor acțiuni care le sunt specifice.

Regulile jocului: copilul numit răpunde la întrebarea educatoarei menționând ce acțiuni îndeplinește păpușa și cu ce parte a corpului. La un semnal toată grupa va imita mișcarea denumită anterior.

Material didactic: o păpușă,obiecte de îmbrăcăminte și de uz personal : o căciuliță, fular,mânuși,prosop,săpun ,sampon ,pieptene ,ciorapi,linguriță,pahar...etc.

INDICAȚII PENTRU ORGANIZAREA ȘI DESFĂSURAREA JOCULUI:

Copiii sunt așezați pe scaune sau pe covor în semicerc.Educarea mânuiește păpușa imprimându-i anumite mișcări ,care reprezință acțiuni simple :

- păpușa apleacă capul

- păpușa întoarce capul

- păpușa ridică mâna

-păpușa întine mâna

-păpușa ține paharul

-păpușa se spală pe mâini

La semnalul educatoarei ,,Spune ce face păpușa? copilul numit denumește acțiunea și partea corpului indicat în ea.Întreaga grupă de copii imită acțiuni respective și la cererea educatoarei repetă în aer răspunsul dat de copil.Semnalul educatoarei poate fi realizată prin gestul care să indice cațiunea,prin enunțarea indicației:faceți ce face păpușa? prin sunet de clopoțel...etc.

În cursul jocului se acordă atenție formulării corecte a răspunsului,ținânnd seama de faptul că la această vârstă copii au tendința să răspundă incomplet ,să nu articuleze substantivele.

]]> https://iteach.ro/blog/198140/importanta-evaluarii-initiale-la-prescolari <![CDATA[Importanța evaluării inițiale la preșcolari.]]> https://iteach.ro/blog/198140/importanta-evaluarii-initiale-la-prescolari Sun, 28 Sep 2025 09:19:08 +0300 Introducere
Evaluarea inițială reprezintă un moment fundamental în activitatea educațională din grădiniță. Aceasta are rolul de a oferi un tablou clar asupra nivelului de dezvoltare al fiecărui copil, începând cu primele zile de grădiniță. Prin evaluare, educatoarea poate identifica particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, punctele forte, dar și eventualele dificultăți, pentru a adapta activitățile educative la nevoile reale ale grupului și ale fiecărui preșcolar.
Rolul și obiectivele evaluării inițiale
1. Cunoașterea copilului
Evidențiază nivelul de dezvoltare fizică, cognitivă, socio-emoțională și a limbajului. Permite educatoarei să identifice diferențele individuale dintre copii.
2. Stabilirea nivelului de pregătire pentru activități
Ajută la adaptarea curriculumului și a metodelor de predare. Oferă informații despre nivelul de autonomie, capacitatea de comunicare și abilitățile sociale.
3. Prevenirea și corectarea dificultăților
Prin evaluarea timpurie pot fi depistate eventualele întârzieri sau probleme de dezvoltare. Permite aplicarea unor măsuri educaționale și terapeutice personalizate.
4. Realizarea parteneriatului cu familia
Rezultatele evaluării inițiale sunt comunicate părinților, pentru a asigura o colaborare eficientă. Familia devine un sprijin în procesul educațional și formativ.
5. Crearea unui climat educațional echilibrat
Educatoarea își poate organiza activitățile în funcție de particularitățile grupului. Copiii beneficiază de un mediu adaptat propriilor nevoi și ritmuri de învățare.
Modalități și instrumente de evaluare inițială
- Observarea sistematică: urmărirea comportamentului copilului în situații naturale de joc și activitate.
- Fișe de evaluare și probe practice: aplicarea unor sarcini adaptate vârstei.
- Discuții cu copilul și părinții: oferă informații suplimentare despre experiențele anterioare și mediul familial.
- Portofoliul copilului: cuprinde lucrări, desene și activități realizate.
Concluzie
Evaluarea inițială la preșcolari este esențială pentru a asigura un parcurs educațional personalizat și echilibrat. Ea oferă o imagine de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare al copilului și constituie punctul de plecare pentru planificarea didactică. Printr-o evaluare corectă și obiectivă, educatoarea contribuie la dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil și la prevenirea eventualelor dificultăți.
Bibliografie
1. Cucoș, C. (2009). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
2. Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. București: Editura Didactică și Pedagogică.
3. Golu, P. (2002). Psihologia dezvoltării umane. București: Editura Universitară.
4. Joița, E. (2000). Management educațional. Iași: Editura Polirom.
5. Vygotsky, L. (1978). Mind in Society. Harvard University Press.

]]> https://iteach.ro/blog/198139/importanta-povestilor-in-activitatea-prescolarilor <![CDATA[Importanța poveștilor în activitatea preșcolarilor.]]> https://iteach.ro/blog/198139/importanta-povestilor-in-activitatea-prescolarilor Sun, 28 Sep 2025 09:18:22 +0300 Introducere
Poveștile au însoțit omenirea din cele mai vechi timpuri, transmițând valori, tradiții și experiențe de viață. În grădiniță, ele reprezintă o metodă fundamentală de educație, având rolul de a dezvolta imaginația, limbajul, dar și de a forma caracterul și comportamentele copiilor. Activitatea de povestire ocupă un loc deosebit în cadrul educației timpurii, deoarece îmbină plăcerea ascultării cu învățarea unor lecții esențiale de viață.
Rolul poveștilor în dezvoltarea preșcolarilor
1. Dezvoltarea limbajului și a comunicării
Poveștile îmbogățesc vocabularul copiilor și îi familiarizează cu structuri gramaticale corecte. Ascultarea și reluarea lor stimulează exprimarea orală și încurajează dialogul.
2. Cultivarea imaginației și a creativității
Copiii trăiesc emoții intense prin intermediul personajelor și al situațiilor. Ei creează imagini mentale, fapt ce stimulează gândirea creativă și capacitatea de a inventa povești proprii.
3. Formarea caracterului și transmiterea valorilor
Poveștile îi ajută pe preșcolari să distingă binele de rău. Ele transmit valori precum prietenia, curajul, cinstea, bunătatea.
4. Dezvoltarea emoțională
Copiii se identifică cu eroii și învață să-și exprime emoțiile. Poveștile îi ajută să înțeleagă situații de viață, să depășească temeri și să se simtă în siguranță.
5. Pregătirea pentru viața socială
Prin povești, copiii învață reguli de comportament în familie, grădiniță și comunitate. Se dezvoltă empatia și spiritul de cooperare.
Modalități de valorificare a poveștilor în grădiniță
- Lectura educatoarei: citirea expresivă stimulează atenția și interesul.
- Povestirea cu ajutorul imaginilor: sprijină înțelegerea conținutului.
- Dramatizarea: copiii joacă rolurile personajelor, exersându-și expresivitatea.
- Jocurile de rol și de creație: îi încurajează să creeze povești proprii.
- Discuții și întrebări: dezvoltă gândirea critică și capacitatea de argumentare.
Concluzie
Poveștile nu sunt doar o sursă de divertisment, ci și un instrument esențial în educația preșcolarilor. Ele contribuie la dezvoltarea limbajului, a imaginației, a empatiei și la formarea unor valori morale solide. Într-o lume dominată de tehnologie, menținerea și cultivarea poveștilor în activitatea grădiniței este vitală pentru o dezvoltare armonioasă și echilibrată a copiilor.
Bibliografie
1. Crețu, C. (2006). Psihologia vârstelor. Iași: Editura Polirom.
2. Cucoș, C. (2009). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
3. Golu, P. (2002). Psihologia dezvoltării umane. București: Editura Universitară.
4. Vygotsky, L. (1978). Mind in Society. Harvard University Press.

]]> https://iteach.ro/blog/198138/modalitati-pentru-activizarea-vocabularului-la-prescolari <![CDATA[Modalități pentru activizarea vocabularului la preșcolari.]]> https://iteach.ro/blog/198138/modalitati-pentru-activizarea-vocabularului-la-prescolari Sun, 28 Sep 2025 09:17:12 +0300 Introducere
Perioada preșcolară este esențială pentru dezvoltarea limbajului și a vocabularului. La această vârstă, copiii învață cu rapiditate cuvinte noi, iar educatoarea are rolul de a le oferi contexte variate de învățare și de consolidare. Activizarea vocabularului nu presupune doar acumularea de cuvinte, ci și folosirea lor corectă în comunicarea de zi cu zi.
Importanța activizării vocabularului la preșcolari
- Dezvoltarea comunicării orale: un vocabular bogat facilitează exprimarea gândurilor și a emoțiilor.
- Pregătirea pentru școală: cunoștințele de limbă contribuie la succesul viitor în citire și scriere.
- Formarea personalității: copilul se exprimă mai ușor, devine încrezător și capabil să interacționeze.
- Integrarea socială: vocabularul activ îi ajută pe copii să colaboreze și să participe la activități colective.
Modalități de activizare a vocabularului
1. Conversația
Discuții zilnice pe teme familiare. Întrebări și răspunsuri care stimulează exprimarea personală.
2. Poveștile și basmele
Îmbogățesc vocabularul prin introducerea unor cuvinte noi și dezvoltă imaginația și capacitatea de a povesti.
3. Jocurile de rol și dramatizările
Copiii joacă scene simple, folosind cuvinte și expresii noi. Dezvoltă creativitatea și spontaneitatea verbală.
4. Poeziile și ghicitorile
Contribuie la memorarea expresiilor și la dezvoltarea sensibilității lingvistice.
5. Jocurile didactice
Exemple: „Cine știe mai multe?”, „Spune ce vezi în imagine”, „Continuă propoziția”. Acestea ajută la fixarea și activizarea vocabularului.
6. Activitățile practice și artistice
Desene, modelaj, construcții însoțite de explicații verbale. Copilul denumește obiecte, acțiuni și culori.
7. Utilizarea mijloacelor vizuale și multimedia
Imagini, planșe, povești ilustrate, dar și materiale digitale adaptate vârstei.
Concluzie
Activizarea vocabularului la preșcolari reprezintă un obiectiv prioritar al educației timpurii. Prin metode variate, atractive și adaptate particularităților de vârstă, educatoarea stimulează dezvoltarea limbajului, contribuind astfel la formarea unei personalități echilibrate și pregătite pentru școală.
Bibliografie
1. Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. București: Editura Didactică și Pedagogică.
2. Cucoș, C. (2009). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
3. Golu, P. (2002). Psihologia dezvoltării umane. București: Editura Universitară.
4. Neagu, N. (2007). Dezvoltarea limbajului la preșcolari. București: Editura Didactică.
5. Vygotsky, L. (1978). Mind in Society. Harvard University Press.

]]> https://iteach.ro/blog/197356/acomodarea-prescolarilor-la-programul-zilnic-la-gradinita <![CDATA[Acomodarea preșcolarilor la programul zilnic la grădiniță.]]> https://iteach.ro/blog/197356/acomodarea-prescolarilor-la-programul-zilnic-la-gradinita Wed, 17 Sep 2025 14:59:20 +0300 Introducere
Intrarea copilului în grădiniță reprezintă o etapă importantă și sensibilă în viața sa, marcând trecerea de la mediul securizant al familiei la un spațiu educațional nou, cu reguli, program și persoane necunoscute. Procesul de acomodare la grădiniță poate fi mai ușor sau mai dificil, în funcție de personalitatea copilului, experiențele anterioare și modul în care părinții și cadrele didactice sprijină această tranziție.
Cuprins
1. Importanța programului zilnic în grădiniță
Programul zilnic reprezintă structura organizatorică a activităților copiilor în grădiniță. El oferă:
• stabilitate și predictibilitate, necesare dezvoltării emoționale;
• echilibru între activitate și repaus, prin alternanța jocului, activităților educative și a momentelor de relaxare;
• oportunități de învățare prin rutine zilnice (servirea mesei, igienă, somn).
2. Factori care influențează acomodarea copilului
• Vârsta și nivelul de dezvoltare – copiii mai mici au nevoie de mai mult timp pentru adaptare.
• Temperamentul – copiii timizi sau retrași pot manifesta anxietate de separare mai puternică.
• Relația cu părinții – un atașament securizant facilitează acomodarea.
• Atitudinea părinților – anxietatea părinților poate fi preluată de copil.
• Sprijinul educatoarelor – climatul afectiv pozitiv grăbește adaptarea.
3. Manifestări ale dificultăților de acomodare
• Plânsul la despărțirea de părinți.
• Refuzul de a participa la activități.
• Tulburări de somn și alimentație.
• Agitație sau, dimpotrivă, retragere excesivă.
4. Strategii de sprijin pentru acomodare
• Colaborarea familie–grădiniță, prin comunicare permanentă.
• Perioadă de tranziție graduală, cu program scurt în primele zile.
• Crearea unui climat afectiv securizant de către educatoare.
• Utilizarea jocurilor și activităților atractive pentru a diminua anxietatea.
• Învățarea prin rutină – repetarea zilnică a programului îl face pe copil să dobândească siguranță.
5. Beneficiile acomodării reușite
• dezvoltarea autonomiei și a încrederii în sine;
• formarea abilităților sociale și integrarea în colectiv;
• crearea unei atitudini pozitive față de instituția școlară.
Concluzii
Acomodarea preșcolarilor la programul zilnic din grădiniță este un proces complex, care implică atât copilul, cât și părinții și cadrele didactice. Sprijinul afectiv, comunicarea și consecvența programului joacă un rol decisiv în transformarea grădiniței într-un mediu prietenos și atractiv. O adaptare reușită constituie baza pentru dezvoltarea ulterioară a copilului și pentru succesul său școlar.
Bibliografie
1. Bowlby, J. (1988). A Secure Base: Parent-Child Attachment and Healthy Human Development. Basic Books.
2. Piaget, J. (1969). Psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.
3. Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Harvard University Press.
4. Ionescu, M. & Radu, I. (2001). Didactica modernă. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
5. Păun, E. & Cucoș, C. (coord.) (2017). Educația timpurie. Teorii și practici. Iași: Polirom.

