„Termenul metodă provine din limba greacă de la cuvântul metodos, odos =cale, drum și metha =spre, care înseamnă cale de urmat în scopul atingerii unui obiectiv sau modalitate de căutare și descoperire a adevărului” (Cucoș C., 2006, p. 286).
       „Metoda reprezintă, de fapt un anumit mod de a proceda, care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare mai mult sau mai puțin dirijată, mergându-se până la una similară aceleia de cercetare științifică, de urmărire și descoperire a adevărului și de raportare a lui la aspectele practice ale vieții” (Cerghit I., 1976, p. 10).
       „În didactica modernă, metoda de învăţământ este înţeleasă ca un anumit mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată care să se apropie până la identificarea cu una de cercetare ştiinţifică, de urmăriri şi de descoperiri a adevărului şi de legare a lui de aspectele practice ale vieţii” (Ionescu M., 2001, apud Oprea C.L., 2012, p. 5).
         Metoda poate fi privită şi ca „o modalitate de acţiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea profesorului său în mod independent, îşi însuşesc şi aprofundează cunoştinţe, îşi informează şi dezvoltă priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice, aptitudini, atitudini” (Bocoş M., 2002, p. 122).
         Metodele pot fi considerate drept „cale de urmat în activitatea comună a educatorului şi educaţilor, pentru îndeplinirea scopurilor învăţământului, adică pentru informarea şi formarea educaţilor” ( Moise C., 1988, apud Oprea C. L., 2012 p. 5).
         În pedagogie „metoda devine o cale necesară pentru dobândirea cunoştinţelor şi capacităţilor proiectate la nivelul obiectivelor procesului de învăţământ, prin valorificarea principiilor didactice specifice de proiectare şi de realizare a activităţii, în termeni de comunicare-cunoaştere-creativitate” (Cucoş C., 2002, apud Oprea C. L., 2012, p. 5).
Metodele didactice reprezintă „o cale eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar, eforturile profesorului şi ale elevilor săi” (Cerghit I., 2002, p. 63).
         Ioan Cerghit (1976, p. 12) prezintă termenul de „metodă” în sens larg şi sens restrâns, după cum urmează:
„În sens larg al cuvântului metode de învăţământ, metode de educaţie sau metode pedagogice, sunt înţelese deseori ca un mod general de concepte şi de a realiza organizarea de ansamblu a activităţii de instrucţie şi educaţie din şcoală”.
„În sens restrâns, metoda este o tehnică de care profesorii şi elevii se servesc în cursul efectuării acţiunii lor de predare şi respectiv învăţare, ea asigură transpunerea în fapt a unei acţiuni proiectate pe plan mintal, conform unei strategii didactice”.
„Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de preşcolar, elev, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă” (Cristea S., 1998, p. 303).
         În concluzie, se afirmă faptul că „sarcinile de învăţare se formulează în funcţie şi în concordanţă cu obiectivul metodei şi al activităţii care găzduieşte noua strategie” (Breben S., 2002, p. 19).
Modele de bună practică:
Exemplu 1:  
În cadrul activităţii de Educarea limbajului, cu tema : ”Copiii din crâng” de Konstantin D. Uşinski- povestirea educatoarei, în etapa de OBŢINEREA PERFORMANŢEI, pentru fixarea conţinutului poveştii, am utilizat metoda “EXPLOZIA  STELARĂ“.
EXEMPLE DE ÎNTREBĂRI FORMULATE:
- CE le-a spus pitulicea celor doi frăţiori?
-CINE a pornit spre şcoală?
-UNDE s-au oprit cei doi frăţiori?
-DE CE credeţi că vieţuitoarele munceau?
-CÂND credeţi că s-a petrecut această întâmplare?
Exemplu 2: 
Metoda “Diagrama Venn” a fost utilizată în etapa: Asigurarea retenţiei şi a transferului, în cadrul activităţii de observare “Corpul uman”, unde am comparat “fetiţa şi băiatul”, copiii reuşind să sesizeze trăsăturile commune pe care le au, dar şi trăsăturile care îi deosebesc.
Exemplu 3: 
În cadrul unei activităţi de convorbire specifice DOMENIULUI OM ŞI SOCIETATE, cu tema “Fructe şi legume de toamnă”, am utilizat metoda “BULA DUBLĂ” în etapa de EVALUARE, unde copiii au reuşit să găsească trăsăturile comune ale fructelor şi legumelor, dar şi pe cele care le diferenţiază.
Exemplu 4: 
Metoda “Ciorchinele” a fost utilizată în etapa de Obţinerea performanţei la activitatea de Educaţie pentru societate: “Povestea Maricicăi” de Luiza Vlădescu, deoarece preşcolarii au reuşit să-şi însuşească mai bine cunoştinţele referitoare la obiectele de uz personal, făcând asocieri între Maricica şi obiectele care au făcut-o pe fetiţă să de vină curată.
Exemplu 5: 
În cadrul jocului didactic la Cunoaşterea mediului “Bogăţiile toamnei” s-a utilizat Metoda piramidei în etapa de Evaluarea performanţei pentru fixarea cunoştinţelor, unde se prezintă o machetă cu rochia Zânei Toamna, care nu are nici un element decorative pe ea, din cauza vântului,care i le-a suflat pe toate, astfel pe baza unor cerinţe copiii reuşesc să completeze nivelurile piramidei.

Bibliografie:
1.Cucoş, C. (2006). Pedagogieediţiaa II-a revizuităşiadăugită. Bucureşti: EdituraPolirom
2.Cerghit, I. (1976). Metode de învăţământ. Bucureşti: EdituraDidacticăşiPedagogică
3.Oprea, C. L. (2012). Metode interactive de predare, învăţareşievaluare-suport de curs. Bucureşti: EdituraUniversităţii din Bucureşti
4.Bocoş, M. (2002). Instruire interactive. Reperepentru reflective şiacţiune. Cluj- Napoca: EdituraPresaUniversitarăClujană
5.Cerghit, I. (2002). Sisteme de instruire alternative şicomplementare. Structuri, stilurişistrategii. Bucureşti: EdituraAramis
6.Cristea, S. (1998). Dicţionar de termini pedagogici. Bucureşti: EdituraDidacticăşiPedagogică
7.Breben, S. (2002). Metode interactive de grup-ghidmetodic. Craiova: EdituraArves