Importanţa metodelor interactive de grup

Bianca-Adriana Ciobriș — Sun, 21 Nov 2021 21:59:51 +0200

Breben S. (2002, p. 15) considera că „utilizarea metodelor interactive de grup este o cale importantă în actul educativ, deoarece după fiecare metodă aplicată se pot obţine performanţe pe care copiii le percep şi-i fac responsabili în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare, implicând mult tact şi din partea dascălilor, deoarece trebuie să-şi adapteze stilul didactic în funcţie de tipul de copil timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător, pentru fiecare găsind gestul, mimica, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda, reţinerea, aprecierea, entuziasmul în concordanţă cu situaţia şi totul va fi ca la carte”.
         „Metodele activ-participative formează la elevi deprinderi de muncă în echipă şi uşurează învăţarea prin cooperare, iar învăţătorul are un rol important în învăţarea activă prin cooperare, stimulând şi orientând relaţiile interumane din grupul şcolar pe care îl conduce, ceea ce presupune că învăţarea împreună, prin cooperare în clasă, este tot mai mult promovată şi aplicată ca o strategie alternativă, pentru valenţele sale activizatoare, motivante pentru obţinerea performanţelor şcolare, dar şi pentru interactivitatea pe care o conferă crearea unui mediu prietenos, de încredere, încurajator pentru elevii cu aptitudini înalt dezvoltate cât şi pentru cei aflaţi în dificultate” (Diaconu, 2013, p. 70).
          Conform lui Diaconu I. (2013, p. 119) metodele activ-participative nu pun accentul pe produsele cunoaşterii, iar pentru a-l putea implica pe cel care învaţă, accentul se pune pe procesele de cunoaştere, ele fiind considerate „metode care ajută elevul să caute, să cerceteze, să găsească singur cunoştinţe pe care urmează să şi le însuşească, să afle singur soluţii la probleme; să prelucreze cunoştinţele, să ajungă la reconstruirea şi resistematizări de cunoştinţe; acestea sunt, prin urmare, metode care îl învaţă pe elev să înveţe independent”.
          „Reprezentările anterioare ale copiilor joacă rol important în formularea, dar mai ales în rezolvarea sarcinii, de aceea ar trebui inventariate aceste reprezentări pentru a ne baza pe ele atunci când introducem o temă, o metodă nouă, deoarece ele ajută deseori copiii să depăşească obstacolele care blochează învăţarea şi să facă combinaţii, conexiuni între reprezentările diferite ale copiilor din grup şi descoperirile lor prin contactul direct cu mediul pe care-l explorează, deoarece metodele au o putere mirifică dacă le stăpânim şi le îndrăgim, le aplicăm sistematic, astfel copiii sunt ajutaţi să-şi însuşească un concept, un principiu de învăţare sau un principiu democratic şi mai ales un anumit algoritm” (Breben, 2002, p. 16).
          „Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură participarea mai vie, mai activă, susţinută de mai multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă” (Cerghit, 1997, p. 54).
          „Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a strategiilor didactice se înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor şi tehnicilor de învăţare, în aplicarea unor
metode cu un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instructive, în contaminarea şi suprapunerea problematizării asupra fiecărei metode şi tehnici de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului potenţial al elevului” (Diaconu, 2013, p. 55).
          „Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de preşcolar, elev, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă” (Cristea, 1998, p. 303).
           În concluzie, se afirmă faptul că „sarcinile de învăţare se formulează în funcţie şi în concordanţă cu obiectivul metodei şi al activităţii care găzduieşte noua strategie” (Breben, 2002, p. 19).

Bibliografie:

1. Breben, S. (2002). Metode interactive de grup-ghid metodic. Craiova: Editura Arves

2. Cerghit, I. (1997). Metode de învăţământ. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică

3. Cristea, S. (1998). Dicţionar de termini pedagogici. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică

4. Diaconu, I. (2013). Metode şi mijloace moderne utilizate de învăţători în procesul de predare-învăţare-evaluare. Bacău: Editura Casei Corpului Didactic Bacău

Metodele interactive de grup sun ...