]]> https://iteach.ro/blog/197355/importanta-jocurilor-senzoriale-la-prescolari <![CDATA[Importanța jocurilor senzoriale la preșcolari.]]> https://iteach.ro/blog/197355/importanta-jocurilor-senzoriale-la-prescolari Wed, 17 Sep 2025 14:58:07 +0300 Introducere
Perioada preșcolară (3–6 ani) reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea copilului, caracterizată printr-o curiozitate intensă și dorință de explorare. Jocul constituie activitatea fundamentală prin care copiii își dezvoltă gândirea, limbajul, abilitățile sociale și emoționale. Dintre formele de joc, jocurile senzoriale au o valoare deosebită, deoarece stimulează toate canalele de percepție și facilitează o învățare activă și plăcută.
Cuprins
1. Definirea jocurilor senzoriale
Jocurile senzoriale sunt activități prin care copilul explorează lumea prin intermediul simțurilor: văz, auz, miros, gust și tactil. Ele implică materiale variate (nisip, apă, plastilină, texturi diferite, sunete, arome) și situații de joc ce favorizează descoperirea și experimentarea.
2. Rolul jocurilor senzoriale în dezvoltarea copilului
• Dezvoltarea cognitivă: stimulează curiozitatea și gândirea logică, ajută la formarea conceptelor despre obiecte și fenomene.
• Dezvoltarea limbajului: copiii învață să denumească texturi, culori, senzații și să exprime trăiri.
• Dezvoltarea motrică: manipularea obiectelor mici, modelarea plastilinei sau explorarea nisipului fin sprijină dezvoltarea motricității fine.
• Dezvoltarea socio-emoțională: activitățile senzoriale desfășurate în grup favorizează cooperarea, răbdarea și exprimarea emoțiilor.
• Stimularea creativității: copiii descoperă modalități originale de a utiliza materialele, ceea ce contribuie la gândirea creativă.
3. Exemple de jocuri senzoriale pentru preșcolari
• Jocuri cu nisip și apă (turnare, construcții, amestecuri).
• Jocuri cu plastilină sau aluat colorat.
• Cutii senzoriale (boabe de orez, paste colorate, semințe, materiale textile).
• Activități cu sunete și instrumente muzicale.
• Jocuri de recunoaștere a mirosurilor și gusturilor.
4. Beneficii pe termen lung
Practicarea constantă a jocurilor senzoriale:
• pregătește copilul pentru școlaritate;
• îi dezvoltă capacitatea de concentrare și memorare;
• contribuie la formarea unei personalități echilibrate și adaptabile.
Concluzii
Jocurile senzoriale reprezintă o punte între curiozitatea naturală a copilului și învățarea structurată. Ele sprijină o dezvoltare armonioasă, stimulează toate simțurile și creează contexte plăcute de explorare și socializare. De aceea, cadrele didactice și părinții sunt încurajați să includă zilnic jocuri senzoriale în activitățile educative și recreative.
Bibliografie
1. Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Harvard University Press.
2. Piaget, J. (1969). Psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.
3. Montessori, M. (2000). Descoperirea copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.
4. Nicolescu, L. (2015). Psihologia dezvoltării copilului preșcolar. București: Editura Universitară.
5. Păun, E. & Cucoș, C. (coord.) (2017). Educația timpurie. Teorii și practici. Iași: Polirom.

]]> https://iteach.ro/blog/197168/rolul-optionalelor-la-prescolari <![CDATA[ROLUL OPȚIONALELOR LA PRESCOLARI.]]> https://iteach.ro/blog/197168/rolul-optionalelor-la-prescolari Mon, 15 Sep 2025 15:33:37 +0300 Dar ce este opționalul? Opționalul reprezintă o varietate de curriculum la decizia unitatii ce constă într-o disciplină școlară nouă, care presupune elaborarea unei programe noi.
           Opționalele sunt oportunități de descoperire a talentului copiilor, a intereselor și aptitudinilor acestora. Oferta de activitati optionale este elaborata pentru fiecare an scolar, tinanad cont de interesele copiilor, dar si de propunerile parintilor. Activitatile optionale vin in completarea celorlalte activitati din gradinita si ofera parintilor posibilitatea de a descoperi la copiii lor diverse aptitudini artistice si intelectuale.
  Pentru cadrele didactice, disciplinele opționale sunt reale provocări prin care își pot dovedi pregătirea profesională, căci a propune un opțional și a-l implementa cu succes reprezintă o piatră de încercare.
Pentru prescolari, opționalele reprezintă posibilitatea ca ei să aleagă ce vor studia în funcție de aptitudinile lor sau de domeniul în care doresc să-șidezvolte deprinderi și capacități .
Educaţia constituie un sistem complex şi unitar , care prezintă mai multe dimensiuni , corespunzătoare principalelor laturi ale personalităţii umane : educaţia intelectuală , educaţia estetică , educaţia civică , educaţia fizică , educaţia pentru sănătate , educaţia tehnologică etc . Aceste dimensiuni se află în raporturi de interdependenţă şi complementaritate , ce-i conferă educaţiei în cadrul şcolii un caracter sistemic , deschis şi dinamic .

]]> https://iteach.ro/blog/197166/educatie-pentru-sanatate-in-activitatile-cu-prescolari <![CDATA[Educație pentru sănătate în activitățile cu preșcolari.]]> https://iteach.ro/blog/197166/educatie-pentru-sanatate-in-activitatile-cu-prescolari Mon, 15 Sep 2025 15:28:16 +0300 Educaţia pentru sănătate în grădiniţă se realizează prin jocuri, poveşti, dramatizări, vizite, întâlniri cu cadre medicale, iar ca formă de evaluare se organizează expoziţii tematice, concursuri, serbări. Aceste activităţi vor stimula copiii dezvoltându-le şi acea motivaţie interioară de care au nevoie.
Exemplu personal oferit de educatoare şi părinţi este un alt factor care contribuie la reuşita educaţiei pentru sănătate.
Având în vedere conţinutul activităţii de educaţie pentru sănătate, am selecţionat cu atenţie temele, trecând la întocmirea planificării acestora încercând să le îmbin în mod cât mai judicios. Prin exemplificări cu situaţii din viaţa reală, din povestiri şi basme, prin cântece, poezii, le-am oferit exemple de comportament corect, pentru a-i sensibiliza, pentru a aplica şi ei în viaţă comportamentele pozitive.
Rolul nostru, al educatoarelor, este acela de a-i învăţa pe copii să cunoască normele igienico-sanitare I să le aplice, să-şi dezvolte şi consolideze deprinderile igienico-sanitare, să acţioneze în vederea prevenirii şi eliminării cauzelor şi efectelor ce pot perturba sănătatea.
Pentru a avea un corp sănătos, copiii trebuie să cunoască şi să aplice unele reguli de igienă individuală care se referă la igiena individului, dar şi la igiena vestimentaţiei, a alimentaţiei, a regimului de activitate şi de odihnă, a călirii organismului.
Tot nouă, educatoarelor ne revine şi sarcina de a desfăşura o activitate de educaţie a părinţilor, deoarece carenţele educaţionale ale acestora se pot răsfrânge asupra copiilor şi nu de puţine ori efectele acestora sunt greu sau imposibil de corectat. Adesea se comit greşeli din neştiinţă, din comoditatea sau ignoranţa părinţilor.
În acest sens am amenajat o minibibliotecă cu material didactic atât pentru părinţi cât şi pentru copii: cărţi, reviste, broşuri, pliante, etc., care  vizează asemenea aspecte şi pe care adulţi la pot studia fie în grădiniţă fie împrumutându-le. Tot aici am desfăşurat şedinţe, mese rotunde la care am invitat un medic de familie care le-a vorbit copiilor despre aplicarea corectă a normelor igienico-sanitare, cum să acţioneze în vederea prevenirii şi eliminării cauzelor şi efectelor ce pot perturba sănătatea.
Prin intermediul poeziilor „Au venit la grădiniţă”,  „Bombonica”, „Prietenii”, copiii au învăţat să utilizeze corect obiectele de igienă personală, să se spele din proprie iniţiativă de câte ori este nevoie, să cunoască unele consecinţe ale nerespectării regulilor de igienă.
Prin toate activităţile desfăşurate în grădiniţă copiii şi-au format deprinderi corecte în aplicarea normelor igienico-sanitare.
„Dacă vei respecta întotdeauna aceste reguli vei fi sănătos pentru că mama sănătăţii este curăţenia”

BIBLIOGRAFIE:
1. Revista de pedagogie – „Învăţământul Preşcolar”, Nr. 1-2/2003
2. Revista de pedagogie – „Învăţământul Preşcolar”, Nr. 1-2/2005
3. Revista de pedagogie – „Învăţământul Preşcolar”, Nr. 2/2007
4. Programa activităţilor instructiv – educative în grădiniţa de copii –Bucureşti- 2005.

