„Repetiţia este mama învăţării”, aşadar aceste cunoştinţe cor fi reluate, aprofundate şi permanent îmbogăţite cu noţiuni şi reguli noi la toate grupele de copii prin lecturi după imagini „Să învăţăm să circulăm”, “Pe stradă”, “Ce ne spun indicatoarele rutiere”, prin povestiri “Povestea unei supe de găluşte” de Luiza Carol, “Povestea unei mingi” de Iuliu Raţiu, “Dorinţa lui Trăienel” de Constanţa Stoica, “Greşeala Cuminţicăi” de Vinciu Gafiţa, prin “Uită-te” de Liliana Bumbac, “Hai copii în pas vioi” de Irimie Străuţ, “Hai cu noi” de Emilia Căldăraru, prin cântece “Semaforul”, prin scenete “Trei iezi cucuiaţi, bine strada traversaţi” de Alecu Popovici sau alte texte create de educatoare ori întâmplări relatate de agentul de circulaţie (care ar fi bines ă participe lunar la activităţile de educaţie rutieră din unitate pentru a prezenta accidentele în care au fost implicaţi copii din oraş, sat, judeţ sau ţară).
          Consolidarea şi repetarea cunoştinţelor privind regulile de circulaţie are o deosebită importanţă pentru verificarea calităţii informaţiei accumulate, dar, mai ales, a aplicării ei în practică. Convorbirile tematice de genul “Cum şi unde ne jucăm”, “În călătorie cu autobuzul”, “Cine a greşit?”, “Ce s-ar întâmpla dacă…” oferă posibilitatea  de a pune în discuţie acţiunile unor copii care, respectând regulile de circulaţie, au provocat accidente ce au dus chiar la pierderea unei vieţi.
Metoda studiului de caz permite copiilor de la grupa mare să se confrunte direct cu o situaţie reală sau posibilă, urmând ca ei să o analizeze şi să discearnă ce e bine ş ice e rău în cele relatate, răspunzând la întrebări de genul: “Ce au greşit copiii?”, “De ce credeţi că au greşit?”, “Cum ar fi trebuit să procedeze?”, “Cum ai fi procedat tu dacă erai în locul lui?”, “Cunoaşteţi alte întâmplări de acest gen?”, “Ce urmări au avut?”.
În discuţiile purtate cu copiii, folosind metoda studiului de caz, educatoarea are posibilitatea să depisteze pe cei care şi-au însuşit greşit normele rutiere şi să-i corecteze, influenţând creşterea intereseului copiilor pentru tot ce se întâmplă în jurul lor, formându-le astfel o comportare corectă şi preventivă în timpul deplasărilor pe jos, în mijloace de transport în comun, cu bicicleta şi în timpul jocului.
        Jocurile de rol “De-a circulaţia”, “Agenţii de circulaţie”, “De-a şoferii” şi jocurile de mişcare cu reguli de circulaţie constituie, de asemenea, prilejuri de a obişnui copiii cu respectarea regulilor de comportare civilizată pe stradă, de a traversa corect drumurile publice.
Exemplu de joc de mişcare cu reguli de circulaţie, care se poate desfăşura în partea a treia a programului din cadrul activităţilor din educaţie timpurie.

Strada nu e loc de joacă!
Descriere
Cu ajutorul bastoanelor se realizează o “şosea”, iar de o parte şi de cealaltă a ei, din corzi, se realizează două cercuri mari, respectând curţile din apropierea “şoselei” aflate la distanţă egală de ea. Colectivul se împarte în două echipe egale ca număr de copii, care joacă mingea în aer, în “curte”, pasând-o de la unul la cerlălalt. Jocul continuă atât timp cât mingea nu ajunge în “şosea”, moment în care jocul se întrerupe pentru echipa în cauză, iar jucătorii sunt obligaţi şă stea nemişcaţi până ce căpitanul de echipă adduce cu multă atenţie mingea înapoi. Conducătorul jocului îi atenţionează pe copii că strada nu e loc de joacă, le prezintă consecinţele grave ale accidentelor care se pot întâmpla în acest caz, ăi penalizează cu un punct, după care jocul se reia. Este declarată câştigătoare echipa care a dat de cele mai puţine ori cu mingea în stradă, cu condiţia ca mingea să fie pasată cu traiectorie înaltă. După un anumit număr de repetări, jocul se poate relua de trei grupe în care cea de a treia rostogoleşte cercuri (“maşini”) pe “şosea”. Periodic, rolurile se schimbă.

Bibliografie
Coaşan, A., Educaţia în anul 2000-Revista învăţământului preşcolar nr. 3-4/2000, Editura Coresi, Bucureşti, 2000