]]> https://iteach.ro/blog/196850/valentele-formative-a-activitilor-integrate-in-educatia-timpurie <![CDATA[VALENŢELE FORMATIVE A ACTIVIŢILOR INTEGRATE ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE.]]> https://iteach.ro/blog/196850/valentele-formative-a-activitilor-integrate-in-educatia-timpurie Thu, 11 Sep 2025 10:43:09 +0300         În istoria pedagogiei ,dar şi în teoria pedagogică contemporană se înregistrează numeroase constatări privind pericolul şcolii din viaţa reală şi a transformării acestea într-un cadru închis, suficient sieşi,ficţional şi denaturat(Miarlet,1981,Cucoş,2006,Ciolan,2008).Ca urmare,recomandarea  păstrării unei legături strânse între  experienţele de învăţare formată şi viaţa reală, nu este deloc nouă.
     În educaţia timpurie ,predarea-învăţarea integrată semnifică modul în care cadrul didactic integrează conţinuturile mai multor domenii experienţiale ,exploatând resursele din mai multe centre de activitate  cu scopul atingerii mai multor obiective de referinţă. Abordarea integrată a predării asigură stimularea copiilor  pe mai multe domenii de dezvoltare ,acordându-le egală atenţie tuturor .                 
    Abordarea integrată este o împletire a conţinuturilor  într-o formă atractivă , flexibilă, mobilizatoare care conduce activitatea copilului spre investigare,documentare ,cercetare şi aplicarea practică a celor învăţate .Jocul este organizat , explorează diferite medii,îndeplinesc sarcini individual sau în grupuri mici. Activităţile integrate se desfăşoară alternând formele  de organizare a activităţii :frontal , pe grupuri şi individual ,în funcţie de :conţinut , particularităţi de vârstă şi individuale ale copiilor.
     Noul Curriculum este privit ca un tot integrator în raport cu variate dimensiuni ale procesului de învăţământ din grădiniţă-obiective,conţinuturi,strategii etc,iar tendinţa de integrare curriculară se manifestă atât la nivel de proces cât şi în ceea ce priveşte rezultatele învăţării. În acest context, temele anuale de studiu trebuie să devină experienţe de învăţare  şi prilej pentru achiziţii ale învăţării. Tot  noul curriculum accentuează idea de folosire  a contextului ludic şi a învăţării active în stimularea rutei individuale  a învăţării,fapt pentru care a propus o abordare educaţională diferită.            CCAbordarea educaţională propusă de Curriculum se orientează asupra folosirii  metodei proiectelor tematice  de grup ,selectate,proiectate şi elaborate  cu ajutorul copilului şi a brain-stormingului ca şi metodă activă  de acţiune directă a copilului cu mediul ,toate acestea fiind mijloace de bază  ale procesului de predare- învăţare- evaluare. 
      Activităţile integrate sunt demersuri coerente care nu se desfăşoară fiindcă se cere ,ci pentru că asigură un plus în educarea şi instruirea copiilor. Studiile au demonstrat că aceste activităţii ample, care reunesc conţinuturi din ştiinţe şi domenii diferite înlesnesc copilului procesul înţelegerii, însuşirii şi aplicării cunoştinţelor. Astfel,se creează situaţii de învăţare optim structurate din punct de vedere logic,psihologic şi pedagogic,determinând experienţe de învăţare mai complexe care sunt net superioare celor monodisciplinare.
Experienţele de învăţare la care copilul este cooptat sau provocat sa participe pot fi comune tuturor copiilor sau pot fi diferenţiate in funcţie de nivelul acestora se pot alterna toate formele de învăţare-in microgrup,in perechi,individual sau cu întreaga grupă. Acestea conduc la achiziţii ale copiilor in plan personal,printr-o modificare in sens pozitiv a structurilor cognitive,afective si ale personalităţii. Activităţile integrate sunt activităţi specifice reformei curriculare pentru care pledează numeroşi autori si sunt propuse si de noul curriculum pentru învăţământul preşcolar. Acestea se desfăşoară atât ca activităţi in cadrul unui proiect tematic ,cat si in cadrul proiectării pe teme săptămânale fără a fi desprinse de context.
Fiecare proiect tematic are:1. O prezentare generala ,in care sunt descrise obiectivele proiectului,inventarul de probleme,harta proiectului,cum a fost alcătuit centrul tematic,finalitatea proiectului si descrierea  pe scurt a acestuia. Conţinuturile activităţilor zilnice sunt raportate la subiectul proiectului tematic,la obiectivele acestuia,precum si la interesele si preocupările preşcolarilor2.Predarea prin proiecte contribuie la învăţarea unui mod de gândire interdisciplinara si a unui mod de abordare unitar. Maniera integrata presupune abordarea realităţii printr-un demers globalizat,in care graniţele dintre categorii dispar,se formează un scenariu unitar in cadrul căruia tema trebuie investigata cu mijloacele diferitelor ştiinţe. De aceasta data accentul cade pe activităţile de grup nu pe cel cu întreaga grupa.
Pentru a fi posibila abordarea in maniera integrata educatoarea trebuie sa stabilească cu claritate obiectivele si conţinuturile activităţilor zilnice pentru ca pe baza acestora sa gândească un scenariu al zilei. Scenariul începe cu motivarea copiilor spre elucidarea problemelor prezentate,de asemenea educatoarea va avea in vedere repartizarea sarcinilor activităţilor zilnice la fiecare arie de stimulare,,zona de activitate in aşa fel încât sa fie posibila realizarea obiectivelor propuse de la fiecare activitate comuna.
Trebuie reţinut ca învăţarea prin proiecte tematice respecta planul de învăţământ, oferă posibilitatea realizării obiectivelor curriculumului  intr-o forma flexibila,respectând metodica activităţilor de grup si urmăreşte secvenţele de derulare a unui proiect didactic,învăţarea se realizează prin efortul propriu al copilului care învaţă sa-si atribuie responsabilităţi,sa definească reguli de desfăşurare a activităţilor.
Activităţile integrate armonizează si sintetizează informaţii din diferite domenii ale ştiinţelor renunţându- se la logica lor particulara ,cu scopul creării unui tablou integrativ al realităţii cu care copilul intra in contact. Activităţile integrate prezintă avantaje si pentru faptul ca lasă mai multa libertate de exprimare pentru copil si educatoare .Rolul educatoarei este sa organizeze activitatea prin apelarea la o varietate de opţiuni care permit realizarea celor propuse .Prin activităţile integrate educatoarele vor încerca sa aducă un plus de lejeritate  si mai multa coerenta in procesul de predare –învăţare –evaluare,punând un accent deosebit pe joc,ca metoda de baza a acestui proces
Planificarea săptămânala va cuprinde ,ca si pana acum ,jocuri si activităţi alese si activităţi comune .Numărul lor va respecta prevederile planului de învăţământ, iar obiectivele vor fi in acord cu tema săptămânii  .Educatoarei îi revine libertatea  dar si răspunderea in stabilirea ţintelor,in realizarea coerenţei pe axa finalităţii  educaţionale, a demersurilor, utilizând principii didactice,forme de organizare a activităţii de învăţare si criterii de evaluare. Tot educatoarea realizează integrarea si compatibilitatea conţinuturilor si stabileşte relevanta acestora in raport cu cerinţele curriculare si aşteptările comunităţii. Educatoarea nu este decât un ghid atent o persoana resursa care sprijină respectarea rutei individuale a învăţării,a copilului si a ritmul   propriu al acestuia.
Activităţile integrate propuse de planul de învăţământ sunt de patru tipuri in funcţie de durata elementelor de conţinut:
-activitatea integrata care înglobează toate activităţile din programul unei zile si care se desfăşoară pe parcursul întregii zile: exemplu. La tema săptămânii „Bogăţiile toamnei „ .Aceasta tema presupune organizarea unei pieţe in care se vând fructe,o parte din copii vor fi vânzători si o parte cumpărători. Vânzătorii vor decide fructele care se vând,cum trebuie pregătite,care este costul potrivit,ce se întâmplă cu preţul daca apar nişte condiţii speciale(fructele încep sa se strice). Cumpărătorii trebuie sa se informeze despre caracteristicile si modul de consumare al fructelor de pe piaţă,sa negocieze,sa ofere bani potriviţi etc Activitatea va integra conţinuturi specifice domeniului Ştiinţe si Om  si Societate.
-acvtivitatea integrata care înglobează ALA si ADE din ziua respectiva:ex .Tema săptămânii: „Obiceiuri si tradiţii  de iarna”.   Activitatea didactică se extinde pe parcursul desfăşurării activităţilor  liber alese  prin organizarea centrelor :Artă,Joc de rol,Construcţii,Bibliotecă,unde se vor realiza ornamente de brad, cadouri pt. pomul de iarnă care se vor utiliza în ADE(DEC+DLC).
-activitatea integrată care înglobează ADE dintr-o zi :ex. La tema săptămânii „Animale sălbatice”,se poate propune o activitate didactica integrata care conectează conţinuturi din domeniile Ştiinţe si Om si societate,organizata in jurul unei probleme matematice ,cu inplicaţii  morale:         ”O mama iepuroaica are doi pui”.Vizitând gradina de legume din apropiere ,aceasta aduce pentru prânz cinci morcovi,pe care vrea sa-i mănânce cu puii ei .Cum va împarţi iepuroaica morcovii? Pentru desfăşurarea activităţii,se foloseşte material intuitiv,copiii vor lucra individual sau in grupuri mici. Toate soluţiile vor fi prezentate,ilustrate si discutate  din punct de vedere al implicaţiilor moral umaniste
-activitatea integrata in care activitatea de baza este un anumit tip de ADE din ziua respectiva in care sunt înglobate elemente din mai multe domenii experienţiale,indiferent de programul zilei. De exemplu „Jocul cifrelor”,activitate matematica din DS , pe parcursul căreia se vor integra cântece cu conţinut matematic: „Şade rata pe butoi”, „Una este luna” si scurte poezii cu cifre.
Activităţile care fac parte din activitatea integrata îşi pierd statutul de activităţi de sine stătătoare,de aceasta data fiind elemente ale unui demers global De aceea ,pentru activitatea integrata se realizează un singur proiect didactic,indiferent de conţinutul acestuia.
Scenariul activităţii trebuie se fie bine elaborat,sa cuprindă obiectivele de referinţă si tot ce se desfăsoară in timpul activităţii (activităţile clasice de învăţare, întâlnirea de dimineaţă,elemente de joc,tranziţiile si rutinele,toate denumite si redate in mod detaliat),acestea in ordine cronologica pentru întreg programul zilei  sau pentru o parte a acestuia.
Activitatea integrata include valenţele formative ale curriculumului integrat ca model de proiectare curriculară,trebuie antrenarea de abilitaţi disciplinare si\sau transferabile oferind copiilor ocazii de comunicare,cooperare,utilizarea unor surse variate de informaţii, investigaţie ,identificare de soluţie,etc. Aşadar in situaţia descrisa in exemplul de mai sus,copiii vor fi încurajaţi sa caute informaţii privind dimensiunile,habitatul,comportamentul,hrana unor animale sălbatice ,care vor vi găzduite in gradina zoologica,sa propună mai multe variante de organizare a grădinii zoologice,pe care sa le ilustreze cu material intuitiv(gărduleţe,cuşti,cutii de carton,animale in miniatura).
Proiectul didactic al activităţii integrate va include un scenariu didactic integrativ,fără a delimita sau distribui situaţiile de învăţare pe domenii experienţiale sau categorii de activitate.
Beneficiarii abordării metodei integrate sunt copiii,educatoarea,părinţii si grădiniţa.                                                               

     BIBLIOGRAFIE


1.Glava,A.,Pocol,M.,Tătar,L.,L.,Educaţie timpurie-ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preşcolar,Edit. Paralela,Bucureşti,2009
2.  -,Curriculum pentru învăţământul preşcolar,Bucuresti,2009
3.  -,Ghid de bune practici pentru educatia timpurie,2008
         4.  -, Metoda proiectelor la vârste timpurii, Edit.Miniped,BucureŞti,2002

]]> https://iteach.ro/blog/196849/caracteristici-ale-copilului-hiperactiv <![CDATA[CARACTERISTICI ALE COPILULUI HIPERACTIV.]]> https://iteach.ro/blog/196849/caracteristici-ale-copilului-hiperactiv Thu, 11 Sep 2025 10:42:00 +0300  De ce unii se joacă liniștit si pașnic, iar alții distrug, trec repede de la un joc la altul, de la o jucărie la alta și sunt permanent nemulțumiți?
            De cele mai multe ori, copilul hiperactiv, căci despre el este vorba, este catalogat drept „rău” că face tot posibilul pentru a-i necăji pe copiii de lângă el și pentru a exaspera adulții din jurul lui: educatoare, părinti, bunici. „Este neastâmpărat, nu stă o clipă liniștit, nu e atent atunci când i se explică ceva, nu termină ceea ce a început, e uituc, împrăștiat si calitățile ar putea fi multe”, ne spune mama. Din primele zile de viată copilul „se joacă”, este vrăjit de mișcarea în alb-negru a degetelelor, are loc un ritual de descoperire a sinelui. Acesta evoluează, misterul se amplifică, unda de cunoaștere se lărgește iar jocul devine prieten de nedespărțit al copilariei.
            Jocul o să-i introducă în cunoașterea lumii complexe în care trăiesc, pentru copil sunt multe necunoscute, sunt taine care-l așteaptă pe el, pe el copilul plin de energie, veșnic în căutare, care încearcă să pătrundă cu neastâmpăr, cu sete de cunoaștere: strică și desface, demontează apoi încearcă să recladească întregul, dar nu-i mai iese, uneori este dezamăgit,   n-a găsit ceea ce căuta și se înfurie. Mama il ceartă, tatăl strigă și atunci cine să-l mai înțeleagă. El și așa are destule „probleme”. În astfel de situații mamele se simt singure, cred ca problemele lor sunt unice, se simt înstrăinate de alți părinți, dau dovada de neîncredere, iși pierd speranța, se citește deznădejdea pe chipul lor.
            Este momentul când părinții sesizează existența unei „probleme”.
În ciuda comportamentelor perturbatoare pe care le manifestă, ei sunt sociabili, afectuoși și capabili de atașament. Ei au dificultăți pronunțate în controlarea activității motrice, în special în sarcinile complexe, în a rezista tentațiilor și a suporta întârzieri în obținerea satisfacției, au dificultăți de organizare a gândirii și de control al emoțiilor negative. În cazul copiilor hiperactivi, manifestările specifice sunt neliniștea și agitația psihomotorie, fiindu-le greu să se joace în liniște și să aibă răbdare. Pentru că la grădiniță actionează asupra copilului mai mulți stimuli distractori decât in familie, manifestările hiperactive devin mai evidente. Preșcolarii se remarcă prin crize de furie exagerate, nerespectarea regulilor, regresii la nivelul limbajului și în coordonarea mișcărilor. Mediul familial și cel din grădiniță influențează manifestarea simptomelor și evoluția interioară a comportamentului unui copil hiperactiv. Din cauza neliniștii si a impulsivitatii, acesti copii chiar dacă înteleg regulile și limitele, ei nu sunt capabili sa le respecte. Copilul ajunge să se simtă singur împotriva tuturor, să simtă că nu este înteles, să creadă că într-adevăr este un copil „rău”, fără valoare. Ajunge să nu mai aibă încredere în el, întelegând că singura modalitate prin care mai poate primi atenție din partea celorlalți și aceea – de cele mai multe ori negativă, este să provoace în continuare situații neplăcute.
            Părinții trebuie să conștientizeze că copilul lor are nevoie de mai mult ajutor. Ei vor putea face față situațiilor dificile legate de educarea copilului lor dacă înțeleg natura problemei copilului și vor reuși să pună în aplicare strategii mult mai eficiente. Ele constau în a identifica pe rând comportamentele problematice și a pune în aplicare metode care contribuie la modificarea lor.
            La copiii cu ADHD este necesar să facem distincția între disciplinare și pedeapsă. Pedeapsa se naște din răzbunare. Părintele ajunge să recurgă la pedeapsă când simte că nu mai are resurse. Dar din pedeapsă nu învață nimic decât că trebuie sa evite situațiile în care este pedepsit. Nu va învăța să nu mai facă unele lucruri, ci sa evite pedeapsa. A evita pedeapsa la varsta preșcolară înseamnă a ascunde faptele rele de ochii părinților. De aceea se recomandă disciplinarea însoțită de dragoste iar acest lucru implică fermitate și nici într-un caz agresivitate.
            Recompensa și lauda, aprecierea unui comportament pozitiv constituie o modalitate miraculoasă în întărirea comportamentului dorit și în perseverarea acestuia.
Aceste reguli, impuse de părinți,vor fi completate de regulile grupei de le grădiniță. Este necesara o bună colaborare între educatoare și familie, numai astfel obținându-se rezultatele așteptate.

Bibliografie:
-Popenic,i Ştefan; Fartuşnic, Ciprian; Târnoveanu, Nadia, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD,Editura DPH, Bucureşti, 2005
-Kuyma, Kay, Înţelege-ţi copilul, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 2006
-Iucu, Ioniţă, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2006

]]> https://iteach.ro/blog/196799/dezvoltarea-afectiva-si-probleme-de-gestionare-a-anxietatii-la-prescolari- <![CDATA[Dezvoltarea afectivă și probleme de gestionare a anxietății la preșcolari .]]> https://iteach.ro/blog/196799/dezvoltarea-afectiva-si-probleme-de-gestionare-a-anxietatii-la-prescolari- Wed, 10 Sep 2025 14:54:51 +0300 În termeni populari, anxietatea este cunoscută sub numele de neliniște, teamă, nervozitate, tensiune psihică, emoție, însemnând de fapt, dimensiunea psihică subiectivă, respectiv acea trăire emoțională penibilă, dificil de descris, constituită din asocierea unor tulburări afective intelectuale și de activitate difuze, dar în același timp, deosebit de perturbatoare. Desfășurarea programului zilnic din grădiniță oferă educatoarei multiple ocazii pentru a cunoaște copiii sub aspectul proceselor afective. Emoțiile trăite de ei în timpul povestirilor, în jocurile de mișcare, în jocurile de creație, sunt numeroase.
Preșcolarii din grupa mică se manifestă viu, își exteriorizează, întreaga gamă a trăirilor afective prin gesturi, prin mimică: râd, se înduioșează până la lacrimi, se bucură, se alarmează, după cum eroul îndrăgit este sau nu în pericol. Preșcolarii mai mari, în astfel de cazuri nu se manifestă tot atât de zgomotos, agitat, ceea ce denotă că își rețin trăirile emotive. În dezvoltarea emoțiilor pozitive, a unei conduite corespunzătoare, influența educativă deține un rol important. Modul de exprimare a emoțiilor poate fi foarte mult cultivat prin educație. Ținând cont de acest fapt, educatoarea atrage atenția copiilor, în mod sistematic, că nu este bine să plângă tare, să țipe, să râdă zgomotos, să se manifeste impulsiv. În acest sens pot fi folosite cu succes ilustrațiile, povestirile, memorizările, etc., care oferă direct sau indirect prilejul aprecierii atitudinilor pozitive și dezaprobării celor negative. Procedând astfel, copilul învață să-și inhibe într-o anumită măsură reacțiile impulsive, să își însușească treptat modurile sociale de exprimare a stărilor emotive. Tot la vârsta preșcolară, încep să se dezvolte sentimente superioare-morale, intelectuale și estetice, îmbogățind în mare măsura viața afectivă a copiilor.
La 3-4 ani, sentimentele morale elementare-de afecțiune, de mulțumire, de rușine, au o sferă restrânsă, manifestându-se mai cu seamă față de un cerc limitat de persoane. Copilul se simte atașat față de părinți, bunici, de educatoare și, în general, de cei care îl îngrijesc și se ocupă de el. El trăiește sentimentul de rușine sau de bucurie mai cu seamă atunci când este mustrat sau lăudat de părinți, de educatoare. El rămâne indiferent, în general, față de observațiile sau aprecierile pozitive sau negative făcute de către persoane străine. În jurul vârstei de 5 ani, sfera sentimentelor morale se extinde mult. Preșcolarul devine receptiv la aprecierile pozitive și negative adresate de un cerc mai mare de persoane; îl interesează nu numai propriul său comportament, ci și al altora. La vârsta preșcolară mare, sentimentul de bucurie și de rușine apare și înaintea realizării unei acțiuni, pe baza reprezentării ei.
Un element esențial al dezvoltării afectivității copilului este relația adultului cu acesta. Prin imitație, copilul preia de la adult o serie de stări afective, precum și expresiile emoționale care le însoțesc. „Ciocnirea” dintre dorințele copilului de a-l mulțumi pe adult, pe care îl iubește și anumite reguli morale impuse de acesta, ca și „ciocnirea” dintre tentațiile copilului, extrem de numeroase la această vârstă și restricțiile în privința satisfacerii lor (într-o anumită ordine, după un anumit program), generează un spectru extrem de larg al trăirilor afective. Cele două medii diferite în care își desfășoară cu preponderență viața copilul preșcolar familia și grădinița, vor constitui un fel de axă a vieții de zi cu zi.
Cercetările recente arată o tendință îngrijorătoare: tot mai mulți copii sunt lăsați în grija televizorului, internetului sau sunt crescuți cu bone. Așa se explică fenomenul de creștere a cazurilor de tulburări emoționale în rândul copiilor, spun specialiștii. Anxietatea, manifestată inclusiv prin enurezis (urinări necontrolate noaptea), atacurile de panică, lipsa poftei de mâncare, depresia care poate apărea și la copiii foarte mici, dependența exagerată manifestată prin refuzul de a merge la grădiniță și la școală și violența sunt efectele unor greșeli ale părinților în relația cu cei mici.
Cum îl ajuți pe copil să depășească anxietatea la vârsta preșcolară? Atunci când un copil este anxios trebuie să-l îmbrățișăm strâns și să-l asigurăm că totul este în ordine. Însă nu este de ajuns, pentru că trebuie să-l ajutăm să-și depășească temerile pentru a ajuta la dezvoltarea unui copil puternic și sigur pe el.
Vorbește cu el despre temerile lui! Confirmă frica sau temerea pe care o are pentru a-l putea ajuta să treacă peste ea! Atunci când micuțul îți mărturisește sursa temerilor poți lua măsurile necesare pentru a-l ajuta să le depășească. Simpla conversație cu micuțul despre frici și temerile pe care le are poate fi o metodă de descărcare pentru el. Nu le va mai resimți atât de copleșitoare și știe că tu îl poți ajuta să fie în siguranță, persoana în preajma căreia se simte cel mai protejat.
Stimulează continuu încrederea și stima de sine a copilului! Uneori, nu este suficient doar să îi explicăm că nu este niciun monstruleț sub pătuțul lui și că poate dormi liniștit. Este esențial ca începând cu vârsta preșcolară, și chiar de mai devreme, să începem să punem temelia și să consolidăm încrederea în forțe proprii și stima de sine a micuțului. Îl vor ajuta să fie mai puternic și mai stăpân pe el și să nu îl mai copleșească temerile. Nu trebuie să îl forțăm niciodată să depășească temerile obligându-l să le înfrunte. Trebuie să avem răbdare și să îl lăsăm să le depășească în ritmul propriu.
Ajută-l să depășească anxietatea prin joc și joacă! Jocurile menite să depășească temerile frecvente ale copiilor (de întuneric, de insecte, de animale) ajută la desensibilizarea treptată și sigură a copilului cu privire la cauzele anxietății lor.
Pune-l în gardă mereu cu privire la ce îl așteaptă! Este important ca preșcolarul să nu fie luat prin surprindere când este înscris la grădiniță sau la școală. Trebuie să i se vorbească cu ceva timp înainte despre aceste schimbări din viața lui și să se pregătească întotdeauna terenul pentru ele. Preșcolarul se va adapta mai ușor.

Bibliografie:
Anghel E. (2011). Psihologia educației pe tot parcursul vieții. București, Editura For You
Bacus A. (2006). Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani. București, Editura Teora
Șchiopu, Ursula (1967). Psihologia copilului. Editura Didactică și pedagogică, București
Șchiopu, Ursula, Verza, Emil (1997). Psihologia vârstelor, Editura Didactică și pedagogică, București

]]> https://iteach.ro/blog/196755/limbajul-o-conditie-esentiala-in-dezvoltarea-multilaterala-a-prescolarului <![CDATA[Limbajul, o condiție esențială în dezvoltarea multilaterală a preșcolarului.]]> https://iteach.ro/blog/196755/limbajul-o-conditie-esentiala-in-dezvoltarea-multilaterala-a-prescolarului Tue, 09 Sep 2025 08:26:25 +0300 Comunicarea orală reprezintă instrumentul principal de formare și informare a omului. Copilul, ca și adultul, folosește limbajul zi de zi, pentru a transmite propriile gânduri, pentru a-și exprima trebuințele, sentimentele, emoțiile, de-a lungul întregii sale vieți.
În literatura psihologică, limbajul este definit ca „o formă specific umană, care constă în esență în folosirea limbajului în procesul de comunicare și gândire”.
Emil Verza arăta că „există o relație strânsă între limbaj, învățare și evoluția personalității copilului, în sensul că, în copilărie comunicarea verbală pune amprenta asupra dezvoltării psihice a omului, asupra capacității sale interioare, intelectuale și personalității sale fiind la rândul său, influențat de acesta.”
Limbajul are un rol cardinal în dezvoltarea personalității preșcolarilor iar lipsa de comunicare prin limbaj poate determina stagnarea dezvoltării personalității, modificând natura relațiilor cu realitatea înconjurătoare. Comunicarea verbală îi conferă copilului autonomie prin posibilitatea de a se exprima, de a-și obiectiviza și exterioriza dorințele, impresiile, ideile, interesele. Prin intermediul său, copilul va învăța din experiența altora dar își va dezvolta și propria experiență.
Prin intermediul unui vocabular bogat și a unui limbaj clar, corect, se asigură și dezvoltarea gândirii, astfel copilul va putea să analizeze, să compare și să clasifice, toate acestea contribuind la dezvoltarea intelectuală. În acest context, în procesul cunoașterii, limbajul va reprezenta un instrument de comunicare și exprimare a gândurilor, emoțiilor și a dorințelor dar și un mijloc de dobândire a cunoștințelor.
Limbajul copilului mic are un caracter situativ, fiind legat de situația concretă, de activitatea pe care o desfășoară în acel moment dat, în care are loc comunicarea. La vârsta de 3 ani, vocabularul pasiv este mai bogat decât cel activ, cuprinzând circa 1000 de cuvinte. Când vin în grădiniță, copiii au capacități de comunicare și deprinderi de exprimare diferite, diferența venind din faptul că provin din medii culturale diferite. Sărăcia vocabularului unor copii îi împiedică să răspundă complet și corect la întrebări, să formuleze propoziții, să fie comunicativi, deci să se exprime.
În urma experienței acumulate cu preșcolarii, am constatat că la venirea în grădiniță, la grupa mică, unii copii vorbesc fără dificultăți, însă mulți dintre ei se poticnesc atunci când vine vorba de a se exprima prin limbaj. Această imposibilitate de a-și îmbrăca gândurile în haina limbajului propriu, le poate crea copiilor sentimente de jenă dar și un complex de inferioritate. Pentru evitarea acestor cazuri, este necesar ca intervenția să înceapă devreme și, sub formă de jocuri, să se realizeze stimularea comunicării și educarea auzului fonematic. Necorectate, tulburările de pronunție se pot transforma în deprinderi negative, având repercusiuni și asupra personalității copilului.
Nu doar în cadrul activităților instructiv-educative ci în fiecare moment al zilei, educatoarea trebuie să îi îndemne pe copii să vorbească frumos, corect și expresiv ceea ce doresc să comunice. „La vârsta preșcolară, copiii încep să stăpânească și structura gramaticală a vorbirii, ei reușind să utilizeze cuvintele în combinații variate, în cadrul propozițiilor simple, dezvoltate și chiar a frazelor. Este vârsta când apare și se dezvoltă, alături de limbajul situați, limbajul contextual. Tot la această vârstă apare și expresivitatea în vorbire, alături de nuanțarea limbajului non-verbal. Drept pentru care dezvoltarea vorbirii și a deprinderilor de exprimare corectă trebuie să constituie o permanentă preocupare a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, deoarece oricât ar fi înzestrat de la naștere un copil, procesul vorbirii nu apare și nu se dezvoltă în afara exersării verbale.
Perfecționarea limbajului are o importanță deosebită pentru integrarea copiilor în școală dar și pentru viața socială de mai târziu, prin capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima impresiile, ideile în mod inteligibil.
Stabilirea nevoilor specifice: Nevoia de socializare, de integrare într-un grup pentru a stabili relații de prietenie cu ceilalți copii, pentru a nu fi considerat „altfel”; Nevoia de pronunțare corectă a sunetelor pentru a se face înțeles de colegi; Nevoia de exprimare corectă pentru a putea să își exprime ideile, să povestească și să participe la activitățile grupei; Nevoia de comunicare-legată de celelalte nevoi, pentru că trebuie să își învingă timiditatea și să comunice prin cuvânt, pentru a fi înțeles mai bine; Nevoia de a învăța-știut fiind că achiziția de cunoștințe are la baza dezvoltarea limbajului; Nevoia de afecțiune-orice copil are nevoie să fie prețuit și iubit; Nevoia formării unei bune imagini de sine, de a-și învinge timiditatea, de a căpăta încredere în forțele proprii și a participa, astfel, activ la orice activitate realizată în grădiniță , dar și în familie.
„Însușirea limbii române în grădiniță și apoi în școală reprezintă baza acumulărilor intelectuale și de educație, fără de care nu poate fi realizată formarea noastră.” Gândirea se  sprijină pe o dezvoltare armonioasă și corespunzătoare a limbajului și implicit dezvoltarea limbajului este strâns legat de evoluția gândirii, astfel, o creștere e a cunoștințelor copiilor determina o îmbogățire a vocabularului. În acest context, stăpânirea limbajului se impune de la prima treaptă a modelarii, deoarece cunoașterea propriu-zisă, indiferent de domeniu, se realizează prin intermediul unui limbaj adecvat.
„Printre cauzele frecvente ale eșecului școlar consemnate în studiile de specialitate se remarcă: limbaj slab dezvoltat, lipsa deprinderii de audiere verbală, utilizarea insuficientă a cuvântului ca mijloc de comunicare și instrument al cunoașterii; tulburări ale percepției fonemelor, auz fonematic deficitar; instabilitate afectiva și lipsa unor deprinderi de activitate independenta.”
În consecință, dezvoltarea vorbirii în învățământul preșcolar are un impact major asupra integrării copiilor în programul de instruire școlară, având repercusiuni asupra dezvoltării cognitive în activitățile de tip școlar. „Studiile arată că în perioada cuprinsă între 4 ani și jumătate și 5 ani și jumătate, limbajul se interiorizează. Pentru a ajunge la această stare, baza fonetica a limbajului trebuie formată și foarte bine consolidata de la grupa mică până la grupa mare pentru școală, știut fiind, de asemenea, că legătura dintre auz- pronunție și activitatea de scris-citit este incontestabilă”.
Toate domeniile experiențiale conțin obiective ce presupun capacitatea copiilor de a se exprima, în aceste condiții, educația limbajului și a vorbirii reprezintă o premisă, având efecte asupra rezultatelor din cadrul tuturor activităților de învățare. Astfel, un limbaj dezvoltat sub toate aspectele (fonetice, lexical, gramatical), asigură o receptare optimă a cunoștințelor, sporirea comunicativității și a capacității de înțelegere.
Cunoscând importanța pe care o are dezvoltarea vorbirii în dezvoltarea intelectuală și multiculturală a copiilor, am concluzionat că, influențând în mod pozitiv limbajul, vom viza întreaga personalitate a acestora și vom obține performante în toate celelalte domenii.

Bibliografie:
Ștefania Antonovici, Melania Ciobotaru, Educarea limbajului-extindere: îndrumător pentru educatoare, Editura Aramis Print, București, 2005;
Revista Învățământului Preșcolar Nr 1-2, București, 2006 „Dezvoltarea limbajului preșcolarilor sub aspect fonetic, Ministerul Educației și Cercetării Institutul de Științe ale Educației.

]]> https://iteach.ro/blog/196754/educatia-incluziva-in-gradinita <![CDATA[EDUCAŢIA INCLUZIVĂ ÎN GRĂDINIŢĂ.]]> https://iteach.ro/blog/196754/educatia-incluziva-in-gradinita Tue, 09 Sep 2025 08:24:47 +0300 Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu
dizabilităţi.Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor. Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental un învăţământ pentru toţi,împreună cu toţi, care constituie un deziderat şi o
realitate ce câștigă adepți și se concretizează în experiențe și bune practici de integrare/ incluziune.
              Educația de tip incluziv este o educaţie de calitate, accesibilă şi care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa tuturor copiilor, fără discriminare. În întreaga lume, din ce în ce mai mulți copii care provin din medii defavorizate urmează grădinițele, școlile primare sau gimnaziale.În cele mai multe țări se stipulează prin lege că toți copiii trebuie să beneficieze de educație.  
           Grupul Român pentru Educație Incluzivă ( GREI) are ca obiectiv general conectarea României la eforturile  internaționale în realizarea educației incluzive, susținerea și dezvoltarea modelului românesc și promovarea acestuia la nivel național și european. Principiile pe care GREI le promovează sunt simple, clare și de maximă generalitate:
- fiecare copil este unic și valoros în cadrul sistemului de educație;
-fiecare copil poate învăța;
-politicile școlare sunt cele care trebuie să încurajeze mai curând ideea de școală pentru copil, decât cea de copil pentru școală;
-încurajează dezvoltarea și susținerea serviciilor de sprijin în școală , pentru a oferi oportunități de dezvoltare tuturor elevilor, dar și pentru a forma și sprijini profesorii;
- susțin parteneriatul educațional dintre profesori, părinți, elevi, alături de toți profesioniștii care dau valoare adăugată actului educațional; educație incluzivă înseamnă sprijin și educație pentru toți, grijă și atenție pentru fiecare.
              În acest sens, integrarea educativă vizează reabilitarea și formarea persoanelor cu nevoi speciale, aflate în dificultate  psihomotorie, de intelect, de limbaj, psihocomportamentală, senzorială, printr-o serie de măsuri de natură juridică, politică, socială, pedagogică. În pedagogia contemporană există o preocupare intensă pentru găsirea căilor și mijloacelor optime de intervenție educativă, încă de la vârstele mici, asupra unei categorii cât mai largi de populație infantilă. Astfel, conștiința copiilor, de la cea mai fragedă vârstă, trebuie formată și dezvoltată , învățându-i pe aceștia că primirea copiilor ,,diferiți”, alături de toți ceilalți, trebuie făcută nu de dragul lor, în primul rând, și nu din milă pentru ei, ci pentru dreptul fiecărui individ de a participa la acțiuni comune pentru dezvoltarea lui ulterioară , pentru a contribui și el la dezvoltarea comunității în care trăiește.
Argumentul acestui referat este tocmai ideea că incluziunea poate și este mai mult decât un discurs demagogic, declarativ; ea poate fi pusă în practică prin tehnici concrete de predare și adaptare curriculară individualizată, prin formarea și dezvoltarea conștiinței tuturor copiilor pentru accepțiunea diversitară de orice tip. Grădinița are ca scop crearea unui program coerent și coordonat de incluziune a copiilor preșcolari cu diferite dizabilități, de alte etnii, proveniență socială etc. și pregătirea celorlalți copii în vederea acceptării acestora alături de ei, fără diferențe de manifestare comportamentală sau verbală. De asemenea, se impune și implementarea unor strategii coerente de dezvoltare a conștiinței și a comportamentelor copiilor în spiritul toleranței şi nediscriminării, a acceptării de șanse egale pentru toți copiii.
Integrarea/ incluziunea poate fi susținută de existența unui cadru legislativ flexibil și realist, de interesul și disponibilitatea cadrelor didactice din școala de masă și din școala specială, de acceptul și susținerea părinților copiilor integrați, de implicarea întregii societăți civile, dar și de nivelul de relații ce se formează și se dezvoltă la nivelul clasei integratoare care se bazează pe toleranță și respect față de copilul cu probleme. Grădinița care îi receptează în colectivitatea sa pe c opiii defavorizați și își determină intern ,,direct și indirect”, atitudinea față de aceștia este alcătuită din: educatoare, părinți, copii, iar la nivel extern, societatea cu numeroase instituții și diverși factori media. O condiție esențială pentru reușita acestor acțiuni comune ale celor trei factori activi din grădiniță este existența unor relații de înțelegere, constructive care se realizează prin atitudini deschise, prin disponibilitate, printr-un ,,pozitivism” specific ce se cimentează cu voință și convingere.
Educatoarea trebuie să cunoască deficiențele copiilor pe care îi va primi în grupăîn scopul înțelegerii acestora și pentru a-și putea modela activitățile, în funcție de necesitățile copiilor. Grupa în care va fi integrat copilul  cu cerințe speciale va trebui să primească informații într-o manieră corectă și pozitivă despre acesta. Este foarte importantă sensibilizarea copiilor și pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilități. Sensibilizarea se face prin stimulări: crearea și aplicarea unor jocuri care permit stimularea  unor deficienţe ( motorie, vizuală, auditivă), ceea ce determină copiii să înţeleagă mai bine situaţia celor ce au dizabilităţi: prin povestiri, texte literare, prin discuţii, vizitarea/ vizita unor persoane cu deficienţe.
Primirea în grupă a copilului cu cerinţe educative speciale, atitudinea faţă de el trebuie să păstreze o aparenţă de normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel cu ceilalţi copii din grupă. Conduita şi atitudinea educatoarei trebuie să demonstreze celorlalţi copii că i se acordă preşcolarului cu dizabilităţi. De aceea trebuie să exprime aceleaşi aşteptări şi să stabilească limite similare în învăţare ca şi pentru  ceilalţi copii din grupă. Ea trebuie să îşi asume rolul de moderator , să promoveze contactul direct între copiii din grupă şi să direcţioneze întrebările şi comentariile acestora către copilul cu cerinţe educative speciale.
De asemenea, trebuie să-i încurajeze şi să-i stimuleze ori de câte ori este nevoie pe aceştia, dându-le încrederea în forţelele proprii, în propria reuşită în acţiunile întreprinse, evidenţiind unele abilităţi sau interese speciale lor în dezvoltarea şi sprijinirea cărora trebuie implicate şi familiile copiilor. Copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în programul grădiniţei trebuie să dispună de o bună colaborare între educatoare, părinţi, psihologi şi profesorul logoped. Părinţii sunt parteneri la educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre copiii lor. Relaţia de parteneriat între părinţi şi grădiniţă presupune informarea părinţilor cu privire la programul grupelor, la conţinuturile şi metodele didactice, dar presupune şi întâlniri cu aceştia, participări la expoziţii, excursii, serbări, vizite, etc., în care sunt implicaţi proprii lor copii.
Această relaţie a grădiniţei cu părinţii copiilor cu cerinţe educative speciale este necesară şi benefică, ea furnizând, informaţional, specificul dizabilităţii preşcolarului, precum şi date despre contextul de dezvoltare a acestuia. Părinţii informează grădiniţa şi despre factorii de influenţă negativă care ar trebui evitaţi ( fobii, neplăceri, stimuli negativi, atitudini care determină inhibarea / izolarea copiilor). Angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării la programul instructiv- educativ al grădiniţei. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi, gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu grădiniţa este, cel mai adesea, proporţional cu rezultatele obţinute de aceştia. De aceea, putem afirma că familia este primul educator şi are cel mai mare potenţial de modelare.
Grădiniţa are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care acestea se confruntă. Educaţia părinţilor şi consilierea acestora au un rol important în integrarea copiilor cu afecţiuni de natură psihică, emoţională ori de altă natură în grădiniţă. Rezultatele muncii pentru promovarea incluziunii, atât directe cât şi indirecte, faţă de partenerii educaţionali, părinţi, apar după intervale mari de timp şi sunt efectul unui exerciţiu asiduu, susţinut. Centrarea atenţiei educaţionale pe grupurile vulnerabile este un indiciu al nivelului de civilizaţie atins de o anumită societate şi aceasta impune căutarea unei noi formule de solidaritate umană, fapt ce are o semnificaţie aparte în societatea noastră.
Grădiniţa este incluzivă printr-un curriculum flexibil şi deschis ce permite adaptări succesive. Nu copilul urmează curriculumul, ci acesta este un instrument menit să sprijine dezvoltarea lui, se adaptează nevoilor şi particularităţilor acestuia. Când spunem ,,grădiniţă incluzivă”, nu trebuie să ne ducem cu gândul la copiii cu CES, ci la fiecare copil în parte, pentru că fiecare are un ritm propriu de dezvoltare şi la un moment dat poate avea nevoie de anumite cerinţe speciale în ceea ce priveşte educaţia. Există, de asemenea, şi anumite situaţii de risc, în care  educatoarea trebuie să cunoască trăirile şi comportamentele copilului, pentru a-l sprijini. Riscurile pot apărea din mediul socio-cultural din care acesta face parte, din relaţiile de familie care îi determină existenţa zilnică, precum şi modul de dezvoltare, din modelele formale educaţionale ce pot exercita un stres deosebit asupra copilului care nu corespunde ,,normalităţii” cu care ne-am obişnuit.
O planificare nu poate porni aşa, tradiţional, ca altă dată, de la conţinuturi, ci de la personalităţile copiilor, de la caracteristicile şi particularităţile individuale. Pe de altă parte, grădiniţa, ca instituţie, nu poate face faţă singură cerinţelor multiple ale unui program eficient de educaţie. Este nevoie de un parteneriat între grădiniţă- familie- comunitate, de o construcţie comună în folosul copilului, fără prejudecăţi, bazată pe respect reciproc, acceptare, toleranţă, indiferent de situaţia economică, socială sau educaţională a părinţilor. Educatoarea, la rândul ei, trebuie să răspundă diversităţii şi unicităţii fiecărui copil, să-şi orienteze pozitiv atitudinea, limbajul şi metodele pedagogice. Copilul preşcolar se află într-un proces de formare în care fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare privire din partea adulţilor care îl înconjoară poate să îi influienţeze imaginea de sine. Este foarte importantă atitudinea educatoarei la acţiunile copilului, apelativele, aprecierea pozitivă sau negativă,  pentru a-i da copilului încredere în forţele proprii.
Pentru a evalua copilul, educatoarea trebuie să aibă în vedere competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil şi să identifice:
• cum este fiecare;
• ce ştie fiecare;
• ce face fiecare;
• cum cooperează cu ceilalţi.
       În concluzie, pentru abordarea unei educaţii incluzive în grădiniţă, educatoarea trebuie să respecte următorii paşi:
-să elaboreze un plan de dezvoltare a grădiniţei în care să se precizeze concret parteneriatul cu familia şi comunitatea;
-să fie pregătit întregul personal al grădiniţei pentru a primi toţi copiii, fără discriminări;
-să asigure un climat primitor şi deschis prin organizarea mediului educaţional cât mai eficient şi stimulator;
-să aibă discuţii,  în prealabil,  cu copiii pentru a se accepta unii pe alţii, pentru a negocia, a colabora şi a lucra împreună;
-să asigure un curriculum flexibil şi deschis la care să aibă acces şi părinţii;
-să evalueze fiecare copil prin observaţie directă şi indirectă pentru a asigura participarea lui adecvată la activităţile curriculare;
-să asigure accesul tuturor copiilor la programul  grădiniţei, dar şi la modificările şi adaptările acestuia;
-să asigure participarea tuturor familiilor la decizii şi acţiuni în favoarea tuturor copiilor;
-să evalueze permanent şi periodic progresele pe care le fac toţi copiii, nu numai di punctul de vedere al achiziţiilor intelectuale, dar şi al relaţiilor sociale, al cooperării şi colaborării, al dezvoltării imaginii de sine şi încrederii în forţele proprii;
-să elaboreze planuri individualizate, personalizate pentru copiii care au nevoie de sprijin în anumite componente ale dezvoltării şi la anumite momente;
-să ajusteze permanent curriculumul pentru a-l adapta la nevoile educative ale copiilor;
-să realizeze un permanent schimb de idei, experienţe şi soluţii cu celelalte colege, din grădiniţă sau din alte instituţii, precum şi cu familiile copiilor.

Bibliografie:
-Ecaterina Vrăşmaş-,, Educaţia copilului preşcolar”, Editura ProHumanitas, Bucureşti, 1999;
-Ecaterina Vrăşmaş-,,Introducere în educaţia cerinţelor speciale”, Editura Credis,

]]> https://iteach.ro/blog/196722/matematica-la-varsta-prescolara <![CDATA[Matematica la vârsta preșcolară.]]> https://iteach.ro/blog/196722/matematica-la-varsta-prescolara Mon, 08 Sep 2025 14:24:11 +0300 Activitățile matematice înseamnă pentru cei mai mulți copii rezolvarea de probleme. Deoarece logica preșcolarilor este imperfectă, aceștia vor aborda problemele matematice și vor căuta soluții în maniera încercare-eroare. Investigarea realității se face la vârsta preșcolară acționând asupra acesteia și verificând în practică soluțiile problemelor diverse întâlnite. Această modalitate de lucru este ea însăși sursă de cunoaștere și dezvoltare a structurilor logice ulterioare și găsirea soluțiilor prin acțiune îi oferă copilului o experiență de cunoaștere mult mai bogată decât aplicarea unor strategii de rezolvare oferite din exterior.
Matematica înseamnă preformarea unor operații ale gândirii. Exersarea capacității de analiză, sinteză, comparație, generalizare, abstractizare, clasificare, seriere, ordonare în activitățile matematicii din grădiniță constituie pași spre conturarea raționamentului logico-matematic. Analiza datelor unei sarcini de lucru cu conținut matematic într-un limbaj accesibil copiilor, formularea unor concluzii logice, justificarea răspunsurilor și a soluțiilor, etc., constituie activități utile în direcția finalităților mai sus amintite.
Dezvoltarea limbajului matematic îi permite copilului preșcolar să relateze aspecte ale experiențelor de învățare matematică, să discute soluții și căi de rezolvare cu colegii și educatoarea. În acest sens matematica presupune comunicare. Deși acest aspect al activităților matematice este puțin reprezentat în finalitățile pe care programa analitică a grădiniței le propune, el trebuie avut în vedere permanent, deoarece transformarea cifrelor în semnificații lingvistice constituie deja un plus în interiorizarea operațiilor intelectuale. Programa activităților instructiv-educative descrie la categoria de activități: ”Activități matematice”, finalități referitoare la dezvoltarea capacității de estimare în funcție de repere cantitative, calitative, spațiale, temporale. Reușita activităților matematice care cer acțiuni de estimare ține pe de-o parte de capacitatea copilului de a face comparații, dar mai ales de reprezentările cantitative, spațiale, temporale pe care le au și de gradul de stăpânire a conceptului de număr. În fond, cele mai multe din activitățile de joc ale copiilor pun probleme matematice, rămânând ca ele sa fie descoperite și utilizate de educatoare.
Programa activităților educaționale din grădiniță formulează finalități matematice și în privința formării conceptului de formă geometrică și a celui de măsurare. Achiziția conceptelor de spațiu, timp, formă, contur, volum, înțelegerea conservării lungimilor, suprafeței, masei sunt finalități ale acestei secțiuni ale curriculum-ului matematic specific educației preșcolarilor, achiziții ce contribuie esențial la îmbogățirea imaginii copilului asupra realității înconjurătoare, fizice și sociale.
La 3 ani se începe cu procesul formării reprezentărilor matematice prin recunoașterea și denumirea grupelor de obiecte din sala de grupă, a criteriilor (de obicei dimensiunea ) după care s-a realizat gruparea și a pozițiilor spațiale pe care le ocupă grupele de obiecte. Se poate trece apoi la efectuarea de operații concrete cu grupele de obiecte și la gruparea după unul sau chiar doua criterii (formă și mărime).
La 4 ani, procesul de formare a operațiilor intelectuale pre matematice continuă, îmbogătindu-se capacitatea copiilor de a clasifica după criterii variate și multiple, folosindu-se atât de obiecte, cât și de imagini ale acestora, copilul preșcolar este acum capabil de o apreciere globala a cantității și de realizarea între obiecte și grupe de obiecte.
Odată cu intrarea în perioada preșcolară mare, copilul exersează compararea cantităților, fiind capabil să stabilească inegalitatea și egalitatea grupelor si, de asemenea ,să ordoneze în șir crescător și descrescător. Activitățile matematice la grupa mare trebuie sa continue exersarea capacităților anterioare, introducând treptat elemente de construcție a numărului, numerație și operații cu numere, toate acestea într-un regim de joc și activitate de manipulare concretă și percepție.
”Activitățile matematice“ sunt, în fapt, finalități ale dezvoltării cognitive și ele trebuie urmărite pe tot parcursul programelor educaționale cu preșcolarii, indiferent de aria curriculară abordata.
Cercetările făcute de specialiști în domeniu confirmă faptul că introducerea cunoștințelor matematice în învățământul preșcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoștințe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acțiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor și abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preșcolarilor și răspunde intenției de a-l determina pe copil să „descopere” matematica, trezindu-i interesul și atenția.
Urmărind cu precădere dezvoltarea gândirii, a inteligenței, a spiritului de observație, exersând operațiile de analiză, sinteză, comparație, generalizare, jocul didactic matematic constituie o bază reală pentru înțelegerea conceptelor matematice. Jocul didactic matematic oferă preșcolarilor numeroase și variate ocazii de depășire a stadiului de concret și face mai ușoară și plăcută „urcarea” către general și abstract!
Cercetările făcute de specialiști în domeniu confirmă faptul că introducerea cunoștințelor matematice în învățământul preșcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoștințe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acțiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor și abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preșcolarilor și răspunde intenției de a-l determina pe copil să „descopere” matematica, trezindu-i interesul și atenția.
Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniță, este firesc că acesta să fie valorificat la maximum și în predarea matematicii. În școală însă, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o altă formă de activitate: învățarea. Trecerea de la joc la învățare se realizează prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învățământ al instituțiilor preșcolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfășurare a activităților de matematică, dar și a celor de cunoaștere a mediului și de educarea limbajului.
Pornind de la definiția jocului didactic, se poate spune că jocul didactic matematic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează, chiar verifică cunoștințele copiilor, îmbogățește sfera de cunoaștere matematice, pune în valoarea și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.
Îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv în jocul didactic duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității, valoarea practică a jocului didactic matematic constă în faptul că, în procesul desfășurării lui, copilul are posibilitatea aplicării cunoștințelor însușite, exersării priceperilor și deprinderilor formate.
Grădinița, ca factor activ al progresului este chemată să utilizeze cele mai eficiente căi, prin care să se asigure și să se stimuleze atât creșterea ritmului de învățare, formarea de capacități și atitudini cât și însușirea de cunoștințe în conformitate cu cerințele actuale ale societății.

Bibliografie:
Antohe V., Gherghinoiu C., Obeadă M., Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs, Brăila;
Bache H., Mateiaș A., Popescu E., Șerban F. – Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale, Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1994;
Beraru Georgeta, Activități matematice în grădiniță. Îndrumar metodologic, Editura Polirom, București, 1997;
Ileana Libotean, Mariana Seling, Jocuri didactice matematice pentru grădiniță, Editura V&I Integral, București, 1998, Ed. Vanemonde, București, 2010;
Magdalena Dumitrana, Activități matematice în grădiniță, Editura Compania, București, 2002.

]]> https://iteach.ro/blog/196670/importanta-activitatilor-de-dezvoltare-personala-in-gradinita <![CDATA[Importanța activităților de dezvoltare personală în grădiniță.]]> https://iteach.ro/blog/196670/importanta-activitatilor-de-dezvoltare-personala-in-gradinita Sun, 07 Sep 2025 10:02:38 +0300 Activitățile de dezvoltare personală din grădiniță se desfășoară pe tot parcursul zilei. Încă de la intrarea pe ușa grădiniței, copiii învață cum să salute personalul grădiniței, dar și pe ceilalți copii, să se dezbrace, să își schimbe încălțămintea de exterior cu cea de interior, să meargă la asistenta medicală a grădiniței pentru a li se verifica starea de sănătate, să își spele mâinile, apoi să meargă în sala de grupă. Noul curriculum are la bază realitatea educațională a vârstelor mici. Ceea ce se promovează este flexibilitatea programului instructiv-educativ, cu scopul de a crește calitatea educației la acest nivel de vârstă.
Procesul de învățare este centrat pe copil, pornind de la ideea unei învățări cât mai naturale, în acord cu nivelul experiențelor traversate de acesta în viața cotidiană. Actualul curriculum pentru învățământul preșcolar include în cadrul activităților de dezvoltare personală: rutinele și deprinderile, tranzițiile, întâlnirea de dimineață, regulile grupei, activitățile din perioada de după-amiază, precum și activitățile opționale.
Rutinele sunt activități-reper după care se derulează întreaga activitate a unei zile. Acestea acoperă nevoile de bază ale copiilor și contribuie la dezvoltarea globală a acestora. Rutinele înglobează, de fapt, activitățile de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, servirea micului dejun, igiena mâinilor (spălatul), toaleta, masa de prânz, somnul (perioada de relaxare), gustările, plecarea copiilor acasă. Rutinele permit transformarea unei acțiuni, a unei deprinderi în obișnuințe devenite necesități. Rutina zilnică este foarte benefică pentru copii, focalizează atenția acestora, îi liniștește și îi relaxează conferindu-le acestora un sentiment de siguranță și încredere. O zi dezorganizată i-ar dezorienta, dar o activitate devenită obișnuință, un ritual, le creează confort psihic, le conferă încredere și stabilitate.
În cadrul rutinei, „sosirea copiilor la grădiniță”, copiii vor achiziționa deprinderi igienico-sanitare cum ar fi: deprinderea de a se îmbrăca și dezbrăca singuri, deprinderea de a-și păstra hainele curate, deprinderea de a păstra încălțămintea curată, deprinderea de a-și recunoaște dulăpiorul cu îmbrăcăminte personală, dar și deprinderi de comportare civilizată cum ar fi: deprinderea de a saluta, deprinderea de a fi politicoși, deprinderea de a mulțumi, deprinderea de a fi respectuoși față de cei mai în vârstă, deprinderea de a respecta regulile, deprinderea de a-și recunoaște dulăpiorul după simbol, recunoașterea semnului personal, deprinderea de a păstra ordinea în dulap.
În cadrul rutinei, „servirea mesei”, o parte din deprinderile urmărite sunt: deprinderi igienico-sanitare ca de exemplu: deprinderea de a folosi obiectele de uz personal, deprinderea de a se spăla pe mâini înainte și după masă, deprinderea de a strânge resturile alimentare și de a le duce la gunoi, deprinderea de a păstra curățenia în sala de mese, deprinderea de a consuma fructe și legume proaspete, după ce au fost spălate, deprinderea de a nu vorbi în timpul mesei și deprinderi de comportare civilizată: deprinderea de a fi politicos la masă, deprinderea de a-și aștepta rândul, deprinderea de a mulțumi, deprinderea de a se așeza în liniște la masă, deprinderea de a aștepta până sunt serviți toți colegii, deprinderea de a mânca cu gura închisă, deprinderea de a nu vorbi cu gura plină, deprinderea de a păstra liniștea în timpul mesei, deprinderea de a mulțumi pentru masă, deprinderea de a ieși ordonat din sala de mese.
Întâlnirea de dimineață este o rutină care ocupă un rol important în cadrul programului zilnic. Reprezintă un moment prin care se creează o atmosferă vioaie, prietenoasă, în cadrul căreia, copiilor li se exersează deprinderi și abilități importante, de raportare pozitivă la cei din jur, de recunoaștere a valorii fiecăruia. O parte din deprinderile acestei rutine sunt: deprinderi de comportare civilizată ca de exemplu: deprinderea de a saluta educatoarea și colegii, deprinderea de aranja scaunele în semicerc, deprinderea de a recunoaște propria fotografie precum și a colegilor de grupă absenți sau prezenți, deprinderea de a-și aranja fotografia pe panoul de prezență, deprinderea de recunoaște simbolul specific fiecărei zile din săptămână, deprinderea de comunica noutatea zilei colegilor, deprinderea de a adresa întrebări referitoare la noutatea zilei, deprinderea de a-și prezenta obiecte sau idei personale la împărtășirea cu ceilalți, deprinderea de a recunoaște starea vremii, deprinderea de a recunoaște anotimpurile anului. În cadrul rutinei „întâlnirea de dimineață”, copiii achiziționează și deprinderi igienico-sanitare: deprinderea de a folosi obiectele de uz personal, deprinderea de a-și păstra corpul curat, deprinderea de a păstra curate jucăriile, deprinderea de a păstra curățenia în sala de grupă, deprinderea de a-și acoperi gura cu pliul cotului atunci când strănută sau tușesc. De asemenea, copiii își însușesc deprinderi de comportare civilizată, deprinderi și atitudini față de sine și față de ceilalți. Sunt consolidate deprinderile: de a avea o atitudine pozitivă față de sine, de a se percepe pe sine, în mod pozitiv, ca persoană unică, cu caracteristici specifice, de a urma exemple pozitive, de a manifesta empatie față de semeni, de a oferi ajutor, de a colabora cu colegii, de a-și adapta comportamentul la cerințele grupului, de a manifesta compasiune față de semeni. Zilnic, se desfășoară „momentul mișcării” ceea ce consolidează deprinderea de a face zilnic, sport. Prin desfășurarea rutinei, „ne pregătim pentru activități!”, copiii dobândesc deprinderi igienico-sanitare: deprinderea de a se spăla pe mâini (înainte și după desfășurarea unei activități); deprinderea de a păstra curate jucăriile, deprinderea de a păstra curățenia în sala de grupă, deprinderea de a aerisi spațiile în care își desfășoară activitatea, dar și deprinderi de comportare în timpul activităților: deprinderea de a fi politicoși, deprinderea de a-și aștepta rândul, deprinderea de a se comporta civilizat în sala de grupă, deprinderea de a păstra liniștea în timpul unei activități, în sala de grupă, deprinderea de a respecta regulile grupei, deprinderea de a termina ce au început, deprinderea de a folosi și așeza la locul lor materialele de lucru, deprinderea de a avea o atitudine pozitivă față de sine, deprinderea de a se percepe pe sine, în mod pozitiv, ca persoană unică, cu caracteristici specifice, deprinderea de a urma exemple pozitive, deprinderea de a manifesta empatie față de semeni, deprinderea de a oferi ajutor, deprinderea de a colabora cu colegii, deprinderea de a-l asculta cu atenție pe cel care vorbește, deprinderea de a se îndeplini anumite sarcini în cadrul grupului, deprinderea de a fi competitivi, deprinderea de a-și lua singuri materialele de lucru și de a le așeza la locul lor, deprinderea de a se concentra în realizarea unei activități.
Rutina, „ne pregătim să ne relaxăm”, formează, copiilor, atât deprinderi igienico-sanitare cât și deprinderi de ordine și disciplină. Astfel, copiii își formează deprinderea de a folosi obiectele de uz personal, deprinderea de a se spăla pe mâini înainte de a se culca și după ce s-au ridicat din pat, deprinderea de a se îmbrăca și dezbrăca singuri, deprinderea de a-și împături singuri hainele, deprinderea de a păstra ordinea în dulap, deprinderea de a-și recunoaște pătuțul după simbol, deprinderea de a respecta ora de somn, deprinderea de a nu deranja colegul la somn, deprinderea de a îmbrăca singuri pijamaua.
Rutina, „plecarea copiilor de la grădiniță”, consolidează copiilor deprinderile igienico-sanitare: de a se îmbrăca și dezbrăca singuri, de a-și păstra hainele curate, de a-și lega șireturile, cordonul, precum și deprinderile de ordine și disciplină: de a saluta, de a fi politicoși, de a mulțumi, de a acorda prioritate adulților, deprinderea de a fi respectuoși față de cei mai în vârstă, deprinderea de a se comporta civilizat pe stradă, de a saluta părinții, deprinderea de a-și recunoaște dulăpiorul după simbol, deprinderea de a păstra ordinea în dulap, deprinderea de a aranja jucăriile la locul lor, deprinderea de a nu întrerupe educatoarea, când vorbește cu părinții, deprinderea de a comunica părinților cum a fost ziua la grădiniță, deprinderea de a-și lua rămas bun de la educatoare și colegi. Indiferent de forma sub care sunt stabilite și prezentate, rutinele reprezintă o necesitate în activitatea de zi cu zi a unui colectiv și presupun o abordare serioasă și responsabilă din partea cadrului didactic.

Bibliografie:
1. ANDREESCU, F. și colaboratorii, 1874, Pedagogie Preșcolară, București, E.D.P.
2. ANUCUȚA, L.; ANUCUȚA, P. Cunoașterea și educarea creativității la elevi, Timișoara, Editura Excelsior Art, 2005.
3. Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la naștere la 6-7 ani - Anexa la ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.694/2.08.2019.

]]> https://iteach.ro/blog/196669/rolul-educatoarei-in-scoala-moderna <![CDATA[Rolul educatoarei în școala modernă.]]> https://iteach.ro/blog/196669/rolul-educatoarei-in-scoala-moderna Sun, 07 Sep 2025 10:01:10 +0300 Rolul educatoarei în școala modernă trebuie să fie flexibilă, empatică și să aibă o abordare individualizată față de fiecare copil. Ea joacă un rol vital în pregătirea copiilor pentru a devenii cetățeni responsabili și înzestrați cu componențe esențiale pentru viața modernă. Educatoarea este și organizatorul activității de joc a copilului , activitatea în care se poate angaja uneori ca parteneri, însă întotdeauna observă, asistă și reglează conduita de joc a copiilor. Observarea activității ludice este pentru educatoare prilej de cunoaștere a identității copiilor, a trăirilor emoționale și a experiențelor de viața trăite a calității cunoștințelor , fapt care îi permite adaptarea și diferențierea modalităților de relaționare individuală cu fiecare copil. Ea are multiple responsabilități și influențează în mod semnificativ parcursul școlar și dezvoltarea personală a copiilor.
Aspecte cheie ale rolului educatoarei în școala modernă:
1. - Asigurarea unui mediu sigur și stimulant: Educatoarea are responsabilitatea de a crea un mediu sigur și pozitiv în clasa sa. Ea trebuie să ofere un climat în care copiii se simt în siguranță, se pot exprima liber și sunt încurajați să descopere lumea înconjurătoare . Ea trebuie să monitorizeze și să îngrijească nevoile de bază ale copiilor, precum alimentația , odihna și igiena.
2. - Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale: Educatoarea joacă un rol important în dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor. Ea îi învață să interacționeze cu ceilalți să își exprime emoțiile și să gestioneze conflictele într-un mod sănătos, creând un mediu care promovează relațiile sociale pozitive și colaborarea între copii, încurajează dezvoltării abilităților sociale, cum ar fi empatia și rezolvarea conflictelor.
3. - Educația și dezvoltarea cognitivă: Planificarea și implementarea activităților care promovează dezvoltarea cognitivă, precum jocurile și activitățile didactice potrivite vârstei. Stimularea curiozității și explorării pentru a dezvolta gândirea critică și abilitățile de rezolvare a problemelor. Ea trebuie să folosească metode de învățare adaptate vârstei copiilor și să stimuleze curiozitatea lor naturală.
4. - Colaborarea cu părinții: Comunicarea și colaborarea cu părinții sunt esențiale în procesul educațional. Comunicarea eficientă cu părinții pentru a împărtășii informați despre progresul copiilor și pentru a stabili obiective comune pentru dezvoltarea acestora. Educatoarea trebuie să informeze părinții cu privire la progresele copiilor, să ofere sfaturi pentru susținerea educației acasă și să răspundă la întrebările și preocupările acestora. Colaborarea cu părinții pentru a asigura continuitatea și coerența între mediile de acasă și de școală este esențial.
5. - Promovarea valorilor și comportamentelor pozitive: Educatoarea are un rol în promovarea unor valori precum respectul, empatia și responsabilitatea . Ea modelează comportamentele pozitive și îi încurajează pe copii să adopte aceste valori în viața lor de zi cu zi.
6. - Individualizarea instruirii: Rolul educatoarei în procesul instructiv-educativ presupune în primul rând transmiterea de noi cunoștințe pentru copilul preșcolar. Asumarea de către educatoare acestui rol presupune înțelegerea faptului că fiecare copil învață într-un mod aparte și are nevoie de cunoaștere diferite. Fiecare copil este unic, iar educatoarea trebuie să adapteze metodele de învățare pentru a ține cont de nevoile individuale ale fiecărui elev. Identificarea și răspunderea la nevoile individuale ale copiilor , oferind sprijin suplimentar acolo unde este necesar. Aceasta implică monitorizarea atentă a progresului fiecărui copil și ajustarea instruirii în consecință.
7. - Folosirea tehnologiei în educație: În contextul școlii moderne, educatoarea ar trebui să fie familiarizată cu utilizarea tehnologiei în educație și să integreze instrumente și resurse digitale în procesul de învățare. Ea susține procesul de învățare și pentru a dezvolta abilitățile digitale ale copiilor. Gestionează responsabilă resursele și tehnologia și încurajează utilizării acestora in mod creativ.
8. - Evaluarea și monitorizarea progresului: Evaluarea preșcolară reprezintă un ansamblu de activității dependente de anumite intenții. Acestea transcend datele imediate și contingente, raportându-se la o serie de funcții și scopuri bine determinate. Educatoarea colectează și analizează datele despre performanța copiilor pentru a ajusta îmbunătății practicile de învățare. Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date ci de a perfecționa procesul educativ.
9. - Dezvoltarea gândirii critice și a creativității: Educatoarea ar trebui să încurajeze gândirea critică și creativă prin activități care stimuleze imaginația și să provoace elevii să exploreze și să descopere.
În concluzie, rolul educatoarei în școala modernă este complex și implică multe responsabilități esențiale pentru dezvoltarea optimă a copiilor. Ea influențează nu doar o învățarea academică a copiilor, ci și dezvoltarea lor emoțională, socială și comportamentală.

]]> https://iteach.ro/blog/196668/formarea-si-dezvoltarea-abilitatilor-socio-emotionale-ale-prescolarilor <![CDATA[Formarea și dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale preșcolarilor.]]> https://iteach.ro/blog/196668/formarea-si-dezvoltarea-abilitatilor-socio-emotionale-ale-prescolarilor Sun, 07 Sep 2025 09:59:52 +0300 Este recunoscut faptul că dezvoltarea socio-emoțională adecvată permite preșcolarilor să se adapteze la o varietate de situații cu care se vor confrunta pe viitor. Lipsa abilităților socio-emoționale are consecințe importante pentru copii: prezența respingerii sociale, dificultăți de comportament externalizate și interiorizate și o reușită școlară scăzută. Potrivit lui Denham și Brown abilitățile socio-emoționale sunt alcătuite dintr-un set de abilități atât sociale cât și emoționale. Abilitățile sociale includ patru componente: ascultarea, cooperarea, comunicarea și capacitatea de a lua decizii care permit copilului să facă alegeri ținând cont de ceilalți și conștientizând consecințele. Abilitățile emoționale includ trei componente: cunoașterea de sine, capacitatea de a gestiona emoțiile și importanța acordată celorlalți. Gestionarea emoțiilor se bazează pe capacitatea de reglare și motivarea menținerii relațiilor armonioase. Luând în considerare pe celălalt include capacitatea de a empatiza cu acesta și de a se pune în locul său.
Este important de menționat că abilitatea tânărului de a-și înțelege emoțiile sale și ale altora precum și capacitatea sa de a-și exprima și regla emoțiile influențează felul în care va interacționa cu ceilalți , deci competența sa socială. Abilitățile sociale și emoționale se leagă între ele din moment ce interacțiunile sociale implică emoții și competențele emoționale ale copilului determină succesul său în interacțiunile sale. Prin urmare gestionarea emoțiilor ar putea fi considerată necesară în stabilirea relațiilor cu ceilalți. Tânărul trebuie să fie capabil să-și gestioneze propriile emoții înainte de a le gestiona pe a altora.
Reglarea emoțională este capacitatea de a fi capabil să faci față emoțiilor interne și a emoțiilor în relație cu ceilalți. Aceasta corespunde cu capacitatea de a exercita controlul asupra intensității și duratei de exprimare a acestor emoții în prezența celuilalt precum și reacția la expresia emoțională a celuilalt.
Competențele sociale pot varia în funcție de vârsta copilului. Acestea reprezintă: cooperarea, prietenia, precum și capacitatea de a rezolva conflicte. Abilitățile socio-emoționale fac copilul mai apt să interacționeze armonios cu ceilalți. . Dezvoltarea competențelor socio-emoționale au un impact în adaptarea socială și reușita școlară ulterioară .Conform lui Shapiro abilitatea copilului de a-și recunoaște și exprima propriile emoții prin cuvinte constituie o parte esențială a îndeplinirii propriilor nevoi. Preșcolarii pot denumi expresiile faciale ale emoțiilor de bază (tristețe, fericire, furie, frică) destul de vizibil. În copilăria timpurie copiii exprimă ceea ce simt. Potrivit lui Schaffer între vârstele de 3-6 ani, are loc apariția capacității de a „masca” o emoție și a intensifica alta, utilizarea limbajului non-verbal pentru a identifica o emoție la altă persoană, înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor și creșterea răspunsurilor empatice.
Atitudinile și practicile parentale se află în centrul dezvoltării afective. Numeroase studii leagă practicile parentale de dezvoltarea socio-afectivă a copilului, fie că este pozitivă sau negative.
În schimb, o dezvoltare emoțională armonioasă va constitui un factor de protecție în fața diferitelor probleme comportamentale, psihologice și chiar psihiatrice de mai târziu. Validarea emoțiilor constă în faptul că sprijinim și legitimăm emoțiile copilului comunicându-i că ceea ce face are sens. Multe comportamente care sunt motive pentru consultare în perioada preșcolară sunt legate de dificultăți emoționale, în ceea ce privește identificarea, exprimarea și reglementarea emoțiilor
Exprimarea acestor dificultăți emoționale variază în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare al copilului. Dezvoltarea emoțională armonioasă încorporează un set de resurse care ajută la adaptarea unei varietăți de evenimente din viață.
Este important ca întotdeauna să oferim suport emoțional preșcolarilor atât în mediul familial, cât și în mediul preșcolar pentru a forma viitori adulți responsabili.

Bibliografie:
Cichetti, D. & al. (1988), Developmental psychopathology and incompetence in childhood, Plenum Press, 1-71.
Denham S.A. (1998). Emotional development in young children, New York, Guilford Press.
Denham S,A.Burton R. (2003). Social and emotional prevention and intervention programming for preschoolers, 33-45.
Halberstadt, A.G. (2001). Denham, S., & Dunsmore, J.C. (2001). Affective Social Competence. Social Development, 10, 79-119.
Krasnor R. (1997), The nature of social competence.
Linehan, M. M. (1993). Diagnosis and treatment of mental disorders. Cognitive-behavioral treatment of borderline personality disorder. Guilford Press.
Mccabe, P., Altamura, M. (2011). Empirically valid strategies to improve social and emotional competence of preschool children.

]]> https://iteach.ro/blog/196564/metoda-cadranelorpovestea-fata-babei-si-fata-mosneagului <![CDATA[Metoda Cadranelor:Povestea Fata babei și fata moșneagului.]]> https://iteach.ro/blog/196564/metoda-cadranelorpovestea-fata-babei-si-fata-mosneagului Fri, 05 Sep 2025 12:05:27 +0300 Metoda cadranelor poate fi o excelentă metodă de evaluare a cunoştinţelor însuşite de preșcolarii din grupele mari (la finalul unei activități, al unei subteme, al unui anotimp sau chiar la finalul unui an școlar), realizându-se feed-back-ul învăţării. Este o metodă antrenantă care dă posibilitatea fiecărui preșcolar să participe individual sau în grup. Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în legătură cu un termen în jurul căruia se leagă toate.
Pentru a realiza această metodă, fiecare preșcolar va primi o pagină care este împărţită în patru părţi, prin trasarea a două drepte perpendiculare. Cadranele se numerotează de la unu până la patru. În metoda cadranelor pot fi cuprinse patru obiective.  
La final, când fiecare grupă a terminat de completat cadranul care i s-a dat, toate cele patru cadrane vor fi lipite pe o coală nouă, constituindu-se întregul. Un lider de la fiecare grupă, în ordinea numerelor primite, va prezenta celorlalte grupe care a fost cerința pe care grupul lui a primit-o și modul în care au rezolvat această cerință.
Avantajele metodei cadranelor în varianta în care toți copiii sunt împărțiți în patru grupe și fiecare grupă are de rezolvat cerințele unui singur cadran sunt următoarele: copiii se ajută unii pe alţii să înveţe, împărtăşindu-şi ideile, învață cum să învețe, se exprimă liber, experimentează.
Avantajele metodei cadranelor constau în faptul că preșcolarii de la grupele mari devin treptat conştienţi de puterea lor de utilizare a celor învăţate, devenind mai independenţi în învăţare. Îmbinarea comunicării cu desenul în gândirea critică fac din activitate un joc în care preșcolarilor le place să se implice. Este o metodă care place copiilor şi care le cere orientare în pagină, le formează gustul estetic, preșcolarii fiind preocupaţi de felul în care realizează cerința primită.
Un dezavantaj al metodei este faptul că nu poate fi aplicată decât la grupele mari.
În urma utilizării la clasă a acestei metode am observat că elevii colaborează,  negociază cu plăcere, comunică şi îndeplinesc cu mult entuziasm sarcinile primite. Nici unul nu-şi petrece timpul pasiv, ci fiecare moment este bine valorificat de fiecare participant.


I Ordonează chronologic imaginile din poveste.

II Alege  și încercuiește  personajele din această poveste.
III Descrie și clasifică prinrt-un cuvânt fiecare personaj din poveste(bun-rău) Pe o foaie de hârtie sunt desenate 2 fete puneți o bulină neagră la  picioarele fetei care considetați că s-a comportat greșit în poveste, iar bulina albă o lipiți la picioarele fetei care considetați că s-a comportat corect în poveste.”

IV  Desenează în cele două lădițe (lădița fetei  moșneagului și lădița fetei babaei)ce recompensă au primit ei pentru munca lor.

]]> https://iteach.ro/blog/196494/abordari-actuale-ale-folosirii-jocului-didactic-in-activitatile-din-gradinita <![CDATA[Abordări actuale ale folosirii jocului didactic în activitățile din grădiniță]]> https://iteach.ro/blog/196494/abordari-actuale-ale-folosirii-jocului-didactic-in-activitatile-din-gradinita Thu, 04 Sep 2025 14:18:00 +0300 Abordări actuale ale curriculumului pentru învățământul preșcolar Abordarea actuală privind nuanțarea vocabularului o facem din perspectiva noului curriculumul pentru învățământul preșcolar, curriculumul ce prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării continuității acestei perioade de vârstă. În acest sens, în planul de învățământ apar cele două intervalele de vârstă, categoriile și numărul de activități, care sunt corelate cu reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 6 ani și cu tendințele la nivel mondial în domeniu.
Astfel, dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, de organizarea mediului și de situațiile de învățare, care sunt create. Situațiile de învățare, reprezintă acel ansamblu de acțiuni planificate, sistematic, organizate și conduse de cadrul didactic, iar desfășurarea lor necesită coordonarea eforturilor comune ale celor trei parteneri ai procesului de predare-învățare-evaluare: cadre didactice, părinți și copii. Desfășurarea acestora, trebuie să pună în evidență încurajarea inițiativei copilului, a luării deciziei, a învățării prin experimente, fie cu întreaga grupă de copii, fie pe grupuri mici sau individual, sub forma activităților pe discipline sau integrate, a activităților liber-alese sau a celor de dezvoltare personală.
Printre mijloacele de învățământ folosite amintim: jocul liber, discuțiile libere, jocul didactic, povestirea, exercițiile cu material individual, experimentele, construcțiile, lectura după imagini, observarea, convorbirea, povestirile create de copii și memorizările.
O parte importantă a noului curriculumul o reprezintă categoriile de activități de învățare: activități pe domenii de învățare (care pot fi activități integrate sau pe discipline), jocuri și activități alese și activități de dezvoltare personală. Astfel, activitățile pe domenii experiențiale, care sunt activitățile integrate sau pe discipline se desfășoară în cadrul unor proiecte planificate în funcție de temele mari propuse de curriculum, de nivelul de vârstă și de interesele copiilor din grupă. De asemenea, noul curriculumul prevede numărul maxim de discipline care pot fi parcurse într-o săptămână , adică se pot desfășura maximum 5 activități integrate pe săptămână, indiferent de nivelul de vârstă al copiilor, ce vor cuprinde activități de educarea limbajului, activități matematice, de cunoașterea mediului, de educație pentru societate, de educație fizică, activități practice, educație muzicală sau activități artistico-plastice.
În aceste activități integrate regăsim cunoștințele din cadrul mai multor discipline, care pot fi îmbinate armonios pe durata unei zile și jocurile și activitățile liber alese. Toate cunoștințele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii experiențiale, iar jocurile și activitățile alese se desfășoară în afara acesteia. Jocurile și activitățile didactice alese sunt cele pe care copiii și le aleg și îi ajută pe aceștia să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit și scris.
În decursul unei zile regăsim, în funcție de tipul de program (normal, prelungit sau săptămânal), două sau trei etape de jocuri și activități alese, adică în etapa I – dimineața, înainte de începerea activităților integrate, în etapa a III-a – în intervalul de după activitățile pe domenii de învățare și în etapa a IV-a – în intervalul cuprins între etapa de relaxare de după amiază și plecarea copiilor de la programul prelungit acasă. Reușita desfășurării jocurilor și a activităților didactice alese depinde în mare măsură de modul în care este organizat și conceput mediul educațional, mediu ce trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acțiune. În acest sens, în sala de grupă, cadrul didactic va acorda o atenție deosebită organizării spațiului în centre ca: Biblioteca, Colțul căsuței, Joc de rol, Construcții, Știință, Arte și Nisip, centre ce vor ține cont de resursele materiale, de spațiu și de nivelul de vârstă al copiilor.
Activitățile de dezvoltare personală includ rutinele, tranzițiile, activitățile opționale și activitățile din perioada după-amiezii, pentru grupele de program prelungit. Astfel, rutinele sunt activitățile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei, acoperă nevoile de bază ale copilului și contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Ele sunt activități de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena – spălatul și toaleta, masa de prânz, perioada de relaxare de după-amiază.
Tranzițiile sunt activități de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la alte tipuri de activități de învățare, iar mijloacele de realizare ale acestui tip de activitate variază foarte mult, în funcție de vârsta copilului, de contextul momentului și de calitățile cadrului didactic.
Activitățile opționale intră tot în categoria activităților de învățare, respectiv a celor de dezvoltare personală și se includ în programul zilnic al copilului în grădiniță și sunt alese de către părinți, din oferta prezentată de unitatea de învățământ. Timpul afectat unei activități opționale este același cu cel destinat celorlalte activități din programul copiilor și se va desfășura cel mult un opțional pe săptămână, pentru copiii de nivel I și cel mult două, pentru copiii de nivel II.
Jocul este activitatea fundamentală a copilului pe care se sprijină atât rutinele cât și tranzițiile și, evident, activitățile de învățare. El influențează întreaga conduită și prefigurează personalitatea în plină formare a acestuia, iar mijloacele principale de realizare a procesului instructiv-educativ la nivel preșcolar sunt: jocul liber, jocul dirijat și jocul didactic.
Toate activitățile se vor organiza în jurul a șase mari teme: Cine sunt/ suntem?, Când, cum și de ce se întâmplă?, Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?, Cum planificăm/ organizăm o activitate?, Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? și Ce și cum vreau să fiu?.
În jurul acestor teme, anual, pe grupă de vârstă, se stabilesc proiectele care urmează a se derula cu copiii, adică într-un an școlar, se pot derula maximum 7 proiecte cu o durată de maximum 5 săptămâni /proiect sau un număr mai mare de proiecte de mai mică amploare, variind între 1-3 săptămâni, în funcție de complexitatea temei abordate și de interesul copiilor pentru tema respectivă.

]]>